Extract din Mladite de Maces 50ml PlantExtrakt

Extract din Mladite de Maces 50ml PlantExtrakt

Extractul gemoterapic este obţinut din mlădiţe proaspete de Măceş (Rosa canina), prelucrate conform reţetei farmaceutice de macerat glicerinic. Conţine alcool etilic de cereale 18% vol.

Beneficii:
-Nivele de acţiune: sistem imunitar, aparat respirator, aparat osteoarticular.
-Plantă recoltată ecologic.
-Certificare ecologică EcoInspect Ro-008.
-Ajută la scăderea incidenţei infecţiilor respiratorii.
-Ajută la ameliorarea simptomelor din infecţii ale căilor respiratorii.
-Recomandat în tulburările de creştere ale copiilor cauzate de infecţii recidivante ale căilor respiratorii.

Administrare:
Adulţi şi copii peste 7 ani: în general, câte 2 ml, în puţină apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese.
La copii între 2 şi 7 ani: în general, câte 1 ml, în puţină apă, de 2-3 ori pe zi, înainte de mese.
Se poate administra şi copiilor între 1 şi 2 ani, 10 picături, în puţină apă, dimineaţa, înainte de masă.
În cazul asocierii cu alte extracte gemoterapice, se va administra o dată pe zi, doza de 2 ml, pentru adulţi şi copii peste 7 ani şi 1 ml pentru copii între 2 şi 7 ani.
Durata administrării poate varia între 1-3 luni de zile. Se poate repeta administrarea după 1 sau 2 luni de pauză.

Nu se cunosc reacţii adverse sau contraindicaţii.

Rolul componentelor:
Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.