Polygemma 15 Intestin Detoxifiere 50ml PlantExtrakt
Imunitatea intestinală este esenţială, fiind responsabilă de 70% din capacitatea de apărare a organismului.Toxicitatea intestinală generează o autointoxicare ce se poate manifesta nu numai local, ci şi la multe nivele în organism, în funcţie de sensibilităţile fiecărui individ (oboseală, nervozitate, probleme gastrointestinale, erupţii cutanate, dureri de cap, artrită, dureri lombare, sciatică, alergii, astm, probleme cardiace, etc).
Beneficii:
-Combinaţie de extracte gemoterapice din mlădiţe de Merişor, muguri de Nuc şi muguri de Stejar.
-Acţiune principală: reglează funcţionalitatea şi motricitatea intestinală, reechilibrează flora intestinală, reduce infecţiile şi inflamaţia de la nivelul intestinului subţire şi gros.
-Preparatul are şi efect tonic general, ameliorând astenia fizică şi psihică.
Administrare:
Se administrează câte 2 ml de 2 ori pe zi, dimineaţa şi la prânz, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate la nevoie.
Pentru persoanele care suferă de tulburări la nivel intestinal, se recomandă cure de 1-2 luni, repetate de 2-3 ori pe an sau la nevoie.
Chiar şi pentru persoanele care nu au tulburări intestinale, o cură anuală de detoxifiere intestinală este salutară.
Rolul componentelor:
Merişoarele (afinele roşii) sunt considerate încă din vechime tratamente miraculoase pentru numeroase boli, cu precădere cele ale tractului urinar. Merișorul a fost descoperit în America de Nord, de către primii locuitori, și era folosit pentru mâncare, îndeosebi pentru pastramă. Impactul benefic asupra sănătății a fost confirmat în zilele noastre prin studii specializate.
Timp de secole, merișorul a fost folosit profilactic în regiunile nordice, în țări precum Suedia, Finlanda sau în Rusia de Nord, unde clima aspra nu permitea creșterea și, implicit, consumul altor prea multe fructe. Și-a dovedit în timp eficiența în tratarea infecțiilor renale, intestinale și gastrice.
Este un arbust mic, tufos cu frunzele eliptice, cu vârful rotunjit și rigide. Florile sunt albe-roz iar fructele sunt bace sferice, roșii lucitoare, acrișoare și comestibile. În scop medicinal se folosesc fructele și frunzele. Frunzele de merișor conțin arbutozidă, taninuri, flavone, vitamine C și substanțe cu acțiune antibiotică. Fructele conțin acizi organici, antociani și vitamine (A,B,C), substanțe minerale. Semințele fructelor sunt bogate în acizi grași de tip omega-3.
În medicina tradițională, merișorul a fost folosit ca aperitiv, antihemoragic, diuretic și tonic pentru sistemul nervos. În medicina tradițională austriacă, fructele de merișor au fost administrate intern sub forma unui jeleu sau sirop pentru tratarea problemelor gastrointestinale, rinichilor și tractului urinar. Principiile active ale plantei au acțiune antiinflamatoare, antiseptică, diuretică, astringentă, antidiareică, sudorifică. Frunzele au acțiune astringentă, datorată conținutului în taninuri și antiseptică la nivel renal. Datorită conținutului mare de flavone are și acțiune diuretică. Antocianii din merișor s-au dovedit a avea efecte pozitive asupra Staphylococcus aureus, bacterie ce cauzează diverse infecții. Merișorul este contraindicat în sarcină.
Fructele de merișor puse într-un borcan cu apă, la temperatura de 10-18 grade Celsius, se păstrează vreme de un an, fără vreo altă intervenție, deoarece conțin substanțe numite benzoați, care sunt varianta naturală și netoxică a periculosului aditiv E 211 (benzoat de sodiu), cu efect puternic conservant.
Legendele antice povestesc cu mare admiraţie despre zeiţa Artemis Coryatis, iubită de Zeus şi transformată într-un nuc cu roade bogate, datorită clarviziunii ei magice. Originea nu¬cului pare a se pierde în negura timpului şi se crede că a fost prezent înaintea perioadei gla¬ciare, după care a rezistat doar în câteva zone. Există (ca peste tot, şi la fiecare legendă) opinii că patria lui adevărată ar fi Iranul şi de acolo ar fi plecat în Asia Mică, Caucaz, Asia Cen¬trală –unde se întâlneşte şi astăzi în stare sălbatică. În India, nucul se pomeneş¬te încă din sec. I î. Hr, în ma¬nu¬scrisele sanscrite, iar în China, nucul se cultiva cu 140-150 ani înaintea erei creştine. În cultura noastră, nucul era sădit pe lângă casă cu ocazia unui eveniment special, cum ar fi venirea pe lume a unui copil. Cu toţii ştim că nucile se dă¬ruiesc colindătorilor de Cră¬ciun, de Anul Nou şi Bobotează, iar pe vremuri, se înveleau în hârtii colorate şi se agăţau în bradul de Crăciun, în locul globuleţelor (mai ales în casele copiilor nevoiaşi).
Este un arbore foios ce poate ajunge până la 30m înălțime, cu o coroană globuloasă, frunze imparipenat compuse iar fructele sunt niște drupe globuloase, mari de 4-5cm, cu ănveliș cărnos, verde. În interiorul acesteia se găsește o sămânță mare, comestibilă. Nucul are o longevitate de 300-400 de ani. În scop terapuetic se folosesc frunzele (Juglandis folium), pericarpul fructelor (Juglandis pericarpium)și fructele (Juglandis fructus).
Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice. Frunzele și pericarpul sunt bogate în taninuri, ulei volatil, naftachinone, flavonoide și sunt indicate pentru efectele lor hipoglicemiante, depurative, hemostatice, antidiareice, astringente, antiinflamatoare, cicatrizante, emoliente și antimicotice. Fructele sunt extrem de bogate în acizi graşi monosaturaţi (aprox. 72%), precum este acidul oleic şi o excelentă sursă de acizi graşi esenţiali de omega 3 ca acidul linoreic, acidul alfa linoreic(ALA) şi acidele arachidonice. Introducerea regulată în meniu a nucilor ajută la reducerea colesterolului negativ şi la creşterea nivelului de colesterol pozitiv, benefic pentru organism.
În mitologia slavă, stejarul era considerat arborele adevărului. Se credea că primul bărbat a apărut din acest arbore. Din carnea mistreților, care se hrănesc cu ghindă, ar fi luat naștere preoții, lideri spirituali ai vechilor slavi. În tradiția populară coaja de stejar se fierbea cu piatră acră, după care cu decoctul format se clătea gura contra durerilor de dinți.
Stejarul este un arbore foios, înalt până la 50m, cu ramuri noduroase și puternice și cu o coroană largă și bogată. Are o rădăcină pivotantă iar fructele sale sunt denumite ghinde și sunt prinse într-o cupă cu solzi triunghiulari.
În terapeutica naturistă, stejarul are ca produse medicinale fructele (Querci fructus), scoarța (Querci cortex) ramurilor tinere de 3-5 ani recoltată primăvara din martie până în aprilie, frunzele și galele de pe frunze. Galele sunt mici sfere, de mărimea unei cireșe, de culoare verde-gălbui, galbenă sau roșiatică, care se dezvoltă pe frunza de stejar și sunt bogate în taninuri.
Scoarța de stejar are proprietăți antiseptice, cicatrizante și hemostatice datorită taninurilor care precipită proteinele și ajută la tratarea și vindecarea hemoroizilor, hemoragiilor uterine, leucoreei, afecțiunilor stomacului,diareei. Aplicate extern, preparatele din stejar pot trata arsurile, degerăturile, eczemele exudative, escarele de decubit, fistulele anale sau rănile purulente. Scoarța de stejar adaugată în apa de baie poate trata seboreea sau transpirația excesivă a mâinilor și picioarelor.Caracterul antiinflamator al plantei poate fi util în vindecare la pacienții cu inflamații ale gingiilor, a mucoasei gurii și a gâtului. De asemenea, stejarul are un efect revitalizant asupra persoanelor cu debilitate sau de vârste înaintate, fiind indicat în astenii și diverse tipuri de alergii.
În practica medicinală se întrebuințează uneori și ghinda, sub formă prajită și măcinată, pentru prepararea unei „cafele”. Acest surogat de cafea are un rol important în reechilibrarea sistemului digestiv.
