TINCTURA ARNICA 200ML Faunus Plant

TINCTURA ARNICA 200ML Faunus Plant

Tinctura de Arnică este un extract hidroalcoolic concentrat, recomandat în dureri articulare, dureri musculare, procese inflamatorii, entorse, luxații, contuzii, răni.

Proprietăți: uz extern: antiinflamator, antireumatic, cicatrizant.

Recomandări: uz extern: dureri articulare, dureri musculare, procese inflamatorii, entorse, luxații, contuzii, răni.

Ingrediente: Arnică (Arnica montana) flori – 10%; alcool etilic min. 30% v/v.

Mod de utilizare: UZ EXTERN: Se realizează aplicații locale sub formă de comprese sau badijonări, de 1-2 ori pe zi. Pentru rezultate superioare, se recomandă folosirea în asociere cu unguentul REUMATICUS.

Contraindicații: Alergie la arnică.

Precauţii: Se recomandă testarea prealabilă a sensibilităţii pe o porţiune mică de piele.

Produs 100% natural, obținut prin prelucrare manuală.

Nu conţine conservanţi sau coloranţi artificiali.

Rolul componentelor: 

Arnica este o plantă perenă de munte din familia Asteraceae (Compositae), ce vegetează exclusiv în flora spontană, cu rizom cilindric, oblic, cu o rozetă bazală de frunze, o tulpină simplă, cu număr redus de frunze, cele bazale ovat-eliptice cu peri scurţi şi aspri, iar cele tulpinale mai mici, 2-3 perechi opuse. Inflorescenţele sunt galbene, mari, cu diametrul de 4-8 cm, situate terminal; fructele sunt achene cu papus aspru. Se recomandă în scop medicinal recoltarea florilor, care se face împreună cu receptaculul, în iunie şi iulie; recoltarea trebuie să se facă doar de la o parte din plante, pentru a nu se produce restrângerea arealului.

Plantă medicinală cunoscută şi utilizată încă din anii 1500 şi încă populară şi astăzi. Un efect de vindecare a rănilor a fost atribuit arnicii în manualul lui Tabernaemontanus (medic şi botanist, părintele botanicii în Germania) în 1613. În timpul Evului Mediu, arnica a fost folosită ca remediu natural pentru multe afecţiuni precum hematoame, răni, varice, flebite, gută, reumatism, indigestie şi în boli cardiovasculare; în Germania, arnica este folosită din 1957 ca remediu în diferite probleme precum: răni, hematoame, dizlocaţii articulare, entorse, contuzii, edeme cauzate de fracturi, pentru tratamentul sistematic al problemelor musculare şi articulare asociate reumatismului, împotriva furunculozei, a inflamaţiilor cauzate de muşcăturile de insecte şi flebite superficiale, şi pentru tratamentul inflamaţiilor mucoasei orale şi a gâtului asociate gingivitei şi ulcerului aftos.

Medical, la noi în ţară s-au întrebuinţat atât rădăcina, cât şi frunzele şi florile. Medicina românească de la mijlocul secolului trecut menţionează ca efecte ale plantei stimularea sistemul nervos şi a sistemului vascular; circulaţia şi respiraţia devin mai active; se favorizează eliminarea urinei şi a sudoarei. Se mai observă o acţiune hemostatică în hemoragii, deci o indicaţie a plantei în stările apopleptice, în epistaxis (scurgere de sânge din nas), în hemoptizii, urinare cu sânge etc.

Arnica era considerată o plantă foarte activă, acţiunea sa stimulentă fiind din cele mai puternice. Nervii, mucoasa stomacală şi cea intestinală sunt indeosebi stimulaţi; de asemenea întregul sistem glandular şi limfo-ganglionar, precum şi rinichii; în plus, scaunele prea frecvente sunt normalizate. Extern, florile, planta întreagă şi rădăcinile sunt utilizate în comprese pe rănile inflamate, iar intern combat hemoragiile şi stările febrile.

Medicina populară românească a apreciat întotdeauna puterea vindecătoare a arnicii, utilizată mai ales sub formă de tinctură, în special în vindecarea rănilor. În general, în prezent se recomandă în principal utilizarea externă a plantei; intern are efect ocitocic, vasoconstrictor, antiaterosclerotic, dar la persoanele sensibile chiar şi la administrare externă se pot produce iritaţii locale.

Preparatele homeopate s-au arătat a fi imunostimulente. Florile de arnică conţin ulei esenţial în compoziţia căruia intră în special lactone sescviterpenice care apar adesea sub forma derivaţilor esterici. Pe lângă compuşii uleiului esenţial se mai numără flavonoide, hidroxicumarine, şi acizi fenil acrilici. Utilizarea medicinală a arnicii a determinat efectuarea unor cercetări extensive, deferite sescviterpene fiind izolate încă din 1953, constituenţii cei mai relevanţi din această grupă fiind consideraţi helenalina şi 11,13-dihidrohelenanina precum şi derivaţii acestora.