Ulei esential PURE LOVE 5 ml BIONOVATIV

Ulei esential PURE LOVE 5 ml BIONOVATIV

Acțiuni:

Arbore-de-tămâie: susține funcția inimii; susține funcția mentală

Mod de utilizare intern:

Se iau câte 3-4 picături de 2 ori pe zi. Fiecare doză se dizolvă în prealabil într-o linguriță de miere sau într-un sfert de linguriță de ulei alimentar.

Ingrediente:

Uleiuri esențiale de: Portocală- dulce-de-Valencia (Citrus sinensis): 2 ml; Bergamotă-de-Italia (Citrus bergamia): 1 ml; Angelica (Angelica achangelica): 1 ml; Arbore de Tămâie (Boswellia serrata): 0,5 ml; Dafin (Laurus nobilis): 0,3 ml; Trandafir (Rosa damascena): 0,1 ml; Geranium (Pelargonium graveolens): 0,1 ml.

Prezentare:

Recipient de sticlă, 5 ml, ambalat în cutie de carton.

Precauții și contraindicații:

A nu se utiliza nediluat. Se utilizează doar diluat în miere sau ulei alimentar, nu și în apă. A nu se consuma de către copii, femeile însărcinate sau care alăptează.

Atenționări:

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici. A se consuma, de preferință, înainte de: vezi data înscrisă pe ambalaj. A se păstra bine închis, ferit de umiditate și căldură. Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos. A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.

Produs notificat de Serviciul Național pentru Plante Medicinale, Aromatice și Produse ale Stupului

Notificare nr. 15196/22.09.2021

Rolul componentelor:

Boswellia serrata este o specie de arbore din familia Burseraceae care vegetează zonele uscate din regiunile montane din India, nordul Africii şi Orientul Mijlociu. Denumită popular tămâie indiană, este evident înrudită cu mai cunoscutul arbore care produce tămâia, şi, la fel ca acesta, trunchiul Boswelliei produce o substanţă rezinoasă cunoscută printre localnici sub numele de guggul sau shallaki (din sanscrită).

Denumirea generică Boswellia a fost dată după Dr. Boswell din Grădina Botanică din Edinburgh, prieten al directorului Grădinii Botanice din Calcutta, William Roxburgh. Denumirea specifică serrata provine din cuvântul serra (fierăstrău) referindu-se la marginea dinţată a frunzelor.

Boswellia serrata este una din plantele antice cele mai valoroase în medicina Ayurvedică. „Gajabhakshya”, o denumire sanscrită utilizată uneori pentru Boswellia, sugerează faptul că elefanţii se bucură de această plantă ca parte din dieta lor.

Se cunosc trei texte renumite din fundamentele ştiinţei Ayurvedice clasice care îşi are rădăcinile în India: Charaka’s Charaka Samhita (c.B.C. 700), primul text medical fundamental; Susruta’s Susruta Samhita (c.B.C. 600), care se presupune că a reunit întreaga cunoaştere medicală, cu o concentrare aparte pe chirurgie; şi tomul cuprinzând două volume – Astanga Samgraha şi Astanga Hridaya (c.130-200 A.D.), scris de Vagbhata cel Bătrân şi Vagbhata cel Tânăr, care sintetizează lucrările scrierilor anterioare şi sumarizează cele opt părţi ale medicinei Ajurvedice în versuri şi proză. Primele două texte descriu activitatea antireumatică şi antiartritică a rezinei arborelui. Pe lângă utilizarea sa benefică în artrite, această rezină este menţionată, de asemenea, în textele de medicină tradiţională Unani ca un remediu eficient în diaree, dizenterie, viermi intestinali, abcese, febră (antipiretic), afecţiuni ale pielii şi sângelui, afecţiuni cardiovasculare, afte bucale, dureri de gât, bronşite, astm, tuse, scurgeri vaginale, calviţie, icter, hemoroizi, dismenoree, şi pentru stimularea ficatului. Este considerată, de asemenea, diaforetică, astringentă, diuretică şi stimulentă.

Medicina modernă o recomandă ca antiartritică, antiinflamatoare, antihiperlipidemică (pentru controlul lipidelor serice), antiaterosclerotică (reduce riscul formării ateroamelor), analgezică şi hepatoprotectoare.

Rezina extrasă din Boswellia conţine monoterpene, diterpene şi triterpene (α şi β-amirine) acizi triterpenici pentaciclici (acizii boswelici) şi tetraciclici.

Studiile ştiinţifice desfăşurate asupra acestei plante au revelat faptul că rezinele manifestă potenţial efect antifungic, anticoagulant, juvenomimetic şi anticarcinogenic. Investigaţiile au mai arătat, de asemenea, efecte benefice în imunomodulaţie, în astmul bronşic, poliartrite, hepatita C, colite şi afecţiunea Crohn.

Recent s-a descoperit faptul că uleiul din Boswellia pare să distingă celulele canceroase de celulele normale ale vezicii urinare şi suprimă dezvoltarea primelor. Analizele micrometrice şi bioinformatice au propus mai multe căi metabolice care pot fi activate de tămâia indiană pentru a induce moartea celulelor canceroase din vezica urinară, sugerând astfel faptul că aceasta reprezintă un agent intravezical alternativ în tratamentul cancerului de vezică urinară.

Portocal -  arboraş sempervirescent din familia Rutaceae, nativ în Sud-Vestul Asiei, cu trunchiul rotund şi foarte ramificat, acoperit de o scoarţă lucioasă maroniu-verzuie; frunzele ovate, întregi, lucioase, acuminate, netede, acoperite cu glande oleifere foarte mici, străvezii, ce eliberează aroma la frecare; florile mari, albe, foarte aromate; fructele mari, intens luminos colorate, suculente, aromate şi în general cu gust acrişor reconfortant.

Genul Aurantium cuprinde mai mulţi arboraşi sempervirescenţi nativi în China şi India, în prezent complet aclimatizaţi în Sudul Europei şi pe ambele continente ale Americii în zonele calde. Pe lângă cele două varietăţi de portocale (dulci şi amare), genul mai cuprinde lămâile, limele, grapefruit-ul, bergamotele şi citrona (C. medica).

Majoritatea autorilor din ultimele două secole au căzut de acord că, din cauza lipsei totale a altor dovezi, singurul fruct Citrus citat de vechii greci este de fapt fructul „citron” (Citrus medica L.), lămâile şi portocalele fiind introduse în Europa Medievală de către arabi. În drumul cuceririlor lor din Asia şi  Africa, departe de teritoriile influenţate de Imperiul Roman, arabii au devenit familiarizaţi cu portocalele (Citrus aurantium L.) care aparent au fost aduse din India în anii 920 pentru a fi cultivate în Oman, iar de aici au fost duse în Irak, Siria şi Egipt. Pe de altă parte, alţi autori cad de acord asupra faptului că portocalele, lămâile şi limele erau cultivate în Italia încă din secolul I, aceştia bazându-şi afirmaţiile pe mozaicurile şi picturile murale găsite în Pompeii şi Herculaneum.

Cuceritorii spanioli au introdus apoi portocalul în America de Nord, în Georgia şi Florida.

Florile de portocal produc prin distilare o mică cantitate de ulei, cu un parfum remarcabil, utilizat în parfumerie. O oarecare altă aromă se obţine dacă se distilează apa de pe florile de portocal la temperaturi moderate, apa în sine fiind bine impregnată cu ulei volatil aromat. Ambele preparate sunt produse în special în Italia şi Franţa din florile de portocală de Sevilla.

Coaja de portocală conţine un ulei esenţial care poate fi obţinut prin distilare sau presare, fiind folosit în parfumerie şi cofetărie. Coaja de portocal prezintă proprietăţi stimulente, carminative şi tonice, dar este utilizată în principal ca agent aromatizant pentru alimente şi băuturi, fiind, de exemplu, un ingredient primar în Curaçao Liquer. Mai este folosită şi pentru prepararea marmeladei. Foarte mult folosită în Statele Unite ca remediu pentru pierderea în greutate. Decoctul din frunze este tradiţional folosit ca tonic digestiv, sedativ, stimulent al apetitului, în dispepsie şi în curele de slăbire. Uleiul esenţial este folosit ca antispasmodic. Fructul abundă în vitamine şi minerale.

Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut utiliza infuzia din frunze pentru proprietăţile sale antispasmodice şi digestive. Florile se preparau sub formă de apă de flori de portocal, aceasta fiind întrebuințată ca antispasmodică (calmantă) şi pentru aromatizarea poțiunilor sau a siropurilor. Cojile constituiau un tonic amar, fiind considerate stomahice şi aromatice, utilizate îndeosebi ca sirop de coji de portocale amare. Esenţa de flori de portocal sau de Neroli (ulei de flori de portocal) intra în prepararea Apei de Colonia (tinctură de esenţă de lămâie compusă).