Anason Stelat 50g Herbavit
Fructele unui copac veşnic verde, care ajunge până la 8 metri înălţime şi trăieşte 100 de ani, acest anason are o formă stelară, cu raze asimetrice, din interiorul stelei sunt seminţele.
Beneficii:
-Deşi nu seamănă şi nu este acelasi ca anasonul, anasonul stelat poartă acelaşi nume, deoarece au mirosuri asemănătoare.
-Anasonul stelat are însă un gust mai puternic, ascuţit şi profund, este dulce la gust şi plăcut, puţin picant.
-Nu se foloseşte în cantităţi mari.
-Se simte bine în prezenţa altor condimente puternice cum sunt ghimbirul, scorţişoara sau cuişoarele.
-Adjuvant al digestiei, măreşte imunitatea, luptă împtriva gripelor.
-Anasonul stelat este folosit în occident în special la deserturi, condimentarea ceaiurilor sau a prăjiturilor, sau ca substitut al anasonului în vinul viert.
Produs 100% natural
Compozitie:
Anason stelat
Valori nutriționale /100g produs
-Valoare energetică 442.78kcal,
-carbohidrați 50.02g, proteine17.60g,
-grăsimi 15.90g,
-fibre 14.60g,
-sodiu 16mg
Fructele de anason stelat se pot adăuga întregi direct în oala cu mâncare sau pot fi folosite măcinate,pentru condimentarea salatelor, sosurilor sau a altor preparate culinare
Rolul componentelor:
Anasonul stelat este un arboraş sempervirescent din familia Illiciaceae, indigen în sud-estul Chinei, vegetând frecvent pe versanţii muntoşi din regiunea Yunnan. Arbustul atinge înălţimea de 2,5-3,5 m şi prezintă frunze întregi, lanceolate, transparent-punctate; florile multipetale de culoare galben-verzuie, produc fructe în formă stelată cu 5-10 braţe radiale în formă de bărcuţă, de culoare maronie, cu seminţele maronii lucioase.
Nu trebuie confundat cu anasonul stelat japonez care este foarte toxic (Illicium anisatum L.) sau cu anasonul stelat otrăvitor (Illicium lanceolatum A. C. Smith) care conţine numeroase sescviterpene neurotoxice.
Cunoscut ca anason stelat în limba română, engleză (star anise), bunga lawang în Malay şi Indoneziană, stemanis în Germană, şi ba chio în Chineză.
Plantă cunoscută în tradiţia medicală chineză, din Caraibe şi America Latină sub formă de infuzie pentru tratarea colicilor la copii. Uneori fructul proaspăt era mestecat pentru a ajuta digestia şi pentru a împrospăta respiraţia. Utilizarea tradiţională a anasonului stelat în regiunile Asiei şi Americii de Nord înregistrează cel puţin 10 tipuri de afecţiuni diferite, precum reumatismul, lumbago, indigestia şi alte tulburări digestive (colicile), durerile abdominale şi, de asemenea, tusea, datorită efectelor sale antibacteriene, carminative, diuretice, odontalgice, stimulente şi stomahice. Fructul de anason stelat realizează un efect antibacterian similar cu al penicilinei.
Fructele de anason stelat conţin numeroşi compuşi volatili, sescviterpene de tipul seco-prezizaane, fenilpropanoide, lignane, flavonoide, fenoli şi alţi constituenţi, fiind o sursă importantă de acid shikimic, un ingredient principal în produsul antigripal Tamiflu. Unii constituenţi sunt produşi secundari de metabolism, şi sunt consideraţi direct responsabili pentru activitatea antioxidantă, antimicrobiană, antifungică şi anticancer a fructelor. Unii autori au raportat relativ la un grup de flavonoide un mare număr de activităţi biologice precum cea antioxidantă, antiinflamatoare, antimicrobiană, anticancer şi antialergică.
Studiile moderne de farmacologie au demonstrat că extractul crud şi compuşii activi din fructe realizează numeroase acţiuni farmacologice, având în special acţiune antimicrobiană, antioxidantă, insecticidală, analgezică, sedativă.
Fructul mai este întrebuinţat în bucătărie şi ca aromatizant în produse de patiserie, bomboane, gumă de mestecat, ceaiuri. Este unul din ingredientele utilizate la realizarea pulberii din cinci condimente tradiţionale în arta culinară chineză şi vietnameză. Uleiul esenţial este folosit la aromatizarea lichiorurilor, a băuturilor uşoare şi produselor de patiserie.
Cuisoare 50g Solaris
Cuisoarele sunt originare din insulele Moluce, acum parte din Indonezia. Astfel, cuisoarele au fost folosite ca medicament in China, inca din anul 3 i.Hr.
Beneficii:
-Intaresc sistemul imunitar,
-imbunatatesc circulatia periferica,
-calmeaza durerile de dinti,
-stimuleaza digestia,
-combat infectiile ORL,
-au proprietati antiseptice, carminative antivirale si antibicrobiene, sunt un anestezic natural, au efect tonic cardiac.
Contin: Acizi grasi, Omega 3, vitamina C, ulei volatil eugenol, minerale: mangan, fier, calciu, magneziu.
Admnistrare:
Sub forma de macerat: seara se adauga 3-7 cuisoare macinate intr-o cana cu apa, se acopera si se lasa pana dimineata.
Cuisoarele pot fi folosite la prepararea dulciurilor si a vinului fiert. T
urta dulce a sarbatorilor de iarna nu poate fi lipsita de gustul cuisoarelor.
Rolul componentelor:
Cuişoarele sunt mugurii florali (bobocii) uscaţi ai arborelui aromatic Eugenia caryophyllata, originar din insulele Moluce şi Celebe şi pe larg cultivat în zonele tropicale.
Florile sunt recoltate de două ori pe an, în iunie şi decembrie, în momentul când ele trec de la culoarea verde la culoarea roz, apoi se usucă la soare până ce lumina şi aerul fac ca ţesutul mugurilor să se impregneze cu esenţa pe care o conţin, căpătând o culoare brună.
Condiment şi remediu natural, cuişoarele au fost folosite de sute de ani, schimburile comerciale cu acestea între „insulele cuişoarelor” Ternate şi China, datând de 2500 de ani.
Datarea istorică a cuişoarelor ca şi condiment, s-a găsit mult timp în urmă în relatările referitoare la vasele comerciale din 1721 ÎH. Referinţe bibliografice timpurii susţin că apropiaţii împăratului Chinei trebuia să ţină cuişoare în gură, pentru a le împrospăta respiraţia. Ca multe alte condimente, cuişoarele au fost o marfă mult apreciată şi de către de romani.
Alături de nucşoară, cuişoarele au fost unul din cele mai preţioase condimente din secolele XVI şi XVII, una din navele lui Magelan întorcându-se în 1522 încărcată cu nucşoară şi cuişoare, spre deliciul spaniolilor. Desigur, mulţi râvneau preţioasa marfă, cuişoarele la vremea aceea valorând mai mult decât greutatea lor în aur.
În 1605 olandezii au găsit drumul spre Moluccas şi au început comerţul cu cuişoare, şi extinzând cultivarea plantei, au menţinut un monopol efectiv asupra comerţului, ajungând chiar, în 1816, să dea foc unor plantaţii pentru a-i creşte preţul.
În jurul anilor 1800, planta a fost introdusă în India prin Mauritius.
În medicina tradiţională chineză, cuişoarele au fost îndelung utilizate pentru a trata indigestia, diarea, hernia, şi viermii intestinali, precum şi diferite infecţii fungice precum cele de la nivelul picioarelor la atleţi. În folclorul asiatic se spune că ţinând în gură două cuişoare fără a le mesteca sau înghiţi, putem să renunţăm la dorinţa pentru alcool.
Vindecătorii tradiţionali ayurvedici au utilizat cuişoarele din vremuri antice pentru tratamentul bolilor respiratorii şi digestive.
Naturaliştii medievali germani utilizau cuişoarele ca parte din mixturile anti-gutoase. Medicii eclectici americani timpurii le-au folosit ca tratament pentru problemele digestive, adăugându-le de asemenea medicamentelor amare, făcându-le astfel ai plăcute la gust. Ei au fost primii care au extras uleiul esenţial şi l-au aplicat pe gingii pentru uşurarea durerilor de dinţi. Câteva picături de ulei în apă erau antivomitive, iar infuzia reducea senzaţia de greaţă.
Astăzi este folosită ca plantă medicinală în special datorită efectelor sale stimulent-aromatice, având efecte pozitive şi în ulcerele stomacale, vomă, flatulenţă.
Infuzia de cuişoare, la fel apa distilată de cuişoare, pudra sau tinctura stimulează apetitul şi digestia. Uleiul esenţial este antiseptic şi analgezic, proprietăţi datorită cărora, mai ales în trecut, se folosea mult în stomatologie. Şi astăzi se foloseşte în produsele naturiste pentru cunoscutele sale calităţi bactericide împotriva bacteriilor de tip streptococ, stafilococ şi pneumococ.
Uleiul esenţial este bogat în eugenol, substanţă cu proprietăţi antiseptice şi antitermice, utilizată în medicina românească încă din secolul XIX, în afecţiuni pulmonare, sau ca analgezic local. Uleiul mai conţine acetat de eugenol, acid oleanolic, şi caryophyllen. Cercetătorii japonezi, au mai descoperit în compoziţia cuişoarelor substanţe cu efect antioxidant.
|
Turmeric 70g Solaris
100% NATURAL
FARA ADITIVI SAU CONSERVANTI
Turmeric - Curcuma Longa
Originar din sud-estul Asiei este inrudit cu ghimbirul, insa are o aroma bine definita. Turmericul contine curcumna, substanta folosita frecvent pentru numeroasele sale proprietati terapeutice.
Mod de utilizare:
Se adauga in supe, tocanite, orez, la preparatele din legume, sosuri, marinate si salate.
Poate fi folosit ca inlocuitor mai ieftin al sofranului.
Tara de origine: India.
A se pastra la loc uscat si racoros.
DESPRE TURMERIC- CURCUMA LONGA
Utilizarea curcumei sub forma de condiment pudra denumita si sofran indian s-a limitat numai la arta culinara mult timp. Pe langa rolul sau gastronomic, curcuma detine un rol farmaceutic foarte important. In afara de exploatarea proprietatilor culinare ale acestei plante, inepuizabilele calitati terapeutice ale curcumei (turmeric) au fost descoperite si de medicina traditionala din tarile orientale.
Ce este curcuma?
Curcuma este o planta rizomatoasa, avand multe asemanari cu ghimbirul. Este cultivata de 2000 de ani in sudul Indiei si Malaezia pentru productia masiva de condiment. Radacinile sale sunt rizomi de culoare galbena care prezinta multiple noduri. Rizomul contine diferite substante precum esentele volatile, rasina si in principal curcumina care este substanta activa a curcumei.
Productia de pudra de curcuma trece prin diverse stadii, iar la final se obtine o pudra fina, usoara, de culoare galben-portocaliu, aromata, cu un gust picant, usor amarui (curcuma face parte din toate pudrele de curry).
Curcuma, un medicament cu larga actiune
Proprietatile terapeutice multiple si neasteptate ale curcumei au fost descoperite de foarte multa vreme in medicina traditionala chineza si indiana. Curcuma s-a dovedit in nenumarate cazuri un antalgic puternic in tratarea durerilor cauzate de artrita, reumatism, tendinita sau menstruatie.
Curcuma trateaza inflamatiile dermice si oftalmologice datorita curcuminei – un anti-inflamator remarcabil. Efectul sau antibacterian permite ingrijirea ranilor, prin simpla presarare a pudrei de curcuma pe rana. Curcuma are o actiune tonifianta asupra tubului digestiv si stimuleaza apetitul. Actioneaza ca un protector al mucoasei gastrice, previne si trateaza astfel tulburarile gastrice si vindeca ulcerele de stomac.
Mai mult decat atat, curcuma regularizeaza functia bilei si protejeaza organismul impotriva colesterolului „rau”, jucand un rol important in diminuarea colesterolului din sange. Prin acest mod, se evita astfel aparitia bolilor degenerative ale arterelor.
Curcuma reprezinta un adevarat purificator al sangelui, contribuind astfel la fluidificarea sangelui si la stimularea producerii de globule rosii, prevenind astfel accidentele cardio-vasculare.
De asemenea, substantele antioxidante din curcuma (indeosebi curcumina) au o actiune anti-canceroasa care impiedica evolutia cancerului de sange si formarea tumorilor maligne, in special cancerul de prostata. Curcuma este benefica mai ales persoanelor de varsta a treia deoarece stimuleaza sistemul imunitar si protejeaza impotriva maladiei Alzheimer.
Cum se foloseste curcumina ca tratament medical
Pentru a optimiza actiunea curativa a curcumei, trebuie sa stii ca aceasta este solubila in materiile grase, de aceea este recomandat sa amesteci acest condiment cu ulei alimentar, in prepararea mancarurilor.
Mai mult decat atat, asocierea cu piperina din piper creste extraordinar de mult absorbtia intestinala a curcuminei.
Astfel, se pot asezona preparatele culinare zilnice cu o lingurita de curcuma si trei varfuri de cutit de sare.
Curcuma reprezinta un ajutor eficient in caz de raceala sau iritatii ale gatului. Se amesteca jumatate de lingurita cu pudra de curcumina cu 30 ml de lapte cald. Acest amestec se consuma o data sau de doua ori pe zi.
Impotriva cancerului de colon si rect, este indicat sa se admninistreze in fiecare zi 4 g de curcuma. Pentru a lupta impotriva maladiei Alzheimer, recomandarea consta in administrarea unei capsule de curcumina cu un pahar cu apa, de trei ori pe zi.
In ceea ce priveste tratamentul anti-inflamator, doza zilnica este de un sfert de lingurita de curcuma amestecata cu un pahar cu apa. Se poate folosi cu succes in cosmetica, in diverse masti pentru tenul gras, datorita actiunii sale purificatoare. Atentie insa la cantitatea folosita si la timpul de mentinere pe piele, deoarece poate lasa in urma pete galbene, greu de indepartat.
Rolul componentelor:
Curcuma longa L. - Plantă perenă originară din Asia, cu rizom ovat-cilindric, voluminos, de culoare portocalie intensă la interior.
Turmericul, alături de alte specii ale genului Curcuma, creşte spontan în pădurile Asiei de Sud în India, Indonezia, Indochina şi unele insule din Pacific. În toate aceste zone planta este tradiţional utilizată atât în domeniul culinar cât şi în cel medical, din timpuri străvechi. A fost folosită în ceremoniile religioase, semnificând viaţa, puritatea şi prosperitatea.
În sistemul de medicină indiană tradiţională ayurveda, turmericul este cunoscut pentru îmbunătăţirea digestiei, a florei intestinale, pentru eliminarea viermilor intestinali şi reducerea balonării, pentru detoxifierea ficatului şi susţinerea funcţionării acestuia şi a vezicii biliare, normalizarea menstruaţiei, pentru reducerea inflamaţiilor şi a disconfortului cauzat de artrite, ca şi purificator al sângelui, în tuse şi astm, şi de asemenea în aplicaţii locale pentru arsuri, luxaţii, tăieturi, contuzii, muşcături de insecte, ca antibacterian şi antifungic acolo unde este cazul.
Locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii, demult, îl utilizau în cazul infecţiilor sinusale, infecţiilor în ureche, şi ulcerelor gastrointestinale.
Turmericul este extensiv utilizat în medicina tradiţională chineză, este oficial în Farmacopeea Republicii Populare Chineze şi de asemenea şi în Codexul Fito-Medical Japonez, având mai multe indicaţii terapeutice printre care balonare abdominală, dureri renale, amenoree.
Grecii antici cunoşteau turmericul, dar utilizarea sa era sporadică, şi în special pentru prepararea de coloranţi galben-portocalii. În 1870 chimiştii au descoperit faptul că pulberea galben-portocalie din rădăcinile de turmeric virează în maron-roşietic atunci când este expusă în mediul alcalin, această descoperire ducând la dezvoltarea hârtiei de turmeric utilizată pentru testul de alcalinitate.
Cărţile europene medicale vechi aduc puţine menţiuni privind turmericul. Marco Polo face referire la turmeric ca fiind un şofran indian folosit pentru colorarea hainelor. Medicii eclectici îl foloseau în preparatele medicinale mai mult pentru a le conferi culoare acestora. Există menţiuni care susţin că era considerat tratament pentru icter, dar pe lângă aceste utilizări a fost aproape ignorat în Europa, până târziu, în secolul XX. Cercetările serioase asupra rizomului de turmeric au început în 1920 în Germania, sescviterpenele din acesta au fost prima dată izolate în 1926, cărora le-a şi fost atribuită activitatea terapeutică, iar mai târziu, în 1936, au fost comparate materialul vegetal, cu extractul total, ca şi cu constituenţii izolaţi. Rezultatele experimentelor efectuate au arătat că turmericul, prin compuşii săi, stimulează fluxul biliar, în parte prin stimularea contracţiilor vezicii biliare, în parte prin creşterea secreţiei de bilă. Independent, cercetările din Asia au validat aceleaşi proprietăţi ale turmericului, dar interesul s-a extins aici şi în aria efectului hepatoprotector, aducând descoperiri importante în această privinţă.
Până acum, în privinţa turmericului s-au demonstrat în special activitatea antihepatotoxică, efectul de a preveni fluctuaţii mari ale colesterolului după mese, potenţialul antiinflamator realizat printr-un mecanism adrenal.
Rizomii de turmeric conţin carbohidraţi, curcuminoide, polipeptide, proteine, ulei esenţial şi ulei gras, cărora li se atribuie în prezent proprietăţi digestive, coleretic-colagoge, antiinflamatoare cu potenţial benefic în cazul artritelor, hepatoprotectoare, antibiotice, antiaterosclerotice, antidiabetice, antistres, de vindecare a rănilor.
|
