TOTAL CLEANSE URIC ACID 60CPS - Secom
Formula complexa ce ajuta la reglarea nivelului de acid uric sangvin.
Beneficii:
-Mentinerea nivelului fiziologic al acidului uric din sange: scade activitatea xantin oxidazei hepatice care transforma xantina si hipoxantina in acid uric
-Cresterea eliminarii acidului uric la nivel renal
-Scaderea acumularii cristalelor de acid uric la nivel articular: scade activitatea enzimelor proinflamatoare COX-2 si 5-LOX
-Scaderea productiei excesive de histamina: scade recurenta episoadelor dureroase provocate de acumulari articulare ale acidului uric
-Mentinerea pH-ului urinar alcalin (efect antilitiazic renal si vezical), efect diuretic (fara a modifica nivelurile plasmatice ale sodiului si potasiului)
-Cresterea rezistentei serice a hematiilor
Compozitie/2 capsule:
Vitamina C 100 mg
Acid folic 400 mcg
Cires 400 mg
(Prunus cerasus)(concentrat din fruct, garantat 3.2mg antocianine)
Bromelaina 250 mg
(din Ananas [Ananas comosus], garantat 625GDU)
Quercitina 250 mg
Curcuma 200 mg
(Curcuma longa)(extract standardizat din radacina, garantat 190mg curcuminoide)
Telina 100 mg
(Apium graveolens)(extract standardizat din fruct, garantat 85mg ftalide)
Administrare:
Cate 2 capsule/zi la masa cu 200ml de apa sau conform recomandarii consultantului de specialitate.
Atentionari:
A nu se administra femeilor insarcinate, persoanelor diagnosticate cu obstructii biliare, litiaza biliara, ulcer gastric sau hiperaciditate gastrica.
Rolul componentelor:
Vitamina C, cunoscuta si sub denumirea de acid ascorbic, este unul dintre cei mai siguri si mai eficienti nutrienti. Printre beneficiile sale se numara protejarea organismului impotriva deficientelor imunitare, a bolilor cardiovasculare, a problemelor prenatale, a bolilor de ochi si chiar impotriva imbatranirii pielii.
In 1912, biochimistul polonez Casimir Funk dezvolta conceptul de vitamine. Intre 1928 si 1933, doua echipe independente, formate din cercetatorul ungur Albert Szent György si cercetatorul american Joseph L. Sviberly, pe de-o parte, si cercetatorii americani Charles Glen King si W. A. Waugh, pe de alta parte, izoleaza vitamina C (acidul hexuronic). Acidul hexuronic este denumit apoi acid ascorbic, recunoscandu-se formal natura antiscorbutica a compusului. In 1937, cercetatorul Albert Szent György primeste Premiul Nobel pentru medicina pentru aceasta descoperire.
Folosirea in scop medicinal a vitaminei C dateaza inca din secolul 18. Scorbutul, boala cauzata de deficienta vitaminei C, era o problema frecvent intalnita, in special printre marinari si navigatori, estimarile aratand ca peste 2 milioane dintre acestia au fost afectati. In 1747, James Lind, un medic scotian, a facut un experiment pentru tratatea scorbutului si a descoperit ca doar portocalele si lamaile ameliorau simptomele bolii.
Din 1928 pana in 1933, o echipa de cercetatori maghiari, Joseph L. Svirbely, Albert Szent-Györgyi si cercetatorul american Charles Glen Kind au izolat pentru prima data vitamina C si i-au dat denumirea de acid ascorbic. De atunci, vitamina C a fost folosita nu numai in tratarea scorbutului, ci si pentru imbunatatirea imunitatii, impotriva simptomelor de gripa si raceala, dar si ca supliment, pentru a proteja intregul organism.
Spre deosebire de animale, organismul uman nu poate sintetiza singur vitamina C, motiv pentru care are nevoie sa isi ia doza din alimentatie si din suplimente. Vitamina C are numeroase efecte pozitive, inclusiv asupra regenerarii pielii. Aceasta ajuta la cresterea si regenerarea testurilor din tot corpul, prin faptul ca iti ajuta organismul sa produca mai mult colagen. Colagenul este o proteina esentiala pentru regenerarea pielii, intretinerea articulatiilor, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor si a vaselor de sange.
De asemenea, vitamina C este un antioxidant puternic, care impiedica actiunea radicalilor liberi (compusi rezultati in urma proceselor de oxidare, dar si ca urmare a contactului cu agenti sau substante poluante) asupra organismului. Acumularea radicalilor liberi in organism este periculoasa in timp, deoarece este unul dintre factorii care contribuie la imbatranire, dar si la aparitia unor boli cardiovasculare, a artritei si a cancerului.
Avem nevoie de vitamina C si pentru a sintetiza cei mai importanti neurohormoni: noradrenalina, adrenalina, dopamina, produsi in sistemul nervos sau in glandele suprarenale. Unele dezechilibre hormonale pot indica si o deficienta de vitamina C, deoarece aceasta stimuleaza si protejeaza glanda hipofiza, care secreta hormonii responsabili de sexualitate, psihic, crestere si de functionare a tiroidei.
Vitamina C se gaseste in concentratii mari in creier, leucocite, ochi, glande suprarenale, ficat, tiroida, mucoasa intestinului subtire sau in splina. Acestea au concentratii de vitamina C de la 10 pana la 50 de ori mai mari ca acelea din plasma, celulele rosii sau din saliva. De aceea, cand apare o deficienta de vitamina C, acestea sunt primele organe afectate.
Acidul folic mai este cunoscut si sub denumirea de acid pteroyl-L-glutamic si se incadreaza in randul vitaminelor hidrosolubile din grupul B. Aceasta vitamina trebuie sa fie transformata la nivel hepatic in acid dihidrofolic, ulterior este folosita in organism. Corpul uman nu poate sintetiza folat (echivalentul natural al acidului folic), din aceasta cauza este necesar ca dieta zilnica sa cuprinda aceasta vitamina.
Acidul folic este o vitamină solubilă în apă (hidrosolubilă) a cărei origine vine de la cuvântul latin „folium“ („frunză“), întrucât prima dată a fost obţinut, în condiţii de laborator, din frunze de spanac. Vitamina se distruge uşor în procesul pregătirii alimentelor, mari cantităţi pierzându-se în timpul prelucrării şi conservării legumelor şi măcinării grâului. Acesta se găseşte în mod natural în drojdia de bere, în ficat, în frunzele zarzavaturilor.
Acidul folic şi grupul de compuşi înrudiţi, cunoscut sub denumirea generică de vitamina B6, servesc drept coenzime în reacţiile chimice implicate în biosinteza proteinei şi necesare pentru producerea normală a celulelor roşii ale sângelui şi pentru înmulţirea celulelor.
Deci, această vitamină este extrem de necesară organismului pentru producerea celulelor noi: celulele pielii, celulele părului, celulele albe imune ale sângelui, celulele roşii ale sângelui etc. Dar acidul folic participă şi la eliminarea grăsimii depuse în ficat şi la transformarea unui aminoacid în altul în vederea resintezei proteinelor organismului, întrucât aminoacizii sunt doar părţi componente ale altor structuri.
Orice femeie aflată la vârsta fertilă ar trebui să ia suplimente cu acid folic, mai ales în cazul în care îşi doreşte să devină mamă. Specialiştii susţin că această substanţă este deosebit de importantă pentru dezvoltarea normală a bebeluşilor, iar administrarea încă dinainte de a rămâne însărcinată este chiar mai importantă decât în primele luni de sarcină.
Acidul folic este o formă a vitaminei B9, ce are un rol extrem de important în formarea celulelor, şi mai ales a celor roşii. Atunci când nu este prezent în cantitate suficientă în dieta zilnică, se poate ajunge la anemie şi alte probleme. Pentru femeile însărcinate însă este şi mai important, întrucât previne defectele congenitale la bebeluşi, cum ar fi spina bifida şi alt defect de tub neural, malformaţii faciale precum buza de iepure sau gura de lup.
Dacă ceva nu este în regulă, anomaliile menţionate se formează în primele săptămâni de sarcină, când femeia de multe ori nici nu bănuieşte că urmează să devină mămică. Specialiştii avertizează că organismul nostru nu este capabil să stocheze acidul folic de la o zi la alta, astfel că avem nevoie de o alimentaţie zilnică extrem de bogată în această substanţă sau, mai simplu, să ne asigurăm doza zilnică necesară din suplimente sub formă de tablete sau capsule. Iată de ce este importantă administrarea acidului folic tuturor femeilor în perioada fertilă.
Curcuma longa L. - Plantă perenă originară din Asia, cu rizom ovat-cilindric, voluminos, de culoare portocalie intensă la interior.
Turmericul, alături de alte specii ale genului Curcuma, creşte spontan în pădurile Asiei de Sud în India, Indonezia, Indochina şi unele insule din Pacific. În toate aceste zone planta este tradiţional utilizată atât în domeniul culinar cât şi în cel medical, din timpuri străvechi. A fost folosită în ceremoniile religioase, semnificând viaţa, puritatea şi prosperitatea.
În sistemul de medicină indiană tradiţională ayurveda, turmericul este cunoscut pentru îmbunătăţirea digestiei, a florei intestinale, pentru eliminarea viermilor intestinali şi reducerea balonării, pentru detoxifierea ficatului şi susţinerea funcţionării acestuia şi a vezicii biliare, normalizarea menstruaţiei, pentru reducerea inflamaţiilor şi a disconfortului cauzat de artrite, ca şi purificator al sângelui, în tuse şi astm, şi de asemenea în aplicaţii locale pentru arsuri, luxaţii, tăieturi, contuzii, muşcături de insecte, ca antibacterian şi antifungic acolo unde este cazul.
Locuitorii băştinaşi din insulele Hawaii, demult, îl utilizau în cazul infecţiilor sinusale, infecţiilor în ureche, şi ulcerelor gastrointestinale.
Turmericul este extensiv utilizat în medicina tradiţională chineză, este oficial în Farmacopeea Republicii Populare Chineze şi de asemenea şi în Codexul Fito-Medical Japonez, având mai multe indicaţii terapeutice printre care balonare abdominală, dureri renale, amenoree.
Grecii antici cunoşteau turmericul, dar utilizarea sa era sporadică, şi în special pentru prepararea de coloranţi galben-portocalii. În 1870 chimiştii au descoperit faptul că pulberea galben-portocalie din rădăcinile de turmeric virează în maron-roşietic atunci când este expusă în mediul alcalin, această descoperire ducând la dezvoltarea hârtiei de turmeric utilizată pentru testul de alcalinitate.
Cărţile europene medicale vechi aduc puţine menţiuni privind turmericul. Marco Polo face referire la turmeric ca fiind un şofran indian folosit pentru colorarea hainelor. Medicii eclectici îl foloseau în preparatele medicinale mai mult pentru a le conferi culoare acestora. Există menţiuni care susţin că era considerat tratament pentru icter, dar pe lângă aceste utilizări a fost aproape ignorat în Europa, până târziu, în secolul XX. Cercetările serioase asupra rizomului de turmeric au început în 1920 în Germania, sescviterpenele din acesta au fost prima dată izolate în 1926, cărora le-a şi fost atribuită activitatea terapeutică, iar mai târziu, în 1936, au fost comparate materialul vegetal, cu extractul total, ca şi cu constituenţii izolaţi. Rezultatele experimentelor efectuate au arătat că turmericul, prin compuşii săi, stimulează fluxul biliar, în parte prin stimularea contracţiilor vezicii biliare, în parte prin creşterea secreţiei de bilă. Independent, cercetările din Asia au validat aceleaşi proprietăţi ale turmericului, dar interesul s-a extins aici şi în aria efectului hepatoprotector, aducând descoperiri importante în această privinţă.
Până acum, în privinţa turmericului s-au demonstrat în special activitatea antihepatotoxică, efectul de a preveni fluctuaţii mari ale colesterolului după mese, potenţialul antiinflamator realizat printr-un mecanism adrenal.
Rizomii de turmeric conţin carbohidraţi, curcuminoide, polipeptide, proteine, ulei esenţial şi ulei gras, cărora li se atribuie în prezent proprietăţi digestive, coleretic-colagoge, antiinflamatoare cu potenţial benefic în cazul artritelor, hepatoprotectoare, antibiotice, antiaterosclerotice, antidiabetice, antistres, de vindecare a rănilor.
