Pan Virucidin spray oral 30ml Medica

Pan Virucidin spray oral 30ml Medica

Pan Virucidin spray oral 30ml, spray cu aplicatie oro-faringiana

Spray-ul bucofaringian are actiune locala la nivelul cavitatii orale si asigura un efect antiviral, antibacterian, antiseptic, antifungic si imunostimulator local.

Administrarea sa locala asigura patrunderea  la nivelul gatului si formarea unei bariere protectoare impotriva tuturor agentilor patogeni.

In compozitia spray-ului regasim un amestec din plante: pelin, terminalia chebula, moringa, embelia,  ghimbir, lemn-dulce, papadie, soc, propolis verde, oregano.

Oregano are efect antiviral, antibacterian, antifungic. Se poate folosi intern prin pulverizare la nivelul cavitatii oro-faringiene cu rolul de a forma o „bariera” invizibila ce nu lasa agentii patogeni sa patrunda in organism, pastrandu-l astfel sanatos si puternic impotriva diverselor afectiuni respiratorii.

Rolul componentelor:

De 1 mai se sărbătorește Ziua Pelinului, dedicată pelinului, plantă folosită frecvent în medicina naturistă. De ziua lui, pelinul se poartă la pălărie, în sân şi în buzunare, împodobeşte ferestrele şi icoanele, se pune în aşternutul patului, între case şi pe podeaua caselor. Oamenii credeau că îşi înnoiesc sângele şi că vor fi sănătoşi de-a lungul anului dacă în această zi vor bea vin amestecat cu pelin şi dacă mestecă în dinţi frunze de pelin. Pelinul recoltat în ziua de 1 mai este tămăduitor de boli şi se păstrează ca plantă de leac de-a lungul întregului an. Ca plantă medicinală, pelinul era recoltat de descântătoare, în funcţie de boala vindecată şi în anumite momente ale zilei, precum şi la anumite sărbători calendaristice (Măcinici, Armindeni, Strodu Rusaliilor, Rusalii, Marina), după un ritual consacrat, adesea dezbrăcându-se şi despletindu-se.

Pelinul este o plantă perenă, ierboasă. Poate atinge o înălțime de 1 – 1,2 m. Frunzele bazale sunt tripenat sectate, cu o lungime de până la 20 cm, iar cele tulpinale, cu lungimi nu mai mari de 10 cm, se simplifică treptat spre vârf. Florile sunt galbene pal și foarte mirositoare iar fructul este o achenă. Înflorește în perioada iulie-septembrie.

Produsul vegetal (Artemisia herba) conține principii amare și ulei volatil. Substanțele amare sunt reprezentate de lactone sescviterpenice, cea mai importantă, din punct de vedere al acțiunii este absintina. Uleiul volatil este constituit în principal din tuionă, linalool, cineol, α-bisabolol. Pelinul mai conține derivați flavonici, acizi polifenolcatboxilici, acizi organici, vitamina C, vitamina B6, acid folic, substanțe minerale (Ca, K, Na, P, Fe, Mn, Mg, Zn, Cu). Datorită diversității compușilor activi, pelinul are acțiune tonic amară, stomahică pentru stimularea apetitului, carminativă, colagogă, spasmolitică, vermifugă și se utilizează cu succes pentru dispesii, anorexie, edeme ranel, boli manifestate prin reținerea apei în țesuturi, ptoză generalizată. Extern se folosesște pentru rănile purulente.

Pelinul este utilizat sub diverse forme cum ar fi infuzia, vinul medicinal, extractul uleios, tinctura. Consumat abuziv, pelinul creează stări de agitație, convulsii, halucinații iar abuzul de băuturi cu pelin determină tulburări psihice, pierderea memoriei. Este contraindicatîn sarcină și alaăptare, la copii.

Oregano creşte prin fâneţele din regiunile de deal şi de munte. Este o plantă semilemnoasă perenă, un arbust ce poate atinge 60cm înălţime. În pământ are un rizom lignificat gros de 2-3 cm din care iau naştere atât tulpini sterile, cât şi florifere, patru unghiulare, drepte şi ramifcate în partea superioară, dar şi numeroase rădăcini filiforme.

Frunzele sunt opuse, de 1-4cm lungime, de formă ovală, aproape glabre, cu marginea întreagă sau uşor dinţată. Vara face flori de culoare liliachie, adunate în bucheţele.

În scopuri medicinale de la oregano se folosesc frunzele, florile şi seminţele.

Conţine ulei volatil (timol, carvacrol), acizi cafeic şi rozmarinic, tanin şi serpilină.

Oregano are numeroase beneficii, dar este cel mai cunoscut pentru proprietăţile sale digestive, expectorante, antivirale, antibacteriene, antifungice, antiparazitare, antioxidante şi antiinflamatorii. În plus, oregano este cunoscut pentru proprietăţile sale antioxidante puternice, ca antimutagen şi anticancerigen.

Oregano ameliorează digestia, previne balonarea, protejează inima, scade colesterolul, scăzând riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral, tratează Giardia, o boală intestinală cauzată de parazitul Giardia şi protejează celulele de acţiunea nocivă a radicalilor liberi.

Uleiul de oregano poate provoca reacţii adverse la persoanele alergice la plantele aromatice (familia Lamiaceae). De asemenea, uleiul de oregano este interzis femeilor gravide sau bolnavilor de anemie feriprivă, acesta putând reduce absorbţia de fier în organism.

Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.

Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.

Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.

În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.

Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.

Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.