SUSAN (BIO) 200GR - My Bio Natur
SUSAN (BIO) 200GR - My Bio Natur
Provine din agricultura ecologica
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 12 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 12 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 0,24 lei.
SUSAN (BIO) 200GR - My Bio Natur
Compozitie:
100% susan nedecorticat*
*Provine din agricultura ecologica
Rolul componentelor:
Plantă erbacee anuală cu tulpină ramificată, frunze opuse, peţiolate, cu forme variate, flori roşietice-alburii situate pe un penduncul scurt la axila frunzelor; fructul este o capsulă oblongă cu seminţe mici, gălbui, ovale.
Cultivat încă din Antichitate pe subcontinentul Indian, susanul s-a răspândit apoi prin Mesopotamia şi estul Anatoliei până în China prin secolul II Î.Hr., ţară care astăzi este şi cel mai mare consumator şi unul din producătorii principali de seminţe de susan. Adesea este descrisă ca fiind cea mai veche plantă cu seminţe uleioase folosită vreodată de om. În literatură originea susanului a fost mult discutată unii autori susţinând domesticirea sa în Africa bazându-se pe afinităţile geografice, dar această ipoteză nu a fost dovedită niciodată. Seminţe de susan au fost găsite în excavările de la Harappa (Pakistan) şi au fost datate la cca. 2000 Î.Hr. Susanul a ajuns în Mesopotamia în Epoca Bronzului Timpurie, nu mult după domesticirea sa în zona Pakistanului, aici devenind apoi centrul de distribuţie a sa în zona Mediteraneană. A constituit o marfă valoroasă în comerţul dintre India şi popoarele mediteraneene, călătorind de-a lungul coastelor Mării Roşii şi prin sudul Arabiei.
Susanul are o îndelungată istorie de utilizare tradiţională ca aliment, remediu, şi ulei pentru lampă, fiind foarte popular şi denumit chiar „regele seminţelor uleioase”.
Seminţele de susan au valoare nutritivă deosebită datorită compoziţiei lor; acestea conţin în principal proteine, grăsimi, carbohidraţi, fibre, calciu, magneziu, fosfor, fier, zinc, vitamina A, tiamină, riboflavină, niacină, folat; conţin gliceride ale acizilor oleic şi linoleic, acizi graşi saturaţi, tocoferoli, lignane etc. Seminţele de susan sunt surse de proteine de înaltă calitate precum şi de ulei bogat în grăsimi polinesaturate; uleiul de susan este foarte stabil datorită antioxidanţilor sesamina şi sesamolina pe care îi conţine şi care sunt lignane fenilpropanoidice unice, conţinute de doar câteva plante. Proteinele din susan sunt bogate în aminoacidul esenţial cu conţinut de sulf metionina şi în triptofan. Importanţa nutriţională este valorificată prin paleta largă de produse alimentare şi culinare în care seminţele se regăsesc.
În industrie uleiul de susan este folosit de secole la fabricarea săpunurilor şi lubrifianţilor, ca ulei lampant şi ca ingredient în cosmetice. Uleiul de susan se foloseşte ca bază pentru medicamente şi parfumuri şi poate deveni un substituent versatil pentru uleiul de măsline.
Uleiul de susan apare în Farmacopeea Britanică în prepararea unguentelor şi pomezilor. În India a fost folosit din vremuri Vedice, în medicina tradiţională Ayurveda pentru masaj. Diverse părţi din plantă au fost folosite în sistemele de medicină populară din Africa şi Asia pentru o varietate de afecţiuni. Frunzele, de exemplu, sunt folosite pentru a trata febra, tusea şi iritaţiile oculare; seva este utilizată pentru a uşura naşterile şi în tratamentul dizenteriei. În sudul şi estul Africii frunzele sunt folosite în tratamentul muşcăturilor de şarpe şi al malariei; în India şi China, în tratamentul cancerului. Uleiul este folosit ca remediu în durerile de urechi şi tuse, şi ca emenagog. Seminţele sunt valoroase pentru efectul lor laxativ. Cenuşa din tulpinile de susan constituie o sare medicinală. Reziduul rămas din seminţele de susan după extragerea uleiului constituie un furaj bogat în proteine util pentru animale şi păsări de curte.
Alimentele BIO procesate raman vitale daca sunt obtinute prin tehnici care pastreaza toate elementele nutritive si ne permit sa regasim, intacte chiar si unele componente minore cu incredibile proprietati protective.
Agricultura ecologica nu iroseste resursele solului sau pe cele forestiere si, de aceea, este un model de agricultura durabil, iar a adopta un stil de viata in care consumul de produse BIO sa ocupe un rol central, inseamna a avea grija de noi, de mediul inconjurator si de generatiile viitoare.