MACES FRUCTE, FRUNZE SI FLORI 25DZ - Hofigal
Ceaiul de măceş - un adevărat depozit de vitamina C (stabilizată prin prezenţa îndeosebi a acidului malic şi citric) şi o sursă importantă de antioxidanţi.
Beneficii:
-Conţine substanţe biologic active cu valoare nutritivă deosebită pentru organismul uman: provitamina A, carotenoide cu beta-caroten, licopen, vitaminele B1, B2, K, PP, P, alfa şi beta-tocoferol (vitamina E), acid nicotinic, oligoelemente (magneziu, calciu, fier, mangan, fosfor, potasiu, seleniu, zinc); polifenoli, antociani, bioflavonoide, acizi organici, pectine, zaharuri;
-Florile conţin ulei volatil, iar seminţele vitamina F şi cantităţi însemnate de vitamina E, acizi graşi esenţiali (acid linolic, linoleic şi acid arahidonic).
-Datorită conţinutului ridicat în vitamina C şi acid dehidroascorbic, ceaiul de măceş joacă un rol important în procesele de oxidoreducere, în respiraţia celulară, de încetinire a proceselor de degenerare tisulară datorită acţiunii nocive a radicalilor liberi; prin prezenţa în special a vitaminei P contribuie la menţinerea normală a permeabilităţii şi elasticităţii capilarelor, măreşte rezistenţa acestora şi duce la normalizarea circulaţiei sanguine.
-Bogăţia de substanţe bioactive antioxidante, acţiunea de potenţare antivirală a interferonului îl face deosebit de eficace pentru stimularea imunităţii; asigură buna funcţionare a aparatului digestiv, a sistemului cardiovascular, de protecţie a circulaţiei coronariene şi a circulaţiei periferice; favorizează dezvoltarea normală a sistemului nervos la copii; previne procesele de îmbătrânire precoce, de activare şi îmbunătăţire a activităţii metabolismelor glucidic, protidic şi lipidic; are un efect hipoglicemiant, de stabilizare a glicemiei, stimulează biosinteza colagenului, a hormonilor steroizi; are rol antiinflamator.
-Este un supliment alimentar cu rol de tonifiere, un excelent energizant şi vitaminizant, care posedă proprietăţi de revigorare şi remineralizare, benefic în diferite tulburări funcţionale provocate de carenţa unor vitamine în perioada de convalescenţă după boli infecto-contagioase, intervenţii chirurgicale, chimio- şi radioterapie sau alte boli consumptive (care slăbesc organismul) atât la persoanele în vârstă cât şi la copii.
-Conţinutul bogat în substanţe bioactive imprimă produsului şi alte însuşiri diuretic-depurative, uşor laxative, hepatoprotectoare (fiind util în afecţiuni hepatice şi renale), eficace în obezitate prin inhibarea procesului de depunere a ţesutului adipos, de eliminare a unor substanţe nocive pentru organism.
-Ca supliment alimentar dietetic este benefic în perioadele de suprasolicitare fizică şi efort intelectual, anxietate, nevroză, în convalescenţă după boli infecţioase, răceli, febră; în diferite forme de avitaminoză; pentru stimularea poftei de mâncare şi creşterea rezistenţei organismului.
-Ceaiul de măceş se recomandă cu deosebire în perioada de iarnă şi început de primăvară când conţinutul în vitamine al alimentaţiei specifice acestor perioade este scăzut, conferind totodată o rezistenţă sporită la boli infecţioase, în special pentru copii şi persoane în vârstă.
Compozitie:
0,75g pulbere din fructe de măceş (Cynosbati fructus) şi 0,75g pulbere din frunze şi flori de măceş (Rosae canina folium cum flore).
Administrare:
Prin infuzare din 1-2 plicuri x 1.5 g la 250 ml apă fierbinte timp de 10-15 minute. Se foloseşte sub formă de infuzie caldă sau rece, îndulcită, de 2-3 ori pe zi sau ori de câte ori este nevoie, în cure de lungă durată; este benefic în special primăvara şi în sezonul rece.
Rolul componentelor:
Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.
