Crema naturala CALENDULIN 20 g Steaua Divina

Crema naturala CALENDULIN 20 g Steaua Divina

Crema Calendulin este excelenta pentru mentinerea sanatatii pielii.

Compozitie:

• Galbenele (Calendula officinalis),
• Tataneasa (Symphytum officinale),
• ulei de floarea-soarelui,
• ceara de albine,
• rasina de brad,
• ulei esential de Lavanda.

Actiuni:

• Cicatrizant,
• antiinflamator,
• antimicotic,
• calmant,
• cosmetic,
• regenerator al pielii,
• reepitelizant.

Indicatii:

Afectiuni dermatologice (dermatite eczeme zona zoster herpes negi pete pigmentare panaritiu candidoze etc.)

ulcer varicos

nevralgie faciala

leucoree

micoze vaginale.

Uz cosmetic: ten matur, ridat, iritat.

Contraindicatii: Alergie la oricare dintre componentele produsului.

Mod de utilizare: Aplicatii locale de 2-3 ori pe zi la nivelul zonelor afectate. Se recomanda testarea prealabila a sensibilitatii pe o portiune mica de piele

Rolul componentelor:

Galbenelele se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.

Denumirea ştiinţifică se datorează faptului că înfloreşte aproape tot anul, adică, în vechiul calendar roman, la toate calendele. În franceză, acestea poartă numele de „souci”, cu referire la culoarea plantei, derivat de la „floarea soarelui”. Potrivit unei legende engleze, Fecioarei Maria îi plăcea să-şi împletească în păr gălbenele; de aceea, în limba engleză, aceasta floare este numită „marigold”, însemnând „aurul Mariei”. Practicienii din secolul al XVII-lea o recomandă pentru „întărirea inimii” şi în tratarea variolei şi rujeolei.

Se pot utiliza sub formă de infuzie, decoct, ceaiuri, comprese, spălături, măşti şi produse cosmetice. În funcţie de afecţiunea care se doreşte a fi tratată, gălbenelele pot fi utilizate pentru tratament local (creme, comprese, maşti, spălături) sau pentru tratamente sistemice (decoct, infuzie, ceai etc).

Au capacitatea de a ajuta organismul în lupta împotriva infecţiilor, având acţiuni antiinflamatoare, antiseptice, antibacteriene şi antifungice prin prezenţa saponozidelor şi uleiului volatil. Gălbenelele au acțiune cicatrizantă, emolientă și demulcentă datorită mucilagiilor, care formează geluri vâscoase, formând astfel un strat coloidal protector pentru mucoase și ţesuturi. Efectul cicatrizant al gălbenelelor se datorează carotenoidelor care asigură multiplicarea celulelor precum şi un efect antioxidant benefic împotriva radicalilor liberi.

Un studiu făcut asupra efectelor gălbenelelor asupra unui grup de pacienți cu probleme gastrice, mai exact ulcer gastroduodenal și gastrită hiperacidă; după tratamentul cu gălbenele, rezultatele au arătat dispariția nișei ulceroase la unii pacienți, aciditatea gastrică a scăzut foarte putin, ceea ce a condus la concluzia că gălbenelele acționează în aceste afecțiuni prin vindecarea epiteliului gastric, adică a acelui strat de protecție a stomacului care este lezat de boală. De asemenea se utilizează pentru vindecarea ulcerului bucal, la nivelul gâtului sau venos.

Tataneasa este o specie ierboasă perenă, din familia Boraginaceae, înaltă de până la 120 cm, acoperită cu peri aspri. Rizomul este scurt şi gros, din el pornind rădăcini cărnoase negricioase la exterior, albe-gălbui în interior, mucilaginoase. Frunzele sunt foarte aspre, florile grupate în cime scorpioide cu 5-10 flori, cu corola tubuloasă, de culoare roşie-violacee. Pentru tratamentele naturiste se recoltează rădăcinile, primăvara în martie-mai, sau mai degrabă toamna în septembrie-octombrie.

Denumirea specifică officinale subliniază prezenţa ei în lista de plante medicinale încă din vechime. Prima dată apare documentată în scrierile romanilor şi greciilor antici. În jurul anului 200 D.H. Dioscorides lăuda utilizarea terapeutică a tătănesei, în cartea sa Materia Medico, susţinând că denumirea generică de Symphytum provine din grecescul symphuo = a creşte împreună. În evul mediu, planta era populară prin utilizarea sa externă în vindecarea fracturilor. De-a lungul timpului a devenit din ce în ce mai utilă în tratarea problemelor respiratorii (bronşite, catar, hemoptizii, pleurezie, tuse spastică), bolilor gastrointestinale (colecistite, colite, dizenterie, diaree, ulcere, hematemeză), metroragiei, flebitelor şi tonsilitelor. A fost pomenită de asemenea pentru valoarea sa nutriţională, fiind considerată o importantă sursă de proteine şi vitamina B12, lucru neobişnuit pentru o plantă. Cataplasmele cu tătăneasă mai erau folosite pentru ameliorarea durerilor de sâni ale mamelor care alăptau.

Are o tradiţie îndelungată şi binecunoscută în special în utilizarea externă pentru tratarea rănilor, fracturilor, contuziilor inflamate, abceselor, ulcerelor varicoase şi a arsurilor.

În medicina populară românească rădăcina de tătăneasă este un remediu natural folosit pentru efectul hemostatic, calmant al durerilor, fluidifiant al secreţiilor mucoase, în afecţiunile catarale ale căilor respiratorii, în stări ulceroase, hemoptizii, diaree, dizenterie. Planta întreagă este utilizată ca vulnerară, în special extern în inflamaţii articulare, fracturi osoase, echimoze, induraţii ganglionare etc.

Rădăcinile conţin alantoină, mucilagii, amidon, aminoacizi, ulei esenţial, alcaloizi pirolizidinici în concentraţie scăzută, tanin, conferind acţiune cicatrizantă, emolientă, antiinflamatoare, hemostatică, fiind astfel indicată în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, hematoamelor, fracturilor şi ca antitusiv. Se mai folosesc şi părţile aeriene ale plantei ce conţin alantoină, mucilagii, dar în special pentru extragerea carotenoidelor.

În prezent tătăneasa este restricţionată în produsele naturiste doar la utilizarea externă, din cauza prezenţei alcaloizilor pirolizidinici, pentru care se consideră că doza zilnică internă nu trebuie să depăşească 100 μg, din cauza riscului hepatotoxicităţii.

Dar, sunt oameni de ştiinţă care privesc siguranţa utilizării plantelor din alt unghi, considerând că nu trebuie luat în discuţie doar un anumit compus individual cu potenţial toxic al plantei, ci trebuie evaluată planta ca întreg. Astfel nici tătăneasa nu poate fi privită doar ca un simplu vector pentru efectul farmacologic al unei substanţe specifice, impactul său farmacologic general fiind mult mai complex, un întreg sistem de substanţe organice active asigurând efectul plantei. În mod interesant, s-a raportat că funcţiile hepatice testate la 29 de utilizatori cronici de ceai de tătăneasă nu prezentau anormalităţi. Studiile clinice realizate până în prezent au confirmat eficienţa utilizării externe a rădăcinii de tătăneasă în durerile musculare, durerile lombare, osteoartrite etc.