Bitter Herba Dacica D94 250ml Fares

Bitter Herba Dacica D94 250ml Fares

Bitterul Herba Dacica este un tonic cu o rețetă foarte complexă.
Herba Dacica conţine plante tonice digestive, depurative, cu acţiune antispasică, antiinflamatoare, antialergică, cicatrizantă, antimicrobiană şi protectoare a mucoasei gastrice. În plus, conţine uleiuri esenţiale de cuişoare şi din fenicul, flori de lavandă, bogate şi ele în uleiuri esenţiale.

Beneficii:
-tonic aperitiv,
-stimulent digestiv,
-drenor hepato-biliar,
-depurativ,
-diuretic,
-laxativ,
-antiparazitar,
-hipocolesterolemiant,
-calmant cardiac,
-febrifug,
-dezinfectant,
-cicatrizant,
-epitelizant.

Recomandari:
-inapetenţă,
-digestie lentă,
-indigestie,
-balonare,
-dischinezie biliară,
-steatoză hepatică,
-constipaţie,
-colici abdominale,
-parazitoze,
-nevroză cardiacă,
-hipercolesterolemie,
-cure de detoxifiere,
-febră,
-răceli,
-reumatism,
-afecţiuni cutanate.

Compozitie:
-Rădăcină de angelică (Angelicae radix),
-rădăcină de genţiană (Gentianae radix),
-răşină de brad (Abieti resina),
-frunze de Aloe vera (Aloe folium),
-fructe de ienupăr (Juniperi fructus),
-rizomi de obligeană (Calami rhizoma),
-ţintaură (Centaurii herba),
-flori de salcâm (Acaciae flos),
-troscot (Polygoni avicularis herba),
-frunze de frasin (Fraxini folium),
-fructe de anason (Anisi fructus),
-rădăcină de brusture (Bardanae radix),
-flori de gălbenele (Calendulae flos),
-sunătoare (Hyperici herba),
-coada şoricelului (Millefolii herba),
-frunze de mesteacăn (Betulae folium),
-păpădie (Taraxaci herba),
-urzică (Urticae herba),
-cicoare (Cichorii herba),
-sânziene (Galii veri herba),
-frunze de anghinare (Cynarae folium),
-rostopască (Chelidonii herba),
-muguri de plop (Populi gemmae),
-cimbrişor (Serpylli herba),
-frunze de pătlagină (Plantaginis folium),
-busuioc (Basilici herba),
-salvie (Salviae herba),
-roiniţă (Melissae herba),
-talpa gâştii (Leonuri herba),
-frunze şi flori de păducel (Crataegi folium cum flore),
-scoarţă de salcie (Salicis cortex),
-rizomi de revent (Rhei rhizoma),
-frunze de nuc (Juglandis folium),
-cuişoare (Caryophyllorum flos),
-fructe de fenicul (Foeniculi fructus),
-mentă (Menthae herba),
-trei fraţi pătaţi (Violae tricoloris herba),
-rădăcină de boz (Sambuci ebuli radix),
-flori de soc (Sambuci flos),
-flori de lavandă (Lavandulae flos),
-flori de muşeţel (Chamomillae flos),
-sovârv (Origani herba),
-ulei esenţial de scorţişoară (Cinnamomi aetheroleum),
-alcool 40% vol.

Administrare:
Intern: 1 linguriţă la 100ml apă sau ceai, de 3 ori pe zi înainte de masă.

Extern: comprese, frecţii, aplicaţii locale.

Atentionari:
Nu este indicat copiilor sub 7 ani, persoarelor cărora le este contraindicat consumul de alcool sau celor care au afecţiuni hepatice şi renale severe.
Sarcină şi alăptare: nu este recomandat femeilor însărcinate şi mamelor care alăptează.
Efecte secundare şi interacţiuni:
Acest produs se poate utiliza concomitent cu alte medicamente.
La dozele recomandate nu au fost semnalate efecte secundare.

Rolul componentelor:
Pătlagina este o plantă medicinală cunoscută şi apreciată încă din antichitate pentru calităţile ei vindecătoare. Face parte din familia Plantaginaceae. Creşte pe terenuri aride şi uscate.
Frunzele se recoltează în aprilie-mai şi trebuie uscate la soare, seminţele în perioada iunie – august, iar rădăcinile pe tot parcursul anului.
Florile au culori diferite în funcţie de specie: brună la Plantago lanceolata, albă la Plantago media şi galben-albicioasă la Plantago major.
Frunzele de pătlagină au o compoziţie complexă în substanţe active care îi conferă virtuţi vindecătoare deosebite: mucilagii, glicozizi (aucubina), acid polivronic, tanin, alantoină, vitamina K, pectine, carotene, planteoză ş.a.
Este emolientă, hemostatică, bactericidă, cicatrizantă şi uşor hipotensivă.
În uz extern este antiseptică şi cicatrizantă, vindecând rănile deschise prin aplicarea frunzelor sub formă de cataplasmă.
Frunze proaspete puse în pantofi preântâmpină formarea de flictene la picioare în timpului mersului pe distanţe mari.
Pătlagina, în uz intern, se foloseşte pentru tratarea bronşitelor, astmului bronşic, traheitelor, laringitelor, tusei convulsive şi adjuvant medicaţiei antituberculoase.
Seminţele au un uşor efect diuretic şi de eliminare a toxinelor din organism.
Prezenţa pătlaginei în aceste reţete complexe este foarte importantă, completând şi potenţând acţiunea celorlalte componente.

Sovarvul este o plantă autohtonă, perenă, aromatică, cunoscută şi sub numele de șovârv, măghiran sălbatic, busuioc de pădure. Creşte în fâneţe, livezi, la marginea pădurilor, în locuri uscate, pietroase. Este cultivată şi în grădini, dar pentru terapie se foloseşte planta întreagă, neînflorită, de  sovârv sălbatic – herba origani vulgaris; florile au un miros puternic, dar plăcut datorită uleiul esenţial.
Sovârvul este bogat în principii amare, tanin, ulei esenţial (timol, carvacrol) – substanţe bioactive care îi conferă calităţile şi valoarea terapeutică.
În Transilvania planta este folosită şi pentru vopsit, datorită pigmenţilor naturali şi uleiurilor volatile a căror concentraţie maximă este atinsă în ziua de 22 iulie (Sf. Foca), când este culeasă în acest scop. Pentru efectele terapeutice poate fi culeasă din iunie până în august.
Compoziţia complexă îi conferă acţiune antispastică pe musculatura netedă, fiind bronhodilatatoare, expectorantă, uşor diuretică şi antispastică.
Este recomandată în tratamentul bronşitelor, astmului bronşic, tusei convulsive, fiind antispastică şi  calmantă.

Angelica sinensis este un remediu tradiţional în China, Corea şi Japonia.
Unii medici susţin că Angelica sinensis este, chiar şi astăzi, cea mai utilizată plantă medicinală în China, mai frecvent şi în cantităţi mai mari chiar decât ginsengul şi lemnul dulce.  Este utilizată ca tonic în special în tratamentul problemelor aparatului reproducător al femeilor, precum dismenoreea, amenoreea, menoragie, metoragie, menstruaţii neregulate, simptome ce însoţesc menopauza precum durerile de cap, bufeuri şi altele, infertilitate sau disfuncţii sexuale. De aceea este uneori denumită ginsengul femeilor. Acţiunile generale, principale ale plantei sunt: ca tonic pentru uter, ficat, digestie, pentru organism ca întreg, antispasmodică, antiinflamatoare, aromatică, antianemică, sedativă, emenagogă, carminativă, antipiretică, inhibă agregarea plachetară, normalizează tensiunea arterială, este cardiotonică, antiaritmică, uşor laxativă, diaforetică, pectorală, fitoestrogenă, stimulentă, indicată în special în infertilitate, disfuncţii sexuale, menopauză.
În Farmacopeea Republicii Populare Chineze din 1963, acţiunile şi indicaţiile erau următoarele: îmbogăţeşte sângele, activează circulaţia sangvină şi relaxează intestinele, indicată în anemie cu ameţeli şi palpitaţii, probleme menstruale, amenoree, dismenoree, constipaţie, leziuni traumatice, abcese, arsuri şi răni. În ediţia din 1977 mai apar indicaţii pentru reglarea menstruaţiei, calmarea durerilor abdominale şi în artralgii reumatice.
Primul raport al utilizării plantei în medicina Europeană a apărut într-o publicaţie a Dr. Arthur Mueller în 1899, care cita un produs Merck denumit Eumenol şi care conţinea un extract din Angelica sinensis. Există mai multe date asupra acestui produs, el apărând şi în Rapoartele Anuale Merck între 1899 şi 1912, precum şi în Extra Farmacopeea Ediţia a XVI-a, vol I (Martindale and Westcott, 1915). Se preciza că „exercită o influenţă favorabilă asupra problemelor menstruale chiar şi după trei luni”. Există date istorice indicând utilizarea largă a plantei pe continentul European în Germania, Cehia, Polonia, ultimul produs doar pe bază de angelică fiind autorizat în anii 1939-1946 în Suedia. Ulterior a mai apărut doar în combinaţii.
Rădăcina de Angelica sinensis conţine cumarine, ulei volatil, fitosteroli, acid ferulic, sucroză, caroten, vitamina B12, polizaharide cu activitate biologică.
Alte beneficii ale utilizării sale mai sunt: tonic sangvin, în probleme cardiovasculare precum circulaţia slabă la nivelul abdomenului şi al membrelor inferioare, anemie, aterioscleroză; este considerată benefică şi în alte afecţiuni precum hepatita cronică, ciroza, digestia slabă, constipaţia, vitalitate scăzută, migrene, dureri de cap, artrite.

Studiile arată că fructele de ienupăr inhibă sinteza PG (prostaglandine), fapt care indică utilizarea acestuia pentru dureri artritice. Ienupărul este utilizat frecvent în tratamentul reumatismului, artritei, gutei şi a altor stări artritice asociate cu acumularea acidului uric. În aceste cazuri el contribuie la excreţia acidului uric pe cale renală. În mod evident extractele de ienupăr inhibă factorul activator trombocitar, care împiedică coagularea sângelui. De asemenea extractele din fructele de ienupăr au acţiune antioxidantă.
Cercetările pe animale indică pentru fructele de ienupăr, reducerea glucozei din sânge în diabetul provocat experimental, acest fapt nu s-a testat pe om. Ienupărul şi uleiul volatil se bucură de o îndelungată şi însemnată reputaţie de diuretic în medicina populară, fiind folosit în tratamentul unor tulburări renale şi vezicale.
În aplicări externe, uleiul esenţial diluat se infiltrează în piele, ajutând la calmarea durerilor musculare şi nevralgie. O inhalaţie de vapori, cu ulei volatil de ienupăr, poate fi utilizată în tratamentul bronşitelor şi infecţiilor pulmonare.