|
Bitter Romanesc 32+7 200ml Steaua Divina
Ingrediente
Afin (Vaccinium myrtillus) 0.6%, Angelică (Angelica archangelica) 0.6%, Anghinare (Cynara scolymus) 0.6%, Busuioc (Ocimum basilicum) 0.6%, Chimen (Carum carvi) 0.6%, Cimbru-de-grădină (Satureja hortensis) 0.6%, Coada-calului (Equisetum arvense) 0.6%, Coada-șoricelului (Achillea millefolium) 0.6%, Coriandru (Coriandrum sativum) 0.6%, Dafin (Laurus nobilis) 0.6%, Frasin (Fraxinus excelsior) 0.6%, Fenicul (Foeniculum vulgare) 0.6%, Gălbenele (Calendula officinalis) 0.6%, Gențiană (Gentiana lutea) 0.6%, Iarbă-mare (Inula helenium) 0.6%, Iarba-Sfântului-Ioan (Salvia sclarea) 0.6%, Ienupăr (Juniperus communis) 0.6%, Isop (Hyssopus officinalis) 0.6%, Levănţică (Lavandula angustifolia) 0.6%, Măceş (Rosa canina) 0.6%, Mentă (Mentha piperita) 0.6%, Mesteacăn (Betula pendula) 0.6%, Nuc (Juglans regia) 0.6%, Păpădie (Taraxacum officinale) 0.6%, Plop (Populus nigra) 0.6%, Roiniţă (Melissa officinalis) 0.6%, Salcâm (Robinia pseudacacia) 0.6%, Salcie (Salix alba) 0.6%, Salvie (Salvia officinalis) 0.6%, Schinel (Cnicus benedictus) 0.6%, Scorţişoară (Cinnamomum verum) 0.6%, Senna (Cassia angustifolia) 0.6%, Soc (Sambucus nigra) 0.55%, Șovârf (Origanum vulgare) 0.55%, Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris) 0.55%, Troscot (Polygonum aviculare) 0.55%, Ţintaură (Centaurium erythraea) 0.55%, Unguraş (Marrubium vulgare) 0.55%, Vâsc (Viscum album) 0.5%, alcool etilic alimentar şi apă deionizată.Indicatii: abcese, afectiuni digestive, afectiuni respiratorii, afectiuni genito-urinare, afte, apetit redus, artrite, astm, atonie gastrica, atrofie musculara, balbism, cancer, conjunctivita, constipatie, contuzii, degeraturi, dischinezie biliara, eczeme, edeme, entorse, etilism, febra tifoida, fracturi, gastrita acuta, gripa, guta, icter, indigestii, inflamatii oro-faringiene.
Caracteristici:
- analgezic, antiaterosclerotic, antifungic, antihemolitic, antiinflamator, antireumatic, antispastic, antitumoral, aperitiv (tonic amar), balsamic, calmant, carminativ, cicatrizant, colagog, depurativ, detoxifiant, diuretic, diaforetic, emenagog, expectorant, hranitor, laxativ, pectoral, purificator, rezolutiv, stimulent circulator, stimulent digestiv, stimulent mental, stomahic, tonic general, tonic hepatic, vulnerar
Indicatii:
abcese, afectiuni digestive, afectiuni respiratorii, afectiuni genito-urinare, afte, apetit redus, artrite, astm, atonie gastrica, atrofie musculara, balbism, cancer, conjunctivita, constipatie, contuzii, degeraturi, dischinezie biliara, eczeme, edeme, entorse, etilism, febra tifoida, fracturi, gastrita acuta, gripa, guta, icter, indigestii, inflamatii oro-faringiene.
Contraindicatii
Nu se recomandă acest produs femeilor însărcinate sau care alaptează, copiilor mici și persoanelor cu afecţiuni în care este interzis consumul de alcool (afecţiuni hepatice grave, epilepsie sau schizofrenie), alergie la oricare dintre componente.Reacții adverse: nu s-au semnalat la dozele recomandate. Dacă apar manifestări neplăcute, opriţi administrarea produsului şi adresaţi-vă medicului sau farmacistului
Mod de administrare
Pentru adulti si copii peste 15 ani - cate o lingurita intr-un pahar cu apa, de 3x/zi cu 30 minute dupa mesele principale.
Pentru copiii intre 10 si 14 ani se recomanda reducerea dozei la jumatate.
La copii se poate administra produsul in apa calduta, pentru evaporarea continutului de alcool. Nu creeaza fenomene de dependenta sau obisnuinta, fiind posibila administrarea in cure repetate.
Rolul componentelor:
Afinul a fost utilizat in tratarea afectiunilor oculare: cataracta, retinopatie diabetica, retinita pigmentara, glaucom, degenerescenţă maculară; pentru îmbunătăţirea vederii nocturne şi datorită acţiunii vasoprotectoare.
De asemenea, fitoterapeuţii recomandau afinele şi pentru tratarea diareei, infecţiilor urinare şi diabetului zaharat.
Fructele de afin erau utilizate pentru tratarea şi prevenirea scorbutului. Unii chirurgi din Europa întrebuinţau afinele pentru vindecarea rănilor.
Potrivit unor surse secundare, taninul din compoziţia afinului este substanţa activă responsabilă de eficienţa terapeutică în tratamentul diareei, ulcerelor orale și durerilor de gât, fapt care a permis utilizarea plantei din cele mai vechi timpuri.
Primele menţiuni în scrierile europene despre efectele benefice ale afinului asupra sănătăţii datează aproximativ din anul 1100. Utilizarea acestuia pentru efectele sale asupra ochilor a fost cu adevărat răspândită mai ales pe teritoriul actual al Italiei, dar conform legendei, în timpul celui de-al doilea război mondial era consumat sistematic de piloţii flotei aeriene britanice, mai ales înaintea raidurilor nocturne. Amerindienii cunoşteau proprietăţile de conservant natural ale afinelor. Ei făceau o mâncare numită pemmican, care consta într-un amestec de afine cu carne uscată sau peşte uscat, făcute pastă iar aceasta le asigura oamenilor necesarul de proteine şi vitamine. De asemenea, conţin o mare cantitate de vitamina C. Iată de ce, expuşi riscului de a face scorbut, marinarii de odinioară duceau cu ei în lungile călătorii pe mare butoaie întregi de afine.
Indienii foloseau afinele şi ca medicament, amestecându-le cu făină de porumb şi punând cataplasme pe răni pentru a preveni infectarea sângelui.
Afinul este un subarbust stufos, rămuros, cu frunze mici, ovale, iar fructul este numit afină și reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor. Înflorește în lunile mai-iunie.
Frunzele și fructele de afin conțin compuși antioxidanți ce pot preveni afecțiunile cardiovasculare sau agravarea acestora. Pe lângă vitamina C, fructele mai conțin antocianozide, împreună cu hiperozidă și quercetrin (flavonoide). Sinergismul acestor compuși generează efecte benefice asupra sănătății organismului. Antioxidanții previn formarea radicalilor liberi și daunele asupra celulelor în cazul oxidării, daune ce conduc la formarea celuleor canceroase. Antocianii ajută de asemenea la creșterea rezistenței pereților vaselor de sânge și cresc fluxul de circulare al sângelui, evitând astfel și agregarea plachetelor sanguine. Extractul din frunză de afin protejează vasele împotriva aterosclerozei prin scăderea nivelului LDL colesterol (colesterol rău), factor major în formarea plăgilor de aterom. Cercetări recente au demonstrat că extractele din fructe și din frunze prezintă beneficii terapeutice printre care și efectul de inhibare al histaminei de către fructele de afin, mecanism atribuit abilității crescute a afinului în vindecarea rănilor și a ulcerului gastrointestinal. Acest mecanism se datorează unor taninuri catehice, compuși cu acțiune astringentă și antiinflamatoare. Studii pe extractul de frunză de afin arată ca această plantă est eficientă împotriva unor germeni precum Escherichia coli și Staphylococcus aureus.
Angelica este o specie ierboasă, viguroasă, înaltă de 1-1,5 m, în primul an numai cu frunze bazale. De pe rizomul dezvoltat în anul II sau III pornesc tulpinile aeriene robuste, cu frunze mari, de 3 ori penat-sectate cu o teacă foarte mare şi umflată. Florile sunt grupate în umbele compuse mari, globuloase, fără involucru, cu 20-40 umbelule; corola cu petale mici, alb-verzui-gălbui; fructele diachene elipsoidale lăţite. Pentru tratamentele naturiste se pot utiliza atât rădăcinile, cât şi frunzele sau fructele. La noi este o specie ocrotită de lege, astfel că rădăcinile se recoltează doar din culturi, primăvara devreme sau toamna târziu.
Ca plantă medicinală a fost cunoscută şi cultivată din cele mai vechi timpuri, în Evul mediu fiind utilizată mai mult de călugări.
Virtuţile sale au fost lăudate de vechii scriitori, şi în folclorul nord-european, mărturie a unui trecut îndepărtat a credinţei în meritele sale în protecţia împotriva bolilor infecţioase, pentru purificarea sângelui şi pentru vindecarea oricărei boli. Tot în aceste zone era folosită în ritualuri în care se interpretau cântece în cuvinte magice atât de vechi, încât nu erau înţelese nici de către interpreţi, şi care erau învăţate încă din copilărie, fiind probabil moştenite din unele festivaluri păgâne foarte vechi asociate acestei plante. După introducerea Creştinismului, în conştiinţa populară planta a devenit legată de arhangheli, fiind asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri ce are loc primăvara. Conform legendei, angelica a fost revelată în vis de către un înger, care spunea că aceasta va vindeca ciuma. În alte credinţe explicaţia numelui plantei ar fi aceea că ea înfloreşte de ziua Arhanghelului Mihail (8 mai, pe stilul vechi). Se considera că protejează împotriva spiritelor rele şi a vrăjilor. Era atât de preţuită întât era denumită şi „Rădăcina Duhului Sfânt”.
Medicina românească de la începutul secolului XX considera că angelica stimulează şi tonifiază stomacul, combătând flatulenţa. Tinctura de angelică era recomandată pentru purificarea sângelui, ca sudorifică şi diuretică, pentru înlesnirea menstruaţiei, întărirea stomacului şi a nervilor; apoi în febrele cu adinamie, în colicile abdominale. Unii medici ai vremii considerau angelica printre medicamentele cu acţiune vasculară, „căci ea înviorează organismul în stările adinamice febrile influenţând favorabil aparatul digestiv şi căile respiratorii”.
Rădăcina de angelică conţine ulei esenţial cu felandren, cumarine, furanocumarine, acizi organici, vitamina B1, glucide.
O folosim în prezent în produsele naturiste, individual sau în combinaţie, pentru acţiunea tonică, stomahică antispastică, stimulentă a digestiei, sedativă, indicate ca remedii naturiste pentru anorexie, dispepsii, meteorism, enterite, anaciditate, eructaţii, colici intestinale, astenie psiho-fizică.
Coriandrul este originar din sudul Europei şi Asia, coriandrul este o plantă anuală, ierboasă. Frunzele bazale lung peţionale, cele mijlocii 1-2 penat-sectate, iar cele superioare de trei ori sectate cu lacinii rare, înguste. Flori cu petale albe sau roz-violaceu, grupate în umbele compuse. Fructele diachene mici, sferice.
A fost menţionat în scrierile sanscrite timpurii şi în cărţile mozaice, în Exod, şi apare în faimosul papirus egiptean Ebers. Fructele de coriandru au fost utilizate de evrei şi romani ca medicament, şi ca şi condiment. A fost foarte des menţionat în cartea lui Apicius Coelius (Apicius este o colecţie de reţete culinare romane). Columella (cel mai important scriitor în domeniul agriculturii), în secolul I, apoi Palladius (alt scriitor cu cărţi în domeniul agriculturii) în secolul III, au descris şi îndrumat cultivarea sa.
Medicina populară serveşte coriandru în bolile de stomac de natură inflamatorie, contra diareelor disenteriforme cu tenesme, în durerile articulare, contra viermilor intestinali, pentru sporirea secreţiei lactate etc.
Comisia E recomandă coriandrul în probleme dispeptice, pierderea apetitului.
În fitoterapia franceză este tradiţional utilizat în tratamentul simptomatic al afecţiunilor digestive precum distensia epigastrică, digestie lentă, eructaţie şi flatulenţă; ca tratament adjuvant al componentei dureroase a afecţiunilor digestive funcţionale.
Proprietăţile fructelor de coriandru se datorează în cea mai mare parte uleiului volatil, acesta având ca şi componentă majoră D-linaloolul, urmat de limonen, dar într-o cantitate mult redusă comparativ cu primul, α-pinen, camfor, α-terpineol, p-cimen etc. Datorită combinaţiei de compuşi, uleiul volatil de coriandru dezvoltă la nivel sistemic o acţiune antistres-adaptogenă, imunomodulatoare, armonizantă hormonal şi cardiovascular, dermoregeneratoare, antimicrobiană şi de stimulare generală puternică, la care se adaugă în plan psihic un puternic efect anxiolitic, psihorelaxant şi stimulant al capacităţii de concentrare.
S-au mai efectual studii in vitro care revelează şi o acţiune antioxidantă a fracţiunii polifenolice din fructele de coriandru.
|
