Arthritis Crema 250 ml Jardin Naturel
Arthritis Crema 250 ml Jardin Naturel amelioreaza simptome precum:
-contractarea dureroasa a muschilor gatului,
-durerilor musculare de la nivelul picioarelor, bratelor, spatelui, etc.,
-durerile articulare.
Beneficii:
-Mareste mobilitatea articulara
-Reduce durerile articulare
-Reduce durerile musculare
-Reduce durerile cauzate de efort fizic intens
-Crema este ideala in procesele recuperatorii.
Crema este ideala, de asemenea, pentru stresul fizic si dureros la care sunt supuse picioarele, talpile si chiar coloana vertebrala, printr-un efort fizic solicitant.
Compozitie:
Ingredients (INCI):
1.Aqua
2.Propylene Glycol
3.Glycerin
4.Alcohol
5.Arnica Montana Flower Extract
6.Harpagophytum Procumbens Root Extract
7.Eucalyptus Globulus Leaf Oil
8.Eugenia Caryophyllus (Clove) Bud Oil
9.Paraffinum Liquidum
10.Dimethicone
11.Menthol
12.Camphor
13.Lauryl Glucoside
14.Polyglyceryl-2 Dipolyhydroxystearate
15.Phenoxyethanol
16.Ethylhexylglycerin
17.Eugenol
18.Citronellol
19.Carbomer
20.Citral
21.Isoeugenol
22.Sodium Hydroxide
23.Benzyl Salicylate
24.Geraniol
25.Limonene
26.Linalool
Mod de folosire:
Crema se aplica pe pielea curata si se maseaza pana se absoarbe in piele.
Daca este necesar, se repeta procedeul.
Atentionari:
A se evita contactul cu ochii, ranile deschise si mucoasele.
A nu se folosi crema in cazul copiilor si bebelusilor.
A se spala mainile dupa folosire.
Prezentare:
250 ml
Rolul componentelor:
Eukalyptus Globulus-Arbore foarte înalt (ajunge până la 140 m înălţime), originar din Tasmania. Frunzele sunt persistente, simple, cele tinere sesile, ovate, subţiri, iar cele mature alterne, peţiolate, falciforme. Mezofilul frunzelor conţine buzunare secretoare de ulei esenţial. Ca produs vegetal se utilizează frunzele mature recoltate tot timpul anului sau în perioada aprilie-septembrie.
Denumirea de Eucalyptus înseamnă „bine acoperit”, referindu-se la capacul mic ce acoperă mugurele înainte de înflorire.
Se spune despre eucalipt că este cel mai util arbore din lume. Aborigenii din continentul Australian îl priveau ca pe o plantă medicinală ce vindecă tot.
Genul Eucalyptus cuprinde cca. 300 de specii cu 700 de varietăţi, fiind utilizate pentru orice de la fabricarea hârtiei, mulci, combustibil, ca lemn de esenţă tare, pentru asigurarea umbrei, şi ca protector în calea vânturilor până la ajutor în lupta împotriva malariei. Sistemul său radicular extins absoarbe o cantitate mare de apă, motiv pentru care a fost cultivat în zonele infestate de malarie pentru drenarea terenurilor şi purificarea aerului.
Botanistul şi exploratorul german, baronul Ferdinand Von Muller, a sugerat că aroma arborelui se poate dovedi antiseptică. În 1855 guvernul francez a trimis seminţe de eucalipt în Algeria pentru realizarea de culturi, urmare a acestui fapt fiind transformarea unor zone contaminate în zone uscate, sănătoase.
Uleiul de eucalipt a fost obţinut prima dată, prin distilare, în 1788, cu un necesar de peste 20 de kilograme material vegetal pentru 500 g ulei volatil, doi medici ai vremii, White şi Cossiden utilizând acest ulei esenţial pentru tratarea problemelor pulmonare. Prima lucrare despre efectele antiseptice şi antibacteriene ale uleiului esenţial au fost publicate în Germania de către medicii Cole şi Homeyer, aceştia clasificându-l ca sudorific, stimulent anticataral şi astringent. Extras din Eucalyptus peperita, uleiul esenţial original introdus în Europa, a fost denumit „Sydney peppermint” şi a devenit rapid foarte popular.
Remediile populare tradiţionale utilizau frunzele şi uleiul pentru bolile respiratorii, afecţiunilor febrile, şi, de asemenea, pentru probleme ale pielii precum arsuri, ulceraţii şi răni.
În primul război mondial a fost o cerere imensă de ulei esenţial de eucalipt, acesta fiind utilizat pentru a controla epidemiile de meningită şi gripă din 1919.
Frunzele şi uleiul de eucalipt sunt demult parte din Farmacopeele şi publicaţiile de profil din Europa – deja din 1873, Köhler a descris utilizarea sa în sudul Europei în febră, dureri nevralgice, astm, tuberculoză şi ca antiseptic. În 1938 Madaus descrie utilizarea frunzelor şi a uleiului esenţial – „uleiul stimulează secreţia salivei şi a sucurilor gastrice. Îmbunătăţeşte apetitul. Administrarea orală a siropului era prescrisă în cazul tusei convulsive iar frunzele erau utilizate extern ca agent antiseptic. Adiţional, era utilizat în inhalaţii pentru tratamentul catarului şi a afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator şi în cazul astmului. Este util de asemenea ca remediu pentru febră, catarul tractului urinar, gripă, reumatism, nevralgie, malarie, diaree febrilă, sângerări gincivale şi ca antihelmintic.”
În prezent, arhi-cunoscut tratament natural util în afecţiunile respiratorii, regăsim eucaliptul în produsele naturiste sub formă de ceaiuri, siropuri de tuse, soluţii inhalante, creme, unguente, bomboane medicinale.
Eugenia Caryophyllus (Clove) Bud Oil - Uleiul esențial de cuișoare se obține prin distilare cu abur din mugurii înfloriți ai arborelui de cuișoare. Este un copac veșnic verde, găsit în regiuni precum Madagascar și Indonezia și crește până la înălțimi de 12 metri. Proprietățile terapeutice ale uleiului de cuișoare sunt cunoscute în medicina antică chineză, fiind folosit ca aliment și medicament împotriva bolilor și durerii. Uleiul conține până la 85% Eugenol, care contribuie dramatic la proprietățile sale terapeutice și la aroma. Uleiul esențial de cuișoare este foarte util în ameliorarea durerii, împrospătarea energiei și stimularea mentală. Este un ulei puternic și poate irita uneori pielea, așa că este recomandat să-l folosești în cantități mici, în special aplicat pe piele.
Beneficii
• Foarte util în caz de durere de dinți sau gingii, menține respirația proaspătă
• Antiseptic puternic, poate fi folosit pentru sterilizarea instrumentelor sau rănilor
• Întineriește pielea, ideal pentru pielea obosită și matură
• Combate mătreața și acneea, menține părul sănătos, stimulează scalpul circulatia si combate caderea parului
• Ajuta la concentrare si combate depresia, de mare ajutor in caz de tensiune si tristete
• Albeste dintii si elimina afectiunile gingiilor
• Eficient in caz de oboseala fizica si psihica
• Stimuleaza sistemul imunitar si favorizeaza somnul intens si linistit
• Puternic afrodisiac, tonifică întregul corp.
Cinnamomum Camphora-Un arbore impunător din familia Lauraceae, sempervirescent, bogat ramificat, cu frunze simple, lung-peţiolate, alterne, ovate sau oblongi, pieloase, lucioase; florile albe-gălbui grupate în panicule axilare; fructele de culoare verde închis, ovoide sau globuloase, negre la coacere.
Se pare că grecii şi romanii din Antichitate nu aveau cunoştinţă de arborele de camfor. Avicenna şi Serapion în numeau cáfúr; Symeon Seth, care a trăit în secolul al XI-lea, l-a descris şi l-a numit καφονρα (cafonra – denumire sub care a apărut mult mai târziu în Pharmacopoeia Graeca din 1837).
Arborele de camfor a fost în schimb cunoscut şi folosit în China din Antichitate. Primul document care relatează despre acesta pare să fi fost scris în jurul anului 300 D.Ch. În secolul VI era menţionat în nişte poeme din sudul Arabiei, iar în Coran apare ca o băutură răcoritoare a celor binecuvântaţi în Paradis. Unii autori susţin că medicul Aëtius (550 D.Ch.) îl desemna ca ingredient pentru aplicaţii externe în gută şi reumatism precum şi ca parte a preparatului oleum Salca, considerat un bun remediu pentru surzenie. În vremea aceea Camforul era foarte scump, Marco Polo afirmând că valora greutatea sa în aur. Ca dovadă a valorii sale, din scrierile vechi aflăm că, în secolul VII împăraţii Chinei şi prinţii Indiei îşi ofereau camforul ca şi dar. Mai târziu, medicii arabi ce navigau cu corăbiile înspre India şi China au învăţat nu doar valoarea de piaţă a camforului, dar şi despre locurile sale de origine. După medicul arab Mesue (secolul X) camforul a fost folosit împotriva ulcerului gastric. Mai apoi, în secolul XIII, medicul grec Actuarius menţiona un Pastillus contra diabetem care conţinea camfor. În Europa se pare că deja din secolul XII era cunoscut ca şi medicament. În 1725 este recunoscut ca şi produs specific de către Neumann şi analizat de către Dumas.
Camforul cel mai cunoscut în Epoca Modernă a fost cel extras în Japonia, obţinut prin recoltarea şi apoi extragerea uleiului esenţial din lemnul, frunzele, rădăcinile arborelui de camfor printr-o metodă specifică. Camforul de China este extras prin alte metode.
În Orient camforul a avut o lungă istorie şi o gamă largă de utilizări. A fost ocazional folosit intern în tratamentul isteriei, dar în fitoterapia actuală este folosit în special sub formă de ulei esenţial pentrz uz extern.
Frunzele şi lemnul arborelui sunt analgezice, antispasmodice, odontalgice, revulsive, stimulente. Infuzia este utilă sub formă de inhalaţie în tratamentul răcelilor şi afecţiunilor pulmonare. Uleiul esenţial obţinut prin distilare este antihelmintic, antireumatic, antispasmodic, cardiotonic, carminativ, diaforetic, sedativ şi tonic. Este aplicat extern în tratamentul durerilor musculare şi articulare; sub formă de balsam este util pentru degerături, buze crăpate, herpes, afecţiuni ale pielii, iar sub formă de inhalaţie pentru congestie bronşică. Se evită utilizarea sa în exces – poate fi absorbit prin piele cauzând intoxicaţie sistemică. Uleiul esenţial este util şi în aromaterapie, în tratamentul problemelor digestive şi al depresiei. S-a aprobat utilizarea arborelui de camfor în aritmie, tuse, bronşite, hipotensiune, afecţiuni cardiace şi nervoase, reumatism.
Camforul este utilizat şi în industria parfumurilor, în fabricaţia celuloidului şi a izolaţiilor electrice. Uleiul extras din seminţe se foloseşte în fabricarea săpunurilor şi ca lubrifiant. Chiar dacă uleiul de camfor poate fi în prezent sintetizat artificial sau înlocuit cu uleiul de eucalipt, în China arborele este cultivat încă pentru acest ulei care este folosit ca repulsiv pentru insecte, în tratamentul afecţiunilor oftalmice, ca şi bactericid eficient pentru combaterea unor viermi sau fungi.
