NUTRISAN HP (pentru protecția ficatului) 70 capsule Favisan

NUTRISAN HP (pentru protecția ficatului) 70 capsule Favisan

Pentru protecţia ficatului.

Efecte: este hepatoprotector; stimulează funcţia hepatică şi pancreatică; stimulează creşterea secreţiei biliare a ficatului şi creşterea eliminarii bilei în intestine; pe termen lung, favorizează regenerarea celulei hepatice. Asigură o diureză normală; scade colesterolul; dezvoltă remarcabile efecte antibiotice.

Recomandări: ca adjuvant în afecţiuni hepatice, pancreatice, renale şi boli alergice pe fond hepatic; erupţii cutanate, migrene digestive, supraponderabilitate, retenţie de apă în ţesuturi, artrite.

Mod de utilizare: ca supliment alimentar

Doza zilnică recomandată: 3 x 1 capsulă/zi, în timpul mesei

Ingrediente/capsulă: 1 cps (0,2 g) conţine: 100 mg rostopască (Chelidoni herba), 94 mg anghinare (Cynarae folium), 2 mg lavandă (Lavandulae herba), 1 mg cicoare (Cichorii herba), 1 mg sunătoare (Hyperici herba), 1 mg volbură (Convolvuli herba), 1 mg turiţă (Agrimoniae herba)

Rolul componentelor:

Rostopasca este o plantă medicinală foarte cunoscută pentru tratarea afecţiunilor veziculei biliare şi ale ficatului, având acţiune de stimulare a secreţiei biliare şi de eliberare a acesteia în intestin, acţiune antispastică asupra tubului digestiv, cicatrizantă a rănilor şi a ulcerelor vechi, uşor diuretică, purgativă şi depurativă.

Rostopasca se mai numeşte şi Iarba rândunicii pentru că înfloreşte la venirea rândunicilor din ţările calde. Creşte în crăpăturile zidurilor, printre mărăcini, în grădini, conţine uleiuri esenţiale şi săruri şi este aspră şi amară la gust.

Este o plantă foarte eficientă în tratarea litiazei biliare, adică a pietrelor la vezicula biliară, a icterului, a  spasmelor gastrointestinale şi bronşice, a migrenelor de cauză biliară.

Rostopasca este un inamic al tuturor blocajelor, ameliorând astfel funcţia hepatică şi biliară dar şi a stărilor emoţionale, anxietatea, îngrijorarea pentru viitor fiind transformate într-o deschidere către o acceptare şi o înţelegere mai bună a acestuia.

Astfel, este dobândită mai multă energie, diminuîndu-se oboseala intelectuală şi surmenajul.

Plantă ierboasă originară din regiunea mediteraneană, la noi specie de cultură, bienală, în primul an formează o rozetă de frunze mari de culoare verde-închis pe partea superioară şi albicioase pe partea inferioară cu peri albi şi moi. În al doilea an se formează tulpini de 0,6-1,8 m, cu flori roşii-violacee.

Originile anghinarei ne sunt cunoscute în timp, de pe vremea filosofului şi naturalistului grec Theophrastus (371-287 Î.H.), Pedanius Dioscorides (40-90 D.H.), Pliniu cel Bătrân, (23-79 D.H.), care au descris-o în scrierile lor şi au folosit-o.

Grecii antici o vedeau ca pe o delicateţă şi ca pe un afrodisiac. Romanii bogati foloseau anghinarea preparată cu miere şi oţet, asezonată cu cumin, astfel ea putând să fie şi păstrată de-a lungul anului.

Începând din anii 80 D.H., maurii încep cultivarea anghinarei în zona Granadei.

Se consideră că anghinarea a fost făcută celebră de către Caterina de Medici (1519-1589). care a introdus-o în Franţa atunci când ea sa căsătorit cu regele Henric al II-lea (1519-1559), la mijlocul secolului al 16-lea.

Galenoterapia începutului de secol XX în România indica utilizarea medicinală a frunzei de anghinare ca antinevritică, indicată pentru bolile prezentând tulburări ale metabolismului hidraţilor de carbon şi tulburarea metabolismului apei, dând un tablou simptomatic polinevritic.

S-a stabilit că anghinarea posedă proprietăţi diuretice, coleretice, hipocolesterolemiante, hipolipemiante şi hepatostimulatoare.

Anghinarea este cunoscută pentru gustul ei amar, care este atribuit în mare unui compus numit cinarină, considerată unuil din principiile biologic active cele mai importante ale anghinarei. Alte principii active importante sunt flavonoidele, lactonele sescviterpenice, polifenolii şi acizii cafeoilquinici.

În anii 1970 oamenii de ştiinţă europeni au arătat prima dată abilitatea cinarinei de a reduce colesterolul la oameni. Unul din cele mai recente studii, publicat în anul 2000, a utilizat un extract din frunzele de anghinare standardizat în cinarină a stabilit efectul hipocolesterolemiant al acestuia.

Proprietăţile hepatoprotectoare şi detoxifiante ale ficatului au intrat în atenţia cercetătorilor în 1966, când s-a realizat un studiu care susţine efectele hepatoregeneratoare la şobolani. Un studiu realizat în 1987 care s-a concentrat asupra efectelor pe celulelor hepatice de şobolan supuse acţiunii nocive a unor substanţe chimice, a găsit că cinarina şi acizii cafeici au efecte hepatoprotectoare semnificative.

Utilizarea modernă a anghinarei se concentrează pe utilitatea sa în tratamentul hiperlipidemiei, hipercolesterolemiei, dispepsiei şi afecţiunilor care necesită o creştere a colerezei.