Sirop Plantusin Fara Zahar 250ml Fares
Ajută la reducerea iritaţiilor şi susţine buna funcţionare a aparatului respirator.
Beneficii:
-Fluidifică secreţiile bronşice;
-Favorizează expectoraţia;
-Calmant;
-Antitusiv cu efecte favorabile în tusea spastică;
-Emolient (protejează mucoasele iritate);
-Antiseptic al căilor respiratorii;
-Ajută la reducerea iritaţiilor şi susţine buna funcţionare a aparatului respirator;
-Recomandat in tuse de diferite etiologii, răceală, gripă, laringită, bronşită.
Compozitie:
-Glicerină vegetală;
-extracte apoase de: muguri de pin (Pini turiones), frunze de pătlagină (Plantaginis folium), cimbrişor (Serpylli herba), flori de tei (Tilliae flos), frunze de podbal (Farfarae folium), frunze de iederă (Hederae helicis folium), Grindelia (Grindeliae herba), scai vânăt (Eryngii plani herba), trei fraţi pătaţi (Violae tricoloris herba), scaiul vântului (Eryngii campestri herba), extract uscat 4:1 de roua cerului (Droserae herba), extract uscat 5:1 de Grindelia (Grindeliae herba) – min. 35%, în proporţie variabilă;
-îndulcitor: sorbitol 25%;
-antioxidant: vitamina C 1,2%;
-agent de îngroşare: guma xantan;
-îndulcitor natural: glicozide steviolice extrase din frunze de Stevia rebaudiana 0,1%;
-ulei esenţial de lămâie (Citri aetheroleum) 0,04%;
-ulei esenţial de scorţişoară (Cinnamomi aetheroleum) 0,03%;
-ulei esenţial de pin (Pini aetheroleum) 0,02%;
-ulei esenţial de eucalipt (Eucalypti aetheroleum) 0,02%;
-conservant: sorbat de potasiu.
Administrare:
Copii 3-6 ani: 1-3 linguriţe pe zi.
Copii 7-14 ani: 4-6 linguriţe pe zi.
Copii peste 14 ani şi adulţi: 3-4 linguri pe zi.
Durata unei cure obişnuite este de 7-14 zile.
Atentionari:
A se agita îninte de utilizare.
Sarcină şi alăptare: se poate consuma de către femeile însărcinate şi mamele care alăptează.
Efecte secundare şi interacţiuni: la dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare sau interactiuni medicamentoase.
A se pastra la loc uscat si la temperatura mediului ambient
Rolul componentelor:
Scaiul vanat este o plantă ierbacee, perenă, cu tulpina şi inflorescenţe de culoare albăstruie-vineţie, de unde şi numele, prevăzute cu ţepi. Tulpina înaltă de 30-60 cm este ramificată numai la partea superioară, prezintă frunze mici, rigide, cele bazale ovate, cu marginea dinţată, iar cele superioare mici, fără peţiol, palmat-sectate cu lobii dinţaţi. Florile sunt dispuse în capitule albăstrui, fructele sunt diachene păroase. Se recoltează părţile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, în perioada iulie-septembrie.
Plantă medicinală cunoscută din antichitate. Eryngium este numele vechi dat de Teofrast. Strămoşii noştri dacii îl numeau melosciare, meloskiare, merâu-scaire, scai-mânerâu. Decoctul tulpinilor florifere era folosit contra tusei convulsive, contra retenţiei urinare, se ţinea în gură contra durerilor de dinţi (carie dentară) şi contra mucedei la dinţi (parodontoză). Extern, decoctul era folosit la băi contra artritei, a dermatozei de pe capul copiilor, reumatismului. Cu decoctul se îmbăiau copii debili, pentru a-i fortifica.
Speciile de Eryngium au fost folosite empiric în medicina tradiţională a mai multor popoare, în special datorită proprietăţilor: expectorante, antitusive, diuretice şi antiinflamatoare.
În România, dintre cele 3 specii indigene ale genului Eryngium, cea mai des citată în tratatele moderne de fitoterapie este Eryngium planum L. (scaiul vânăt). Produsul medicinal „Eryngii plani herba” reprezintă un vechi remediu tradiţional românesc utilizat frecvent în trecut în combaterea tusei convulsive la copii, preluat apoi şi introdus pentru prima dată în fitoterapie încă din 1933, la Cluj-Napoca, şi îl întâlnim actualmente în produsele naturiste de pe piaţă.
Planta conţine saponine triterpenice cu efecte antitusive, expectorante, antiinflamatoare, diuretice, depurative şi diaforetice acestea fiind responsabile pentru utilizarea de bază ca remediu popular românesc antitusiv recomandat în special în tusea convulsivă. Se găseşte ca tratament naturist şi sub formă de sirop pentru tuse.
Planta mai conţine flavonoide (heterozide ale kempferolului şi cvercetolului), acizi polifenolcarboxilici (acid cafeic şi acid clorogenic), taninuri, cumarine, poliine, steroli, glucide, acizi organici şi ulei esenţial.
Până la ora actuală au fost demonstrate ştiinţific următoarele proprietăţi farmacologice ale speciilor de Eryngium: expectorante, diuretice, antiinflamatoare, antimicrobiene şi antimicotice. A mai fost demonstrat in vitro un mecanism antispastic de tip musculotrop.
Cimbrul este o plantă erbacee, aromatică din zona colinară mediteraneană, dar care poate fi cultivată și în grădini. Îi plac terenurile uscate dar udate de rouă. Înfloreşte în din iunie până septembrie şi se recoltează în această perioadă partea ierboasă. Se usucă la umbră, în încăperi bine aerisite.
Cimbrul conţine ulei volatil bogat în carvacrol şi tymol, acizi – cafeic şi rozmarinic- tanin şi un principiu amar – serpilina.
Cimbrul şi Cimbrişorul au proprietăţi medicinale similare. Sunt plante medicinale antiseptice, antispastice, expectorante, antiparazitare (antihelmintic), coleretice şi colagoge şi uşor diuretice.
Stimulează apetitul când este pus în mâncare.
Infuzia nu se consumă seara pentru a nu induce insomnie, iar în uz extern dezinfectează plăgile și înţepăturile de insecte. Adăugată în apa de baie este tonifiantă.
Pulberea de cimbrişor folosită pentru spălatul dinţilor îi albeşte.
În perioada disconfortului respirator, vă sfătuim să evitaţi consumul de alimente care produc mucus cum sunt produsele lactate, dulciurile cu zahăr alb, făina albă (produsele de panificaţie, patiserie, biscuiţi, paste făinoase), grăsimile şi prăjelile.
Alimentaţia trebuie să fie adaptată în funcţie de pofta de mâncare, care în asemenea situaţii este mai scăzută.
Este foarte bine să consumaţi alimente hrănitoare şi uşor de digerat: fructe, legume, zarzavaturi, fie sub formă crudă, de suc, sau coapte, fierte precum şi supe calde.
De asemenea, beţi multe lichide (ceaiuri, supe, sucuri proaspăt stoarse din fructe sau compoturi îndulcite cu miere); astfel evitaţi deshidratarea, susţineţi fluidificarea secreţiilor bronşice şi îmbunătăţiţi digestia.
Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltăfrunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.
Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea, şi contra furunculelor.
Dioscorides şi Plinius o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor pustuloase.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul), şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale.
Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi, cei mai importanţi fiind mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, bine cunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.
Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele anti-inflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic.. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.
Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a drogului, sau extractului de pătalgină.
Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în dependenţă de doză.
Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.
A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi, şi de asemenea o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.
Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică.
