Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Ceai Gastric 20 plicuri Fares
Ceai Gastric D40 20 plicuri Fares
Contribuie la eliminarea disconfortului de la nivel gastric.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 8 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 8 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,16 lei.
|
Ceai Gastric D40 20 plicuri Fares Ingrediente: -flori de salcâm (Robiniae flos),
Rolul componentelor:
Legendele despre salcâmi sunt vechi de mii de ani, pentru că salcâmul era răspândit încă din antichitate în Egipt şi deşerturile Arabiei şi a fost asociat adeseori cu nemurirea, cu viaţa veşnică. Salcâmul era copacul sacru al lui Neith, zeiţa egipteană a războiului, cea mai “bătrână” dintre zeităţile egiptene. Altă legendă povesteşte că trupul neînsufleţit al lui Osiris, ucis de fratele său Typhon, a fost găsit de Isis, perfect conservat, în trunchiul unui salcâm. Unele legende medievale spun că din ramurile unui salcâm a fost făcută cununa de spini a lui Isus. La arabi răşina salcâmului, recoltată după ploaie, era folosită pentru prepararea gumei arabice, întrebuinţată în alimentaţie, în scop terapeutic, şi de asemenea pentru vopsele şi adezivi. Salcâmul a fost adus în România ca plantă ornamentală; creşte în zonele de câmpie şi deal. Este un arbore foios, cu frunze imparipenat compuse și flori albe, frumos mirositoare, dispuse în raceme. Deşi după uscare lemnul său este foarte rezistent, este un arbore sensibil la ger şi îngheţuri timpurii, iar curenţii puternici îi determină creşteri neregulate. În scop terapeutic se pot folosi florile, frunzele şi scoarţa, dar cele mai utilizate sunt florile care se recoltează în mai-iunie şi se usucă la soare sau în încăperi foarte bine aerisite.
Salcâmul are o compoziție bogată în mucilagii, flavone, taninuri și aminoacizi liberi. Prezintă acțiune antispastică și emolientă în special pentru tractul respirator, antiacidă gastrică, colagogă și ușor sedativă. Se administrează intern sub formă de infuzie în gastrită, ulcer gastric și duodenal, pirozis, astm bronșic, răceli, tuse, cefalee și insomnie. Popular, se utilizează extern pulberea din flori de salcâm pentru tratarea rănilor și arsurilor, mucilagiile formând un strat emolient și protector deasupra țesutului lezat.
În alimentaţie în multe zone rurale florile de salcâm sunt folosite pentru prepararea de clătite şi şerbet.
Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltăfrunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.
Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea, şi contra furunculelor.
Dioscorides şi Plinius o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor pustuloase.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul), şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale.
Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi, cei mai importanţi fiind mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, bine cunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.
Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele anti-inflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic.. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.
Nalba este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.
Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.
Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.
Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.
Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.
Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a drogului, sau extractului de pătalgină.
Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în dependenţă de doză.
Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.
A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi, şi de asemenea o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.
Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică.
|
- Stoc
- In Stoc Magazin - Livrare in 1-3 zile lucratoare
- Cantitate
- 20 plicuri
- Forma de prezentare
- Cutie
De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.
Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Nicio recenzie
Clientii care au cumparat acest produs au mai cumparat si:
- La reducere!
- -10%
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Ne pare rău, stocul a fost epuizat!
- -10%
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
- La reducere!
- -7%
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
- La reducere!
- -10%
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Verifică disponibilitatea in tab-ul Detalii Produs!
Tap to zoom
