Supozitoare cu Propolis

Supozitoarele cu propolis prezintă proprietăți lubrefiante, hidratante și protectoare.

Rolul componentelor:
Plopul este un arbore foarte înalt, cu scoarţa groasă, negricioasă, brăzdată longitudinal, frunzele deltoide-triunghiulare cu vîrful ascuţit, marginea serată, glabre; mugurii foliari ascuţiţi, curbaţi la vârf, brun-gălbui, lungi de 2-3 cm, cleioşi, cu miros balsamic, se recoltează în februarie-martie, cu ocazia tăierii arborilor.
În Grecia antică medicul Galen recomanda o cremă făcută din muguri de plop negru pentru inflamaţii. Astăzi crema de muguri de plop este încă utilizată ca aşa-cunoscut tratament naturist pentru inflamaţii ale pielii şi hemoroizi. În secolul XVII Nicolas Culpeper a notat remedii pentru răni şi febră.
Ca plantă medicinală, plopul furnizează două materiale vegetale – scoarţa, şi mugurii.
Scoarţa de plop conţine glicozide ale acidului salicilic, taninuri, derivaţi triterpenici, ceară, oligozaharide, şi a fost utilizată, uneori alături de furnze, pentru acţiunea analgetică, antipiretică, şi antiinflamatoare, în special pentru tratamentul afecţiunilor reumatice inflamatorii.
În produsele naturiste de astăzi întâlnim în special mugurii de plop, care conţin un material lipofil, rezinos, caracterizat prin prezenţa agliconilor flavonici, a derivaţilor flavonici (crizol, tectocrizol, apigenol), a flavonolilor (galangina, izalpinina, cvercetol, kempferol) precum şi a flavononelor (pinocembrina, pinostrobina). Mai conţin ulei esenţial, derivaţi fenolici precum acidul cafeic, dimetil cafeic, izoferulic, esteri ai acidului ferulic cu alcooli alifatici şi aromatici, glicozide fenolice (populozida, salicozida), acizi graşi, alcooli alifatici, componente terpenice (bisabololul).
Datorită acţiunii lor antiseptice, cicatrizante, antiinflamatoare, hemostatice şi de favorizare a proceselor de regenerare, antiseptice intestinale şi urinare, mugurii de plop sunt folosiţi la prepararea unguentelor antihemoroidale, în preparatele destinate afecţiunilor respiratorii (sub formă de combinaţii în comprimate, ceaiuri pentru răceli şi bronşite, siropuri de tuse, tincturi), dar şi în remediile naturiste pentru boli infecţioase ale aparatului urinar; produsele din mugurii de plop sunt utile şi în cazul nevralgiilor şi a reumatismului.
Foarte recent, un studiu ştiinţific a evidenţiat efectele anti-inflamator, hepatoprotector, vasorelaxant endotelial dependent, şi antioxidant ale unui extract etanolic din mugurii florali de plop, pe animale.

Amestec de substanţe de consistenţa răşinii, culese de pe cel puţin 20 de specii de arbori, propolisul este pentru stup o adevărată barieră de protecţie. De altfel, cuvântul propolis vine din greacă şi înseamnă „partea dinaintea cetăţii”.
El a fost denumit aşa de către învăţaţii greci care, observând cum îşi construiesc albinele stupul, au ajuns la concluzia că această substanţă joacă rolul de pavăză împotriva agresorilor externi, propolisul făcând din stup o adevărată cetate.
Studiile moderne privitoare la proprietăţile acestui preparat natural i-au uimit pe oamenii de ştiinţă: nu mai puţin de 21 de bacterii, 9 specii de ciuperci parazite, 30 de tipuri de virusuri (incluzând şi varietăţile lor) sunt distruse de către propolis, care este cel mai puternic medicament antiinfecţios cunoscut.
Iar proprietăţile sale terapeutice nu se opresc aici, eficienţa sa fiind demonstrată în nu mai puţin de 200 de afecţiuni. Iată de ce ne-am hotărât să cunoaştem mai bine acest produs al stupului, una din cele mai puternice arme din arsenalul terapiei naturale.
Propolisul este un „cocteil” de substanţe vindecătoare, adunat din mugurii şi de pe scoarţa plopilor, a mestecenilor, a castanilor, a sălciilor, a frasinilor, a aninilor şi ale unor specii de pomi fructiferi. Cum ştiu albinele să dozeze acest elixir, să-l combine şi să-i dea în final o compoziţie unitară, aşa încât diferitele tipuri de propolis culese din diverse regiuni ale lumii să aibă proprietăţi practic similare, este o enigmă.
O enigmă este şi cum au putut medicii antici, cum ar fi Galen sau Pliniu, să identifice, fără a beneficia de mijloacele moderne, proprietăţile sale terapeutice. Un lucru este cert: primăvara, albinele culeg un medicament excepţional, adunat cu un efort uriaş, din mugurii abia ieşiţi la lumină.
Există două metode prin care apicultorii recoltează acest medicament: răzuindu-l direct de pe pereţii stupului de albine sau pentru o mai mare eficienţă, construind un colector special, ce preia progresiv producţia albinelor, care astfel sunt stimulate să culeagă cantităţi tot mai mari de propolis.
Remediu de tradiţie în medicina naturistă din România, propolisul se găseşte uşor la apicultori, fie brut, sub forma unor bulgăraşi maronii, fie lichid, ca tinctură alcoolizată. Propolisul brut de bună calitate se recunoaşte printr-un miros specific (dulceag-amărui) foarte puternic, precum şi prin lipsa de luciu (propolisul lucios are foarte multă ceară în el şi ca atare, proprietăţile sale sunt mult diminuate).
Un studiu realizat de către cercetătorii germani a arătat că la pacienţii care iau 50 de picături de tinctură de propolis de patru ori pe zi, probabilitatea de a face o infecţie cu virusul gripal scade cu până la 40%. De asemenea, la majoritatea pacienţilor trataţi astfel cu propolis, timpul de vindecare se reduce la 3-4 zile, faţă de 6-7 zile.
Propolisul este un excelent antibiotic, care acţionează progresiv inhibând dezvoltarea bacteriilor, refăcând ţesuturile lezate de către acestea, favorizând eliminarea secreţiilor în exces de pe căile respiratorii. Astfel, este eficient în ameliorarea bolilor respiratorii cu secreţii abundente şi a bronşitelor.
În acelaşi timp, tinctura de propolis, în combinaţie cu o linguriţă de miere, administrată dimineaţa pe stomacul gol, poate elimina simptomele deranjante ale colitei de fermentaţie şi de putrefacţie.
Substanţele antioxidante din compoziţia propolisului au efecte excepţionale în tratarea asteniei de primăvară. Acestea au efecte tonice nervoase, împiedică degradarea unor vitamine esenţiale pentru organism (vitamina C) şi echilibrează nivelul hormonal.