HELICOSTOP D91 63 capsule Fares
BENEFICII:
-contribuie la eliminarea microorganismului Helicobacter pylori
-contribuie la calmarea iritaţiilor mucoasei gastrice
-ajută la reducerea disconfortului gastric cauzat de prezenţa Helicobacter pylori.
INGREDIENTE/CAPSULĂ:
-extract uscat din rizomi de Hydrastis canadensis standardizat în min. 10% sulfat de berberină 392 mg
-muguri de plop (Populi gemma)
-extract uscat din răşină de Mastic (Pistacia lentiscus) 34,3 mg
-lichen de piatră (Lichen Islandicus)
-ulei esenţial de cuişoare (Caryophylli floris aetheroleum).
Învelişul capsulei este pe bază de gelatină animală.
Proprietati plante componente Helicostop D91 Fares
-Hydrastis canadensis este o plantă folosită tradiţional în America de Nord pentru eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractul digestiv, şi pentru calmarea iritaţiilor cauzate de prezenţa acestora. Are acţiune asupra Helicobacter pylori, bacterie ce cauzează iritaţie şi disconfort la nivelul mucoaselor gastrice şi duodenale.
-Mugurii de plop sunt numiţi şi propolisul vegetal. Prin analize chimice de specialitate s-a arătat că există 5 substanţe prezente în acelaşi timp în propolis ca şi în mugurii de plop dintre care 3 au proprietăţi de reducere a numărului microorganismelor potenţial patogene, inclusiv a bacteriei Helicobacter pylori. Mugurii de plop mai conţin şi derivaţi ai saligenolului care îi conferă proprietăţi de calmare a iritaţiilor mucoasei gastrice şi de reducere a senzaţiei de disconfort la acest nivel.
-Răşina de mastic provine de la o specie de arbore de fistic (Pistacia lentiscus) originar din insula grecească Chios, unde a fost folosit tradiţional pentru menţinerea sănătăţii tubului digestiv.
Studiile clinice şi de laborator arată că răşina de mastic este eficientă în eliminarea bacteriei Helicobacter pylori şi pentru protecţia mucoasei gastrice.
-Lichenul de piatră, cunosut şi sub denumirea de muşchi de Islanda are o rezistenţă crescută la condiţiile climatice foarte aspre în care trăieşte. Conţine principii active precum acidul usnic, care contribuie la inhibarea dezvoltării bacteriilor. Studiile in vitro au arătat că acidul usnic are şi un efect de calmare a iritaţiilor. Lichenul de piatră mai are în compoziţia sa şi polizaharide cu efect imunostimulator. Datorită cantităţii mari de mucilagii, care formează pe suprafaţa mucoaselor un strat protector, este util pentru calmarea iritaţiilor tubului digestiv ajutând astfel la înlăturarea disconfortului gastric.
-Uleiul esenţial de cuişoare a demonstrat acţiune de inhibare a dezvoltării Helicobacter pylori. În plus are efect de reducere a senzaţiei de disconfort la nivelul mucoasei gastrice.
ATENŢIONĂRI:
Nu se recomandă copiilor sub 14 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
SARCINĂ ŞI ALĂPTARE:
Nu se recomandă femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează datorită unor posibile efecte de stimulare a contracţiilor uterine. Substanţele active trec în laptele matern şi pot modifica gustul laptelui.
EFECTE SECUNDARE ŞI INTERACŢIUNI:
Acest produs se administrează la o oră faţă de medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.
MOD DE ADMINISTRARE:
2 capsule de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de masă.
Durata unei cure este de 6 săptămâni.
SFATURI PRACTICE DE DIETĂ ŞI STIL DE VIAŢĂ:
Pe durata curei vă sfătuim să evitaţi alimentele care produc hiperaciditate cum sunt: carnea grasă, mezelurile, brânzeturile fermentate, iaurtul, kefirul, afumăturile, conservele, prăjelile, grăsimea animală, dulciurile concentrate (ciocolată, dulceţuri), produsele de patiserie, zarzavaturile crude, fibroase sau cu celuloză dură (castraveţi, ridichi, gulii, sfeclă, fasole uscată, mazăre uscată, vinete, roşii), legume şi condimente picante (ceapă, usturoi, ardei iute, piper, hrean, muştar), fructele crude, băuturile prea reci sau fierbinţi, oţetul, murăturile, alcoolul, ceaiul negru, ceaiul verde, cafeaua.
În schimb, este foarte bine să consumaţi alimente alcaline care neutralizează excesul de acid din stomac: lapte (are efect de pansament gastric), legume şi zarzavaturi (bine fierte), unt, uleiuri presate la rece, carne slabă fiartă, ouă fierte, fulgi de ovăz, paste făinoase, pâine prăjită, banane, avocado, sucuri proaspete de morcovi, cartofi, varză, ceaiuri din plante medicinale cu efect protector gastric (de gălbenele, muşeţel, sunătoare, tei, etc).
Alimentele trebuie administrate în porţii mici şi repetate (5-6 mese/zi), la ore fixe, într-o stare de relaxare, mestecând bine hrana.
Rolul componentelor:
Plopul este un arbore foarte înalt, cu scoarţa groasă, negricioasă, brăzdată longitudinal, frunzele deltoide-triunghiulare cu vîrful ascuţit, marginea serată, glabre; mugurii foliari ascuţiţi, curbaţi la vârf, brun-gălbui, lungi de 2-3 cm, cleioşi, cu miros balsamic, se recoltează în februarie-martie, cu ocazia tăierii arborilor.
În Grecia antică medicul Galen recomanda o cremă făcută din muguri de plop negru pentru inflamaţii. Astăzi crema de muguri de plop este încă utilizată ca aşa-cunoscut tratament naturist pentru inflamaţii ale pielii şi hemoroizi. În secolul XVII Nicolas Culpeper a notat remedii pentru răni şi febră.
Ca plantă medicinală, plopul furnizează două materiale vegetale – scoarţa, şi mugurii.
Scoarţa de plop conţine glicozide ale acidului salicilic, taninuri, derivaţi triterpenici, ceară, oligozaharide, şi a fost utilizată, uneori alături de furnze, pentru acţiunea analgetică, antipiretică, şi antiinflamatoare, în special pentru tratamentul afecţiunilor reumatice inflamatorii.
În produsele naturiste de astăzi întâlnim în special mugurii de plop, care conţin un material lipofil, rezinos, caracterizat prin prezenţa agliconilor flavonici, a derivaţilor flavonici (crizol, tectocrizol, apigenol), a flavonolilor (galangina, izalpinina, cvercetol, kempferol) precum şi a flavononelor (pinocembrina, pinostrobina). Mai conţin ulei esenţial, derivaţi fenolici precum acidul cafeic, dimetil cafeic, izoferulic, esteri ai acidului ferulic cu alcooli alifatici şi aromatici, glicozide fenolice (populozida, salicozida), acizi graşi, alcooli alifatici, componente terpenice (bisabololul).
Datorită acţiunii lor antiseptice, cicatrizante, antiinflamatoare, hemostatice şi de favorizare a proceselor de regenerare, antiseptice intestinale şi urinare, mugurii de plop sunt folosiţi la prepararea unguentelor antihemoroidale, în preparatele destinate afecţiunilor respiratorii (sub formă de combinaţii în comprimate, ceaiuri pentru răceli şi bronşite, siropuri de tuse, tincturi), dar şi în remediile naturiste pentru boli infecţioase ale aparatului urinar; produsele din mugurii de plop sunt utile şi în cazul nevralgiilor şi a reumatismului.
Foarte recent, un studiu ştiinţific a evidenţiat efectele anti-inflamator, hepatoprotector, vasorelaxant endotelial dependent, şi antioxidant ale unui extract etanolic din mugurii florali de plop, pe animale.
Cunoscut sub denumirile populare de mușchi de munte, mușchi creț, jeleghin de munte, lichenul de piatră are o istorie lungă de utilizare ca aliment şi ca remediu natural în Europa centrală şi America de Nord. Este un mușchi răspândit pe stâncile și platourile din zona alpină expuse vânturilor puternice, în jnepenișuri și locuri foarte uscate. La noi în țară este frecvent întâlnit în Munții Făgărașului, Munții Retezat, Munții Parâng, Banatului, Țarcului. Cuvântul lichen derivă din grecescul „leichein” (a linge, a întinde pe o suprafață), sugerând modul în care lichenul se întinde pe suprafața pe care crește. Bartholin descrie planta în 1671 și o recomandă ca purgativ.
Mușchiul de piatră este un lichen cu tal fructiculos (sub forma unei tufe de mici dimensiuni), erect, de culoare brun-închis cu pete albe și înalt de până la 10 cm, divizat în mai mulți lobi. În scopuri medicinale se folosește planta Lichen Islandicus (întregul tal) recoltată începând din aprilie și până în octombrie-noiembrie, pe vreme uscată.
Conține o grupă de polizaharide (lichenina și izolichenina), un principiu amar și substanțe mucilaginoase care-i conferă calități calmante și emoliente asupra tractului respirator si gastro intestinal. Datorită acidului usnic, o altă componentă importantă din compozitia plantei, mușchiului de piatră i se atribuie o puternică acțiune antibiotică și antispastică. Polizaharidele din Cetraria islandica au activitate imunologică atât in vitro cât şi in vivo și sunt implicate în efectul antiinflamator al acestui mușchi. Prin aceste proprietăţi, lichenul de piatră este folosit cu succes în tratarea gripelor, traheobronşitelor acute, bronşitelor cronice, laringitelor acute şi cronice, astmului bronşic, hepatitei cronice, vomismentelor de sarcină, afecţiunilor gastrice, tumorilor tubului digestive. Extractele de licheni sunt pentru organism tonice generale şi se folosesc sub formă de infuzie, tinctură sau decoct.
Studiile făcute recent se îndreaptă spre o acțiune antioxidantă a lichenului de piatră, acesta fiind un potențial antioxidant natural.
Cuişoarele sunt mugurii florali (bobocii) uscaţi ai arborelui aromatic Eugenia caryophyllata, originar din insulele Moluce şi Celebe şi pe larg cultivat în zonele tropicale.
Florile sunt recoltate de două ori pe an, în iunie şi decembrie, în momentul când ele trec de la culoarea verde la culoarea roz, apoi se usucă la soare până ce lumina şi aerul fac ca ţesutul mugurilor să se impregneze cu esenţa pe care o conţin, căpătând o culoare brună.
Condiment şi remediu natural, cuişoarele au fost folosite de sute de ani, schimburile comerciale cu acestea între „insulele cuişoarelor” Ternate şi China, datând de 2500 de ani.
Datarea istorică a cuişoarelor ca şi condiment, s-a găsit mult timp în urmă în relatările referitoare la vasele comerciale din 1721 ÎH. Referinţe bibliografice timpurii susţin că apropiaţii împăratului Chinei trebuia să ţină cuişoare în gură, pentru a le împrospăta respiraţia. Ca multe alte condimente, cuişoarele au fost o marfă mult apreciată şi de către de romani.
Alături de nucşoară, cuişoarele au fost unul din cele mai preţioase condimente din secolele XVI şi XVII, una din navele lui Magelan întorcându-se în 1522 încărcată cu nucşoară şi cuişoare, spre deliciul spaniolilor. Desigur, mulţi râvneau preţioasa marfă, cuişoarele la vremea aceea valorând mai mult decât greutatea lor în aur.
În 1605 olandezii au găsit drumul spre Moluccas şi au început comerţul cu cuişoare, şi extinzând cultivarea plantei, au menţinut un monopol efectiv asupra comerţului, ajungând chiar, în 1816, să dea foc unor plantaţii pentru a-i creşte preţul.
În jurul anilor 1800, planta a fost introdusă în India prin Mauritius.
În medicina tradiţională chineză, cuişoarele au fost îndelung utilizate pentru a trata indigestia, diarea, hernia, şi viermii intestinali, precum şi diferite infecţii fungice precum cele de la nivelul picioarelor la atleţi. În folclorul asiatic se spune că ţinând în gură două cuişoare fără a le mesteca sau înghiţi, putem să renunţăm la dorinţa pentru alcool.
Vindecătorii tradiţionali ayurvedici au utilizat cuişoarele din vremuri antice pentru tratamentul bolilor respiratorii şi digestive.
Naturaliştii medievali germani utilizau cuişoarele ca parte din mixturile anti-gutoase. Medicii eclectici americani timpurii le-au folosit ca tratament pentru problemele digestive, adăugându-le de asemenea medicamentelor amare, făcându-le astfel ai plăcute la gust. Ei au fost primii care au extras uleiul esenţial şi l-au aplicat pe gingii pentru uşurarea durerilor de dinţi. Câteva picături de ulei în apă erau antivomitive, iar infuzia reducea senzaţia de greaţă.
Astăzi este folosită ca plantă medicinală în special datorită efectelor sale stimulent-aromatice, având efecte pozitive şi în ulcerele stomacale, vomă, flatulenţă.
Infuzia de cuişoare, la fel apa distilată de cuişoare, pudra sau tinctura stimulează apetitul şi digestia. Uleiul esenţial este antiseptic şi analgezic, proprietăţi datorită cărora, mai ales în trecut, se folosea mult în stomatologie. Şi astăzi se foloseşte în produsele naturiste pentru cunoscutele sale calităţi bactericide împotriva bacteriilor de tip streptococ, stafilococ şi pneumococ.
Uleiul esenţial este bogat în eugenol, substanţă cu proprietăţi antiseptice şi antitermice, utilizată în medicina românească încă din secolul XIX, în afecţiuni pulmonare, sau ca analgezic local. Uleiul mai conţine acetat de eugenol, acid oleanolic, şi caryophyllen. Cercetătorii japonezi, au mai descoperit în compoziţia cuişoarelor substanţe cu efect antioxidant.
