Tien Hsien Liquid 20 Fiole Secom

Tien Hsien Liquid 20 Fiole Secom

Formula complexa din plante si ciuperci medicinale rare cu spectru larg de actiune: reglarea functiilor organismului, stimularea diviziunii celulare normale.

Beneficii:
-asociere benefica de 12 extracte din plante si ciuperci medicinale, folosite de mii de ani in Medicina Traditionala Chineza
-fabricat cu respectarea normelor GMP si a standardelor FDA
-tehnologiile de extractie pastreaza toate componentele bioactive ale plantelor
-materia prima nu contine metale grele conform analizelor efectuate in laboratorul SGS care verifica, testeaza si certifica performanta si calitatea produselor
-efecte benefice confirmate prin studii clinice*
  *Studiu clinic efectuat pe produsul natural complementar Tien Hsien Liquid:
 -Efectele Tien Hsien Liquid la pacientii cu cancer de san metastazat, refractar la terapiile conventionale.
 -Studii observationale efectuate pe produsul natural complementar Tien Hsien Liquid:
 -Studiul (1) Functia imunomodulatoare a produsului Tien Hsien Liquid
 -Studiul (2) Tien Hsien Liquid ajuta la inducerea apoptozei celulelor tumorale
 -Studiul (3) Tien Hsien Liquid ajuta la inhibarea dezvoltarii celulelor tumorale si la inducerea apoptozei
 -Studiul (4) Tien Hsien Liquid ajuta la inhibarea metastazarii celulelor tumorale si la reducerea recidivelor
 -Studiul (5, 6, 9, 10) Directionarea cailor de semnalizare oncogena de catre Tien Hsien Liquid asupra celulelor stem tumorale
 -Studiul (7) Tien Hsien Liquid inhiba in vitro si in vivo metastazarea celulelor tumorale
 -Studiul (8) Influenta Tien Hsien Liquid in tratamentul cancerului si in recuperare
 -Studiul (11) Efectele Tien Hsien Liquid asupra virusului activ hepatic B
 -Studiul (12) Efectul Tien Hsien Liquid asupra expresiei citokinelor specifice celulelor CD8 (limfocite T citotoxice) la pacientii cu cancer nazofaringian.

Efecte:
-reducerea mecanismelor de initiere, declansare si proliferare ale celulelor cu diviziune anormala
-inducerea mortii programate a celulelor cu alterari genetice:
-scaderea actiunii proteinei de fuziune (PML-RAR?)
-reducerea expresiei proteinelor anti-apoptotice (de ex.: Bcl-2)
-cresterea expresiei proteinelor pro-apoptotice (de ex.: Bax) si a genelor oncosupresoare (de ex.: p53, p21)
-stimularea producerii factorului de necroza tumorala (TNF?)
-activarea caspazelor 3 si 9
-eliberarea citocromului c
-reducerea actiunii ciclinelor A si B1
-reducerea neoangiogenezei (formarea de noi vase sangvine in tesuturile anormale):
-reducerea factorului de crestere endoteliala vasculara (VEGFA)
-reducerea expresiei activatorului plasminogen urokinaza (uPA) si a metaloproteinazelor (MMP2, MMP9) in celulele cu diviziune anormala
-reducerea multiplicarii celulelor anormale: stoparea replicarii ADN-ului in faza G2/M a ciclului celular
-reducerea transcriptiei ADN-ului si sinteza proteinelor (fosforilarea) pe calea kinazelor Jak, Stat3, Ras, Raf, AKT, mTor
-imbunatatirea ratei de folosire a oxigenului celular: reducerea actiunii factorilor de hipoxie celulara (de ex.: HIF-1?) si a factorului de crestere endoteliala vasculara VEGFA
-reducerea efectelor chimio si radioterapiei asupra maduvei osoase hematogene -cresterea hematocritului si rezistentei serice a eritrocitelor
-echilibrarea imunitatii: imbunatatirea functiilor granulocitelor (eozinofile, bazofile, neutrofile), macrofagelor, limfocitelor T, celulelor NK si a celulelor dendritice eliberand citokine (interleukinele IL-1, IL-2, IL-12, IL-14, IL-18, TNF?, gama interferon, oxid nitric)
-cresterea capacitatii de raspuns a organismului la factorii de stres fizici, chimici, infectiosi, psihici, sociali, profesionali etc. (efect adaptogen prin imbunatatirea functiilor glandelor suprarenale)
-imbunatatirea functiilor organismului in stari de epuizare manifestate prin: -pierdere in greutate, atrofie musculara, slabiciune, pierderea apetitului, -deshidratare cauzate de afectiuni severe la nivel hepatic, pulmonar, digestiv, -cerebral, endocrin, consum excesiv de alcool si diviziune celulara anormala

Compozitie (Per 1 fiola (20ml))
Ginseng-siberian 710 mg
(Eleutherococcus senticosus)(radacina)
Cordyceps  2300 mg
(Cordyceps sinensis)
Astragalus  850 mg
(Astragalus membranaceus)(radacina)
Lemn-dulce  130 mg
(Glycyrrhiza glabra)(radacina)
Dioscorea batatas 450 mg
(rizom)
Gynostemma pentaphyllum 130 mg
(frunza)
Rehmannia glutinosa 150 mg
(radacina)
Crin   640 mg
(Lilium spp.)(bulb)
Reishi   850 mg
(Ganoderma lucidum)
Curmale rosii  250 mg
(Zyzyphus jujuba)(fruct)
Oldenlandia diffusae 540 mg
(planta intreaga)
Pogostemon cablin 280 mg
(frunza)
Sodiu   17.4 mg.

Administrare:
In primele doua luni cate 20ml de 3 ori/zi (cate o fiola la orele 9; 15; 21) inainte de masa. Incepand cu a treia luna, daca stadiul bolii s-a imbunatatit, cate 20ml de 2 ori/zi (de ex.: cate o fiola la orele 9; 21) inainte de masa. Pentru intretinere se administreaza cate 10ml de 2 ori/zi (de ex.: cate 1 fiola la orele 9; 21) inainte de masa sau conform recomandarii consultantului de specialitate. A se agita fiola inainte de utilizare. Continutul acesteia se tine cateva minute in cavitatea bucala, apoi se inghite. Pentru absorbtie optima, se recomanda evitarea consumului de bauturi si alimente in primele 30 de minute de la administrare.

Deoarece produsul include ingrediente provenite din surse naturale, acesta nu este standardizat din punct de vedere al proprietatilor organoleptice. Astfel, pot exista variatii privind culoarea, mirosul sau aspectul de la un lot la altul, fara a influenta eficienta sau siguranta produsului.
Fiecare lot de materie prima si de produs finit sunt supuse unui riguros proces de verificare, pentru asigurarea eficientei, biodisponibilitatii si sigurantei corespunzatoare.

Contraindicatii
A nu se administra femeilor insarcinate sau care alapteaza.

Rolul componentelor:
Ginsengul siberian apartine familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi  oameni de ştiintă ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigatiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promitător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus.  Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”.  După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.

Supranumita “leacul bun pentru toate” sau “aurul medicamentelor”, Cordyceps sinensis este o ciuperca medicinala folosita in terapeutica orientala de peste 1000 de ani. In medicina traditionala chineza, este considerata cea mai scumpa specie vegetala si unul din cele trei tonice de varf. Datorita proprietatilor deosebite, in trecut se folosea ca “elixir al vietii” ce ajuta la eradicarea diverselor maladii si era accesibila numai familiilor imperiale.
Ciuperca medicinala Cordyceps sinensis creste in regiunile muntoase izolate din Tibet, la altitudini de peste 3.500 m, in conditii climatice foarte grele. Ca sa poata supravietui la temperaturi medii anuale de sub zero grade Celsius si ninsori abundente in mare parte din an, Cordyceps sinensis acumuleaza cele mai puternice substante active din mediul inconjurator. Astfel, in corpul ciupercii Cordyceps se găsesc peste 80 de fermenţi, aminoacizi, beta-caroten, seleniu, vitaminele E şi C. Ciupercile Cordyceps au efect imunoregulator, antibiotic, antiinflamator, antidepresiv, hipoglicemiant, antioxidant şi anticancerigen.
Faima europeană a Cordyceps-ului îşi are originea la începutul anilor '90, când atletele din China s-au impus fulgerător în aproape toate competiţiile, dominând topurile doi ani la rând. În 1993, echipa naţională de atletism a Chinei a câştigat 9 medalii în Germania, iar un an mai târziu, la campionatul European de la Roma, chinezoaicele au dus acasă 12 din 16 medalii. În plus, au reuşit să bată toate recordurile atinse până atunci la probele respective. Secretul consta intr-un antrenament asiduu şi un tonic din Cordyceps şi carapace de ţestoasă, preparat după o reţetă secretă, de antrenorul lor, Ma Jia Jun. Au fost acuzate că au folosit steroizi, fiindcă evoluţia lor era suspect de rapidă. La analizele de sânge nu s-a depistat însă nici urmă de anabolizanţi. Reţeta antrenorului e încă secretă, deşi lumea întreagă ştie de existenţa ei. Tot ce s-a putut afla e că 80% din ingrediente e reprezentat de Cordyceps.
Rezultatele sunt sustinute si de un studiu realizat la Mayo Clinic, potrivit caruia ciuperca reduce toxicitatea la nivelul rinichilor, data de medicamente puternice. De asemenea, cercetatori de la universitatea Michigan au observat ca administrarea de Cordyceps scade gradul de fibrozare a ficatului si imbunatateste functia hepatica in infectiile cronice cu hepatita B. De asemenea, Cordyceps este protector pulmonar si poate fi administrat complementar, cu efecte pozitive in bronsita, pneumonie, astm bronsic, emfizem pulmonar, tuberculoza dar si in gripa, afectiune in care amelioreaza tusea, reduce secretiile mucoaselor si transpiratiile nocturne.

Astragalus-plantă perenă din familia Fabaceae nativă în partea de Nord-Est a Chinei, în zonele Mongoliei şi Coreei, înaltă de 40-90 cm, cu tulpina acoperită cu peri, cu frunze cu 12-18 perechi de foliole. Partea medicinală din plantă o constituie rădăcina, recoltată de obicei de la plantele în vârstă de 4 ani.
Este una din cele 50 plante fundamentale utilizate în medicina tradiţională chineză. Shen nung, fondatorul fitoterapiei chineze, a clasificat astragalusul în tratatul său clasic Shen Nung Pen Tsao Ching (circa anul 100 D.H.) ca plantă superioară. Denumirea sa chinezească, huang qi, se traduce prin „lider galben”, făcând referire la culoarea galbenă a rădăcinii şi la statutul său de una din cele mai importante plante tonice.
Medicina tradiţională chineză a folosit planta pentru ameliorarea transpiraţiilor nocturne, deficienţei de chi (caracterizată prin stări oboseală, slăbiciune, şi lipsa poftei de mâncare), şi în diaree. Astragalusul a înregistrat în China o îndelungată istorie de utilizare pentru „întărirea chi-ului”, sau cum am înţelege noi, a sistemului imunitar, ca tonic puternic pentru ridicarea nivelului energetic, fiind implicat şi ca diuretic eficient, vasodilatator şi ca tratament în infecţiile respiratorii. Adesea este folosit în combinaţie cu alte plante pentru a întări rezistenţa organismului la boli.
Este considerată o plantă adaptogenă, susţinând astfel organismul împotriva diverşilor factori de stres, incluzând stresul fizic, mental sau stresul emoţional.
Rădăcina plantei conţine polizaharide, asparagină, fitosteroli, colină, betaină, acid linoleic.
Astragalus mai conţine substanţe antioxidante ajutând la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, dar în principal este folosit pentru a proteja şi susţine sistemul imunitar, în prevenirea răcelilor şi altor infecţii ale tractului respirator superior, pentru reducerea tensiunii sangvine, în tratamentul diabetului, şi pentru protejarea ficatului.
Astragalus prezintă şi proprietăţi antiinflamatoare şi antibacteriene, fiind astfel utilizat uneori aplicat pe piele pentru îngrijirea rănilor.
Studiile realizate au demonstrat proprietăţi antivirale şi de stimulare a sistemului imunitar, susţinând astfel utilizarea sa pentru prevenirea răcelilor. Cercetătorii din Statele Unite au arătat că astragalus poate deveni un posibil tratament pentru pacienţii ai căror sistem imunitar a fost afectat de radio- sau chimioterapie. În aceste studii, suplimentele cu astragalus au părut să ajute pacienţii să se recupereze mai rapid şi să le prelungească de asemenea durata de viaţă.
Studii recente realizate în China sugerează că astragalus, datorită proprietăţilor antioxidante, poate ajuta persoanele cu forme severe de afecţiuni cardiace, ameliorând simptomele acestora, reducând nivelele de colesterol şi îmbunătăţind funcţionarea inimii.

Lemnul dulce este produsul vegetal constituit din rădăcinile si stolonii speciei Glycyrrhiza glabra, denumită popular si iarbă dulce, rădăcină dulce. Este o plantă folosită din timpuri străvechi, de exemplu în mormântul lui tutankhamen s-au descoperit cantităti mari de lemn dulce împreună cu bijuterii fabuloase si artefacte. Soldatii romani mestecau rădăcina pentru a-ti potoli setea în mar?urile lungi. După căderea Imperiului roman, secretele despre utilizarea licviritiei au fost tinute de călugări, cei care au descins cresterea ei în Anglia.
Lemnul dulce poate atinge înăltimea de 1,5 metri. Frunzele sunt lungi, rotunjite. Florile sunt asezate în formă de ciorchine, sunt mici ca dimensiune, de culoare violet deschis. Fructul este o păstaie dreaptă de culoare brună, cu seminte în interior. Rădăcina este groasă, compusă din mai multi rizomi de culoare galbenă si gust dulce.
În scop medicinal se utilizează rizomul si rădăcinile, de la plantele de trei ani, recoltate toamna si uscate la soare. Se pare că utilizarea în scop terapeutic rădăcinilor de lemn dulce a fost adoptată de greci prin preluare de la sciti, acestea fiind recomandate în tratamentul astmului, al tusei uscate si a afectiunilor pectorale. Lemnul dulce contine mucilagii, proteine, lipide, substante minerale, vitamine (acid ascorbic, niacina, acid nicotinic, riboflavina, tiamina), glicirizina, steroli, flavone, taninuri, enzime, estrogeni. Prezenta în produsul vegetal a unei mari cantităti de mucilag face ca extractul apos să calmeze irita?iile mucoaselor căilor respiratorii si totodată este un bun expectorant deoarece determină o crestere a secretiilor bronsice. Actiunii antiinflamatoare si gastroprotectoare dezvoltate de glicirizină, se adaugă si efectul spasmolitic comparabil cu al papaverinei.
Datorită gustului său extrem de dulce, rădăcina ca atare sau diversele tipuri de extracte realizate au fost utilizate ca edulcoranti în industria dulciurilor sau a băuturilor din cele mai vechi timpuri, precum si în gastronomie. În 2012 a fost aleasă ca planta medicinală a anului iar cercetători ai geneticii moleculare din berlin au descoperit că rădăcina de lemn dulce con?ine substan?e (amorfrutins) care scad nivelul zahărului din sânge, un efect antidiabetic. Acest fapt vine în consolidarea ipotezei conform căreia alimentele îndulcite cu licviri?ia pot fi consumate ?i de diabetici.

Ganoderma sau reishi, este o ciupercă de origine orientală, cu o istorie îndelungată de utilizare pentru susţinerea sănătăţii şi a longevităţii în China, Japonia, şi alte ţări din Asia. Considerată acum rară în natură în China şi Japonia, este pe larg cultivată. Ganoderma creşte pe buşteni sau buturugi, şi prezintă un aspect lucios, compact şi asimetric, variind la culoare de la galben la negru.
Numeroasele legende ce înconjoară această ciupercă sunt atestate de o înregistrare istorică ce se întinde de-a lungul a 2000 de ani şi se consideră că începuturile utilizării sale se duc în urmă cu 4000 de ani. A fost foloosită tradiţional în China de către călugării Taoişti pentru a-şi menţine o stare de calm şi linişte pentru a-şi îmbunătăţi practicile meditative şi pentru a avea o viaţă lungă şi sănătoasă. Familia imperială chineză, căutând longevitatea, a păstrat această ciupercă la loc de cinste, imortalizând-o în cultura chineză prin intermediul picturilor, statuetelor, tapiseriilor de mătase şi a modelelor de pe robele împăraţilor. Cunoscută în diferite moduri, ca „ciuperca importalităţii”, „ciuperca-100-de-ani” şi „ciuperca puterii spirituale”, Ganoderma lucidum a fost utilizată timp de multe secole în medicina tradiţională a Chinei şi Japoniei pentru proprietăţile sale imunomodulatoare şi adaptogenice. În cultura japoneză era considerată cea mai importantă din clasa acestor ciuperci medicinale (din grupul Polyporelor).
În cea mai cuprinzătoare carte materia medica din China, ‘Ben Cao Gang Mu’, publicată în 1578AD, reishi a fost specificată ca fiind cea mai respectată plantă din 120 „plante superioare” (shang pin). Plantele superioare erau clasificate ca fiind cea mai înaltă categorie de plante medicinale având în vedere că ele prelungeau viaţa, preveneau îmbătrânirea, sporeau energia (qi), şi făceau corpul mai uşor şi mai flexibil.
Ganoderma mai are de asemenea o tradiţie îndelungată de utilizare în medicina chineză pentru tratamentul bronşitelor cronice, iar un studiu a arătat o acţiune a ciupercii de reducere semnificativă a activităţii colinesterazei serice sugerând o reducere în excitabilitatea nervilor parasimpatici, la bolnavii de bronşită.
Cercetările moderne au arătat că Ganoderma prezintă proprietăţi antialergice, antioxidante, antitumorale, antivirale, cardiotonice şi hepatoprotectoare.
Efectele acestei ciuperci au la bază în primul rând prezenţa unor polizaharide cu masă moleculară ridicată şi a antioxidanţilor; ganoderma mai conţine elemente precum potasiu, magneziu, calciu şi germaniu. Este mult utilizată acum în China şi Japonia în tratamentul cancerului şi pentru stimularea sistemului imunitar după radio- şi chimioterapie. Este utilizată de asemenea în tratamentul miasteniei gravis şi a lupusului eritematos sistemic, ambele boli autoimune. Tot în Japonia şi China este utilizată de asemenea pentru tratarea simptomelor infecţiilor virale precum răcelile, gripa, aftele şi hepatita. Cercetările ştiinţifice au evaluat şi dovedit multe din efectele cunoscute ale ciupercii, pe lângă acestea evidenţiind şi un efect de reducere a glicemiei şi un un efect de interferenţă cu procesul de agregare plachetară, care poate fi luat în considerare ca un efect împotriva accidentelor vasculare cerebrale şi a aterosclerozei.
De multă vreme deja, ganoderma a pătruns în domeniul Health and Wellness din viaţa modernă a popoarelor europene.