Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
- La reducere!
- -10%
Hyper Potent 60 cps Hypericum
Hyper Potent 60 cps Hypericum
Acțiune afrodiziacă, imunostimulantă, vitaminizantă, mineralizantă, energizantă, detoxifiantă și tonică.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 44 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 44 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,88 lei.
Hyper Potent 60 cps Hypericum
Acțiune afrodiziacă, imunostimulantă, vitaminizantă, mineralizantă, energizantă, detoxifiantă și tonică.
Beneficii:
-Supliment alimentar cu rol adjuvant în îmbunătățirea performanțelor sexuale.
-Adjuvant în îmbunătățirea performanțelor sexuale ale bărbaților (stimularea și prelungirea duratei erecțiilor).
-Contribuie la reechilibrarea hormonală și sporirea fertilității la femei.
-Ajută la creșterea libidoului.
-Reduce stările de surmenaj și conferă energie organismului.
-Sporește rezistența la efort și stimulează imunitatea.
-Supliment alimentar cu rol adjuvant în îmbunătățirea performanțelor sexuale.
-Adjuvant în îmbunătățirea performanțelor sexuale ale bărbaților (stimularea și prelungirea duratei erecțiilor).
-Contribuie la reechilibrarea hormonală și sporirea fertilității la femei.
-Ajută la creșterea libidoului.
-Reduce stările de surmenaj și conferă energie organismului.
-Sporește rezistența la efort și stimulează imunitatea.
Compozitie:
-Extract atomizat din larve de trântor,
-extract Ginseng Siberian,
-extract Ginkgo Biloba,
-maltodextrină,
-gelatină (capsule).
-Extract atomizat din larve de trântor,
-extract Ginseng Siberian,
-extract Ginkgo Biloba,
-maltodextrină,
-gelatină (capsule).
Administrare:
Pentru adulți doza recomandată este de 3 capsule pe zi, câte o capsulă după fiecare masă principală.
Se administrează în cure de 4 săptămâni, se face o pauză de 20 de zile și cura se poate relua.
Pentru adulți doza recomandată este de 3 capsule pe zi, câte o capsulă după fiecare masă principală.
Se administrează în cure de 4 săptămâni, se face o pauză de 20 de zile și cura se poate relua.
Rolul componentelor:
Ginsengul este o plantã originarã din China şi este cultivatã pe scarã largã în Asia, nu doar în ţara de origine, ci şi în Coreea, Japonia şi Rusia.
Rãdãcinile de ginseng se bucurã, de mai bine de 2000 de ani, de o reputaţie ieşitã din comun, fiind considerate un panaceu. Faptul acesta s-a reflectat pânã şi în denumirea latinã a plantei („panax” înseamnã medicament universal).
Pornind probabil de la forma rãdãcinilor de ginseng, care sugereazã forma corpului uman cu mâinile şi picioarele de o parte şi de alta a trunchiului, s-a rãspândit credinţa popularã cã aceste rãdãcini ar fi bune la tratarea bolilor oricãrui organ al corpului omenesc.
Faima ginseng-ului s-a extins în ultimele decenii aproape peste tot în lumea occidentalã. Pe lângã specia asiaticã sunt cunoscute o serie întreagã de specii înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) şi ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparţine genului Panax şi nu conţine substanţele active specifice acestuia.
Rãdãcinile de ginseng se bucurã, de mai bine de 2000 de ani, de o reputaţie ieşitã din comun, fiind considerate un panaceu. Faptul acesta s-a reflectat pânã şi în denumirea latinã a plantei („panax” înseamnã medicament universal).
Pornind probabil de la forma rãdãcinilor de ginseng, care sugereazã forma corpului uman cu mâinile şi picioarele de o parte şi de alta a trunchiului, s-a rãspândit credinţa popularã cã aceste rãdãcini ar fi bune la tratarea bolilor oricãrui organ al corpului omenesc.
Faima ginseng-ului s-a extins în ultimele decenii aproape peste tot în lumea occidentalã. Pe lângã specia asiaticã sunt cunoscute o serie întreagã de specii înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) şi ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparţine genului Panax şi nu conţine substanţele active specifice acestuia.
Ginsengul siberian aparține familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus. Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”. După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus. Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”. După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.
Orginile acestui arbore ne îndreaptă spre o epocă, care este greu se stabilit cu exactitate. Unii oameni de ştiinţă îi atribuie acestui copac o vechime de 300 milioane de ani.Conform legendei, strămoşii arborelui Ginkgo au ocupat pe o suprafaţă mare pământul încă înainte de apariţia saurienilor. O mare parte de specii de Ginkgo s-a retras spre Asia de est încă din cretacic. Aici cunoscutul arbore de Ginkgo a reuşit să suprvieţuiască epocii glaciare. Biloba este un cuvânt compus, format din latinescul bis care înseamnă doi și loba care înseamnă lob, cu referire la forma divizată, crestată a frunzei. Se spun multe legende şi despre calităţile sale curative. Predecesorul din domeniul medical a fost China, unde începând din secolul al 11-lea au fost folosite în scopuri curative scoarţa, frunzele şi fructele acestui arbore.
Este un arbore care poate ajunge la înălțimea de 30m, cu coroana bogat ramificată. Frunzele sunt pețiolate, mari, cu neervuri ramificate. Florile sunt unisexuate iar frutul este fals, asemănător cu o drupă de culoare galbenă acoperit cu un strat ceros (pruină).
În scop terapeutic se folosesc frunzele (Ginkgo folium) iar în anii ’60 savanţii germani au descoperit că extractul de frunze obţinut prin metode speciale ajută la combaterea insuficienţei irigaţiei sangvine. Astăzi fiecare al 3-lea medicament de tratare a insufucienţei irigaţiei sangvine este un preparat bazat pe extract de arbore Ginkgo. Produsul vegetal este un vasoreglator al capilarelor, ameliorează irigația tisulară, activează metabolismul celular la nivel cerebral și stimulează circulația sanguină cerebrală. Datorită unei compoziții chimice complexe, formată din flsvonoide, sescviterpene, ginkgolide, biflavone, taninuri și aminoacizi, frunzele de ginkgo biloba au proprietăți antioxidante puternice și luptă împotriva radicalilor liberi ce produc daune la nivelul organismului precum îmbătrînirea prematură, modificarea membranelor celulare și a structurii ADN. Produsele pe baza de Ginkgo nu trebuie sa lipsească din dieta de întreținere a persoanelor de vârsta a doua și a treia. Studiile clinice au demonstrat că o doză zilnică de extracte preparate din frunzele plantei în cantitate de 120-240 mg îmbunătățește simptomele asociate de insuficiența cerebrală, ca pierderea memoriei, stările depresive, acufenele. Prin metoda “dublu-orb” (doze de 150 mg luate 12 săptămâni zilnic), au fost demonstrate avantajele pe care le au produsele pe bază de extracte din frunzele de Ginkgo. Alte studii clinice au ajuns la concluzia că preparatele din această specie sunt foarte utile în stadiul incipient al bolii Alzheimer, întârziind dezvoltarea demenței senile.
Ginkgo se administrează sub formă de infuzie, tinctură, tablete, extracte (solide, lichide, standardizate- Egb 761) și nu prezintă interacțiuni sau contraindicații.
Este un arbore care poate ajunge la înălțimea de 30m, cu coroana bogat ramificată. Frunzele sunt pețiolate, mari, cu neervuri ramificate. Florile sunt unisexuate iar frutul este fals, asemănător cu o drupă de culoare galbenă acoperit cu un strat ceros (pruină).
În scop terapeutic se folosesc frunzele (Ginkgo folium) iar în anii ’60 savanţii germani au descoperit că extractul de frunze obţinut prin metode speciale ajută la combaterea insuficienţei irigaţiei sangvine. Astăzi fiecare al 3-lea medicament de tratare a insufucienţei irigaţiei sangvine este un preparat bazat pe extract de arbore Ginkgo. Produsul vegetal este un vasoreglator al capilarelor, ameliorează irigația tisulară, activează metabolismul celular la nivel cerebral și stimulează circulația sanguină cerebrală. Datorită unei compoziții chimice complexe, formată din flsvonoide, sescviterpene, ginkgolide, biflavone, taninuri și aminoacizi, frunzele de ginkgo biloba au proprietăți antioxidante puternice și luptă împotriva radicalilor liberi ce produc daune la nivelul organismului precum îmbătrînirea prematură, modificarea membranelor celulare și a structurii ADN. Produsele pe baza de Ginkgo nu trebuie sa lipsească din dieta de întreținere a persoanelor de vârsta a doua și a treia. Studiile clinice au demonstrat că o doză zilnică de extracte preparate din frunzele plantei în cantitate de 120-240 mg îmbunătățește simptomele asociate de insuficiența cerebrală, ca pierderea memoriei, stările depresive, acufenele. Prin metoda “dublu-orb” (doze de 150 mg luate 12 săptămâni zilnic), au fost demonstrate avantajele pe care le au produsele pe bază de extracte din frunzele de Ginkgo. Alte studii clinice au ajuns la concluzia că preparatele din această specie sunt foarte utile în stadiul incipient al bolii Alzheimer, întârziind dezvoltarea demenței senile.
Ginkgo se administrează sub formă de infuzie, tinctură, tablete, extracte (solide, lichide, standardizate- Egb 761) și nu prezintă interacțiuni sau contraindicații.
Cu peste 20 de ani de activitate au reușit să porneasca și să dezvolte un brand care vine în întâmpinarea nevoilor omului de a se trata cu remediile oferite de natură. Au pornit de la o idee, de la pasiunea pentru natură și calitățile ei, și de atunci s-au dezvoltat continuu.
Nicio recenzie