Ladies’ dream capsule pentru cresterea apetitului sexual feminim Parapharm
Mod de prezentare: 20 capsule gelatinoase tari / cutie
Suplimentul alimentar Ladies’ Dream este destinat femeilor de toate vârstele, având ca efect creșterea apetitului sexual feminin.
Prin combinarea științifică a celor mai prețioase plante medicinale asiatice și sud-americane cu aminoacizi naturali, a rezultat un produs, care asigură un libido sănătos și o plăcere sexuală sporită.
Ingrediente - 1 capsulă conține:
Extract Kava-Kava (Piper methysticum) 112,50 mg
Frunze de damiana (Turnera diffusa) 112,50 mg
L-histidină 90,00 mg
Rizom de ghimbir (Zingiber officinale) 67.50 mg
Extract uscat de angelică (Angelica archangelica) 45,00 mg
Extract muira puama (Ptychopetalum olacoides) 11,25 mg
Extract de tribulus (Tribulus terrestris) 11,25 mg
Administrare:
Se recomandă consumul de 1-2 capsule/zi, cu un pahar de lichid (apă minerală), de preferință pe stomacul gol.
Efectul produsului este maxim la două ore după administrare.
Produsul se poate folosi ocazional sau permanent.
Rolul componentelor:
Damiana este un arbust mic din familia Passifloraceae vegetând în zona Indiilor de Vest, a Americii Centrale şi de Sud, care creşte până la 1-2m înălţime; prezintă frunze lungi de 10-25 cm, flori mici, galbene, aromatice şi fructe mici cu miros dulceag şi gust asemănător cu al smochinei.
S-a descoperit faptul că damiana era folosită ca afrodisiac în civilizaţia maiaşă antică, precum şi pentru ameţeală şi pierderea echilibrului. Un misionar spaniol a raportat faptul că indienii din zona Mexicului preparau o băutură din frunzele de damiana, adăugau zahăr şi o consumau pentru presupusa sa putere de a îmbunătăţi viaţa sexuală.
Planta are o îndelungată tradiţie de utilizare. Pe lângă efectul afrodisiac, se consideră că acţionează ca şi tonic, antidepresiv, diuretic, antitusiv şi laxativ blând, fiind tradiţional folosită în depresie, anxietate, perturbări sexuale, stări de slăbiciune, menstruaţie neregulată, ulcer gastric şi constipaţie. În Mexic planta este folosită şi pentru astm, bronşită, nevroză, spermatoree, dureri stomacale.
Prima înregistrare în literatură a efectului afrodisiac s-a găsit a fi mai veche de 100 de ani. Din 1888 până în 1947 frunzele de damiana şi elixirele preparate pe baza acestora au fost listate în Manualul Farmaceutic Naţional al Statelor Unite.
Planta a fost adusă în Europa destul de timpuriu, având în vedere faptul că aceasta apare menţionată în literatură în secolul XIX, fiind descrisă utilizarea sa în homeopatie ca tonic pentru organele genitale, în incontinență urinară și migrenă; damiana a fost prescrisă cu succes în unele forme de epuizare cerebrală și atonie generală a sistemului nervos, însoţită de dureri de cap severe si crize de paralizie.
British Herbal Pharmacopoeia citează recomandări de utilizare pentru nevroze însoţite de anxietate cu factor sexual predominant, depresie, dispepsie pe bază nervoasă, constipaţie atonică.
Compoziţia chimică a damianei este complexă, componentele sale nefiind complet identificate. Frunzele conţin până la 1% ulei volatil care cuprinde în compoziţia sa cel puţin 20 de constituenţi (printre aceştia 1,8-cineol, p-cimen, alfa- şi beta-pinen, timol, alfa-copaen şi calamen); frunzele mai conţin tanin, flavonoide, beta-sitosterol, damianină (o substanţă maron, amară), şi glicozidele gonzalitosină, arbutină şi tetrafilina B.
În 1999, pentru evaluarea utilizării tradiţionale a plantei în disfuncţii sexuale şi impotenţă, un grup de cercetători italieni au administrat damiana unor şobolani ce prezentau lentoare sexuală sau impotenţă, dar şi unor şobolani normali; planta nu a avut efect asupra animalelor normale, dar la celelalte s-a observat faptul că au devenit mai active sexual. În Statele Unite sunt patentate mai multe produse conţinând damiana şi alte plante, recomandate pentru atonie sexuală dar şi pentru anxietate, depresie, dureri de cap şi stări de epuizare. Un studiu in vitro a raportat faptul că unele substanţe din compoziţia plantei se leagă de receptorii pentru progesteron în culturile de celule tumorale mamare determinând cercetătorii să concluzioneze că aceasta are o activitate neutră sau anti-estrogenică.
Damianei i-a fost atribuit un efect inhibitor asupra sistemului nervos; aceasta a mai fost folosită, în combinaţie cu alte plante şi pentru activitatea sa termogenică.
Damiana mai ajută, de asemenea, la echilibrarea balanţei hormonale la femei şi în cazul celor aflate în perioada menopauzei la controlul apariţiei bufeurilor.
Oamenii de ştiinţă au studiat şi utilizarea tradiţională a damianei în diabet, cercetătorii mexicani raportând activitatea hipoglicemică a plantei după administrarea infuziei la şoarecii diabetici.
Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.
Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.
Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.
În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.
Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.
Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.
Angelica este o specie ierboasă, viguroasă, înaltă de 1-1,5 m, în primul an numai cu frunze bazale. De pe rizomul dezvoltat în anul II sau III pornesc tulpinile aeriene robuste, cu frunze mari, de 3 ori penat-sectate cu o teacă foarte mare şi umflată. Florile sunt grupate în umbele compuse mari, globuloase, fără involucru, cu 20-40 umbelule; corola cu petale mici, alb-verzui-gălbui; fructele diachene elipsoidale lăţite. Pentru tratamentele naturiste se pot utiliza atât rădăcinile, cât şi frunzele sau fructele. La noi este o specie ocrotită de lege, astfel că rădăcinile se recoltează doar din culturi, primăvara devreme sau toamna târziu.
Ca plantă medicinală a fost cunoscută şi cultivată din cele mai vechi timpuri, în Evul mediu fiind utilizată mai mult de călugări.
Virtuţile sale au fost lăudate de vechii scriitori, şi în folclorul nord-european, mărturie a unui trecut îndepărtat a credinţei în meritele sale în protecţia împotriva bolilor infecţioase, pentru purificarea sângelui şi pentru vindecarea oricărei boli. Tot în aceste zone era folosită în ritualuri în care se interpretau cântece în cuvinte magice atât de vechi, încât nu erau înţelese nici de către interpreţi, şi care erau învăţate încă din copilărie, fiind probabil moştenite din unele festivaluri păgâne foarte vechi asociate acestei plante. După introducerea Creştinismului, în conştiinţa populară planta a devenit legată de arhangheli, fiind asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri ce are loc primăvara. Conform legendei, angelica a fost revelată în vis de către un înger, care spunea că aceasta va vindeca ciuma. În alte credinţe explicaţia numelui plantei ar fi aceea că ea înfloreşte de ziua Arhanghelului Mihail (8 mai, pe stilul vechi). Se considera că protejează împotriva spiritelor rele şi a vrăjilor. Era atât de preţuită întât era denumită şi „Rădăcina Duhului Sfânt”.
Medicina românească de la începutul secolului XX considera că angelica stimulează şi tonifiază stomacul, combătând flatulenţa. Tinctura de angelică era recomandată pentru purificarea sângelui, ca sudorifică şi diuretică, pentru înlesnirea menstruaţiei, întărirea stomacului şi a nervilor; apoi în febrele cu adinamie, în colicile abdominale. Unii medici ai vremii considerau angelica printre medicamentele cu acţiune vasculară, „căci ea înviorează organismul în stările adinamice febrile influenţând favorabil aparatul digestiv şi căile respiratorii”.
Rădăcina de angelică conţine ulei esenţial cu felandren, cumarine, furanocumarine, acizi organici, vitamina B1, glucide.
O folosim în prezent în produsele naturiste, individual sau în combinaţie, pentru acţiunea tonică, stomahică antispastică, stimulentă a digestiei, sedativă, indicate ca remedii naturiste pentru anorexie, dispepsii, meteorism, enterite, anaciditate, eructaţii, colici intestinale, astenie psiho-fizică.
