Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Arom Detox Plus 80g Fares
Arom Detox Plus 80g Fares
Formulă unică creată de Cornelia Decu Chaumont, pentru prima dată uleiurile esențiale se dizolvă în apă, fără conservanți, fără aditivi, fără anti-aglomeranți.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 77 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 77 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 1,54 lei.
Arom Detox Plus 80g Fares
Formulă unică creată de Cornelia Decu Chaumont, pentru prima dată uleiurile esențiale se dizolvă în apă, fără conservanți, fără aditivi, fără anti-aglomeranți.
Beneficii:
-Leușteanul susţine digestia, funcţiile hepatice şi biliare, ajută la eliminarea grăsimilor din organism.
-Ţelina facilitează o diureză eficientă.
-Colagen hidrolizat marin și uleiuri esențiale
-Formulă unică creată de Cornelia Decu Chaumont, pentru prima dată uleiurile esențiale se dizolvă în apă, fără conservanți, fără aditivi, fără anti-aglomeranți.
-Complex medicinal sub formă de pulbere, sinergie eficientă în detoxifiere hepato renală.
-AROM DETOX PLUS oferă și senzație de sațietate prin proteina de colagen din compoziție.
-În formulă au fost dozate riguros uleiuri esențiale de înaltă calitate terapeutică, cu absorbție rapida în organism, datorita dizolvarii in apă!
-Echilibreaza funcțiile hepato-renale.
-În cadrul unui regim alimentar variat, pe durata administrării acestui produs, s-au observat scăderea colesterolului și gama GT.
-Îmbunătățește vizibil calitatea pielii și a articulațiilor.
-Leușteanul susţine digestia, funcţiile hepatice şi biliare, ajută la eliminarea grăsimilor din organism.
-Ţelina facilitează o diureză eficientă.
-Colagen hidrolizat marin și uleiuri esențiale
-Formulă unică creată de Cornelia Decu Chaumont, pentru prima dată uleiurile esențiale se dizolvă în apă, fără conservanți, fără aditivi, fără anti-aglomeranți.
-Complex medicinal sub formă de pulbere, sinergie eficientă în detoxifiere hepato renală.
-AROM DETOX PLUS oferă și senzație de sațietate prin proteina de colagen din compoziție.
-În formulă au fost dozate riguros uleiuri esențiale de înaltă calitate terapeutică, cu absorbție rapida în organism, datorita dizolvarii in apă!
-Echilibreaza funcțiile hepato-renale.
-În cadrul unui regim alimentar variat, pe durata administrării acestui produs, s-au observat scăderea colesterolului și gama GT.
-Îmbunătățește vizibil calitatea pielii și a articulațiilor.
Compozitie:
-Colagen hidrolizat (peşte) 94,6%,
-ulei esenţial de lămâie (Citrus limon) fără furanocumarine* 1,4%, -ulei esenţial de morcov (Daucus carota) 1,3%,
-ulei esenţial de tea tree (Melaleuca alternifolia) 1,2%,
-ulei esenţial de ţelină (Apium graveolens) 1%,
-ulei esenţial de leuştean (Levisticum officinale) 0,5%.
-Colagen hidrolizat (peşte) 94,6%,
-ulei esenţial de lămâie (Citrus limon) fără furanocumarine* 1,4%, -ulei esenţial de morcov (Daucus carota) 1,3%,
-ulei esenţial de tea tree (Melaleuca alternifolia) 1,2%,
-ulei esenţial de ţelină (Apium graveolens) 1%,
-ulei esenţial de leuştean (Levisticum officinale) 0,5%.
*nu sensibilizează pielea în cazul expunerii la soare.
Se dizolvă 5g pulbere (o linguriță dozatoare rasă), în 750 ml apă plată, în sticlă de sticlă, se consumă în prima parte a zilei.
Durata curei: 2 luni. Cura se poate repeta de câte ori este nevoie.
Atenționări:
Contraindicat persoanelor alergice la pește sau la oricare dintre celelalte ingrediente ale produsului.
Contraindicat persoanelor alergice la pește sau la oricare dintre celelalte ingrediente ale produsului.
Nu se recomandă femeilor însărcinate sau care alăptează.
Pentru persoane cu afecțiuni grave se va cere sfatul specialistului înainte de utilizare!
A se pastra la loc uscat si la temperatura mediului ambient.
Rolul componentelotr:
Arbore din familia Myrtaceae originar din Australia, cu frunze sempervirescente, liniare, oval alungite, lungi de 10-35 mm şi late de 1 mm; florile albe sunt grupate în spice lungi de 3-5 cm, fructele mici, lemnoase, în formă de cupă, cu diametrul de 2-3 mm. În scopuri terapeutice de la acest arbore se recoltează frunzele, din care se extrage uleiul esenţial.
Uleiul acestei plante a fost folosit mult înainte să ajungă căpitanul Cook în Australia, timp de milenii, de către aborigenii australieni Bundjabung pentru contuzii, muşcături de insecte şi infecţii ale pielii. Ei zdrobeau frunzele şi le amestecau cu lut pentru a realiza cataplasme. Primii colonişti albi au observat acest lucru şi au învăţat cum să folosească frunzele, descoperind repede proprietăţile terapeutice şi începând ulterior distilarea uleiului din frunze. Membrii echipajului lui James Cook au descris la finele secolului XVIII utilizarea uleiului de ti-tree. A fost redescoperit abia în 1920 ca antiseptic topic cu acţiune mai eficientă decât a fenolului.
Uleiul esenţial a fost obţinut prima dată prin distilare în 1925, şi datorită efectelor sale antiseptice, antibacteriene şi antifungice a devenit un agent antiseptic standard pentru chirurgie, în special în chirurgia dentară. În 1922 Arthur Penfold, un chimist australian, alături de echipa sa de la Muzeul Tehnologiei şi Ştiinţelor Aplicate din Sidney, a distilat uleiul de Melaleuca alternifolia şi ulterior a publicat un document care atesta faptul că acesta manifestă activitate antibacteriană şi antifungică. A fost anunţat în întreaga lume ca un nou tip de germicid, blând cu celulele pielii dar activ pe germenii invazivi.
Uleiul de Melaleuca alternifolia a început să fie din ce în ce mai utilizat. A fost folosit cu succes pentru tratarea tuturor tipurilor de infecţii şi infestări; a fost util de la tăieturi şi răni, viermi inelaţi, ulcere ale membrelor, infecţii, catar, guturai, afte, amigdalite, parodontoză ş gingivite. Profesori, medici, stomatologi şi chirurgi veterinari s-au folosit de proprietăţile sale pentru sănătatea şi bunăstarea pacienţilor lor.
În cel de-al doilea război mondial, uleiul de Melaleuca fiind furnizat în cantităţi reduse, toate stocurile existente au fost epuizate pentru stoparea infecţiilor din inevitabilele răni de război ale soldaţilor şi celor care se ocupau de muniţie, fiind de mare ajutor în efortul din timpul războiului. Curând s-a considerat că este nevoie de o alternativă mai ieftină şi mai uşor disponibilă ca să ajute la stoparea răspândirii de germeni, iar industria de fabricare a uleiului de ti-tree odată înfloritoare, a intrat în declin. Pentru următorii 20 de ani aproape a intrat în uitare.
Din fericire, uleiul de tea-tree conţine peste 100 de componente ce acţionează sinergic (conţinut ridicat de terpene), majoritatea din acestea neputând fi identificate în ultimii ani, ca atare un extract identic-natural fiind imposibil de realizat în mod sintetic. În anii 1960, uleiul a realizat o remarcabilă revenire, prima dovadă ştiinţifică obţinută confirmând efectul favorabil în tratamentul arsurilor, infecţiilor ginecologice şi, mai târziu, a unor variate probleme ale gambelor şi a infecţiilor din zona unghiilor.
Monografia uleiului esenţial de tea-tree din British Pharmaceutical Codex of 1949, expune proprietăţile germicidale ale acestuia, fiind recomandat în aplicaţii locale pentru tratamentul furunculozei, infecţiilor micotice ale pielii, în panariţiu, impetigo, candidoze şi stomatite, iar sub formă de inhalaţie în rinite. În practica veterinară a fost utilizat în tratamentul infecţiilor cutanate cauzate de acarieni, a eczemelor şi a altor leziuni şi boli de piele de origine parazitară. Uleiul de ti-tree a fost folosit pentru propretăţile sale bactericide şi antifungice şi ca şi component dezinfectant în multe produse medicinale combinate cu ingrediente non-vegetale autorizate în Regatul Unit dinainte de 1970.
Arbore din familia Myrtaceae originar din Australia, cu frunze sempervirescente, liniare, oval alungite, lungi de 10-35 mm şi late de 1 mm; florile albe sunt grupate în spice lungi de 3-5 cm, fructele mici, lemnoase, în formă de cupă, cu diametrul de 2-3 mm. În scopuri terapeutice de la acest arbore se recoltează frunzele, din care se extrage uleiul esenţial.
Uleiul acestei plante a fost folosit mult înainte să ajungă căpitanul Cook în Australia, timp de milenii, de către aborigenii australieni Bundjabung pentru contuzii, muşcături de insecte şi infecţii ale pielii. Ei zdrobeau frunzele şi le amestecau cu lut pentru a realiza cataplasme. Primii colonişti albi au observat acest lucru şi au învăţat cum să folosească frunzele, descoperind repede proprietăţile terapeutice şi începând ulterior distilarea uleiului din frunze. Membrii echipajului lui James Cook au descris la finele secolului XVIII utilizarea uleiului de ti-tree. A fost redescoperit abia în 1920 ca antiseptic topic cu acţiune mai eficientă decât a fenolului.
Uleiul esenţial a fost obţinut prima dată prin distilare în 1925, şi datorită efectelor sale antiseptice, antibacteriene şi antifungice a devenit un agent antiseptic standard pentru chirurgie, în special în chirurgia dentară. În 1922 Arthur Penfold, un chimist australian, alături de echipa sa de la Muzeul Tehnologiei şi Ştiinţelor Aplicate din Sidney, a distilat uleiul de Melaleuca alternifolia şi ulterior a publicat un document care atesta faptul că acesta manifestă activitate antibacteriană şi antifungică. A fost anunţat în întreaga lume ca un nou tip de germicid, blând cu celulele pielii dar activ pe germenii invazivi.
Uleiul de Melaleuca alternifolia a început să fie din ce în ce mai utilizat. A fost folosit cu succes pentru tratarea tuturor tipurilor de infecţii şi infestări; a fost util de la tăieturi şi răni, viermi inelaţi, ulcere ale membrelor, infecţii, catar, guturai, afte, amigdalite, parodontoză ş gingivite. Profesori, medici, stomatologi şi chirurgi veterinari s-au folosit de proprietăţile sale pentru sănătatea şi bunăstarea pacienţilor lor.
În cel de-al doilea război mondial, uleiul de Melaleuca fiind furnizat în cantităţi reduse, toate stocurile existente au fost epuizate pentru stoparea infecţiilor din inevitabilele răni de război ale soldaţilor şi celor care se ocupau de muniţie, fiind de mare ajutor în efortul din timpul războiului. Curând s-a considerat că este nevoie de o alternativă mai ieftină şi mai uşor disponibilă ca să ajute la stoparea răspândirii de germeni, iar industria de fabricare a uleiului de ti-tree odată înfloritoare, a intrat în declin. Pentru următorii 20 de ani aproape a intrat în uitare.
Din fericire, uleiul de tea-tree conţine peste 100 de componente ce acţionează sinergic (conţinut ridicat de terpene), majoritatea din acestea neputând fi identificate în ultimii ani, ca atare un extract identic-natural fiind imposibil de realizat în mod sintetic. În anii 1960, uleiul a realizat o remarcabilă revenire, prima dovadă ştiinţifică obţinută confirmând efectul favorabil în tratamentul arsurilor, infecţiilor ginecologice şi, mai târziu, a unor variate probleme ale gambelor şi a infecţiilor din zona unghiilor.
Monografia uleiului esenţial de tea-tree din British Pharmaceutical Codex of 1949, expune proprietăţile germicidale ale acestuia, fiind recomandat în aplicaţii locale pentru tratamentul furunculozei, infecţiilor micotice ale pielii, în panariţiu, impetigo, candidoze şi stomatite, iar sub formă de inhalaţie în rinite. În practica veterinară a fost utilizat în tratamentul infecţiilor cutanate cauzate de acarieni, a eczemelor şi a altor leziuni şi boli de piele de origine parazitară. Uleiul de ti-tree a fost folosit pentru propretăţile sale bactericide şi antifungice şi ca şi component dezinfectant în multe produse medicinale combinate cu ingrediente non-vegetale autorizate în Regatul Unit dinainte de 1970.
Morcovul, zarzavat cunoscut în lumea largă, este o plantă ierboasă din familia Umbeliferae, cu rădăcină cărnoasă şi pivotantă, frunzele lobat-lanceolate şi florile mici, albe, grupate în umbele.
Srămoşul morcovului cultivat este considerat morcovul sălbatic; aceştia, aparţinând aceleiaşi specii (Daucus carota) pot hibridiza foarte uşor în câmp fără bariere aparente. Unii oameni de ştiinţă susţin contrariul, şi anume că morcovul sălbatic şi cel domestic aparţin la două specii diferite. Morcovul sălbatic (Daucus carota ssp, carota) este nativ în regiunile temperate ale Europei şi Asiei de Vest, şi a fost introdus şi în America, Noua Zeelandă, Australia şi Japonia. În Japonia şi America de Nord a ajuns să constituie o buruiană ce pune probleme serioase, având în vedere că se poate extinde foarte rapid în arealele însorite şi în grohotişurile perturbate de activitatea umană.
Morcovul era bine cunoscut anticilor, fiind menţionat de scriitorii latini şi greci sub numeroase denumiri, uneori fiind greu de distins de păstârnac şi de cosiţel (Sium sisarium). Grecii foloseau trei denumiri: Sisaron, apărând în scrierile lui Epicharmus, un poet comic (500 Î.Hr.); Staphylinos, folosită de Hippocrates (430 Î.Hr.) şi Elaphoboscum, folosită de Dioscorides (în secolul I), şi a cărui descriere a plantei se potriveşte perfect morcovului din zilele noastre. Vorbind despre virtuţile medicinale ale morcovului, Pliniu spunea „cel cultivat are aceleaşi calităţi ca şi cel sălbatic, chiar dacă ultimul este mai puternic, în special atunci când creşte în zone stâncoase”.
Denumirea de carota este găsită prima dată în scrierile lui Athenaeus (200 D.Hr.) şi în cartea de bucate a lui Apicius Ceclius (230 D.Hr.). Galen a fost cel care, în secolul al doilea, a adăugat denumirea de daucus pentru a distinge morcovul de păstârnac, dându-i acestuia din urmă denumirea de Daucus pastinaca, iar Daucus a devenit denumirea oficială în secolul al XVI-lea, fiind adoptată şi de Linnaeus în secolul XVIII.
De pe vremea lui Dioscorides şi a lui Pliniu şi până în prezent, morcovul a fost folosit constant de toate naţiunile. În China, aşa cum citează diverşi autori din secolele XVI, XVII şi XVIII, apare notat ca datând din timpul dinastiei Yuan, adus fiind din Asia de Vest prin 1280-1368 şi clasificat ca o vegetală de bucătărie. În India, se spune că morcovul a fost adus din Persia, acum fiind cultivat din abundenţă. În Arabia s-a consemnat prezenţa varietăţilor cu rădăcini galbene şi portocalii în secolul XVI. În Europa, cultura sa a a fost menţionată de aproape toţi botaniştii şi scriitorii din domeniul grădinăritului, Ruellius în 1536 pomenind atât varietăţi roşii cât şi portocalii de morcovi. În Lumea Nouă morcovii sunt menţionaţi în Insulele Margarita de către Hawkins în 1565, în Brazilia în 1647, în Virginia 1609 şi 1684, în Massachusetts în 1629. În 1779 morcovii erau printre alimentele indiene descoperite de generalul Sullivan în apropierea New York-ului.
Utilizările medicinale ale morcovului sunt de asemenea consemnate în vechile cărţi, ca de exemplu The Physiomedical Dispensatory, scris în 1869, de William Cook, unde găsim că fructele de morcov au fost folosite ca remedii încă din Evul Mediu, ele fiind considerate un stimulent plăcut slab aromatic, oarecum relaxant, carminativ, acţionând în special asupra rinichilor. Se nota că rădăcinile fierte acţionează de asemenea asupra rinichilor, şi din ele se poate realiza o excelentă cataplasmă emolientă şi uşor stimulentă în ulcerele iritabile de toate gradele. Rădăcinile proaspete, rase fin, constituie o compresă stimulentă de mare valoare, utilă în toate formele de răni, abcese şi inflamaţii, şi de asemenea ulcere. În cartea lui Lucius E. Sayre, A Manual of Organic Materia Medica and Pharmacognosy, din 1917 morcovul este prezentat ca aromatic stimulent, diuretic.
Rădăcina de morcov conţine zaharoză, fructoză, xiloză, glucoză, acid pectic, acid malic, săruri, ulei volatil, caroteni (alfa-, beta-, gama-, zeta-caroten, licopen) – provitamine A, grupele de vitamie B1 şi B2 şi vitamina C, urme de acid nicotinic şi o însemnată proporţie de vitamina K.
Medicina românească de la mijlocul secolului trecut considera că medicinal, morcovii, în afară de bolile avitaminozice în care se fac indicaţi datorită compoziţiei lor, ei mai contează şi ca bază alimentară, sunt emolienţi şi rezolutivi, extern aplicându-se în cataplasme din pulpă rasă; influenţează în bine unele boli de piele şi dermatoze, au încă acţiune diuretică şi sunt leac popular contra gălbenarei. Pe lângă acestea se cunoaşte beneficiul adus de conţinutul în caroteni al rădăcinii de morcov asupra vederii.
Srămoşul morcovului cultivat este considerat morcovul sălbatic; aceştia, aparţinând aceleiaşi specii (Daucus carota) pot hibridiza foarte uşor în câmp fără bariere aparente. Unii oameni de ştiinţă susţin contrariul, şi anume că morcovul sălbatic şi cel domestic aparţin la două specii diferite. Morcovul sălbatic (Daucus carota ssp, carota) este nativ în regiunile temperate ale Europei şi Asiei de Vest, şi a fost introdus şi în America, Noua Zeelandă, Australia şi Japonia. În Japonia şi America de Nord a ajuns să constituie o buruiană ce pune probleme serioase, având în vedere că se poate extinde foarte rapid în arealele însorite şi în grohotişurile perturbate de activitatea umană.
Morcovul era bine cunoscut anticilor, fiind menţionat de scriitorii latini şi greci sub numeroase denumiri, uneori fiind greu de distins de păstârnac şi de cosiţel (Sium sisarium). Grecii foloseau trei denumiri: Sisaron, apărând în scrierile lui Epicharmus, un poet comic (500 Î.Hr.); Staphylinos, folosită de Hippocrates (430 Î.Hr.) şi Elaphoboscum, folosită de Dioscorides (în secolul I), şi a cărui descriere a plantei se potriveşte perfect morcovului din zilele noastre. Vorbind despre virtuţile medicinale ale morcovului, Pliniu spunea „cel cultivat are aceleaşi calităţi ca şi cel sălbatic, chiar dacă ultimul este mai puternic, în special atunci când creşte în zone stâncoase”.
Denumirea de carota este găsită prima dată în scrierile lui Athenaeus (200 D.Hr.) şi în cartea de bucate a lui Apicius Ceclius (230 D.Hr.). Galen a fost cel care, în secolul al doilea, a adăugat denumirea de daucus pentru a distinge morcovul de păstârnac, dându-i acestuia din urmă denumirea de Daucus pastinaca, iar Daucus a devenit denumirea oficială în secolul al XVI-lea, fiind adoptată şi de Linnaeus în secolul XVIII.
De pe vremea lui Dioscorides şi a lui Pliniu şi până în prezent, morcovul a fost folosit constant de toate naţiunile. În China, aşa cum citează diverşi autori din secolele XVI, XVII şi XVIII, apare notat ca datând din timpul dinastiei Yuan, adus fiind din Asia de Vest prin 1280-1368 şi clasificat ca o vegetală de bucătărie. În India, se spune că morcovul a fost adus din Persia, acum fiind cultivat din abundenţă. În Arabia s-a consemnat prezenţa varietăţilor cu rădăcini galbene şi portocalii în secolul XVI. În Europa, cultura sa a a fost menţionată de aproape toţi botaniştii şi scriitorii din domeniul grădinăritului, Ruellius în 1536 pomenind atât varietăţi roşii cât şi portocalii de morcovi. În Lumea Nouă morcovii sunt menţionaţi în Insulele Margarita de către Hawkins în 1565, în Brazilia în 1647, în Virginia 1609 şi 1684, în Massachusetts în 1629. În 1779 morcovii erau printre alimentele indiene descoperite de generalul Sullivan în apropierea New York-ului.
Utilizările medicinale ale morcovului sunt de asemenea consemnate în vechile cărţi, ca de exemplu The Physiomedical Dispensatory, scris în 1869, de William Cook, unde găsim că fructele de morcov au fost folosite ca remedii încă din Evul Mediu, ele fiind considerate un stimulent plăcut slab aromatic, oarecum relaxant, carminativ, acţionând în special asupra rinichilor. Se nota că rădăcinile fierte acţionează de asemenea asupra rinichilor, şi din ele se poate realiza o excelentă cataplasmă emolientă şi uşor stimulentă în ulcerele iritabile de toate gradele. Rădăcinile proaspete, rase fin, constituie o compresă stimulentă de mare valoare, utilă în toate formele de răni, abcese şi inflamaţii, şi de asemenea ulcere. În cartea lui Lucius E. Sayre, A Manual of Organic Materia Medica and Pharmacognosy, din 1917 morcovul este prezentat ca aromatic stimulent, diuretic.
Rădăcina de morcov conţine zaharoză, fructoză, xiloză, glucoză, acid pectic, acid malic, săruri, ulei volatil, caroteni (alfa-, beta-, gama-, zeta-caroten, licopen) – provitamine A, grupele de vitamie B1 şi B2 şi vitamina C, urme de acid nicotinic şi o însemnată proporţie de vitamina K.
Medicina românească de la mijlocul secolului trecut considera că medicinal, morcovii, în afară de bolile avitaminozice în care se fac indicaţi datorită compoziţiei lor, ei mai contează şi ca bază alimentară, sunt emolienţi şi rezolutivi, extern aplicându-se în cataplasme din pulpă rasă; influenţează în bine unele boli de piele şi dermatoze, au încă acţiune diuretică şi sunt leac popular contra gălbenarei. Pe lângă acestea se cunoaşte beneficiul adus de conţinutul în caroteni al rădăcinii de morcov asupra vederii.
Colagenul este o proteina fibroasa care se gaseste in principal in tesutul conjunctiv, dar care exista in toate tesuturile, intr-o proportie de aproximativ 30% din totalul proteinelor ce se regasesc in corpul uman si are ca rol retinerea apei in tegumente si tesuturi precum si in crearea si mentinerea sanatatii cartilagiilor si a oaselor.
Procesul de sintetizare a colagenului incetineste incepand cu varsta de 25 de ani, iar pe masura ce imbatranim, intervine carenta de colagen, care duce la degradarea tendoanelor, a cartilajelor, oaselor, muschilor si a pielii.
Pentru a compensa aceasta incapacitate a organismului de a sintetiza colagenul, putem introduce in alimentatia zilnica o serie de produse care sa previna o parte din complicatiile provocate de lipsa colagenului:
Soriciul, zgarciurile si piftia sunt alimente care contin colagen, dar pe care de cele mai multe ori nu le consumam suficient de des pentru a vedea rezultate;
Fructele si legumele bogate in vitamina C cum sunt citricele, kiwi, rodiile, ardeiul sau legumele cu frunze verzi au proprietati benefice in procesul de imbatranire al organismului;
Peste, oua, alune, avocado si orice alte produce bogate in zinc si minerale.
Mai mult, pentru a suplimenta lipsa colagenului din organism dupa o anumita varsta, gasim in comert o gama variata de produse ce contin colagen sub diferite forme, precum capsule,colagen lichid, fiole cu colagen, produse cosmetice ce au la baza colagenul si care prin efectele lor contribuie la intarzierea aparitiei semnelor de imbatranire.
Pielea umana contine 14 tipuri de colagen, din care 80% reprezinta colagen de tip I, responsabil pentru rezistenta pielii, in timp ce 15% este colagen de tip III, care sustine elasticitatea pielii. In urma unei taieturi sau a unei zgarieturi, organismul produce colagen pentru a ajuta la vindecare.
Atunci cand productia de colagen este incetinita sau chiar inexistenta, ca urmare a varstei, parul si unghiile devin casante, iar pielea se subtiaza, se usuca, se rideaza si devine mai fragila, lucru care o face mai predispusa ranirii.
Pentru a preveni imbatranirea pielii si a o hidrata din interior spre exterior, redandu-i elasticitatea, cat si pentru a revigora firul de par si a intari unghiile, ai la dispozitie o multitudine de produse naturale, cum este complexul de colagen si acid hialuronic, care este usor asimilat de tesuturile pielii si prin actiunea combinata a colagenului si a acidului hialuronic rejuveneaza pielea si intareste firul de par si unghiile.
Dupa varsta de 50 de ani, concentratia de colagen din organism scade brusc, iar efectul asupra articulatiilor, tendoanelor si cartilajelor, dar si asupra stilului nostru de viata poate fi devastator.
Oasele sunt un tesut viu alcatuit in mare parte din colagen si calciu, iar atunci cand organismul nu mai sintetizeaza colagenul, oasele ce compun articulatiile se uzeaza si iau astfel contact unele cu altele cauzand frecarea suprafetelor acestora si dand nastere patologiior articulare, asa cum este artroza, o boala degenerativa a articulatiilor.
Durerile si rigiditatea articulatiilor, pierderea mobilitatii si a flexibilitatii, sunt simptome care altereaza nu doar starea de sanatate, ci chiar intreaga existenta a celui care sufera de artroza.
Remediile naturiste pot fi o metoda de preventie, dar si de tratament in patologiile articulare, contribuind la mentinerea mobilitatii si flexibilitatii la nivelul articulatiilor, tendoanelor si ligamentelor.
Tenul este primul care resimte inaintarea in varsta; ridurile, depigmentarea si pierderea elasticitatii sunt semne ale imbatranirii, colagenul fiind recunoscut ca adjuvant in procesul de reintinerire a pielii.
Tratamentele cosmetice menite sa stimuleze productia de colagen din organism, ajuta la diminuarea ridurilor si redau din fermitatea pielii.
Procesul de sintetizare a colagenului incetineste incepand cu varsta de 25 de ani, iar pe masura ce imbatranim, intervine carenta de colagen, care duce la degradarea tendoanelor, a cartilajelor, oaselor, muschilor si a pielii.
Pentru a compensa aceasta incapacitate a organismului de a sintetiza colagenul, putem introduce in alimentatia zilnica o serie de produse care sa previna o parte din complicatiile provocate de lipsa colagenului:
Soriciul, zgarciurile si piftia sunt alimente care contin colagen, dar pe care de cele mai multe ori nu le consumam suficient de des pentru a vedea rezultate;
Fructele si legumele bogate in vitamina C cum sunt citricele, kiwi, rodiile, ardeiul sau legumele cu frunze verzi au proprietati benefice in procesul de imbatranire al organismului;
Peste, oua, alune, avocado si orice alte produce bogate in zinc si minerale.
Mai mult, pentru a suplimenta lipsa colagenului din organism dupa o anumita varsta, gasim in comert o gama variata de produse ce contin colagen sub diferite forme, precum capsule,colagen lichid, fiole cu colagen, produse cosmetice ce au la baza colagenul si care prin efectele lor contribuie la intarzierea aparitiei semnelor de imbatranire.
Pielea umana contine 14 tipuri de colagen, din care 80% reprezinta colagen de tip I, responsabil pentru rezistenta pielii, in timp ce 15% este colagen de tip III, care sustine elasticitatea pielii. In urma unei taieturi sau a unei zgarieturi, organismul produce colagen pentru a ajuta la vindecare.
Atunci cand productia de colagen este incetinita sau chiar inexistenta, ca urmare a varstei, parul si unghiile devin casante, iar pielea se subtiaza, se usuca, se rideaza si devine mai fragila, lucru care o face mai predispusa ranirii.
Pentru a preveni imbatranirea pielii si a o hidrata din interior spre exterior, redandu-i elasticitatea, cat si pentru a revigora firul de par si a intari unghiile, ai la dispozitie o multitudine de produse naturale, cum este complexul de colagen si acid hialuronic, care este usor asimilat de tesuturile pielii si prin actiunea combinata a colagenului si a acidului hialuronic rejuveneaza pielea si intareste firul de par si unghiile.
Dupa varsta de 50 de ani, concentratia de colagen din organism scade brusc, iar efectul asupra articulatiilor, tendoanelor si cartilajelor, dar si asupra stilului nostru de viata poate fi devastator.
Oasele sunt un tesut viu alcatuit in mare parte din colagen si calciu, iar atunci cand organismul nu mai sintetizeaza colagenul, oasele ce compun articulatiile se uzeaza si iau astfel contact unele cu altele cauzand frecarea suprafetelor acestora si dand nastere patologiior articulare, asa cum este artroza, o boala degenerativa a articulatiilor.
Durerile si rigiditatea articulatiilor, pierderea mobilitatii si a flexibilitatii, sunt simptome care altereaza nu doar starea de sanatate, ci chiar intreaga existenta a celui care sufera de artroza.
Remediile naturiste pot fi o metoda de preventie, dar si de tratament in patologiile articulare, contribuind la mentinerea mobilitatii si flexibilitatii la nivelul articulatiilor, tendoanelor si ligamentelor.
Tenul este primul care resimte inaintarea in varsta; ridurile, depigmentarea si pierderea elasticitatii sunt semne ale imbatranirii, colagenul fiind recunoscut ca adjuvant in procesul de reintinerire a pielii.
Tratamentele cosmetice menite sa stimuleze productia de colagen din organism, ajuta la diminuarea ridurilor si redau din fermitatea pielii.
- Stoc
- In Stoc Furnizor Rapid - Livrare in 2-4 zile lucratoare
- Cantitate
- 80 g
- Forma de prezentare
- Cutie
De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, prin înfiinţarea primei farmacii din Orăştie, „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, la conducerea farmaciei îl găsim pe Andrei Farago, un farmacist vizionar, personalitate marcantă în lumea ştiinţifică din perioada interbelică.
Pasiunea sa pentru plantele medicinale, dar şi pentru lucrurile bine şi corect făcute, au dus la trecerea înţelepciunii populare sub semnul ştiinţei, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale Orăştie”, care astăzi poartă numele Fares.
Nicio recenzie
Tap to zoom
