|
Ceai Medicinal Hepatocol 20 plicuri Fares D43
Susţine buna funcţionare a ficatului.
Menţine un flux biliar sănătos şi susţine sănătatea vezicii biliare
Ingrediente:
-frunze de boldo (Boldo folium),
-rostopască (Chelidonii herba) 20%,
-fructe de armurariu (Silybi mariani fructus) 10%,
-mentă (Menthae herba) 10%,
-sunătoare (Hyperici herba),
-rădăcină de cicoare (Cichorii radix),
-flori de gălbenele (Calendulae flos),
-sulfină (Meliloti herba).
Beneficiile utilizării
-susţine funcţionarea sănătoasă a ficatului
-hepatoprotector; ajută la protejarea ficatului faţă de agenţi agresivi precum substanţele chimice hepatotoxice, alcoolul etc.
-susţine reînnoirea celulelor hepatice
-susţine secreţia şi eliminarea normală a bilei, contribuind la evitarea acumulării de sedimente în vezica biliară.
Atenţionări
Acest ceai nu este indicat copiilor sub 12 ani şi în caz de hipersensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
Sarcină şi alăptare
Acest ceai nu este indicat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.
Efecte secundare şi interacţiuni
La dozele recomandate nu se cunosc.
Preparare
Peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10 minute acoperit.
Întrebuinţare
Se beau 3 - 4 căni cu ceai pe zi, cu o jumătate de oră înainte de masă.
Durata unei cure este de 2 - 3 luni.
Cura se poate repeta după o pauză de o lună.
Prezentare: cutie a 20 plic x 1,5 g.
Rolul componentelor:
Plantă medicinală consacrată, armurariu a fost folosit ca remediu natural, tradiţional, de foarte multă vreme, cu referinţe bibliografice datând din secolul I. Naturalistul roman Pliniu cel Bătrân a notat că sucul plantei „transportă bila”. Medicul militar roman Dioscorides a folosit seminţele ca remediu pentru copii şi pentru cei muşcaţi de şerpi.
Alţi naturalişti, de-a lungul secolelor următoare, au recomandat utilizarea sa în tratamentul afecţiunilor ficatului şi splinei, pentru stimularea diurezei, eliminarea calculilor şi pentru tratamentul hidropiziei.
Din secolul XIX medicii germani foloseau şi recomandau armurariul pentru tratamentul problemelor hepatice şi de vezică biliară, precum şi pentru curăţarea intestinului. Anterior considerată în categoria plantelor amare, armurariul a câştigat recunoaştere ca unul din cele mai bune tratamente naturiste pentru boli ale ficatului. Rademacher, medic german de la începutul secolului XIX, a dat pacienţilor săi tinctură din seminţe de armurariu, care s-a dovedit a fi un succes, aceasta găsindu-se şi astăzi în unele farmacopee sub denumirea de „Tinctura Cardui Mariae Rademacher”.
Mai recent, studiile asupra fructului de armurariu au relevat efectul său de protecţie asupra ficatului. Cercetătorii germani, care au relizat cele mai multe studii, au notat că acesta pare să protejeze ficatul animalelor de substanţe cu potenţial toxic ridicat, precum tetraclorura de carbon.
S-au realizat cercetări şi asupra compoziţiei chimice, şi s-a descoperit că fructele de armurariu conţin silymarina (un complex de substanţe din grupa flavonolignanilor), complex responsabil de proprietăţile hepatoprotectoare şi antihepatotoxicebine atât de cunoscute (protecţie faţă de cei mai puternici toxici hepatici precum amanitina şi faloidina). Niciun alt component chimic al plantei nu a fost atât de studiat în perioada recentă la fel ca silymarina, iar mai multe studii au arătat eficacitatea sa în tratarea a numeroase afecţiuni hepatice. Ciroza, intoxicaţia cu ciuperci, toate tipurile de hepatite, calculii biliari, expunerea profesională la substanţe toxice şi boli ale pielii, toate au arătat rezultate pozitive în studiile cu fructe de armurariu.
Se poate astfel înţelege de ce, în prezent, fructele de armurariu sunt frecvent regăsite în produsele naturiste recomandate pentru afecţiunile hepatice.
Legenda spune ca proprietățile medicinale ale plantei au fost descoperite din întâmplare, un cioban chilian a realizat că oile lui erau mai sănătoase atunci când pășteau pe pajiștile locale populate cu plante boldo. De la această descoperire, planta a fost folosită de oamenii indigeni din Chile pentru afecțiuni ale ficatului, intestinelor și fierei.
Boldo este un arbust pitic, peren, cu o dezvoltare lentă, care crește 6-8 m în înălțime și produce fructe mici, în formă de bacă. Florile parfumate ale plantei sunt ori bărbătești ori femeiești și doar unul din sexe se poate găsi la o plantă; de aceea plantele bărbătești și femeiești trebuie cultivate împreună, pentru ca planta să se poată reproduce.
Conține alcaloizi izochinolinici de tip aporfinic (cel mai cunoscut fiind boldina), ulei volatil compus din 1,8-cineol (eucaliptol), p-cimen și ascaridiol.O mare parte din activiatatea biologică a plantei a fost atribuită unui singur alcaloid numit boldină. În multe studii de-a lungul anilor, boldina s-a dovedit a proteja ficatul, a stimula producția bilei din ficat, la fel ca și stimularea digestiei, creșterea secreției de sucuri gastrice, și stimularea producției de bilă și secreția din fiere. Are efecte diuretice (crește volumul de urină eliminată zilnic) iar produsul vegetal folosit este folium (frunzele). Boldo este subiectul unei monografii germane care permite folosirea (ca un medicament din plante) pentru spasme gastro- intestinale lejere si tulburari dispeptice. În Germania, este folosit pentru tulburări ale ficatului și fierei, tulburări gastrice și pentru a stimula secrețiile gastrice, în special productia bilei și secreția în fiere și ficat. De asemenea, se folosește pentru lipsa apetitului și ca un antispasmodic.
În 2002, s-a demonstrat că boldina are efect asupra sistemului cardiovascular. Cercetătorii au descoperit că stimulează curgerea sângelui coronarian și are efect vasorelaxant. În 2009, Agenția Europeană a Medicamentului a evaluat boldo și menționează că ascaridiolul are un potențial toxic.
Rostopasca este o plantă medicinală foarte cunoscută pentru tratarea afecţiunilor veziculei biliare şi ale ficatului, având acţiune de stimulare a secreţiei biliare şi de eliberare a acesteia în intestin, acţiune antispastică asupra tubului digestiv, cicatrizantă a rănilor şi a ulcerelor vechi, uşor diuretică, purgativă şi depurativă.
Rostopasca se mai numeşte şi Iarba rândunicii pentru că înfloreşte la venirea rândunicilor din ţările calde. Creşte în crăpăturile zidurilor, printre mărăcini, în grădini, conţine uleiuri esenţiale şi săruri şi este aspră şi amară la gust.
Este o plantă foarte eficientă în tratarea litiazei biliare, adică a pietrelor la vezicula biliară, a icterului, a spasmelor gastrointestinale şi bronşice, a migrenelor de cauză biliară.
Rostopasca este un inamic al tuturor blocajelor, ameliorând astfel funcţia hepatică şi biliară dar şi a stărilor emoţionale, anxietatea, îngrijorarea pentru viitor fiind transformate într-o deschidere către o acceptare şi o înţelegere mai bună a acestuia.
Astfel, este dobândită mai multă energie, diminuîndu-se oboseala intelectuală şi surmenajul.
|
