RESPIRATION BLEND 100CPS - Secom
Formula complexa fito-homeopata cu rol in protectia sistemului respirator.
Beneficii:
-Functionarea normala a sistemului respirator
-Ameliorarea tusei, reducerea secretiilor mucoaselor si transpiratiilor nocturne
-Reducerea manifestarilor neplacute de la nivel respirator
-Eliminarea lichidelor in exces din cavitatea toracica
Compozitie/2 capsule:
Amestec patentat: 875 mg
Pleurisy
(Asclepias tuberosa)(radacina)
Ulm
(Ulmus rubra)(scoarta)
Cires salbatic
(Prunus serotina)(scoarta)
Patlagina
(Plantago major)(frunza)
Racovina
(Stellaria media)(partea aeriana)
Unguras
(Marrubium vulgare)(partea aeriana)
Lemn-dulce
(Glycyrrhiza glabra)(radacina)
Lumanarica
(Verbascum thapsus)(frunza)
Kelp
(Laminaria spp.)(planta intreaga)
Ghimbir
(Zingiber officinale)(radacina)
Palmier-pitic
(Serenoa repens)(fruct)
Componente homeopate
fosfat de magneziu 3x , clorura de potasiu 3x , fosfat de potasiu 3x , fosfat de sodiu 3x , fosfat de fier 3x , sulfat de sodiu 3x , sulfat de calciu 3x , sulfat de potasiu 3x , florura de calciu 6x , clorura de sodiu 6x , siliciu 6x
Administrare:
Cate 2 capsule/zi la masa cu 200ml de apa sau conform recomandarii consultantului de specialitate.
Rolul componentelor:
Kelp, cunoscut și sub denumirea de Ascophyllum nodosum , este o alga de mare care crește în apă rece.
Este o specie vie de alge marine care este capabilă să producă celule identice prin încolțirea vegetativă.
Găsită sub formă de alge marine în Oceanul Atlantic de Nord, se numește, de asemenea, alba norvegiană, algă înnodată și se găsesc, de asemenea, în diferite variații de culoare măslinie și maro.
Frunzele au dimensiuni lungi, care se lipesc cu ușurință de stânci datorită rezistențelor și au un gust sărat.
Este utilizata sub formă de capsule și tablete și este luata ca supliment.
Studiile indică faptul că extractul de ascophyllum nodosum poate fi luat în fiecare zi, în funcție de cantitatea de mg consumată. Poate fi luat adăugându-l la un produs alimentar, o singură dată pe zi.
Algele de mare Kelp se presupune a fi cea mai mare sursă de iod și se răspândește în jur de 400 până la 1000 la sută din RDI. Dacă vă simțiți lipsiți de minerale naturale, ascophyllum nodosum poate fi un înlocuitor excelent.
Este o sursă bogată de peste 50 de minerale. Este utilizat pe scară largă ca supliment pentru pierderea în greutate și dă același efect ca cel al plantei de forskolină pentru pierderea în greutate. În plus, se dovedește a fi benefic pentru sistemul imunitar.
Vă ajută activ să vă protejați corpul împotriva elementelor radioactive și a toxinelor dăunătoare.
Ulmul comun este un arbore ce aparţine familiei Ulmaceae, nativ în Europa, şi care acum se regăseşte şi în nordul Africii, Asia Mică şi înspre Est până în Japonia. Arbore mare, cu frunze întregi cu baza asimetrică, mai mult sau mai puţin glabre, pe faţă puţin aspre sau netede şi lucitoare; flori mari cu antere roşii ce apar înaintea frunzelor şi sunt aşezate în mai multe mănunchiuri dispuse de-a lungul ramurilor din anul precedent; fructul lat, aripat, cu sămânţa aşezată în partea superioară, adică deasupra mijlocului aripei. Genul Ulmus cuprinde 16 specii cu largă distribuţie în zona temperată nordică, extinzându-se în Sud până înspre Mexic în Lumea Nouă, şi în Sikkim Hymalayas în Lumea Veche.
Toate părţile arborelui sunt folosite în dulgherie, lemnul fiind fără noduri, dur şi greu, şi cu o rezistenţă remarcabilă la apă.
Dioscorides vorbea despre proprietăţile astringente ale scoarţei de ulm, şi asemenea făcea şi Pliniu. Lonicerus aplica coaja de ulm ca astringent pentru răni şi fracturi ale mebrelor, iar Matthiolus, pe lângă acestea, o folosea în arsuri, noduli şi spasme ale extremităţilor. În Hufeland era întrebuinţat ca remediu pentru boli de piele iar Schulz, un medic german din secolul XVIII, le cita ca foarte populare în eczemele cronice. În medicina populară germană, scoarţa, datorită taninurilor din compoziţia sa era folosită ca remediu pentru gută, sindroame congestive şi febră intermitentă. Bohn, alt medic german, prezenta scoarţa de ulm ca eficientă în diaree şi eliminarea acidului uric, utilă pentru gută şi probleme reumatice, ulcere şi erupţii cutanate.
În Italia şi sudul Franţei pe frunze sunt produse gale, adesea foarte mari, care conţin un lichid clar denumit eau d’orme, vâscos şi dulce, recomandat pentru spălarea rănilor, a contuziilor, şi a ochilor inflamaţi. Culpepper spunea că apa din aceste gale de pe frunzele de ulm este foarte utilă pentru curăţarea şi sănătatea pielii. Înspre toamnă aceste gale se usucă, insectele din interiorul lor mor, şi rămâne un reziduu sub forma unui balsam gălbui sau negricios denumit beaume d’ormeau, care era în trecut recomandat pentru afecţiuni ale pieptului.
Scoarţa uscată de ulm a fost oficială în Farmacopeea Britanică din 1864 şi 1867 cu recomandare de utilizare sub formă de decoct; se mai prepara şi o tinctură homeopatică utilizată ca astringent, şi de asemenea un ceai medicinal preparat din flori.
Deja în 1895 se cunoştea faptul că scoarţa de ulm conţine în principal mucilagii şi fibre, amidon. Într-un jurnal farmaceutic de la 1852 se afirma că, substanţele grase încălzite câteva minute cu scoarţă de ulm în proporţie de 1 parte scoarţă la 128 părţi grăsimi, acestea înlăturate apoi prin strecurare, pierdeau proprietatea de a se râncezi. Conform unor autori, scoarţa de ulm conţine 0,63% rezine, gume şi mucilagii 20,3%, acid galic impur 6,5%, acid tanic, acid ulmic.
Scoarţa de ulm este în general considerată nutritivă, expectorantă, diuretică, demulcentă şi emolientă fiind privită ca utilă în inflamaţii ale mucoaselor plămânilor, intestinelor, stomacului, vezicii urinare sau rinichilor, şi de asemenea în diaree, dizenterie, tuse, pleurezie, şi iritaţii ale gâtului. În medicina populară a fost cu succes folosită extern în afecţiuni cutanate, iar sub formă de cataplasmă ca emolientă în inflamaţii ale pielii, răni proaspete, arsuri, vânătăi şi ulcere. Cea mai comună formă de administrare a scoarţei de ulm este sub formă de infuzie.
Pătlagina este o plantă erbacee, perenă, cu rizom scurt, din care se dezvoltăfrunze dispuse într-o rozetă bazală şi o tulpină dreaptă la capătul căreia se formează o inflorescenţă sub formă de spic.
Dacii o numeau spioox – spioac şi o foloseau intern pentru combaterea tusei, a răcelilor, bolilor de piept, a ofticii (tuberculoza) şi durerilor de stomac, iar extern contra rănilor şi tăieturilor pe care se puneau frunze pentru a opri sângerarea şi a grăbi vindecarea, şi contra furunculelor.
Dioscorides şi Plinius o recomandau pentru probleme precum tumorile maligne, ulcere, probleme bronhice, febră, contra sângerărilor, rănilor infectate, muşcăturilor şi inflamaţiilor pustuloase.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru pătlagină proprietăţi depurative (curăţă sângele) şi hemostatice; apoi fluidifiantă a secreţiilor mucoase, anticonvulsivantă, antifebrilă, stomahică (tonifiază stomacul), şi cicatrizantă. Aceste calităţi sunt datorate faptului că această buruiană conţine acid silicic, substanţă amară, tanin, mucilagiu şi săruri minerale.
Constituenţii chimici ai pătlaginei sunt bine documentaţi, cei mai importanţi fiind mucilaliige, glicozidele iridoide (aucubină şi catalpol), esteri ai acidului cafeic (acteozidă) şi taninuri. Astfel, bine cunoscutele proprietăţi antihemoragice pot fi atribuite taninurilor.
Aucubina are şi ea rol cicatrizant şi antibacterian, iar efectele anti-inflamator şi de vindecare a rănilor au fost atribuite concentraţiilor mari de acizi clorogenic şi neoclorogenic.. Acţiunea antitusivă este atribuită mucilagiilor. Acetozida şi plantamajozida prezintă acţiune antiinflamatoare.
Aucubigeninul, agliconul aucubinei, s-a dovedit a fi responsabilul principal pentru activitatea antibacterială a drogului, sau extractului de pătalgină.
Aucubina, catalpolul şi acetozida prezintă efecte spasmolitice, în dependenţă de doză.
Polizaharidele (mucilagiile) cresc activitatea imunostimulatoare a organismului.
A fost documentată o acţiune hipotensivă la câini normotensivi anesteziaţi, şi de asemenea o acţiune de reducere a lipidelor plasmatice, a colesterolului, a b-lipoproteinelor şi trigliceridelor la iepuri cu aterioscleroză experimentală.
Pe lângă aceasta, a mai fost documentată o activitate bronhostatică în urma studiilor preclinice şi preliminare clinice, pătlagina dovedindu-se eficientă în tratamentul bronşitelor cronice de natură spastică sau non-spastică.
