Maraton forte 4 capsule Parapharm
Capsule pentru creșterea performanței sexuale masculine
Mod de prezentare: 4 capsule gelatinoase tari/cutie
Eficacitatea deosebită și efectul imediat al acestui produs se datorează folosirii unor superconcentrate din plante alături de o formă
activă a aminoacidului L-arginină.
Acesta din urmă este un donator de monoxid de azot, moleculă care joacă un rol crucial în realizarea erecției.
Efecte adjuvante:
• erecții ferme de lungă durată;
• senzație de tinerețe și vigoare;
• atracție sexuală mărită;
• plăcere sexuală sporită.
Efectul acestui supliment alimentar se va simți încă de la prima administrare. Nu este necesară folosirea curativă, dar administrările repetate
dau efecte net superioare în timp.
Administrare:
Se recomandă consumul ocazional de 1-2 capsule/zi, într-o singură doză cu un pahar de lichid (apă minerală, suc de fructe), înainte cu aproximativ două ore de actul sexual.
Se poate folosi și curativ consumând o capsulă zilnic.
Pentru obținerea efectului maxim se recomandă consumul capsulelor pe stomacul gol cu un pahar de suc proaspăt de grapefruit.
Contraindicații: Produsul este contraindicat persoanelor cu afecțiuni cardiace grave, și în general, când efortul fizic este contraindicat.
Ingrediente - 1 capsulă conține:
L-Arginină alfa cetoglutarat 140,00 mg
Epimedium - extract uscat (Epimedium brevicorum Maxim) 48,00 mg
Muira puama - extract uscat (Ptychopetalum olacoides) 40,00 mg
Ginseng asiatic - extract uscat (Panax ginseng) 40,00 mg
Ginseng siberian - extract uscat (Eleuterococcus senticosus) 40,00 mg
Tribulus - extract uscat (Tribulus terrestris) 40,00 mg
Polygonum - extract uscat (Polygonum multiflorum Thunb) 32,00 mg
Guarana - extract uscat (Paullinia cupana - Kunth) 20,00 mg
Rolul componentelor:
L-arginina este un aminoacid care, de obicei, este disponibil in comert sub forma de supliment, dar poate fi obtinut si in mod natural, prin dieta. Alimentele care contin l-arginina includ proteinele de oringine animala si vegetala, cum ar fi produsele lactate, carnea (de pasare si peste, mai ales) si nucile.
Necesara pentru productia proteinelor, l-arginina ajuta la eliminarea amoniacului din organism (deseu) si stimuleaza eliberarea de insulina. In plus, l-arginina este folosita pentru fabricarea de oxid nitric (un compus care relaxeaza vasele de sange). Desi unele studii sugereaza ca l-arginina ofera beneficii pentru sanatate, alte cercetari confirma ca aceasta poate avea efecte nocive asupra unor persoane.
Arginina este un aminoacid, un element cheie in generarea oxidului nitric in organism. Se gaseste in oua, carne si lapte si este disponibila si sub forma de capsule. Este clasificata ca un aminoacid non-esential, dar se transforma in acid esential atunci cand stresul actioneaza asupra organismului (ca urmare a unor traumatisme sau in timpul sarcinii). Studiile recente au indicat faptul ca arginina poate juca un rol important in tratamentul pacientilor cu insuficienta cardiaca cronica, prin dilatarea vaselor de sange.
Exista dovezi ca barbatii care au fost diagnosticati cu tulburari erectile ar putea beneficia de efectele pozitive ale l-argininei, prin relaxarea muschilor din jurul vaselor care furnizeaza sange, penisului. Astfel, vasele de sange din penis se dilata, creste fluxul de sange de la nivelul acestui organ, fiind posibila mentinerea unei erectii.
Diferenta dintre modul de actiune al medicamentului Viagra si al l-argininei este ca prima blocheaza enzima numita PDE5, care distruge oxidul nitric, iar a doua este folosita pentru a produce oxid nitric. In ce priveste modul de administrare, l-arginina se va utiliza zi de zi pentru tratarea disfunctiei erectile.
Cercetatorii italieni au descoperit, dupa ce au analizat multe plante cu potential afrodisiac, ca Epimedium, o planta cunoscuta inca din China antica poate fi folosita pentru imbunatatirea functiei erectile si cresterea libidoului.
Ingredientul activ al acestei plante este icariinul. Un alt efect al epimediumului este ca permite sangelui sa ajunga in penis in cantitati mult mai mari. Astfel, creste nivelul oxidului nitric, relaxand muschii. De asemenea, la fel ca si Viagra, actioneaza si ca un usor inhibitor al PDE-5 si ajuta la eliberarea testosteronului, care in mod natural creste apetitul sexual si rezistenta.
Muira puama este un arbust care crește în Brazilia. Un alt nume pentru el este "lemnul potenței" datorită reputației sale ca ajutor sexual în Amazon. Multe părți ale plantei sunt folosite, dar utilizarea cea mai comună de către oamenii nativi este să consume coaja de copac. Muira puama este comercializat în lumea occidentală sub formă de ceaiuri sau capsule și nu este reglementata de Administrația pentru Alimente și Medicamente. Acest remediu pe bază de plante poate interacționa cu alte medicamente.
Un articol din Nutrition Review spune că muira puama a fost folosita de mult timp ca afrodiziac în America de Sud. Studiile clinice confirmă că planta îmbunătățește funcția sexuală, inclusiv capacitatea de a obține erecție puternica și excitare. Un studiu din 1995 al Institutului de Sexologie din Paris, sub supravegherea dr. Jacques Waynberg, a arătat o îmbunătățire semnificativă în 51% dintre participanții cu disfuncție erectilă. De asemenea, 62% dintre bărbații din grup au crescut foarte mult libidoul sau dorința sexuală, potrivit cercetătorilor. Într-un alt studiu realizat în 1990 de Dr. Waynberg, 66% dintre bărbați au raportat o creștere a frecvenței actului sexual. Dacă intenționați să luați muira puama pentru a crește dorința sexuală sau pentru a ajuta la menținerea unei erecții, consultați mai întâi un specialist în domeniul sănătății.
Ginsengul este o plantã originarã din China şi este cultivatã pe scarã largã în Asia, nu doar în ţara de origine, ci şi în Coreea, Japonia şi Rusia.
Rãdãcinile de ginseng se bucurã, de mai bine de 2000 de ani, de o reputaţie ieşitã din comun, fiind considerate un panaceu. Faptul acesta s-a reflectat pânã şi în denumirea latinã a plantei („panax” înseamnã medicament universal).
Pornind probabil de la forma rãdãcinilor de ginseng, care sugereazã forma corpului uman cu mâinile şi picioarele de o parte şi de alta a trunchiului, s-a rãspândit credinţa popularã cã aceste rãdãcini ar fi bune la tratarea bolilor oricãrui organ al corpului omenesc.
Faima ginseng-ului s-a extins în ultimele decenii aproape peste tot în lumea occidentalã. Pe lângã specia asiaticã sunt cunoscute o serie întreagã de specii înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) şi ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparţine genului Panax şi nu conţine substanţele active specifice acestuia.
Ginsengul siberian aparține familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus. Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”. După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.
Tribulus reprezintă o plantă cu un efect prosexual potențial care a avut o mare contribuție în ceea ce privește popularitatea sa, și anume, aceasta crește performanța sexuală la bărbați și stimulează libidoul la ambele sexe. Recent, aceasta a intrat în categoria agenților care îmbunătățesc performanța, deoarece crește nivelul natural de testosteron și, prin urmare, devine tot mai populară în rândul atleților, al halterofililor și al persoanelor în vârstă.
Tribulus a devenit populară în rândul atleților după ce consumul de steroizi a devenit ilegal la competițiile olimpice şi cele internaționale și, astfel, nivelul de testosteron trebuia crescut fără a stimula în mod artificial nivelul de hormoni.
Deși diverse studii referitoare la „efectul său asupra dezvoltării musculaturii și a întăririi acesteia” se desfăşoară destul de lent, tribulus încă se consideră că determină indirect creșterea nivelului de testosteron; rezultatul este creșterea masei musculare fără grăsimi și, prin urmare, această plantă rămâne în fruntea suplimentelor folosite de atleți.
Tribulus are un efect important asupra funcției sexuale; studiile clinice au demonstrat clar influența acesteia asupra creșterii libidoului și a stimulării activității sexuale și, astfel, creșterea performanței sexuale atât la bărbați, cât și la femei. Adevărul este că, de-a lungul timpului, această plantă s-a utilizat pentru creșterea performanței sexuale, iar mai multe studii au demonstrat că reduce cazurile de sterilitate la femei și impotența la bărbați, precum și numărul de cazuri de libido scăzut la ambele sexe. Un studiu a demonstrat o creștere a nivelului de testosteron, iar în cazul libidoului și al reflexelor sexuale, o creștere cu 71%, atunci când s-a folosit această plantă pentru cazurile în care libidoul a scăzut.
S-a observat o reducere semnificativă a efectelor secundare după stimularea artificială a hormonilor sexuali. Potrivit unor cercetători, consumul de tribulus are un rezultat mai promițător, deoarece aceasta menține echilibrul hormonal.
Guarana a fost domesticită în zona pădurilor interfluviale dintre Tapajós-ul inferior şi Madeira inferioară în Brazilia amazoniană. Nu este foarte clar care anume trib a domesticit guarana, dar Sateré-Maué care trăiesc de-a lungul râului Maué şi a afluenţilor săi cultivă extensiv guarana, planta făcând parte din mitologia lor. Un mit al acestei populaţii povesteşte cum guarana s-a născut din ochii unui băiat care a fost ucis; într-adevăr, la coacere, fructele guaranei seamănă cu nişte ochi, iar coaja roşie şi mezocarpul de sub ea lasă să se vadă o sâmânţă neagră, ca un iris.
Guarana a fost demult preţuită pentru proprietăţile sale energizante şi curative. La sfârşitul secolului XVII, de exemplu, misionarul iezuit João Felipe Betendorf nota că membrii Sateré-Maué (pe atunci cunoscuţi ca Andirazes) preţuiau guarana la fel de mult pe cât preţuiau pe atunci europenii aurul, pentru că băutura preparată din ea dădea atât de multă energie, încât la vânătoare puteau merge de la o zi la următoarea fără să simtă foame. Părintele Betendorf nota că guaraná se bea pentru scăderea febrei şi pentru vindecarea durerilor de cap, şi ca diuretic puternic.
În timpul colonizării guarana era vândută ca fortifiant, stimulent, tonic, antidot pentru febră, pentru prevenirea rigidizării arterelor, şi pentru tratamentul migrenelor. A fost considerată deosebit de eficientă pentru tratarea diareei şi dizenteriei. Peste două secole, Francisco Xavier Ribeiro de Sampaio, un judecător brazilian, avertiza că, consumul exagerat de guarana poate duce la insomnie, şi chiar la impotenţă. La mijlocul secolului XVIII, în timp ce vizita Santarém de-a lungul Amazonului mijlociu, al patrulea episcop al Belém-ului, Dom João de São José de Queirós da Silveira, a apreciat foarte mult guarana dar a avertizat de asemenea că, consumul excesiv poate duce la insomnie şi la stări de ameţeală.
Utilizările medicinale ale guaranei sunt în mare similare cu cele ale cafelei – pentru dureri de cap şi migrene, pentru stări depresive medii, şi ca energizant. Având în vedere conţinutul semnificativ în taninuri, utilizarea pe termen foarte lung nu este recomandată, din cauză că taninurile reduc abilitatea intestinelor de a absorbi nutrienţii. Fiind astringentă, tratează de asemenea şi diareea. Minerii brazilieni beau constant suc de guarana în credinţa că aceasta previne multe boli.
Este un bun stimulent adrenal pe termen scurt pentru că furnizează materia primă de care au nevoie glandele suprarenale pentru sinteza hormonală. Fructele de guarana nu au efectul dur al cafeinei ca şi potenţialul său pentru dependenţă, negenerând stările de agitaţie, iritabilitate şi nervozitate caracteristice acesteia. Taninurile şi saponinele din seminţe încetinesc rata de dizolvare şi absorbţie a guaraninei. Această eliberare lentă furnizează un efect energizant susţinut de lungă durată. O doză zilnică de 1 g conţine mai puţin de 20% din cafeina dintr-un cappuccino obişnuit.
În ultimii 10-20 de ani au început să apară gherete cu guarana pe unele străzi din Brazilia, care vând băuturi pe bază de guarana preparate în blender cu gheaţă. Formulele pentru băuturile energizante variază între vânzători, dar în general conţin nuci, alune, nuci braziliene, lapte praf, rădăcini afrodisiace şi pulbere sau sirop de guarana; unii adaugă fructe precum avocado, sau ouă de prepeliţă. Pireurile din guarana preparate în gheretele ambulante sau în cafenelele din Brazilia Amazoniană sunt revigorante, şi similare în textură şi efect cu un frappucino servit în cafenelele din America de Nord.
