Sedocalm 40 tablete Plantavorel

Inlatura efectele ce apar in cazul tulburarilor psihice ( anxietate, hiperexcitabilitate), distonie neurovegetativa insotita de tulburari cardiovasculare, in stari nevrotice, climacterium, in tulburarile din perioada premenstruala.

Beneficii:
-SEDOCALM V este un produs din plante medicinale ce contine un complex de principii active constituite in principal din: flavonoide, triterpene pentaciclice si amine biogene din paducel ( raspunzatoare de actiunea sedativa asupra sistemului nervos central prin diminuarea hiperexcitabilitatii psihomotorii si senzitive, de actiunea de reglare a tensiunii arteriale), alcaloizi, flavone, acizi polifenolici, taninuri si saponine diterpenice din talpa gastii ( ce determina relaxarea musculaturii netede a vaselor care alimenteaza cordul, ca si a cordului insasi, asociata cu un efect tranchilizant, de linistire in starile nervoase si in bolile de inima de origine nervoasa), flavone, terpene si taninuri din tei, sovarf si isop (cu actiune spasmolitica, usor sedativa pe sistem nervos central, diuretica, hipotensiva si coronarodilatatoare) si chelidonina din rostopasca ce prezinta actiune spasmolitica si narcotica.
-Inlatura efectele ce apar in cazul tulburarilor psihice ( anxietate, hiperexcitabilitate), distonie neurovegetativa insotita de tulburari cardiovasculare, in stari nevrotice, climacterium, in tulburarile din perioada premenstruala.
-Asociat, are efecte benefice in hipertensiune arteriala, ulcer gastro-duodenal, hipertiroidism.
-Utilizarea produsului de catre persoanele suprasolicitate sau cele predispuse la sindromul anxios, care lucreaza si traiesc in conditii de stres, asigura o buna protectia a sistemului nervos.

Compozitie:
-tablete continand pulberi vegetale din paducel (Crataegus species) ,
-talpa gastii ( Leonurus cardiaca),
-tei (Tilia species),
-sovarf (Origanum vulgare),
-isop (Hyssopus officinalis),
-rostopasca (Chelidonium Majus),
-ulei volatil de levantica (Lavandulae officinalis).

Administrare:
1-4 tablete pe zi, la nevoie.
In caz de tulburari ale somnului , se iau seara, cu 1/2 de ora inainte culcare, 2-3 tablete in doza unica.

Atentionari:
Produsul nu se utilizeaza de catre persoanele hipotensive sau cu afectiuni renale grave.

Rolul componentelor:
Isopul este un subarbust de talie mică, originar din sudul Europei, prezintă tulpini dese ce dau aspect de tufă, frunze opuse, alungit lanceolate, întregi, de 2-4 cm lungime, lucioase. Florile roz, violacee sau albe, sunt grupate în inflorescenţe spiciforme. Părţile aeriene se recoltează în perioada înfloririi, din iunie până în august.
Plantă cunoscută din antichitate, numele Hyssopus provenind din grecescul hyssopos şi din cuvântul ebraic esob însemnând „iarbă sfântă”. Era privit ca simbol al purificării fiind astfel utilizat în ritualuri de purificare a bisericilor; era plantat în grădinile mănăstirilor şi apărea în picturile religioase simbolizând umilinţa.
Se presupune că a fost răspândită în Europa de către călugării benedictini în jurul secolului X.
În scrierile din secolul XVII este citată utilizarea lui aromatizant al camerei bolnavilor, pentru stoparea răspândirii infecţiilor şi pentru „curăţarea” leprosilor.
Binecunoscut ca plantă aromatizantă în arta culinară, timp de secole a fost folosit şi ca plantă medicinală în tuse şi catar respirator.
A fost plantă oficială în unele din farmacopeele din Europa.
Tradiţional isopul este utilizat ca expectorant pentru a ajuta eliminarea excesului de mucus din căile respiratorii, ca plantă tonic digestivă, şi pentru reducerea flatulenţei. Prezintă un efect pozitiv în cazul infecţiilor respiratorii. Frunzele sale au efect antiseptic, antitusiv, astringent, carminativ, diaforetic, emenagog, expectorant, pectoral, sedativ, stimulent, stomahic, tonic, vasodilatator.
O compresă realizată din frunzele proaspete poate fi folofită pentru vindecarea rănilor.
Extractul din frunze de isop are efect antimicrobian, antiviral (herpes simplex) şi spasmolitic mediu.
Responsabil pentru acţiunile isopului este în principal uleiul volatil ce conţine 1-pinocamfonă, izocamfonă, pinocarvonă, alfa- şi beta-pinen; pe lângă acestea, isopul conţine taninuri, principii amare şi flavonoide.
Compoziţia chimică dă plantei un miros aromatic pronunţat şi un gust amărui camforat.
Studii recente au revelat proprietăţi antioxidante valoroase în scop culinar şi medicinal.

Talpa gâştei era recomandată încă din vechime în palpitaţii ale inimii (Mattiolius 1626), pentru reducerea durerilor cardiace (Lonicerus 1679), îmbunătăţirea fluxului sangvin la nivel cardiac (Lonicerus 1679), bătăi neregulate ale inimii (Lonicerus 1679), angina pectoris (Lonicerus 1679), afecţiuni cardiace la copii (Schröder 1685), afecţiuni pentru care este bine cunoscută ca tratament naturist şi în prezent. O întâlnim (şi sub formă de tinctură) recomandată ca tonic cardiac, vasodilatator coronarian şi periferic, hipotensiv, antiaritmic, sedativ, diuretic, tonic uterin, pentru afecţiunile cardiace de origine nervoasă, cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, insuficienţă cardiacă. Talpa gâştei mai serveşte ca remediu naturist adjuvant pentru depresie, anxietate, insomnii, migrene, tulburări de menopauză, colite şi gastrite de natură nervoasă.
Specie erbacee perenă, crescând până la 0,5-1,5 m înălţime, cu tulpini tetramuchiate goale în interior, cu peri pe muchii; frunze opuse, palmat-lobate, cele superioare cu 3 lobi, cu peri aspri; florile roz, grupate în verticile strânse, la subsuoara frunzelor. Se recoltează părţile aeriene superioare, în iulie-septembrie.
Grecii antici recomandau Leonurus femeilor însărcinate suferind de anxietate, această utilizare continuând mult după aceea, de aici rezultând şi denumirea englezească a plantei – Motherwort = iarba mamei.
Altă acţiune principală a plantei se manifestă asupra inimii, dând speciei denumirea de cardiaca, derivând din grecescul kardiaca, sau inimă.
În China antică, avea reputaţia de a susţine longevitatea.
În Europa a fost cunoscută prima dată ca tratament pentru bolile bovinelor. Coloniştii au introdus-o în America de Nord în secolul XIX, eclecticii recomandând-o pentru stimularea menstruaţiei şi ca ajutor pentru explulzarea placentei după naştere.
Indienii Cherokee o foloseau ca sedativ în afecţiuni nervoase.
În limbajul victorian al florilor, reprezenta dragostea ascunsă.
Utilizarea sa ca plantă medicinală pe teritoriul Europei este documentată de-a lungul a multor secole: Mattiolius (1626), Lonicerus (1679), Schröder (1685), (Benedum 2006), Wittstein (1882), Hoppe (1949), Hoppe (1957), Hoppe (1975), Weiss (2009).
Iarba de talpa gâştei conţine alkaloizi, flavone, compuşi fenilpropanici, taninuri, iridoide, glicozide cardiotonice, diterpene, taninuri, substanţe ce îi conferă proprietăţi sedative, antispastice, cardiotonice, antihipertensive, proprietăţi pentru care şi este des folosită astăzi în bine cunoscutele produse naturiste.

Păducelul este un arbust spinos de 2-5 m înălţime, având frunzele împărţite în 2-5 lobi neregulaţi dinţaţi, florile albe formând umbele rare. Creşte în toată Europa la marginea pădurilor şi prin luminişuri şi înfloreşte în aprilie-mai.
Dioscorides menţionează păducelul în lucrarea sa în primul secol D.H. Îl numeşte krátaios, cuvânt care se crede că derivă din grecescul krátys – „greu” sau „puternic” – făcând referire la lemnul său dur. O etimologie alternativă asociază numele cu kratos, însemnând „întotdeauna a fost aici”.
În secolul III Î.H., Theophrastus, îl denumeşte „kunosbatos”, ceea ce a dus la introducerea sa în cărţile medievale de profil (Lonicerus) sub numele de Cynosbatus Theophrasti. Specia denumită monogyna înseamnă monostylus (cu o singură sămânţă).
Teutonii utilizau fructele ca aliment.
Cărţile din Evul Mediu recomandau păducelul pentru colici stomacale şi diaree. Prima sa menţiune privind efectele cadriace a fost făcută de Quercetanus, medicul personal al regelui Henric al IV-lea al Franţei, care a născocit un sirop anti-îmbătrânire din plantă.
Un medic irlandez – Green – a determinat răspândirea reputaţiei sale de medicament pentru inimă în a doua jumătate a secolului XIX; de atunci şi-a menţinut o poziţie fermă în repertoriul fitoterapiei.
Acţiunile sale farmacologice se datorează conţinutului în compuşi fenolici, în special flavonoide cărora li se atribuie multe din proprietăţile plantei.
Păducelul (atât fructele, cât şi frunzele cu flori) produce o tonifiere a cordului şi o scădere a presiunii sangvine, restabilind pulsul şi echilibrul între presiunea sângelui şi activitatea muşchiului cardiac. Efectele sale la nivel cardiovascular, multe dintre ele dovedite ştiinţific, se consideră a fi rezultatul activităţii inotropice, a abilităţii de a creşte integritatea vaselor sangvine şi îmbunătăţirea fluxului sangvin coronarian, şi efectelor pozitive asupra utilizării oxigenului.
Este utilizat tradiţional ca tonic cardiac iar utilizările sale curente, ca suport pentru funcţiile cardiace şi circulatorii, includ tratamentul anginei, hipertensiunii, aritmiilor şi insuficienţei cardiace cronice NYHA II.
Ultimele cercetări au evidenţiat şi activitatea antioxidantă a preparatelor din păducel.

Şovârvul conţine ≈ 0,5% ulei esenţial cu limonen, borneol, linalool şi mai puţin timol, de asemenea flavone şi compuşi fenil-propanici, compuşi care îi conferă acţiune antiseptică, dezinfectantă şi sedativă fiind indicat în traheite, bronşite. Mai cităm şi acţiune stomahică şi diuretică.
Alte specii de Origanum din zona Mediteraneană, au conţinut ridicat de compuşi fenolici şi se folosesc ca şi condimente.
Origani herba o găsim astăzi în produsele naturiste – ceaiuri, siropuri, tincturi, recomandate în principal pentru tratamentul naturist al afecţiunilor respiratorii sau digestive.
Un studiu recent (2013) prezintă un efect protector al extractului de şovârv împotriva leziunilor genetice cauzate pacienţilor supuşi procedurii medicale de radioterapie, rezultat ce îl recomandă ca remediu naturist cu implicaţii importante pentru aceşti pacienţi.
Plantă ierbacee, perenă, cu tulpina ramificată spre partea superioară, înaltă de cc.a 60-80 cm, cu frunzele mici, de 3-5 cm, opuse, ovate, florile dispuse corimbiform la extremitatea ramificaţiilor, cu corola scurtă, roz-violacee. Se recoltează părţile aeriene, în perioada înfloririi, în iulie-august. Planta are un miros aromat, caracteristic.
Plantă medicinală foarte comună în Grecia şi Orient, menţionată de Dioscorides, care scria că, băută cu vin, ajută împotriva muşcăturilor de animale. Scribonius Largo l-a utilizat ca emetic (în doze foarte mari). Conform vechilor scrieri medicale germane, Hildegard 1 spunea că este suficient să fie mâncat sau atins pentru a vindeca lepra. Konrad von Megenberg îl recomandă ca un bun remediu, folosit în general în digestia lentă, constipaţie, boli renale şi hepatice, gălbenare, crampe abdominale ale femeilor, dureri de dinţi, dureri în gât, reumatism, tuse. Alături de usturoi, era recomandat împotriva farmecelor şi a transferului de boli.
În medicina românească de la începutul secolului XX planta era recomandată contra convulsiilor în bolile abdominale feminine, în tulburările circulatorii, inflamaţii ale căilor respiratorii, tuberculoză, astm, epilepsie, digestie insuficientă, stagnări în circulaţia venei porte şi a ficatului, contra icterului, dureril de cap nevralgice, reumatism, retenţie urinară, hidropizie, viermi intestinali.