Ceai Antidiabetic 20 plicuri AdNatura

Ceai Antidiabetic 20 plicuri AdNatura

Contine un amestec omogen in proportii variabile din parti de plante recunoscute in literatura de specialitate pentru actiunile lor hipoglicemiante, diuretice, carminative, de stimulare a functiilor hepatice si renale.

Beneficii:
Adjuvant pentru diabetici si supraponderali.

Compozitie:
-radacini de brusture,
-frunze de dud,
-teci de fasole, 
-frunze de afin,
-radacini de cicoare,
-frunze de stevie dulce,
-frunze de urzica vie,
-radacini de gentiana.

Administrare:
Uz intern – infuzie. Peste un plic se toarna 250 ml  apa clocotita; Vasul se acopera si se lasa in repaus 10 – 15 minute, agitand din cand in cand. Dupa infuzare se scoate plicul si se poate adauga o lingurita de suc proaspat de lamaie.

Intern: se beau pana la 1-2 litri de ceai pe zi; Nu se indulceste. Ceaiul are gust dulceag datorita frunzelor de stevie dulce numita si “iarba de miere” (Stevia rebaudiana) care contin substante dulci permise diabeticilor si supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric.

Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu inlocuiesc o dieta variata si echilibrata si un mod de viata sanatos.
A nu se lasa la îndemana si la vederea copiilor mici.
A nu se depasi doza zilnica recomandata pentru consumul zilnic.

Rolul componentelor:
Arbori de cca 12-15 m înălţime, originari din China şi Japonia, la noi cultivaţi, cu frunze ovate sau cu lobii inegali. Florile sunt unisexuate, iar fructele (dudele) sunt fructe compuse alcătuite din numeroase drupe false concrescute pe axul inflorescenţei, la maturitate cărnoase şi comestibile. Pentru tratamente naturiste se folosesc mai mult frunzele – Mori folium, care se recoltează în perioada mai-iulie (august).
S-a sugerat că denumirea generică Morus provine din cuvântul latin mora (întârziere) datorită apariţiei tardive a mugurilor.
Dudul negru a fost cunoscut în tot sudul Europei din cele mai vechi timpuri, considerându-se că a fost adus din Persia. A fost menţionat de către majoritatea scriitorilor greci şi romani timpurii; Pliniu l-a observat şi a descris utilizarea sa ca plantă medicinală. Conform unei referinţe din Virgil’s Georgics (II, v. 121) dudul abunda în Italia în acele vremuri. Excavaţiile realizate la Pompeii confirmă aceasta, în peristilul unei case fiind reprezentat un dud negru. Frunzele de dud se regăsesc de asemenea într-un mozaic din casa Faunului (= zeu al fecundităţii din mitologia romană). Frunzele sale erau folosite de către romani pentru tratarea afecţiunilor gurii, traheei şi plămânilor şi din secolul XVII scoarţa rădăcinilor a fost utilizată aici ca vermifug, şi de asemenea ca şi colorant. Romanii consumau fructele de dud la sărbătorile lor, aşa cum aflăm din scrierile lui Horaţiu
Schouw (avocat, botanist şi politician danez), care a scris despre plantele din Pompeii în anii 1800, considera că Morus alba era necunoscut aici.
După cum ştim, frunzele de dud servesc mult ca hrană viermilor de mătase.
În timpul lui Virgilius mătaesea era considerată un produs din frunzele de dud, nefiind cunoscută şi înţeleasă activitatea viermilor de mătase. Cultura viermilor a fost introdusă de Justinian din Constantinopol (527-565). În Italia dudul negru a fost utilizat pentru creşterea viermilor de mătase până prin 1434, când a fost introdus din Levant dudul alb, care a fost ulterior mai mult preferat pentru aceasta.
Dudul are o istorie îndelungată de utilizare medicinală în China, fiind aici utilizate aproape toate părţile plantei.
Tradiţional, dudul este utilizat ca analgezic, emolient, sedativ, frunzele fiind considerate antibacteriene, astringente, diaforetice, hipoglicemiante, odontalgice şi oftalmice. Tinctura de scoarţă este utilizată pentru a calma durerile de dinţi.
Medicina românească de la începutul secolului XX folosea coaja rădăcinii de dud cu gust iute şi amar, pentru acţiunea sa purgativă. Din fructe se prepara sirop – Syropus Mororum, cu efect laxativ, uşor diuretic şi depurativ.
Frunza de dud conţine taninuri, flavonoide, glicozide. Studii recente au revelat prezenţa unei substanţe – 1-Deoxynojirimycina – inhibitoare a enzimei glicozidaza I cu rol în procesarea în organism a oligozaharidelor, fiind responsabilă astfel de efectul hipoglicemiant al frunzei.
În produsele naturiste frunzele de dud sunt utilizate în special datorită acţiunii hipoglicemiante fiind indicate în formele uşoare de diabet. Frunzele de dud mai sunt utilizate şi pentru proprietăţile antioxidante.

Denumirea științifică a brusturelui este Arctium lappa, numele de Arctium provenind din limba greacă, unde „arktos” înseamna urs, iar „lappa” înseamnă în limba celților labă. Deci, Arctium lappa ar insemna laba ursului, probabil datorită formei frunzelor sale mari, care aduce întrucâtva aminte de urma labei unui urs.
Rădăcina de brusture era caracteristică în repertoriul medicilor populari din America și Europa. Europenii au început să o folosească puternic în Evul mediu, atât ei cât și predecesorii lor erau convinși de rolul diuretic și de curățare al sângelui prin eliminarea toxinelor din organism, chiar și microorganismele ce produc sifilis. În medicina tradițională chineză și indiană, medicii foloseau brusturele pentru tratarea răcelii, gripei și alte afecțiuni ale gâtului și pieptului.
Brusturele este o plantă bianuală (trăiește doi ani). În primul an, brusturele are doar frunze, asezate sub forma unei rozete, un adevarat laborator de fotosinteză, care hrănește cu belșug de substanțe nutritive o radacină, transformând-o într-un depozit de substanțe. Din aceasta rădăcină va crește o tulpină de până la doi metri înălțime, cu flori nu foarte spectaculoase, care până în toamnă se vor transforma în binecunoscuții scaieți, care nu sunt altceva decât semințele de brusture. Planta bună de recoltat este cea în vârstă de un an.
Brusturele s-a folosit din cele mai vechi timpuri ca un tonic pentru ficat. Are efect diuretic si ajută la eliminarea toxinelor din organism, tocmai de aceea este un bun remediu împotriva afecțiunilor pielii. Proprietățile sale antiseptice îl recomandă ca tratament pentru acnee, eczeme, psoriazis, pete maronii de bătrânețe, furuncul sau orice tip de iritație a pielii sau scalpului.
Planta are acțiune diuretică și diaforetică, cu eliminarea acidului uric și a toxinelor din organism. Efectul coleretic se datorează principiilor amare care stimulează secreția sucurilor digestive și a bilei, stimulează digestia, funcția hepatică și pancreatică. În uzul intern, brusturele se folosește împotriva răcelii, gripei, afecțiunilor renale, litiazei biliare, hipertensiunii, diabetului zaharat sau furunculilor. Totodată, ceaiurile de brusture ajută organismul să elimine toxinele. În uzul extern, brusturele și-a dovedit eficacitatea împotriva afecțiunilor bucale, herpesului, rănilor și ulcerațiilor.
Complexul de substanțe active precum inulina, mucilagiile, principiile amare, lactonele sesquiterpenice, acizii grași și vitaminele, au determinat studiile de specialitate să dovedească proprietățile benefice asupra sănătății organismului.