Nazomer Panvirucidin spray nazal 30ml Medica
Nazomer Panvirucidin, spray nazal 30ml protejeaza antiviral si antibacterian a 2-a poarta de intrare – mucoaza nazala.
Lavajul nazal efectuat cu acest produs are pe langa rolul de impiedicare a proliferarii germenilor patogeni si acela de indepartare a alergenilor si a particulelor materiale (PM) din aerul poluat, fiind dovedit faptul ca fixarea virusilor aerogeni (SARS Cov-2) de aceste particule le prelungeste viabilitatea.
Fiind un spray nazal pe baza de apa de mare, el nu produce dependenta.
Se recomanda a se utiliza impreuna cu produsele: PAN VIRUCIDIN® spray oral si Pan Virucidin 20+5 stickuri gratis.
Ingrediente Nazomer Panvirucidin Spray Nazal
Spray-ul nazal are o combinatie unica de principii active selectate din plantele regasite in compozitia produsului: Pelinul, Terminalia chebula, Propolis verde si ulei de oregano.
Terminalia chebula si oregano au efect antiviral si sustin buna functionare a sistemului imunitar.
Uleiul de oregano a fost recent dovedit avand o eficacitate mare la nivelul cailor respiratorii si ajutand la impiedicare proliferarii bacteriilor.
Zincul are rol imunoprotector.
IMPORTANT:
Intotdeauna cititi cu atentie descrierea, eticheta si ambalajul produsului inainte de a-l utiliza!
Toate informatiile din acest site sunt publicate cu scop informativ si nu substituie sfaturile sau prescriptiile medicului dumneavoastra sau a oricarui personal medical calificat.
Nu trebuie sa folositi informatiile prezente in aceste pagini cu rolul de a diagnostica sau trata oricare probleme de sanatate sau boala sau de a inlocui medicamentele si tratamentele prescrise de persoanalul medical autorizat.
Aveti obligatia sa cititi cu atentie tot prospectul. Efectele produselor variaza de la persoana la persoana in functie de stilul de viata, metabolism, varsta, stare de sanatate, etc.
Daca aveti sau credeti ca aveti afectiuni medicale sau suferiti vreo boala, adresati-va de urgenta medicului dumneavoastra.
Rolul componentelor:
De 1 mai se sărbătorește Ziua Pelinului, dedicată pelinului, plantă folosită frecvent în medicina naturistă. De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobeşte ferestrele şi icoanele, se pune în aşternutul patului, între case şi pe podeaua caselor. Oamenii credeau că îşi înnoiesc sângele şi că vor fi sănătoşi de-a lungul anului dacă în această zi vor bea vin amestecat cu pelin şi dacă mestecă în dinţi frunze de pelin. Pelinul recoltat în ziua de 1 mai este tămăduitor de boli şi se păstrează ca plantă de leac de-a lungul întregului an. Ca plantă medicinală, pelinul era recoltat de descântătoare, în funcţie de boala vindecată şi în anumite momente ale zilei, precum şi la anumite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii, Marina), după un ritual consacrat, adesea dezbrăcându-se şi despletindu-se.
Pelinul este o plantă perenă, ierboasă. Poate atinge o înălțime de 1 – 1,2 m. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, cu o lungime de până la 20 cm, iar cele tulpinale, cu lungimi nu mai mari de 10 cm, se simplifică treptat spre vârf. Florile sunt galbene pal și foarte mirositoare iar fructul este o achenă. Înflorește în perioada iulie-septembrie.
Produsul vegetal (Artemisia herba) conține principii amare și ulei volatil. Substanțele amare sunt reprezentate de lactone sescviterpenice, cea mai importantă, din punct de vedere al acțiunii este absintina. Uleiul volatil este constituit în principal din tuionă, linalool, cineol, α-bisabolol. Pelinul mai conține derivați flavonici, acizi polifenolcatboxilici, acizi organici, vitamina C, vitamina B6, acid folic, substanțe minerale (Ca, K, Na, P, Fe, Mn, Mg, Zn, Cu). Datorită diversității compușilor activi, pelinul are acțiune tonic amară, stomahică pentru stimularea apetitului, carminativă, colagogă, spasmolitică, vermifugă și se utilizează cu succes pentru dispesii, anorexie, edeme ranel, boli manifestate prin reținerea apei în țesuturi, ptoză generalizată. Extern se folosesște pentru rănile purulente.
Pelinul este utilizat sub diverse forme cum ar fi infuzia, vinul medicinal, extractul uleios, tinctura. Consumat abuziv, pelinul creează stări de agitație, convulsii, halucinații iar abuzul de băuturi cu pelin determină tulburări psihice, pierderea memoriei. Este contraindicatîn sarcină și alaăptare, la copii.
Oregano creşte prin fâneţele din regiunile de deal şi de munte. Este o plantă semilemnoasă perenă, un arbust ce poate atinge 60cm înălţime. În pământ are un rizom lignificat gros de 2-3 cm din care iau naştere atât tulpini sterile, cât şi florifere, patru unghiulare, drepte şi ramifcate în partea superioară, dar şi numeroase rădăcini filiforme.
Frunzele sunt opuse, de 1-4cm lungime, de formă ovală, aproape glabre, cu marginea întreagă sau uşor dinţată. Vara face flori de culoare liliachie, adunate în bucheţele.
În scopuri medicinale de la oregano se folosesc frunzele, florile şi seminţele.
Conţine ulei volatil (timol, carvacrol), acizi cafeic şi rozmarinic, tanin şi serpilină.
Oregano are numeroase beneficii, dar este cel mai cunoscut pentru proprietăţile sale digestive, expectorante, antivirale, antibacteriene, antifungice, antiparazitare, antioxidante şi antiinflamatorii. În plus, oregano este cunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante puternice, ca antimutagen şi anticancerigen.
Oregano ameliorează digestia, previne balonarea, protejează inima, scade colesterolul, scăzând riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral, tratează Giardia, o boală intestinală cauzată de parazitul Giardia şi protejează celulele de acţiunea nocivă a radicalilor liberi.
Uleiul de oregano poate provoca reacţii adverse la persoanele alergice la plantele aromatice (familia Lamiaceae). De asemenea, uleiul de oregano este interzis femeilor gravide sau bolnavilor de anemie feriprivă, acesta putând reduce absorbţia de fier în organism.
Zincul este un element esential care ofera multe beneficii terapeutice, adesea trecute cu vederea.
Organismul uman contine aproximativ 2 pana la 3 grame de zinc, care poate fi intalnit in oase, dinti, piele, ficat, muschi, leucocite etc.
Din cauza ca niciuna dintre acestea nu poate constitui o rezerva constanta de zinc, pentru a-si putea asigura cantitatea zilnica optima din acest mineral, organismul depinde de asimilarea sa pe cale alimentara. Peste 300 de enzime diferite cu functii vitale in organism depind de aportul de zinc pentru a functiona la parametri inalti. Unele dintre aceste metaloenzime au ca si componenta principala de baza ionul de zinc.
Printre enzimele care au roluri vitale in organism se afla anhidraza carbonica, care ajuta la excretia de CO2; fosfataza alcalina, care elibereaza fosfati anorganici necesari in metabolismul oaselor; superoxid dismutaza (SOD), care ajuta la protejarea celulelor impotriva radicalilor liberi; alcool-dehidrogenaza (ADH) , care ajuta ficatul in detoxifierea de alcool; carboxipeptidaza, necesara pentru digestia proteinelor alimentare. Mai mult decat atat, diviziunea celulara corecta nu poate avea loc fara o cantitate adecvata de zinc, necesara sintezei AND, ARN si a proteinelor. Zincul este o componenta structurala necesara unirii proteinelor AND si protejeaza de asemenea membrana celulara impotriva lizei.
Vitamina A depinde de actiunea zincului pentru a-si desfasura activitatea normala. Zincul regleaza nivelurile de vitamina A si cantitatea in care aceasta este eliberata de ficat. Acest mineral influenteaza de asemenea cresterea si dezvoltarea si in alte moduri. Atat hormonul stimulator folicular hipofizar (FSH), cat si hormonul luteinizant hipofizar (LH), ambele influentate de actiunea zincului, sunt importante pentru functionarea normala a testiculelor si pentru spermatogeneza. Zincul ajuta la mentinerea in buna stare a prostatei si previne hipertrofiile benigne ale prostatei.
Pancreasul este o alta glanda care utilizeaza zincul. Acesta intra in compozitia insulinei si este excretat in secretiile pancreatice. Metabolismul este de asemenea partial dependent de prezenta zincului care ajuta la transformarea tiroxinei (T4) in triiodotironina (T3). In plus, trei dintre cei cinci analizatori nu ar functiona in lipsa unei cantitati adecvate de zinc in organism – analizatorii gustativ, olfactiv si vizual.
Unele studii sustin teoria conform careia ar exista o legatura intre integritatea sistemului imunitar si cantitatea de zinc din organism. Acest mineral ajuta la reglarea nivelului de limfocite T, limfocitelelor T CD4 si interleukinei-2. Acest rol in cadrul sistemului imunitar ii ofera zincului capacitatea de a facilita vindecarea ranilor. Alte studii au aratat ca modificarile nivelului de zinc din organism pot modifica apoptoza, in prezent cunoscuta ca “moartea celulara programata”. De asemenea, s-a demonstrat ca zincul poseda proprietati antiinflamatoare. Totusi, pentru a defini rolul zincului in cadrul sistemului imunitar, sunt necesare studii in plus, pe viitor.
Apoptoza este un proces innascut, conservat din punct de vedere evolutiv, prin care celulele, in mod sistematic, isi inactiveaza, dezasambleaza si degradeaza propriile componente structurale si functionale pentru desavarsirea propriului lor deces. Acest proces poate fi activat intracelular printr-un program de dezvoltare definit fie genetic, fie extracelular, prin intermediul proteinelor endogene, citokinelor si hormonilor, ca si de componente xenobiotice, radiatii, stresul oxidativ si hipoxia.
Abilitatea unei celule de a intra in apoptoza, ca raspuns la un semnal de “moarte”, depinde de statusul ei proliferativ, pozitia ciclului celular si de expresia controlata a genelor care promoveaza, inhiba si afecteaza programul de moarte. Reglarea stricta a acestor parametri modulatori ai mortii trebuie mentinuta, pentru asigurarea contextului fiziologic propice aparitiei apoptozei. Disfunctiile, care apar in oricare dintre punctele caii de moarte programata, pot duce la un proces apoptotic eronat, determinand astfel exprimarea unor conditii fiziopatologice.
Asigurarea cantitatii zilnice necesare de zinc ajuta la prevenirea a numeroase complicatii. Unui adult ii sunt necesare aproximativ 0.2 mg/kg corp de zinc pe zi; nu este permisa depasirea acestei cantitati. Conform recomandarilor oferite de DRI (Dietary Reference Intakes), cantitatea recomandata de zinc si tolerabilitatea organismului fata de limita superioara a acesui aport variaza in functie de varsta, sex, stari fiziologice speciale – sarcina sau lactatie.
Specialiatii DRI au rolul de a stabili limitele prin care oamenii sa se poata ghida in ceea ce priveste aporturile nutritionale si de aceea nu este necesar sa fie urmate intocmai. Activitatea fizica excesiva, regimul vegetarian, prezenta unei boli pot modifica limitele stabilite de DRI. In plus, in cazul unor afectiuni, poate fi chiar necesara depasirea limitei superioare de aport a zincului.
Aproximativ 70% din zincul obtinut din alimentatie provine din produsele de origine animala. Carnea macra, ficatul, ouale, cerealele imbogatite si fructele de mare (in special stridiile) sunt adevarate resurse de zinc. Deoarece din multe diete vegetariene lipsesc aceste alimente, la vegetarieni, absorbtia zincului se produce in general lent. Se apreciaza ca vegetarienilor le este necesar un aport de doua ori mai mare decat celor care consuma alimente nonvegetariene.
