Sampon cu Bicarbonat, Urzica, Mesteacan si Castane 200ml Ceta Sibiu

Bicarbonatul de sodiu, denumit stiintific hidrogenocarbonat de sodiu, face parte din categoria sarurilor acide cu numeroase intrebuintari casnice, cosmetice si chiar medicale.
Principala actiune a bicarbonatului de sodiu este de a neutraliza PH-ul in contact cu substantele acide sau alcaline.
Exista numeroase moduri eficiente si utile de a folosi banala pulbere alba, in afara de dospirea aluatului pentru prajituri.
Fara doar si poate, bicarbonatul de sodiu este un produs ieftin si versatil, ce poate fi folosit in siguranta in scopuri cosmetice si medicale, fara sa puna sanatatea in pericol. Dizolvat in apa, acest produs poate ajuta la ameliorarea hiperaciditatii gastrice. Aplicat topic, dezinflameaza intepaturile de insecte. Iar beneficiile sale pentru sanatate si frumusete nu se opresc aici!
Portiunile de piele descuamata pot fi tratate cu ajutorul unei masti preparate din trei parti bicarbonat de sodiu si o parte apa. Aplicati pasta obtinuta pe partea exterioara a coatelor, calcaie sau alte zone de piele uscata si veti observa efectul sau prompt de exfoliere blanda.
Utilizati acest remediu natural inainte sa aplicati o lotiune autobronzanta, pentru a obtine o nuanta aramie perfect uniforma (fata pete).
Odata cu instalarea temperaturilor care amintesc tot mai mult de anotimpul verii, devine necesara si trecerea la incaltamintea potrivita pentru sezonul cald. Inainte sa purtati perechea preferata de sandale, redati picioarelor frumusetea, cu ajutorul unei bai calde cu saruri acide.
Dizolvati trei lingurite de bicarbonat de sodiu intr-un lighean cu apa calda si adaugati felii de lamaie. Aceasta solutie ajuta la curatarea pielii picioarelor, daca intra in contact cu talpile circa 15-20 de minute.
Preparati apoi o pasta din trei parti bicarbonat de sodiu si parte apa si folositi-o ca exfoliant pentru degete si solutie de albire a unghiilor.
Bicarbonatul de sodiu poate fi si ingredientul unui sampon cu aplicare uscata 100% natural, pregatit in casa, care sa va ajute sa va spalati mai rar parul. Amestecati un sfert de ceasca de praf de radacina de arorut, cu o lingurita de praf de copt si una-doua picaturi de ulei esential de lavanda.
Introduceti o perie lata in aceasta mixtura speciala, scuturati-o usor pentru a indeparta excesul si aplicati samponul uscat direct pe radacina firelor de par. Pudra de arorut va absorbi sebumul, iar bicarbonatul de sodiu va neutraliza mirosul neplacut si va degresa suplimentar parul.
Scalpul si parul ajung sa depoziteze cantitati mici, dar importante, de reziduuri provenite de la spray-ul de par, spuma de par, balsam si alte produse de ingrijire utilizate pentru coafare. Toate aceste depozite afecteaza volumul si supletea parului, daca nu sunt indepartate in totalitate prin spalare.
Prin urmare, este recomandat ca, din cand in cand, sa adaugati o lingurita de bicarbonat de sodiu in samponul obisnuit, astfel incat scalpul si firele de par sa fie bine curatate si degresate. Podoaba capilara va beneficia, ulterior, si de mai mult volum.
Majoritatea produselor destinate albirii dintilor au la baza peroxid de hidrogen, cu un efect secundar neplacut aparitia sensibilitatii dentare. Din fericire, le puteti inlocui cu o alternativa mai sigura presarati putin bicarbonat de sodiu pe suprafata periutei de dinti si curatati dantura prin miscari verticale, de sus in jos. Veti observa ca, in timp, petele isi vor pierde din pigment, ca apoi sa dispara in mod complet.
Bicarbonatul de sodiu calmeaza arsurile pielii. Amestecati patru lingurite de bicarbonat in apa si inmuiati o carpa curata in solutie, apoi aplicati compresa pe zona afectata. Acest remediu rapid functioneaza excelent si dupa expunerea neprotejata la soare, pentru ameliorarea senzatiilor neplacute.
Mirosul neplacut al picioarelor poate fi eliminat foarte usor, daca va spalati talpile intr-un lighean cu apa, in care dizolvati in prealabil trei lingurite de bicarbonat de sodiu. Insistati asupra portiunilor dintre degete, acolo unde tind sa se acumuleze bacterii uneori insuficient indepartate prin spalarile obisnuite superficiale.
O alternativa naturala la antiperspirantul cosmetic din supermarket poate fi tot bicarbonatul de sodiu. Umpleti un recipient mic cu apa calda, adaugati trei lingurite de bicarbonat si zeama de la o jumatate de lamaie. Introduceti un tampon de vata in acest amestec si stergeti portiunile corporale predispuse hiperhidrozei zona axilara, pubiana etc.
Inflamatiile, iritatiile si mancarimile provocate de intepaturile insectelor pot fi ameliorate rapid cu ajutorul unei paste formate din trei parti bicarbonat de sodiu si o parte apa. Aplicati compozitia exact ca pe un unguent. Iritatiile pielii se vor calma rapid, daca frecati regiunile afectate cu bicarbonat de sodiu, imediat dupa baie sau dus.
Mirosurile neplacute capatate in urma contactului mainilor cu usturoiul, ceapa, pestele sau alte substante intens aromate pot fi eliminate usor, daca va spalati pe maini cu o solutie preparata din trei parti de bicarbonat de sodiu, o parte apa si o parte sapun lichid.
Halena este o problema larg raspandita, ce poate fi tinuta sub control cu ajutorul unei formule de apa de gura cu ingrediente naturale. Adaugati o jumatate de lingurita de bicarbonat de sodiu in jumatate de pahar de apa si clatiti cavitatea bucala cu aceasta mixtura. Mirosul neplacut al gurii nu va fi doar acoperit, ci neutralizat.
O lingurita de bicarbonat de sodiu, dizolvata intr-o cana cu apa, poate fi consumata ca medicament pentru ameliorarea simptomelor hiperaciditatii gastrice, crampelor stomacale sau a indigestiei.

Aesculus hippocastanum L.- Castanul sălbatic, cunoscut şi sub denumirea botanică de Aesculus hippocastanum sau Aesculus vulgare, este un arbore din familia Sapindaceae, total diferit de castanul comestibil, şi a fost adus în Europa mult mai recent. Castanul sălbatic este un arbore ornamental ce poate ajunge până la 20 m înălţime, având frunze opuse, digitate, flori albe cu pete roşii sau galbene, iar fructul în formă de capsulă ţepoasă, cu 1-3 seminţe mari şi brune, cu miezul amar şi astringent. Înfloreşte din aprilie până în iunie, iar fructele se recoltează în august-septembrie. Denumirea hippocastanum, este o traducere a denumirii sale comune, care i-a fost dată datorită faptului că vindeca de tuse caii şi alte bovine.
Castanul sălbatic a fost indigen în unele zone din Asia (Persia, nordul Indiei), de unde a fost adus şi în Europa. Acum este comun în multe regiuni temperate ale lumii unde s-a răspândit rapid, fiind extensiv cultivat ca ornamental în parcuri sau de-a lungul aleilor.
Seminţele de castan abundă în amidon, dar au gust amar, dezagreabil care a prevenit utilizarea lor ca aliment. Acestea conţin 3-10% amestec de glicozide triterpenice acilate (saponine). Alţi constituenţi includ flavonoide (0,3%) în principal di- şi triglicozide ale cvercetinei şi kaempferolului, steroli, ulei esenţial şi o mare proporţie de amidon (30-60%). Derivaţii cumarinici (esculina şi fraxetina) sunt prezenţi în alte părţi ale plantei, dar nu în seminţe sau în coaja seminţelor.
Tradiţional, seminţele de castan au fost utilizate pentru tratarea venelor varicoase, a hemoroizilor, flebitei, diareei, în caz de febră şi creşterea în dimensiune a prostatei. Comisia Germană E a aprobat utilizarea lor în tratamentul insuficienţei venoase cronice la nivelul membrelor inferioare. Utilizat în fitoterapie ca adjuvant în tratamentul insuficienţei venoase cronice şi a simptomelor asociate, ca adjuvant în tratamentul venelor varicoase.
Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut întrebuinţa fructele de castan îndeosebi ca decoct, cu rezultate bune în scrofuloză; sub formă de praf, pentru combaterea catarurilor stomacale şi intestinale, diareei, colicilor, hemoroizilor, gazelor abdominale, şi apoi în tulburările circulatorii venoase din bazin şi regiunea venei porte. Coaja mai servea contra unor boli de piele, sau ca unsoare contra arsurilor provocate de arşiţa soarelui.
Utilizarea tradiţională a seminţelor de castan în afecţiuni vasculare periferice este susţinută de studii preclinice în care s-au observat efectele anti-inflamator şi de vasoprotector. S-a stabilit că extractul din sămânţa de castan are proprietate antiexudativă şi reduce permeabilitatea peretelui capilar ducând la un efect general antiedematos. Sunt disponibile date clinice care susţin efectul tonic venos – inclusiv studii efectuate pe persoane sănătoase – după administrarea orală a unei doze unice de 150 mg extract standardizat din sămânța de castan prin măsurători pletismografice efectuate la două ore după administrare, s-a constatat o creştere semnificativă a tonusului venos şi o scădere a capacităţii venoase.

Urzica este o plantă erbacee perenă care creşte în locuri necultivate, până la altitudinea de 1700 m.
Florile sunt mici, verzui şi înfloresc vara.
Planta se usucă la umbră, în locuri bine aerisite.
Lichidul urzicător îşi pierde efectul prin fierberea plantei.
Mugurii sunt bogaţi în vitamina C iar frunzele au efect diuretic.
Urzica vie este un bun antidot al indigestiei produse de consumul de scoici.
Este o plantă caldă, acidă, desicativă, aperitivă, emolientă, diuretică, are un bogat conţinut de fier (Urzica aparţine planetei Marte).
Conţine de asemenea provitamina A, vitaminele B2, C şi K, clorofilă, flavonoide, mucilagii, acizi esenţiali, ulei esenţial şi ulei gras.
În uz extern stimulează refacerea ţesuturilor – este cicatrizantă –
Toate părţile plantei au proprietăţi medicinale. Urzica este fortifiantă şi decongestivă hepatobiliară, remineralizantă, uşor hipoglicemiantă, reglatoare a tranzitului intestinal.
Băile cu urzică ameliorează sciatalgiile şi arteriopatiile periferice. Plante văzute încă din vremuri străvechi ca bogate surse de sănătate și protecție spirituală, urzicile au dat naștere unor variate legende și superstiții, îndreptățite sau nu, confirmate sau nu, până în zilele noastre. Se spunea că un vas cu urzici proaspăt tăiate așezat sub patul unui bolnav avea capacitatea de a-l lecui de orice boală îi stăpânea trupul. În același timp, urzicile răspândite prin toată casa erau înzestrate cu potențialul de a îndepărta spiritele rele.
Urtica dioica este o plantă erbacee, perenă cu rădăcină subţire şi o tulpină erectă, acoperită cu peri urticaţi. Frunzele sunt peţiolate opuse, ovate, lanceolate sau ovat lanceolate, ascuţite la vârf, dinţate pe margini, cu peri urticaţi pe ambele feţe. Florile sunt dispuse în panicule iar fructul este o nuculă cu perifon persistent. Înflorește în perioada iunie-octombrie.
Acțiunile terapeutice ale urzicii sunt rezultatul unui complex de principii active existente în toate organele plantei, și anume flavonoide, săruri minerale, vitamine, carotenoide, ulei volatil și taninuri. Urzica este cunoscută pentru proprietățile sale antianemice, energizante, vitaminizante, și mineralizante în special pentru anemici. Totodată este un bun depurativ în curăţarea sângelui de toxine, și un tonic excelent pentru întărirea sistemului imunitar. În afecţiunile digestive are efecte hepatoprotectoare, antimicrobiene, gastrosecretoare, antidiareice, antihemoragice. La nivelul aparatului respirator are proprietăţi expectorante, emoliente, antitusive, antiastmatice, antibronşitice, antiinflamatoare. Pentru sănătatea rinichilor are acţiuni diuretice şi drenor al excesului de uree, creatinină şi acid uric, fapt datorat în mare parte flavonoidelor din compoziție. Extern prezintă acţiuni astringente, antiseptice, cicatrizante, epitelizante, hemostatice, revulsive, antiseboreice, dezodorizante, urzica fiind foarte des utilizată în industria cosmetică în special la prepararea șampoanelor.
Datorită acțiunii sale diuretice, consumul prelungit de urzici poate cauza un dezechilibru electrolitic.