Polygemma 13 Piele Detoxifiere 50ml PlantExtrakt
Combinaţie de extracte gemoterapice din muguri de Platan, sevă de Mesteacăn şi muguri de Nuc.
Beneficii:
-Pielea este cel mai mare organ de eliminare a toxinelor, sub forma transpiraţiei. Pielea şi mucoasele sănătoase nu lasă să treacă agenţii microbieni şi virali din mediul exterior, către mediul intern.
-Acţiune principală: dermoprotectoare, antiseptică, regularizantă a secreţiilor pielii, sprijinind procesul natural de detoxifiere cutanată.
-Preparatul are şi efect: antiinfecţios şi cicatrizant la nivelul mucoaselor şi a pielii, efecte benefice în caz de piele inelastică, lipsită de strălucire, în celulită, căderea părului şi în dermatozele de dată recentă.
Administrare:
Se administrează câte 2 ml de 2 ori pe zi, dimineaţa şi la prânz, înainte de mese, diluaţi în puţină apă - cure de 1-2 luni, repetate la nevoie, realizându-se o detoxifiere preponderant la nivel cutanat, dar şi la nivel renal.
Pentru persoanele care au manifestat în ultimul an afecţiuni cutanate, pentru adolescenţi sau pentru persoanele a căror funcţie de detoxifiere cutanată trebuie stimulată, se recomandă cure de 1-2 luni (câte 2 ml de 2 ori pe zi ), cu posibilitatea de repetare la nevoie. Pentru întreţinerea sănătăţii pielii şi mucoaselor, este suficientă o cură anuală, de o lună de zile.
Rolul componentelor:
Legendele antice povestesc cu mare admiraţie despre zeiţa Artemis Coryatis, iubită de Zeus şi transformată într-un nuc cu roade bogate, datorită clarviziunii ei magice. Originea nu¬cului pare a se pierde în negura timpului şi se crede că a fost prezent înaintea perioadei gla¬ciare, după care a rezistat doar în câteva zone. Există (ca peste tot, şi la fiecare legendă) opinii că patria lui adevărată ar fi Iranul şi de acolo ar fi plecat în Asia Mică, Caucaz, Asia Cen¬trală –unde se întâlneşte şi astăzi în stare sălbatică. În India, nucul se pomeneş¬te încă din sec. I î. Hr, în ma¬nu¬scrisele sanscrite, iar în China, nucul se cultiva cu 140-150 ani înaintea erei creştine. În cultura noastră, nucul era sădit pe lângă casă cu ocazia unui eveniment special, cum ar fi venirea pe lume a unui copil. Cu toţii ştim că nucile se dă¬ruiesc colindătorilor de Cră¬ciun, de Anul Nou şi Bobotează, iar pe vremuri, se înveleau în hârtii colorate şi se agăţau în bradul de Crăciun, în locul globuleţelor (mai ales în casele copiilor nevoiaşi).
Este un arbore foios ce poate ajunge până la 30m înălțime, cu o coroană globuloasă, frunze imparipenat compuse iar fructele sunt niște drupe globuloase, mari de 4-5cm, cu ănveliș cărnos, verde. În interiorul acesteia se găsește o sămânță mare, comestibilă. Nucul are o longevitate de 300-400 de ani. În scop terapuetic se folosesc frunzele (Juglandis folium), pericarpul fructelor (Juglandis pericarpium)și fructele (Juglandis fructus).
Datorită conţinutului biochimic foarte diversificat, există multiple proprietăţi terapeutice. Frunzele și pericarpul sunt bogate în taninuri, ulei volatil, naftachinone, flavonoide și sunt indicate pentru efectele lor hipoglicemiante, depurative, hemostatice, antidiareice, astringente, antiinflamatoare, cicatrizante, emoliente și antimicotice. Fructele sunt extrem de bogate în acizi graşi monosaturaţi (aprox. 72%), precum este acidul oleic şi o excelentă sursă de acizi graşi esenţiali de omega 3 ca acidul linoreic, acidul alfa linoreic(ALA) şi acidele arachidonice. Introducerea regulată în meniu a nucilor ajută la reducerea colesterolului negativ şi la creşterea nivelului de colesterol pozitiv, benefic pentru organism.
Arbore înalt de 30m, cu tulpina ramificată, flexibilă, cu frunze romboidale cu marginea dublu serată şi vârful acuminat. Scoarţa tulpinilor mature este albă, cu ritidom inelar şi lenticele. Florile sunt unisexiate grupate în amenţi, cele mascule câte 2-3 la vârful lujerilor se formează încă din vara precedentă, cele femele au forma unui con alungit. Frunzele se recoltează în stadiul tânăr, în perioada mai-august, prin strunjirea ramurilor.
Mesteacănul a jucat în antichitate un rol de seamă, cultural şi medical, fiind considerat în mod propriu „arborele vieţei”.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX recunoştea o acţiune depurativă accentuată pentru coaja de mesteacăn, datorită cantităţii de camfor şi betulină conţinute, producând astfel o stimulare a schimburilor de substanţe organice şi o întinerire. Unii medici considerau frunzele un excelent mijloc de tratare a problemelor metabolice şi diatezelor urice care se manifestă prin gută, reumatism, inflamaţii articulare dureroase, nefrite cronice, hidropizii.
Ceaiul din frunze de mesteacăn ajută la eliminarea acidului uric ajutând astfel în stările gutoase şi în erupţiile cutanate; rezultate bune s-au obţinut cu ceaiul de frunze de mesteacăn în bolile de rinichi şi litiaza urinară.
Tradiţia populară mai foloseşte mustul de mesteacăn, cu gust acrişor şi plăcut, ca un leac puternic contra colicilor, durerilor renale şi calculoase, purificator al sângelui fiind şi o bună băutură răcoritoare.
Prin distilarea uscată a lemnului de mesteacăn se obţine un gudron utilizat în dermatologie.
Proprietăţile frunzelor se datorează conţinutului în flavone, saponine, tanin, triterpene şi ce imprimă acestora efectele diuretice indicate pentru bolnavii cardiorenali cărora le reduce edemele şi albuminuria, favorizează eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Mai posedă proprietăţi antimicrobiene şi antireumatice. Scoarţa de mesteacăn se utilizează pentru tratamentul dermatitelor şi îngrijirea părului.
Recent, într-un studiu realizat pe şobolani, un extract etanolic din frunzele de mesteacăn au arătat activitate gastroprotectoare.
