TINCTURA MULIPLANT (bitter) 180 ml Favisan

TINCTURA MULIPLANT (bitter) 180 ml Favisan

Extract natural din 36 de plante medicinale.

Ingrediente: ienupăr, cimbru, măceșe, cătină, gălbenele, ovăz, orz, coajă de salcie, troscot, sânziene, fenicul, crețușcă, traista ciobanului, urzică, mesteacăn, păpădie, muguri de pin, flori de salcâm, flori de tei, busuioc, șovârf, mușețel, flori de soc, chimen, foi de dafin, pătlagină, scai vânăt, turiță mare, zmeur, sunătoare, cicoare, frunze de nuc, coajă de stejar, țelină, anghinare, gențiană, alcool etilic 40% (alcool 95% v/v, apă).

Efecte: tonic general, suport pentru vitalitatea organismului; ajută să te simți mai energic; promovează digestia și dezintoxicarea organismului; este suport pentru creșterea apetitului, elimină senzația de balonare, ajută la eliberarea sucurilor digestive; menține sănătatea sistemului hepato-biliar, are efect favorabil asupra circulației sanguine în ansamblul ei; contribuie la rezistența organismului împotriva stresului; contribuie la apărarea de microorganisme patogene (susține sănătatea sistemului imunitar).

Recomandări:

Intern: ca adjuvant în stres, oboseală, indigestii, parazitoze, colici, balonări, dureri.

Mod de administrare: 1 linguriță înainte de masă și alta după masă, de 3 ori/zi, diluată cu puțină apă sau ceai; în caz de colici se administreazã 3 linguri una după alta (30-40 ml).

Extern: răni, eczeme, boli de piele, boli de ochi, fracturi, entorse, negi

Mod de utilizare: frecții, comprese, tamponări, inhalare de vapori

Rolul componentelor:

Cimbrul este o plantă erbacee, aromatică din zona colinară mediteraneană, dar care poate fi cultivată și în grădini. Îi plac terenurile uscate dar udate de rouă. Înfloreşte în din iunie până septembrie şi se recoltează în această perioadă partea ierboasă. Se usucă la umbră, în încăperi bine aerisite.

Cimbrul conţine ulei volatil bogat în carvacrol şi tymol, acizi – cafeic şi rozmarinic- tanin şi un principiu amar – serpilina.

Cimbrul şi Cimbrişorul au proprietăţi medicinale similare. Sunt plante medicinale antiseptice, antispastice, expectorante, antiparazitare (antihelmintic), coleretice şi colagoge şi uşor diuretice.

Stimulează apetitul când este pus în mâncare.

Infuzia nu se consumă seara pentru a nu induce insomnie, iar  în uz extern dezinfectează plăgile și înţepăturile de insecte. Adăugată în apa de baie este tonifiantă.

Pulberea de cimbrişor folosită pentru spălatul dinţilor îi albeşte.

Primele utilizări ale ienupărului în scopuri medicinale au fost consemnate în urmă cu trei milenii, în zona muntoasă a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar și în ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele.

Ienupărul sau jneapănul, cum este cunoscut la noi, este un arbust conifer, răşinos, rezistent la ger şi secetă, fără pretenţii faţă de sol. Fructele sunt galbene şi conţin ulei volatil , zahăr invertit (cca. 30%), alte glucide, acizi organici (gliceric, acetic, malic, formic), răşini, săruri minerale, vitamina C, tanin, flavonoide, potasiu, calciu, un principiu amar. Uleiul de ienupăr, folosit din vremuri străvechi, este recunoscut şi astăzi pentru proprietăţile sale antiseptice, antireumatice, depurative, antispasmodice, astringente, diuretice şi tonice.

Studiile arată că fructele de ienupăr inhibă sinteza PG (prostaglandine), fapt care indică utilizarea acestuia pentru dureri artritice. Ienupărul este utilizat frecvent în tratamentul reumatismului, artritei, gutei şi a altor stări artritice asociate cu acumularea acidului uric. În aceste cazuri el contribuie la excreţia acidului uric pe cale renală. În mod evident extractele de ienupăr inhibă factorul activator trombocitar, care împiedică coagularea sângelui. De asemenea extractele din fructele de ienupăr au acţiune antioxidantă.

Cercetările pe animale indică pentru fructele de ienupăr, reducerea glucozei din sânge în diabetul provocat experimental, acest fapt nu s-a testat pe om. Ienupărul şi uleiul volatil se bucură de o îndelungată şi însemnată reputaţie de diuretic în medicina populară, fiind folosit în tratamentul unor tulburări renale şi vezicale.

În aplicări externe, uleiul esenţial diluat se infiltrează în piele, ajutând la calmarea durerilor musculare şi nevralgie. O inhalaţie de vapori, cu ulei volatil de ienupăr, poate fi utilizată în tratamentul bronşitelor şi infecţiilor pulmonare.

Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.

Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.

Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.

După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.

Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.

Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.

Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.