Sirop Biosept Miere Vitamina C Propolis A13 100 ml Fares
Beneficii:
-susţine apărarea organismului împotriva microorganismelor potential patogene din tractul respirator şi urinar, ajutând la eliminarea acestora;
-contribuie la reducerea iritaţiilor căilor respiratorii superioare, uşurează respiraţia;
-sudorific, susţine reglarea temperaturii corporale;
-contribuie la fluidificarea şi eliminarea secreţiilor mucoaselor tractului respirator;
-ajută la eliminarea microorganismelor potenţial patogene din tractul respirator şi genito-urinar.
Compozitie:
-miere de albine min. 77%,
-extracte de: echinacea (Echinaceea herba), șovârv (Origani herba), cimbrișor (Serpylli herba), lichen de piatră (Lichen Islandicus), rizomi de ghimbir (Zingiberis rhizoma), scorțișoară (Cinnamomi cortex), frunze de măslin (Olivae folium), cuișoare (Caryophyllorum flos),
-extract total 5:1 de Andrographis paniculata – min. 20%, în proporție variabilă;
-tinctură de propolis 1,2%;
-antioxidant: vitamina C 1%;
-uleiuri esențiale de: lămâie (Citri aetheroleum), geraniu (Pelargoni aetheroleum), scorțișoară (Cinnamomi aetheroleum), Ravensara aromatic aetheroleum;
-conservant: sorbat de potasiu.
Administrare:
Copii 1-4 ani: 1-3 lingurițe pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
Copii 5-12 ani: 4-5 lingurițe pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
Copii peste 12 ani si adulți: 3 linguri pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.
Durata unei cure obișnuite este de 7-14 zile.
Dozele recomandate asigură necesarul zilnic de vitamina C.
Atentionari:
Contraindicații: nu se recomandă în caz de diabet, hipersensibilitate la oricare din ingredientele produsului.
Sarcină și alăptare: se poate consuma de catre femeile însărcinate și mamele care alăptează.
Efecte secundare și interacțiuni: la dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare sau interacțiuni medicamentoase.
Rolul componentelor:
Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.
El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.
Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.
Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.
O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.
Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.
Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).
Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.
Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.
În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.
Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.
Mierea este un aliment dulce, lichid siropos produs natural de catre albine ca hrana pentru ele insele. Culoarea aurie si gustul delicios sunt inconfundabile. Dupa ce albinele culeg nectarul de la o floare, il amesteca cu produse chimice din saliva lor pentru a rezulta mierea.
Albinele zboara inapoi in stup si-l pastreaza in celulele fagurilor. Excesul de umiditate este inlaturat din miere cu ajutorul aripilor albinelor, pentru ca mierea sa fie gata pentru consum. Rolul si actiunea naturala a albinelor este cu adevarat uimitoare, iar rezultatul este un produs alimentar deosebit: mierea.
Mirea poate fi din soiuri diferite. Gustul si textura depind de tipul florilor din care provine nectarul cules de catre albine. Probabil cel mai des este intalnita mierea de trifoi, dar si aceasta poate avea diverse arome si culori.
Culoarea obisnuita a mierii este aurie, dar poate varia de la alb la rosu inchis si chiar negru. Combinatia dintre miere si laptele de capra a fost folosita pentru tratarea infectiilor bronsice.
Mierea contine numerosi antioxidanti - caracteristica importanta pentru oameni. In plus, aceasta are o component antiinfectioasa si este folosita pentru vindecarea tusei, bolilor intestinale si ranilor pielii.
Vindecarea plagilor - mierea cruda este un remediu care dateaza din Egiptul si Grecia antice. Medicina moderna redescopera proprietatile de vindecare ale mierii. Cercetatorii considera ca mierea are capacitatea de a ucide microbii. Aciditatea din miere si caracteristica sa de a deshidrata bacteriile ar putea fi motivul pentru care mierea vindeca ranile.
- Sursa de energie - mierea de albine pura este o sursa de carbohidrati, atat fructoza cat si glucoza pe care organismul le transforma in energie. Glucoza ofera instant energie in timp ce fructoza este mai lent absorbita si furnizeaza energie in mod constant.
Sportivii si copiii activi ar trebui sa consume miere intrucat aceasta le va oferi energia de care acestia au nevoie. Mierea pura de albine este o sursa naturala de minerale cum ar fi calciu, fier si potasiu dar si vitamine din complexul B.
- Prevenirea alergiilor sezoniere - mirea pura de albine poate fi benefica pentru persoanele care sufera de unele tipuri de alergii. Pentru ca albinele aduna polenul de la plantele native si il transforma in miere, consumul de miere produsa la nivel local poate preveni aparitia alergiilor sezoniere.
Alte beneficii ale mierii includ:
- este antifungica si hranitoare
- ajuta la asimilarea calciului in organism
- are efect antibacterian atat in diverse probleme interne cat si externe ale organismului
- poate stimula sistemul imunitar
Mierea poate fi folosita in diverse scopuri
- ca pansament pentru accelerarea vindecarii cauzata de leziuni tisulare
- amestecul in cantitati egale de suc de ghimbir si miere este un bun expectorant
- mirea ajuta la tratarea racelilor, tusei, durerilor in gat si secretilor nazale
- pentru tratarea astmului bronsic, se amesteca o jumatate de gram de praf de piper negru cu un amestec de miere si suc de ghimbir. Se va bea de cateva ori pe zi.
- mierea poate calma si incuraja vindecarea ranilor din gura sau vagin
- un bol de ovaz sau terci de ovaz cu o lingura de miere poate calma nervii
- este ideala pentru calmarea emotiilor si a stresului pre-examen
- are efect hidratant si poate fi folosita pentru sanatate pielii ca masca naturala revitalizanta
- consumul unor cantitati mici de miere, va va face imuni la alergiile sezoniere la polen
- pentru imbunatatirea vederii se amesteca miere cu suc de morcovi. Se va consuma cu o ora inainte de masa, dimineata.
- pentru purificarea sangelui, se va amesteca un pahar de apa calda cu una sau doua lingurite de miere si o lingurita de suc de lamaie. Preparatul se va bea zilnic, inainte de a merge la toaleta. Va reduce cantitatea de grasimi din organism si va curata intestinele
- mierea naturala determina o crestere mai mica a valorilor de zahar din sange decat zaharurile rafinate, mai ales in cazul persoanelor cu diabet zaharat de tip II. Putina miere neprelucrata poate fi adaugata in bauturile bolnavilor de diabet zaharat de tip II, atunci cand apare pofta de alimente sau bauturi dulci.
Măslinul este un arbore originar din Siria și zonele de litoral din Turcia, foarte răspândit și în Grecia continentală și în arhipelagul elen. Este considerat „arborele veșnic roditor”, fiind un arbore cu o longevitate extraordină, având o uimitoare putere de regenerare, dând mereu rădăcini și lăstari noi. Are o tulpină înaltă de 10-20m, florile sunt albe iar fructul este o drupă verde la început, apoi roșie și neagră la maturitate. Înflorește în luna mai. O frumoasă legendă care se referă la apariţia măslinului pe pământ este legată de întemeierea oraşului Atena, viitoarea capitală a Greciei. Se păstrează versiunea că Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că va dărui noul oraş acelui zeu care va oferi locuitorilor cel mai folositor dar. Disputa pentru posesia oraşului s-a declanşat între Poseidon, zeul mărilor, şi Atena, zeiţa înţelepciunii. Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu suliţa în pământ, unde a răsărit un măslin. Întrucât locuitorii oraşului au preferat fructele de măslin în locul apei sărate, Zeus a decis acordarea drepturilor asupra noului oraş zeiţei Atena, oraşul urmând să poarte numele de Atena. Se spune că în locul unde s-a născut această legendă s-a păstrat un măslin din care s-au răspândit toţi măslinii existenţi pe coastele stâncoase ale Greciei. Ca plantă medicinală, măslinul a fost intens studiat pentru diversele proprietăți terapeutice. Atât frunzele cât și fructele (măsline) au o compoziție bogată și sunt utilizate în diverse patologii. Măslinele sunt foarte bogate in fier, dar și o sursă prețioasă de vitamina E, fibre și cupru. Măslinele au în compoziția lor grăsimi monosaturate, care fac din acestea un aliment prețios în combaterea afecțiunilor cardiace. Vitamina E este un antioxidant puternic astfel încât consumul de măsline sau de ulei de măsline echivalează cu un medicament care combate afecțiunile cardiovasculare și procesele de îmbătrânire celulară ca urmare a acțiunii radicalilor liberi. Datorită fibrelor pe care le conține, măslinele sunt deosebit de prețioase pentru un sistem digestiv sănătos. Despre măsline se mai poate spune ca au un puternic efect antiinflamator, ceea ce le face eficiente în combaterea și ameliorarea simptomelor în astm, afecțiuni reumatismale și artrită. Prin procesare, din măsline se extrage unul din cele mai sănătoase uleiuri vegetale, folosit atât în bucătărie cât și de leac împotriva multor afecțiuni, interne sau externe. Despre uleiul de măsline Homer spunea că este „aurul lichid” al vremii, dovadă că din vechime era cunoscut și apreciat pentru calitățile sale. Frunzele de măslin au acțiune antihipertensivă (ajută la scăderea presiunii sângelui și îmbunătățește funcția aparatului circulator), diuretică, emolientă, nutritivă, laxativă, hipocolesterolemiantă (îmbunătățesc echilibrul găsimilor din sânge), antioxidantă (inhibarea activității oxidazelor), antibacteriană, antivirală, antifungică. Sunt bogate iridoide monoterpene (6-9% oleoropină, ligustrozida, oleozida și esterul său) și fitosteroli (oleostranol, steroleozid).
Cunoscut sub denumirile populare de mușchi de munte, mușchi creț, jeleghin de munte, lichenul de piatră are o istorie lungă de utilizare ca aliment şi ca remediu natural în Europa centrală şi America de Nord. Este un mușchi răspândit pe stâncile și platourile din zona alpină expuse vânturilor puternice, în jnepenișuri și locuri foarte uscate. La noi în țară este frecvent întâlnit în Munții Făgărașului, Munții Retezat, Munții Parâng, Banatului, Țarcului. Cuvântul lichen derivă din grecescul „leichein” (a linge, a întinde pe o suprafață), sugerând modul în care lichenul se întinde pe suprafața pe care crește. Bartholin descrie planta în 1671 și o recomandă ca purgativ.
Mușchiul de piatră este un lichen cu tal fructiculos (sub forma unei tufe de mici dimensiuni), erect, de culoare brun-închis cu pete albe și înalt de până la 10 cm, divizat în mai mulți lobi. În scopuri medicinale se folosește planta Lichen Islandicus (întregul tal) recoltată începând din aprilie și până în octombrie-noiembrie, pe vreme uscată.
Conține o grupă de polizaharide (lichenina și izolichenina), un principiu amar și substanțe mucilaginoase care-i conferă calități calmante și emoliente asupra tractului respirator si gastro intestinal. Datorită acidului usnic, o altă componentă importantă din compozitia plantei, mușchiului de piatră i se atribuie o puternică acțiune antibiotică și antispastică. Polizaharidele din Cetraria islandica au activitate imunologică atât in vitro cât şi in vivo și sunt implicate în efectul antiinflamator al acestui mușchi. Prin aceste proprietăţi, lichenul de piatră este folosit cu succes în tratarea gripelor, traheobronşitelor acute, bronşitelor cronice, laringitelor acute şi cronice, astmului bronşic, hepatitei cronice, vomismentelor de sarcină, afecţiunilor gastrice, tumorilor tubului digestive. Extractele de licheni sunt pentru organism tonice generale şi se folosesc sub formă de infuzie, tinctură sau decoct.
Studiile făcute recent se îndreaptă spre o acțiune antioxidantă a lichenului de piatră, acesta fiind un potențial antioxidant natural.
Echinacea are o tradiţie îndelungată în cultura indienilor din ţinuturile Americii de Nord, care o preferau pentru menţinerea sănătăţii în timpul iernii. În acest scop, indienii aplicau cataplasme cu rădăcină, şi consumau ceaiuri de Echinacea. Planta a fost foarte folosită în America până în anii ’40, iar europenii, care au descoperit-o în anii ’30, o folosesc constant şi intens şi astăzi.
Botaniştii au numit-o Echinus (arici de mare) pentru a descrie centrul florii, în formă de con ghimpos. Sute de studii ştiinţifice au dovedit că Echinacea sprijină funcţiile sistemului imunitar.
Echinacea este o plantă perenă, de 100-150 cm înălțime, cu frunze lanceolat ascuțite la vârf și dințate. Florile sunt dispuse solitar la vârfurile ramurilor. Florile tubulare sunt așezate bombat, sub formă de cupă întoarsă, înconjurate de flori ligulate, de culoare roz până la roșu intens. Înfloresc din luna iunie până în octombrie. Speciile de Echinacea sînt originare din nordul Americii, trei dintre ele (E.purpurea, E.pallida, E.angustifolia) prezentînd interes medical.
Folosită încă din vremuri îndepărtate pentru tratarea diverselor infecții și pentru întărirea sistemului imunitar, în zilele noastre extractul de echinaceea este cunoscut și pentru efectele benefice pe care le aduce în caz de gripă, răceală și sindromul oboselii cronice. Planta a fost utilizată în medicina populară a amerindienilor, în special pentru protecţia faţă de infecţiile respiratorii, gripă sau muşcăturile de şarpe. Peste 350 de studii clinice atestă efectele de tip imuno protector al Echinaceei în evoluţia infecţiilor respiratorii, ca şi posibilitatea utilizării ei în profilaxia acestor boli. Se recomandă administrarea preparatelor de echinacea încă de la apariţia primelor semne de boală şi pînă la dispariţia lor. Se utilizează sub formă de infuzie, capsule, sirop, comprimate iar extern intră în compoziția unor creme. Din echinaceea se pot folosi rădăcinile și floarea. Rădăcinile sunt mai des utilizate decât florile. Rădăcinile se obțin de la plante cu vârste mai mari de 4 ani iar florile se culeg când sunt complet deschise.
Echinacea conține substanțe active (polizaharide, alchilamide, flavonoide, uleiuri esențiale) care reduc intensitatea durerii, ameliorează inflamația, grăbesc cicatrizarea leziunilor și au puternic efect antioxidant.
