Tinctura Renalex 30ml Fares

Tinctura Renalex 30ml Fares

Sustine buna functionare a aparatului urinar.
Contribuie la mentinerea normala a functiei urinare.

Beneficii:
-susține buna funcționare a aparatului urinar;
-favorizează diureza şi are acţiune antispastică pe tractul urinar (şi de asemenea, in colica renală, dacă este dat la timp şi în doza potrivitî);
-acţionează ca antiinflamator pe tractul urinar, fiind indicat în special pentru tratamentul acuzelor datorate calculilor ureterali şi renali;
-efectul terapeutic al produsului se datorează amestecului bine echilibrat al diferitelor componente;
-in cazul problemelor reno-urinare se obţine o ameliorare decisivă ce duce la eliminarea suferinţei;
-creşterea fluxului de sânge renal stimulează rinichiul şi duce la o excreţie urinară crescută;
-in acest fel sunt prevenite infecţiile urinare datorate stazei, şi chiar este eliminată staza;
-creşte excreţia coloizilor protectori în urină, ceea ce previne formarea calculilor renali;
-inflamaţiile căilor urinare sunt eliminate, şi problemele asociate urolitiazei se ameliorează de obicei în scurt timp;
-administrarea zilnică şi regulată de RENALEX reduce frecvenţa colicilor renale şi dispar crizele dureroase;
-deseori, prin acţiunea sa antispastică, favorizează eliminarea calculilor.

Recomandări:
-litiază urinară,
-colică renală.

Compozitie:
-extracte de ridiche neagră (Raphanus sativus nigra),
-fructe de ienupăr (Juniperi fructus) 4%,
-frunze de mesteacăn (Betulae foluim) 4%,
-ochii șoricelului (Phyllanthus niruri),
-rădăcină de osul iepurelui (Ononidis radix),
-ulei esențial de mentă (Menthae aetheroleum),
-ulei esențial de fenicul (Foeniculi aetheroleum),
-alcool etilic min. 50% m/m.

Administrare:
-20-40 picături de 3 ori pe zi, între mese

Durata unei cure este de 2-3 luni.

Atentionari:
Nu se recomanda copiilor sub 12 ani.
Sarcină și alăptare: nu se recomanda femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza
Efecte secundare și interacțiuni: la dozele recomandate nu se cunosc.

Rolul componentelor:
Ridichea neagra, cunoscuta inca de pe timpul Egiptului antic, a fost introdusa in Europa de catre romani. Acestia o foloseau mai mult datorita calitatilor ei terapeutice si foarte des in bucatarie. Cercetarile au evidentiat faptul ca ridichea neagra favorizeaza o circulatie corecta a sangelui, ducand la scaderea colesterolului si prevenind aparitia bolilor de inima.
Siropul de ridiche neagra calmeaza tusea si duce la eliminarea substantelor nocive din bronhii si plamani. Asupra sistemului nervos, ridichea neagra actioneaza ca un sedativ. In ceea ce-i priveste pe copii, ridichea neagra poate fi un excelent remediu impotriva rahitismului, ajutand la fixarea calciului si la fortifierea organismului, optimizand procesul de crestere si dezvoltare.
Ridichea neagra are un gust distinct, usor iute si are in compozitia ei rafanol, vitaminele B si C, magneziu, fier si calciu, iod. Este recomandata in litiaza biliara, insuficienta hepatica, afectiuni pulmonare, tuse, reumatism, guta, artrita, astm, alergii, boli de piele.
Depurativa si energizanta, ridichea neagra, mai ales sub forma de suc, are darul de a curata ficatul si rinichii de toxinele care le inunda, ajuta intestinele, stomacul si vezica biliara.
Datorita continutului mare de vitamina C, ridichea neagra are un rol important in prevenirea racelii, fiind unul din cei mai puternici antioxidanti, motiv pentru care se si recomanda in perioadele reci ale anului, cand organismul e predispus racelilor si gripei.

Primele utilizări ale ienupărului în scopuri medicinale au fost consemnate în urmă cu trei milenii, în zona muntoasă a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar și în ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele.
Ienupărul sau jneapănul, cum este cunoscut la noi, este un arbust conifer, răşinos, rezistent la ger şi secetă, fără pretenţii faţă de sol. Fructele sunt galbene şi conţin ulei volatil , zahăr invertit (cca. 30%), alte glucide, acizi organici (gliceric, acetic, malic, formic), răşini, săruri minerale, vitamina C, tanin, flavonoide, potasiu, calciu, un principiu amar. Uleiul de ienupăr, folosit din vremuri străvechi, este recunoscut şi astăzi pentru proprietăţile sale antiseptice, antireumatice, depurative, antispasmodice, astringente, diuretice şi tonice.
Studiile arată că fructele de ienupăr inhibă sinteza PG (prostaglandine), fapt care indică utilizarea acestuia pentru dureri artritice. Ienupărul este utilizat frecvent în tratamentul reumatismului, artritei, gutei şi a altor stări artritice asociate cu acumularea acidului uric. În aceste cazuri el contribuie la excreţia acidului uric pe cale renală. În mod evident extractele de ienupăr inhibă factorul activator trombocitar, care împiedică coagularea sângelui. De asemenea extractele din fructele de ienupăr au acţiune antioxidantă.
Cercetările pe animale indică pentru fructele de ienupăr, reducerea glucozei din sânge în diabetul provocat experimental, acest fapt nu s-a testat pe om. Ienupărul şi uleiul volatil se bucură de o îndelungată şi însemnată reputaţie de diuretic în medicina populară, fiind folosit în tratamentul unor tulburări renale şi vezicale.
În aplicări externe, uleiul esenţial diluat se infiltrează în piele, ajutând la calmarea durerilor musculare şi nevralgie. O inhalaţie de vapori, cu ulei volatil de ienupăr, poate fi utilizată în tratamentul bronşitelor şi infecţiilor pulmonare.

Mesteacănul a jucat în antichitate un rol de seamă, cultural şi medical, fiind considerat în mod propriu „arborele vieţei”.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX recunoştea o acţiune depurativă accentuată pentru coaja de mesteacăn, datorită cantităţii de camfor şi betulină conţinute, producând astfel o stimulare a schimburilor de substanţe organice şi o întinerire. Unii medici considerau frunzele un excelent mijloc de tratare a problemelor metabolice şi diatezelor urice care se manifestă prin gută, reumatism, inflamaţii articulare dureroase, nefrite cronice, hidropizii.
Ceaiul din frunze de mesteacăn ajută la eliminarea acidului uric ajutând astfel în stările gutoase şi în erupţiile cutanate; rezultate bune s-au obţinut cu ceaiul de frunze de mesteacăn în bolile de rinichi şi litiaza urinară.
Tradiţia populară mai foloseşte mustul de mesteacăn, cu gust acrişor şi plăcut, ca un leac puternic contra colicilor, durerilor renale şi calculoase, purificator al sângelui fiind şi o bună băutură răcoritoare.
Prin distilarea uscată a lemnului de mesteacăn se obţine un gudron utilizat în dermatologie.
Proprietăţile frunzelor se datorează conţinutului în flavone, saponine, tanin, triterpene şi ce imprimă acestora efectele diuretice indicate pentru bolnavii cardiorenali cărora le reduce edemele şi albuminuria, favorizează eliminarea acidului uric şi a colesterolului. Mai posedă proprietăţi antimicrobiene şi antireumatice. Scoarţa de mesteacăn se utilizează pentru tratamentul dermatitelor şi îngrijirea părului.
Recent, într-un studiu realizat pe şobolani, un extract etanolic din frunzele de mesteacăn au arătat activitate gastroprotectoare.