Ceai Pir Rizomi 50g AdNatura
Are proprietăţi diuretice, depurative, sudorifice, antibacteriene, antifungice, antihipertensive, remineralizante.
Beneficii:
-Principii active - Triticină, inulină, mucilagii, ulei volatil format în principal din agropiren, săruri de potasiu şi fier, carotenoizi, vitamine din grupul B.
-Proprietăţi - Diuretice, depurative, sudorifice, antibacteriene, antifungice, antihipertensive, remineralizante.
-Intern: litiază renală şi infecţii urinare, cistite, expectorant, inflamaţii ale tubului digestiv, infecţii respiratorii, răceli şi reumatism.
Compoziţie
Rizomi de pir-Agropyron Repens.
Administrare:
Intern: infuzie din 1 linguriţă cu plantă la o cană cu apă clocotită. Se lasă acoperit 10-15 minute, după care se strecoară. Se beau 3 căni cu ceai pe zi. Decoct din 1 linguriţă cu plantă la o cană cu apă, se fierbe 5 minute şi se lasă acoperit 10-15 minute, după care se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
Contraindicaţii
Nu se cunosc.
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată.
A nu se depăşi doza zilnică recomandată.
Rolul componentelor:
Specie perenă, cu stoloni subterani orizontali, galben lucitori, cu internoduri de 5 cm goale în interior, la noduri cu rădăcini adventive. Tulpinile aeriene sunt erecte cu noduri proeminente şi internoduri de tip pai; frunze liniare cu teaca despicată care înconjoară tulpina, cu limbul de 10-20 cm lungime şi 6-9 cm lăţime, aspru şi cu nervurile paralele. Spicele terminale compuse din spiculeţe multiflore, turtite. Se recoltează rizomul, în perioadele martie-aprilie, septembrie-octombrie.
Pirul a fost utilizat ca plantă medicinală din vremuri antice. Denumirea sa ştiinţifică a fost menţionată în publicaţiile lui Dioscorides, Pilnius, Tabermontanus-Bauhinus 1588, şi Matthiolus 1626. Rizomul a fost utilizat tradiţional ca diuretic, în special în amestec uc alte plante.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX acorda o atenţie deosebită pirului, acţiunea sa fiind considerată importantă în diabetul zaharat, datorită prezenţei substanţei similare inulinei şi a proprietăţilor sale stimulente a secreţiei glandelor intestinale. Infuzia de pir era cunoscută pentru acţiunea sa „diuretică şi eliminatorie din organism a produselor vătămătoare de desasimilaţie, dând astfel bune rezultate în gută, icter şi bolile ficatului”.
Ceaiul de pir mai era considerat anticataral şi sudorific, efecte care pe lângă cel diuretic lucrau favorabil în stările catarale cronice ale căilor respiratorii, stomacului şi intestinelor, ca şi în tuberculoza incipientă, în reumatism şi nefrite. Având în vedere bogăţia pirului în vitamine şi minerale, medicii vremii recomandau mustul extras din rădăcinile proaspete pentru cura de primăvară.
Medicina populară românească apreciază foarte mult rădăcina de pir recomandând-o ca remediu naturist pentru bolile de stomac şi reumatism, în întărirea ficatului şi a splinei, ca depurativ, ca fluidifiant al secreţiilor mucoase. Se mai foloseşte în combinaţie cu alte plante în afecţiuni respiratorii.
Rizomii pirului conţin triticina (similară inulinei) polizaharide (fructozani), inozitol, manitol, fructane, flavonoide, lectine, mucilagii, acizi fenil carboxilici, acid silicic şi silicaţi, săruri minerale (K, Fe) şi cantităţi foarte mici de ulei esenţial.
În produsele naturiste întâlnim în prezent pirul, individual sau în combinaţii, recomandat pentru infecţiile şi inflamaţiile reno-urinare (cistite, pielite, nefrite, prostatite), pentru tratamentul naturist al litiazei urinare, hipertensiunii arteriale şi retenţiilor hidro-saline (edeme).
