Coșul tău
Nu mai sunt produse in coșul tău
Pachet Raceala Copii
Pachet Raceala Copii
Pachetul contine 1 cutie Gripovit Junior 10 plicuri, 1 Flacon Sirop Koflet, 1 cutie Salviasept pentru Gat Acadele si o cutie Ceai Calmotusin Ingerasul 50 g Dacia Plant.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale racelii si gripei la copiii dumneavoastra.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale racelii si gripei la copiii dumneavoastra.
Prin cumpararea acestui produs se acorda pana la 125 puncte de loialitate. Cosul tau va totaliza 125 puncte care poate/pot fi schimbat(e) intr-un cupon de 2,50 lei.
Pachet Raceala Copii
Pachetul contine 1 cutie Gripovit Junior 10 plicuri, 1 Flacon Sirop Koflet, 1 cutie Salviasept pentru Gat Acadele si o cutie Ceai Calmotusin Ingerasul 50 g Dacia Plant.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale racelii si gripei la copiii dumneavoastra.
Pachet creat special pentru a combate simptomele neplacute ale racelii si gripei la copiii dumneavoastra.
Gripovit Junior 10 plicuri Zdrovit
Datorita compozitiei sale complexe, Gripovit Junior este recomandat in special pentru cresterea rezistentei fata de afectiunile sezoniere aparute primavara, toamna si iarna.
Beneficii:
-Intareste organismul afectat de raceli sau carente de zinc si vitamina C.
-Fructele de soc contin aminoacizi, zaharide, rutin si o cantitate mare de vitamina C.
-Vitamina C este un antioxidant puternic, neutralizeaza radicalii liberi, este implicata in formarea anticorpilor.
-Bioflavonoidele sunt antioxidante puternice care stimuleaza sistemul imunitar si favorizeaza absortia vitaminei C.
-Zincul este un oligoelement care intra in constitutia unor enzime pe care le activeaza, este implicat in mecanismele de constructie tisulara si faciliteaza absorbtia vitaminei C.
-gust placut de fructe de padure;
-bogat in vitamina C si zinc;
-bautura instant calda;
-ajuta in cazul simptomelor de raceala si gripa;
-intareste organismul afectat de raceala.
-Intareste organismul afectat de raceli sau carente de zinc si vitamina C.
-Fructele de soc contin aminoacizi, zaharide, rutin si o cantitate mare de vitamina C.
-Vitamina C este un antioxidant puternic, neutralizeaza radicalii liberi, este implicata in formarea anticorpilor.
-Bioflavonoidele sunt antioxidante puternice care stimuleaza sistemul imunitar si favorizeaza absortia vitaminei C.
-Zincul este un oligoelement care intra in constitutia unor enzime pe care le activeaza, este implicat in mecanismele de constructie tisulara si faciliteaza absorbtia vitaminei C.
-gust placut de fructe de padure;
-bogat in vitamina C si zinc;
-bautura instant calda;
-ajuta in cazul simptomelor de raceala si gripa;
-intareste organismul afectat de raceala.
Compozitie:
-extract de fructe de soc 200 mg,
-vitamina C 50 mg,
-bioflavonoide citrice 20 mg
-zinc 7,5 mg.
-extract de fructe de soc 200 mg,
-vitamina C 50 mg,
-bioflavonoide citrice 20 mg
-zinc 7,5 mg.
Administrare:
Se dizolva continutul unui plic de Gripovit Junior intr-un pahar de apa calda.
Se dizolva continutul unui plic de Gripovit Junior intr-un pahar de apa calda.
Rolul componentelor:
Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare iar fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
De peste 4000 de ani fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc pentru a trata astmul şi alergiile. Azi mulţi doctori și oameni de știință redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. În mod tradiţional este folosită pentru curele de detoxifiere a organismului. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.
Principiile active din florile de soc reduc inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și măresc rezistența organismului în fața infecțiilor.
Socul conține flavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor cu favorizarea eliminării acestora prin transpirație iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de K din compoziţie, socul prezintă şi un efect diuretic.Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal.
Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram pozitivi cât și gram negativi și de asemenea au efect eficient împotriva virusurilor de tip Influenzae.
Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare iar fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
De peste 4000 de ani fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc pentru a trata astmul şi alergiile. Azi mulţi doctori și oameni de știință redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. În mod tradiţional este folosită pentru curele de detoxifiere a organismului. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.
Principiile active din florile de soc reduc inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și măresc rezistența organismului în fața infecțiilor.
Socul conține flavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor cu favorizarea eliminării acestora prin transpirație iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de K din compoziţie, socul prezintă şi un efect diuretic.Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal.
Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram pozitivi cât și gram negativi și de asemenea au efect eficient împotriva virusurilor de tip Influenzae.
Vitamina C, cunoscuta si sub denumirea de acid ascorbic, este unul dintre cei mai siguri si mai eficienti nutrienti. Printre beneficiile sale se numara protejarea organismului impotriva deficientelor imunitare, a bolilor cardiovasculare, a problemelor prenatale, a bolilor de ochi si chiar impotriva imbatranirii pielii.
In 1912, biochimistul polonez Casimir Funk dezvolta conceptul de vitamine. Intre 1928 si 1933, doua echipe independente, formate din cercetatorul ungur Albert Szent György si cercetatorul american Joseph L. Sviberly, pe de-o parte, si cercetatorii americani Charles Glen King si W. A. Waugh, pe de alta parte, izoleaza vitamina C (acidul hexuronic). Acidul hexuronic este denumit apoi acid ascorbic, recunoscandu-se formal natura antiscorbutica a compusului. In 1937, cercetatorul Albert Szent György primeste Premiul Nobel pentru medicina pentru aceasta descoperire.
Folosirea in scop medicinal a vitaminei C dateaza inca din secolul 18. Scorbutul, boala cauzata de deficienta vitaminei C, era o problema frecvent intalnita, in special printre marinari si navigatori, estimarile aratand ca peste 2 milioane dintre acestia au fost afectati. In 1747, James Lind, un medic scotian, a facut un experiment pentru tratatea scorbutului si a descoperit ca doar portocalele si lamaile ameliorau simptomele bolii.
Din 1928 pana in 1933, o echipa de cercetatori maghiari, Joseph L. Svirbely, Albert Szent-Györgyi si cercetatorul american Charles Glen Kind au izolat pentru prima data vitamina C si i-au dat denumirea de acid ascorbic. De atunci, vitamina C a fost folosita nu numai in tratarea scorbutului, ci si pentru imbunatatirea imunitatii, impotriva simptomelor de gripa si raceala, dar si ca supliment, pentru a proteja intregul organism.
Spre deosebire de animale, organismul uman nu poate sintetiza singur vitamina C, motiv pentru care are nevoie sa isi ia doza din alimentatie si din suplimente. Vitamina C are numeroase efecte pozitive, inclusiv asupra regenerarii pielii. Aceasta ajuta la cresterea si regenerarea testurilor din tot corpul, prin faptul ca iti ajuta organismul sa produca mai mult colagen. Colagenul este o proteina esentiala pentru regenerarea pielii, intretinerea articulatiilor, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor si a vaselor de sange.
De asemenea, vitamina C este un antioxidant puternic, care impiedica actiunea radicalilor liberi (compusi rezultati in urma proceselor de oxidare, dar si ca urmare a contactului cu agenti sau substante poluante) asupra organismului. Acumularea radicalilor liberi in organism este periculoasa in timp, deoarece este unul dintre factorii care contribuie la imbatranire, dar si la aparitia unor boli cardiovasculare, a artritei si a cancerului.
Avem nevoie de vitamina C si pentru a sintetiza cei mai importanti neurohormoni: noradrenalina, adrenalina, dopamina, produsi in sistemul nervos sau in glandele suprarenale. Unele dezechilibre hormonale pot indica si o deficienta de vitamina C, deoarece aceasta stimuleaza si protejeaza glanda hipofiza, care secreta hormonii responsabili de sexualitate, psihic, crestere si de functionare a tiroidei.
Vitamina C se gaseste in concentratii mari in creier, leucocite, ochi, glande suprarenale, ficat, tiroida, mucoasa intestinului subtire sau in splina. Acestea au concentratii de vitamina C de la 10 pana la 50 de ori mai mari ca acelea din plasma, celulele rosii sau din saliva. De aceea, cand apare o deficienta de vitamina C, acestea sunt primele organe afectate.
In 1912, biochimistul polonez Casimir Funk dezvolta conceptul de vitamine. Intre 1928 si 1933, doua echipe independente, formate din cercetatorul ungur Albert Szent György si cercetatorul american Joseph L. Sviberly, pe de-o parte, si cercetatorii americani Charles Glen King si W. A. Waugh, pe de alta parte, izoleaza vitamina C (acidul hexuronic). Acidul hexuronic este denumit apoi acid ascorbic, recunoscandu-se formal natura antiscorbutica a compusului. In 1937, cercetatorul Albert Szent György primeste Premiul Nobel pentru medicina pentru aceasta descoperire.
Folosirea in scop medicinal a vitaminei C dateaza inca din secolul 18. Scorbutul, boala cauzata de deficienta vitaminei C, era o problema frecvent intalnita, in special printre marinari si navigatori, estimarile aratand ca peste 2 milioane dintre acestia au fost afectati. In 1747, James Lind, un medic scotian, a facut un experiment pentru tratatea scorbutului si a descoperit ca doar portocalele si lamaile ameliorau simptomele bolii.
Din 1928 pana in 1933, o echipa de cercetatori maghiari, Joseph L. Svirbely, Albert Szent-Györgyi si cercetatorul american Charles Glen Kind au izolat pentru prima data vitamina C si i-au dat denumirea de acid ascorbic. De atunci, vitamina C a fost folosita nu numai in tratarea scorbutului, ci si pentru imbunatatirea imunitatii, impotriva simptomelor de gripa si raceala, dar si ca supliment, pentru a proteja intregul organism.
Spre deosebire de animale, organismul uman nu poate sintetiza singur vitamina C, motiv pentru care are nevoie sa isi ia doza din alimentatie si din suplimente. Vitamina C are numeroase efecte pozitive, inclusiv asupra regenerarii pielii. Aceasta ajuta la cresterea si regenerarea testurilor din tot corpul, prin faptul ca iti ajuta organismul sa produca mai mult colagen. Colagenul este o proteina esentiala pentru regenerarea pielii, intretinerea articulatiilor, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor si a vaselor de sange.
De asemenea, vitamina C este un antioxidant puternic, care impiedica actiunea radicalilor liberi (compusi rezultati in urma proceselor de oxidare, dar si ca urmare a contactului cu agenti sau substante poluante) asupra organismului. Acumularea radicalilor liberi in organism este periculoasa in timp, deoarece este unul dintre factorii care contribuie la imbatranire, dar si la aparitia unor boli cardiovasculare, a artritei si a cancerului.
Avem nevoie de vitamina C si pentru a sintetiza cei mai importanti neurohormoni: noradrenalina, adrenalina, dopamina, produsi in sistemul nervos sau in glandele suprarenale. Unele dezechilibre hormonale pot indica si o deficienta de vitamina C, deoarece aceasta stimuleaza si protejeaza glanda hipofiza, care secreta hormonii responsabili de sexualitate, psihic, crestere si de functionare a tiroidei.
Vitamina C se gaseste in concentratii mari in creier, leucocite, ochi, glande suprarenale, ficat, tiroida, mucoasa intestinului subtire sau in splina. Acestea au concentratii de vitamina C de la 10 pana la 50 de ori mai mari ca acelea din plasma, celulele rosii sau din saliva. De aceea, cand apare o deficienta de vitamina C, acestea sunt primele organe afectate.
Sirop Koflet 100 ml Himalaya
Koflet sirop este un produs care ajuta la eliminarea disconfortului respirator, la protejarea mucoasei respiratorii si la inlaturarea secretiilor bronsice, avand efect calmant, expectorant si decongestionant prin continutul de Hyssopus officinalis (Isop).
Beneficii:
Datorita substantelor active naturale din compozitia sa, Koflet sirop de tuse pentru adulti actioneaza bland asupra tractului respirator si este benefic atat pentru calmarea tusei productive, cat si a tusei seci de diferite cauze – faringite, laringite, traheo-bronsita, sinuzita, tusea fumatorului.
Compozitie:
-Meldespumatum purificat (miere purificata),
-Balsamodendron mukul purificat (rasina),
-extract de Vitis vinifera (Vita-de-vie fructe),
-Ocimum sanctum - Busuioc indian (planta intreaga),
-Hyssopus officinalis - Isop (planta intreaga),
-Tinospora cordifolia (tulpini),
-Adhatoda vasica - Aluna de Malabar (frunze),
-Myristica fragrans - Nucsoara (mace),
-Glycyrrhiza glabra - Lemn dulce (radacini),
-Onosma bracteatum (parti aeriene),
-Viola odorata - Toporasi (planta intreaga),
-Triphala (Emblica officinalis),
-Terminalia chebula,
-Terminalia bellerica - (fructele si coaja fructelor),
-Trikatu (Piper nigrum, Piper longum, Zingiber officinale - fructe si rizom),
-Embelia ribes (fructe),
-Solanum xanthocarpum (planta intreaga),
-Cinnamomum cassia - Scortisor (scoarta),
-Ammonium chloride, procesate in Onosma bracteatum, Malva sylverstris, Zizyphus sativa, Fagonia creatica, Ptychotis ajowan.
Administrare:
Copii - 1 lingurita de 3-4 ori pe zi.
Adulti - 1-2 lingurite de 3-4 ori pe zi.
Rolul componentelor:
Adhatoda vasica are actiune antioxidanta puternica si ajuta la mentinerea sanatatii aparatului respirator prin proprietati calmante si expectorante.
Glycyrrhiza glabra (Lemn dulce) are efect benefic in caz de raceala, calmeaza tractul respirator, inmoaie crustele de la nivelul mucoaselor si ajuta la mentinerea cailor respiratorii curate. Sprijina sistemul imunitar si creste rezistenta naturala a organismului, ajuta la obtinerea confortului respirator si a starii de bine.
Balsamodendron mukul, Ocimum sanctum (Busuioc) si Tinospora cordifolia au efect benefic asupra diferitelor probleme ale tractului respirator si sprijina sistemul imunitar.
Terminalia chebula contribuie la sanatatea tractului respirator si are proprietati astringente, prin care ajuta la mentinerea secretiilor normale la nivelul nasului, gatului si plamanilor. Piper longum sustine functionarea plamanilor si actioneaza ca decongestionant, iar Piper nigrum are rol antimicrobian.
Vitis vinifera (Vita-de-vie), Terminalia chebula, Zingiber officinale (Ghimbir) si Emblica officinalis (Agrise indiene) sunt surse naturale de antioxidanti, ce ajuta la protectia celulara impotriva radicalilor liberi.
Atentionari:
A se agita flaconul inainte de utilizare.
A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. Produsul este un supliment alimentar şi nu trebuie să înlocuiască o dietă variată, echilibrată şi un stil de viaţă sănătos. A nu se lăsa la îndemână şi la vederea copiilor.
Nu se recomanda in perioada de sarcina si persoanelor suferinde/diagnosticate de/cu diabet.
A se păstra în loc uscat, ferit de lumină şi căldură, la o temperatură sub 25°C, in ambalajul original.
A se consuma, de preferinţă, înainte de sfarsitul perioadei inscrise pe ambalaj.
Salviasept Kids Gat 6 acadele Zdrovit
Salviasept Kids (6 acadele) este un remediu natural recomandat copiilor ce acuza dureri de gat ce insotesc starile febrile, cauzate de un virus gripal sau o raceala usoara.
Beneficii:
-ajuta la ameliorarea durerilor si calmarea iritatiilor gatului, protejand mucoasa faringiana
-hidrateaza, improspateaza si reface mucoasa cavitatii bucale si a gatului,
-elimina senzatiile de arsura si uscaciune, precum si dificultatile la inghitire,
-datorita extractului de salvie au un efect antiinflamator, antibacterian si antispastic,
-datorita extractului de nalba, calmeaza iritatiile de la nivelul aparatului respirator.
-ajuta la ameliorarea durerilor si calmarea iritatiilor gatului, protejand mucoasa faringiana
-hidrateaza, improspateaza si reface mucoasa cavitatii bucale si a gatului,
-elimina senzatiile de arsura si uscaciune, precum si dificultatile la inghitire,
-datorita extractului de salvie au un efect antiinflamator, antibacterian si antispastic,
-datorita extractului de nalba, calmeaza iritatiile de la nivelul aparatului respirator.
Compozitie:
-zahar,
-sirop de glucoza,
-regulator de aciditate:acid citric,
-extract de lichen de Islanda,
-arome naturale,
-extract de salvie,
-suc de aronia,
-extract de radacina de nalba,
-vitamina C(ascorbat de sodiu),
-coloranti:E 100, E120.
-zahar,
-sirop de glucoza,
-regulator de aciditate:acid citric,
-extract de lichen de Islanda,
-arome naturale,
-extract de salvie,
-suc de aronia,
-extract de radacina de nalba,
-vitamina C(ascorbat de sodiu),
-coloranti:E 100, E120.
Administrare:
Nu se vor administra mai mult de cate una de 3 ori pe zi.
Produsul se va administra sub supravegherea adultilor .
In cazul in care nu se constata ameliorari dupa 5 zile de administrare, se va consulta medicul.
Nu se vor administra mai mult de cate una de 3 ori pe zi.
Produsul se va administra sub supravegherea adultilor .
In cazul in care nu se constata ameliorari dupa 5 zile de administrare, se va consulta medicul.
Atentionari:
A nu se administra copiilor cu varsta sub 3 ani sau persoanelor cu hipersensibilitate cunoscuta la ingredientele preparatului.
Contine zahar.
A nu se administra persoanelor cu diabet.
A nu se administra copiilor cu varsta sub 3 ani sau persoanelor cu hipersensibilitate cunoscuta la ingredientele preparatului.
Contine zahar.
A nu se administra persoanelor cu diabet.
Rolul componentelor:
Aronia melanocarpa Medik. -Arbust deciduu din familia Rosaceae, nativ în America de Nord, unde se găseşte vegetând spontan în regiuni începând din Nova Scotia până în Florida. Prezintă frunze de culoare verde-închis care devin roşietice toamna. Florile albe apar primăvara şi dau apoi naştere fructelor de culoare roşie-închisă, aproape neagră. Frumuseţea plantei a făcut ca aceasta să fie utilizată în America de Nord ca arbore ornamental, dar arboraşii sunt folositori în special pentru absorbirea umidităţii în zonele mlăştinoase.
Aronia melanocarpa Medik. -Arbust deciduu din familia Rosaceae, nativ în America de Nord, unde se găseşte vegetând spontan în regiuni începând din Nova Scotia până în Florida. Prezintă frunze de culoare verde-închis care devin roşietice toamna. Florile albe apar primăvara şi dau apoi naştere fructelor de culoare roşie-închisă, aproape neagră. Frumuseţea plantei a făcut ca aceasta să fie utilizată în America de Nord ca arbore ornamental, dar arboraşii sunt folositori în special pentru absorbirea umidităţii în zonele mlăştinoase.
Fructele de aronia au fost tradiţional folosite în medicina populară a nativilor nord americani din pădurile Potawatomi pentru a face un ceai pentru tratamentul răcelilor. Fructele de aronia erau întrebuinţate, de asemenea, în nord-estul Statelor Unite la prepararea unui aliment nutritiv numit pemmican preparat din grăsime, carne uscată tocată şi uneori fructe. Întrebuinţarea principală a fructelor şi a scoarţei se făcea în baza proprietăţii lor astringente.
La sfârşitul secolului XIX aronia a fost adusă în Rusia unde devine populară prin secolul XX şi, apoi, mai târziu în Europa, mai ales în Germania unde fructele sale erau folosite pentru prepararea siropului, a sucurilor, jeleurilor de fructe şi a ceaiului (uneori în amestec cu coacăz negru). Utilizarea este limitată din cauza gustului acru şi astringent al fructelor proaspete, acestea fiind amestecate cu multe alte fructe în produsele comerciale,. Mai erau folosite ca şi coloranţi, iar mai apoi, încep să fie utilizate în medicină în special în Rusia şi ţările Europei de Est, unde apar adesea ca antihipertensiv şi antiaterosclerotic natural. Pe lângă aceasta, preparatele din aronia sunt folosite uneori în aclorhidrie, avitaminoze, ca remediu împotriva hemoroizilor şi în convalescenţă. Sucul şi extractele mai erau indicate în tratamentul victimelor radiaţiilor.
Fructele de aronia prezintă un conţinut ridicat de antociani, molecule responsabile pentru pigmentarea albastră şi roşie a fructelor şi prezintă, de asemenea, un conţinut de antioxidanţi mai mare decât coacăzele negre. Conţinutul mare de antociani a dus la intensificarea cercetărilor ştiinţifice asupra activităţilor biologice ale extractelor, o atenţie deosebită fiind acordată şi acţiunii chemopreventive a polifenolilor şi rolului acestora în reducerea simptomelor afecţiunilor cauzate de dieta neadecvată, precum hipertensiunea şi ateroscleroza. Rezultatele preliminare obţinute de cercetări sugerează că suplimentarea alimentaţiei cu aronia poate reduce colesterolul total şi glucoza sangvină atunci când este administrată persoanelor cu nivele ridicate de colesterol şi glicemie. Fructele de aronia sunt o alegere bună și pentru persoanele care doresc să consume hrană bogată în antioxidanţi şi antociani.
Fructele de aronia prezintă un conţinut ridicat de sorbitol, cantitatea de fibre raportată la materialul proaspăt fiind redusă, 0,3-0,6% şi de asemenea un conţinut mai scăzut de proteine şi grăsimi dietare de 0,70 şi respectiv 0,14.
Numele botanic al acestei plante provine din limba greacă, unde altho înseamnă a vindeca. Înainte de a fi recunoscută ca plantă medicinală, nalba a fost folosită pentru mâncare, fiind o delicatesă pentru romani, chinezi și egipteni, iar în Franța se folosea în primăvară, în salate, pentru stimularea rinichilor.
Ca plantă medicinală, Theophrastus (372-286BC) a fost primul care a menționat că rădăcina de nalbă pusă în vin dulce combate tusea. Hippocrate prescria un decoct din rădăcină pentru a trata vânătăile, hemoragiile din răni. Dioscorides recomanda cataplasme cu rădăcină de nalbă pentru înțepăturile și mușcăturile de insecte și prescria un decoct atât pentru durerile dentare și vomă cât și ca un antidot pentru otrăvuri.În secolul X, medicii arabi foloseau cataplasmele cu nalbă pentru tratarea inflamațiilor iar medicii europeni foloseau rădăcina de nalbă intern și extern pentru acțiunea sa liniștitoare în tratarea durerilor dentare și de gât, deranjamentelor digestive și iritaților căilor urinare. Nicholas Culpeper, un botanist englez, recomandă nalba pentru a fi inclusă în U.S. Pharmacopoeia, la mijlocul secolului al XIX-lea. Farmacopeea Română X îi dedică plantei două monografii (Althaeae folium și Althaeae radix).
Nalba este o plantă erbacee, bianuală sau vivace, cu tulpină dreaptă, înaltă de până la 1 m, ramificată și acoperită cu peri, cu flori mari de culoare roz-violacee cu vinișoare violete, frunze lung-pețiolate, verzi-albicioase și catifelate datorită perilor foarte deși. În flora spontană vegetează numai în zonele de câmpie, prin locuri ruderale, pe lângă drumuri, garduri și pe lângă zidurile caselor părăsite. Înflorește din iulie și până în septembrie.În scopuri medicinale se utilizează rădăcinile decorticate, frunzele și florile.
Mucilagiile, sunt compoziția majoră a nalbei având diferite acțiuni. Nalba mare este emolientă și expectorantă, protectoare pentru mucoase și țesuturi, fiind indicată în tratarea afecțiunilor aparatului respirator (tuse, laringită, bronșită, etc.). Proprietățile imunostimulatoare și antiinflamatoare ale nalbei sunt determinate, pe lângă mucilagii, și de taninuri, săruri minerale (Ca, K, Mg, Na, Mn, Zn, Cu) utilizându-se cu succes în tulburările gastrointestinale și afecțiunile renale.
Se utilizează intern sub formă de ceai iar extern sub formă de cataplasme sau gargară.
Ceai Calmotusin Ingerasul 50 g Dacia Plant
Acest ceai va calma tusea, va normaliza secretiile bronsice si va decongestiona tractul respirator, in acest fel mentinand sanatatea traheei si bronhiilor. Administrati celui mic Calmotusin ceai pentru ca inca de la primele simptome tusea anunta o problema de sanatate: o raceala sau o problema respiratorie mai severa.
Beneficii:
-functionarea normala a aparatului respirator, prin:
-normalizarea secretiilor bronsice,
-decongestionarea tractului respirator,
-mentinerea sanatatii traheei si a bronhiilor.
-functionarea normala a aparatului respirator, prin:
-normalizarea secretiilor bronsice,
-decongestionarea tractului respirator,
-mentinerea sanatatii traheei si a bronhiilor.
Compozitie:
-sulfina (Melilotus officinalis) - flori (15%);
-cimbrisor (Thymus serpyllum) - parti aeriene (10%);
-ciubotica-cucului (Primula officinalis) - parti aeriene (10%); -grindelia (Grindelia robusta) - parti aeriene (10%);
-hibiscus (Hibiscus sabdariffa) - flori (10%);
-nalba-mare (Althaea officinalis) - radacini (10%);
-portocal (Citrus sinensis)- coaja (10%);
-busuioc (Ocimum basilicum) - parti aeriene (5%);
-cimbru-de-cultura (Thymus vulgaris) - parti aeriene (5%);
-lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) - radacini (5%);
-lichen-de-piatra (Cetraria islandica) - tal (5%);
-menta (Mentha piperita)- parti aeriene (5%).
-sulfina (Melilotus officinalis) - flori (15%);
-cimbrisor (Thymus serpyllum) - parti aeriene (10%);
-ciubotica-cucului (Primula officinalis) - parti aeriene (10%); -grindelia (Grindelia robusta) - parti aeriene (10%);
-hibiscus (Hibiscus sabdariffa) - flori (10%);
-nalba-mare (Althaea officinalis) - radacini (10%);
-portocal (Citrus sinensis)- coaja (10%);
-busuioc (Ocimum basilicum) - parti aeriene (5%);
-cimbru-de-cultura (Thymus vulgaris) - parti aeriene (5%);
-lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra) - radacini (5%);
-lichen-de-piatra (Cetraria islandica) - tal (5%);
-menta (Mentha piperita)- parti aeriene (5%).
Administrare:
Copii sub 1 an: cate 50 -100 ml macerat sau infuzie de 2-3 ori pe zi.
Copii intre 1 si 3 ani: cate 150 ml macerat sau infuzie de 2-3 ori pe zi.
Copii intre 4 si 6 ani: cate 200 ml macerat sau infuzie de 2-3 ori pe zi.
Copii sub 1 an: cate 50 -100 ml macerat sau infuzie de 2-3 ori pe zi.
Copii intre 1 si 3 ani: cate 150 ml macerat sau infuzie de 2-3 ori pe zi.
Copii intre 4 si 6 ani: cate 200 ml macerat sau infuzie de 2-3 ori pe zi.
Contrandicatii
Intoleranta la oricare dintre componentele produsului.
Intoleranta la oricare dintre componentele produsului.
Rolul componentelor:
Nalba este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.
Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.
Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.
Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.
Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.
Nalba este o plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.
Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.
Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.
Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.
Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.
Plantă ierbacee, perenă, cu tulpina şi inflorescenţe de culoare albăstruie-vineţie, de unde şi numele, prevăzute cu ţepi. Tulpina înaltă de 30-60 cm este ramificată numai la partea superioară, prezintă frunze mici, rigide, cele bazale ovate, cu marginea dinţată, iar cele superioare mici, fără peţiol, palmat-sectate cu lobii dinţaţi. Florile sunt dispuse în capitule albăstrui, fructele sunt diachene păroase. Se recoltează părţile aeriene ale plantei, în timpul înfloririi, în perioada iulie-septembrie.
Sulfina a fost folosită ca remediu de sute de ani. Egiptenii obișnuiau sa trateze viermii intestinali și durerile de urechi cu această plantă, iar medicul renumit din sec. al II-lea, Galen, prescria sulfina în cataplasme pentru ameliorarea inflamațiilor şi articulaţiilor tumefiate. Anglo-saxonii o foloseau sub formă de balsam pentru răni și injurii, remediu ce încă se mai păstrează în mediul rural britanic.
Planta crește înaltă de aproximativ 1m și are florile inconfundabile: galbene, delicate și cu un miros dulce, care aduce aminte de cel al vaniliei. Este o planta bianuală, adică trăiește 2 ani, și înflorește din mai până în august, fiind mare iubitoare de soare și de lumină. O găsim de la câmpie până în zonele deluroase înalte, fiind întâlnită mai ales la marginea terenurilor cultivate.
Conţine glucoză şi cumarină (ce imprimă mirosul specific plantei uscate), melilotină, derivaţi ai acidului cumaric, taninuri, rezine, săruri minerale, dar şi flavonide. Acestea au un mare efect antiinflamator.
Se foloseşte în boli ale aparatului respirator (tuse, guturai, bronşită, astm bronşic), boli de stomac (crampe, colici intestinali, vomă, hemoroizi), boli de ficat (icter şi hepatită cronică), afecţiuni renale şi genitale (menstre dureroase, bufeuri ale menopauzei, cistite), afecţiuni cardiovasculare (reglarea tensiunii arteriale, ateroscleroză, dilatarea vaselor periferice, varice, flebite), boli de ochi (conjunctivită), afecţiuni bucale (abcese dentare, afte, gingivite, faringite), afecţiuni ale sistemului nervos (hiperexcitabilitate, spasme, ameţeli, dureri de cap, insomnie, anorexie), dureri reumatice. Ȋn ceea ce privește uzul extern, sulfina este utilizatǎ ȋn reumatism, rǎni, abcese dentare, herpes, afte bucale.
Nu se recomandǎ utilizarea sulfinei la femeile ȋnsǎrcinate și nici ȋn cazul celor care alǎpteazǎ.
Planta crește înaltă de aproximativ 1m și are florile inconfundabile: galbene, delicate și cu un miros dulce, care aduce aminte de cel al vaniliei. Este o planta bianuală, adică trăiește 2 ani, și înflorește din mai până în august, fiind mare iubitoare de soare și de lumină. O găsim de la câmpie până în zonele deluroase înalte, fiind întâlnită mai ales la marginea terenurilor cultivate.
Conţine glucoză şi cumarină (ce imprimă mirosul specific plantei uscate), melilotină, derivaţi ai acidului cumaric, taninuri, rezine, săruri minerale, dar şi flavonide. Acestea au un mare efect antiinflamator.
Se foloseşte în boli ale aparatului respirator (tuse, guturai, bronşită, astm bronşic), boli de stomac (crampe, colici intestinali, vomă, hemoroizi), boli de ficat (icter şi hepatită cronică), afecţiuni renale şi genitale (menstre dureroase, bufeuri ale menopauzei, cistite), afecţiuni cardiovasculare (reglarea tensiunii arteriale, ateroscleroză, dilatarea vaselor periferice, varice, flebite), boli de ochi (conjunctivită), afecţiuni bucale (abcese dentare, afte, gingivite, faringite), afecţiuni ale sistemului nervos (hiperexcitabilitate, spasme, ameţeli, dureri de cap, insomnie, anorexie), dureri reumatice. Ȋn ceea ce privește uzul extern, sulfina este utilizatǎ ȋn reumatism, rǎni, abcese dentare, herpes, afte bucale.
Nu se recomandǎ utilizarea sulfinei la femeile ȋnsǎrcinate și nici ȋn cazul celor care alǎpteazǎ.
- Stoc
- In stoc limitat
- Cantitate
- Forma de prezentare
- Pachet
Nicio recenzie
Tap to zoom
