Multivitamine si Minerale + Ginseng 50+ 56 cpr Zdrovit

Ginsengul este o plantã originarã din China şi este cultivatã pe scarã largã în Asia, nu doar în ţara de origine, ci şi în Coreea, Japonia şi Rusia.
Rãdãcinile de ginseng se bucurã, de mai bine de 2000 de ani, de o reputaţie ieşitã din comun, fiind considerate un panaceu. Faptul acesta s-a reflectat pânã şi în denumirea latinã a plantei („panax” înseamnã medicament universal).
Pornind probabil de la forma rãdãcinilor de ginseng, care sugereazã forma corpului uman cu mâinile şi picioarele de o parte şi de alta a trunchiului, s-a rãspândit credinţa popularã cã aceste rãdãcini ar fi bune la tratarea bolilor oricãrui organ al corpului omenesc.
Faima ginseng-ului s-a extins în ultimele decenii aproape peste tot în lumea occidentalã. Pe lângã specia asiaticã sunt cunoscute o serie întreagã de specii înrudite, dintre care cele mai familiare sunt ginseng-ul american (Panax quinquefolius) şi ginseng-ul japonez (Panax japonicus). Ginseng-ul siberian (Eleutherococcus senticosus) nu aparţine genului Panax şi nu conţine substanţele active specifice acestuia.
Ginsengul siberian aparține familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi  oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus.  Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”.  După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonica.

Vitamina B12 constituie cel mai puternic factor antianemic cunoscut pana in prezent. Desi este hidrosolubila, B12 se acumuleaza totusi, intr-o masura oarecare, in ficat, rinichi, plamani si splina. Cantitatea de vitamina ramasa nu este importanta si nu poate avea un efect toxic.
Vitamina B12 se gaseste cu precadere in produsele de origine animala:
Pentru vegetarieni, alegerea perfecta sunt cerealele fortificante pentru micul dejun.
Cantitatea zilnic necesara pentru un adult este de 2,4 mcg vitamina B12 pe zi.
Cand sistemul digestiv este inapt sa absoarba aceasta vitamina, apare un deficit, iar un regim alimentar inadecvat - tipic mai ales pentru vegetarienii convinsi, care nu consuma nici produse lactate si nici oua, poate genera carente de vitamina B12. De asemenea, persoanele in varsta sunt predispuse la deficitul mentionat.
Simptomele comune asociate cu deficienta de vitamina B12 pot include constipatie, pierderi de memorie, dificultati in mersul pe jos sau cand faci miscare, anemie, tulburari ale starii de spirit, amorteala, inflamarea limbii, dezorientare, deteriorarea tecii de mielina si dementa.
O cantitate insuficienta de vitamina B12 ar permite eliminarea unei substante numita homocistina care, atunci cand depaseste un anumit nivel, devine nociva pentru celulele cerebrale.
In acelasi timp, pe baza proprietatii sale procoagulante, care reprezinta un pericol pentru peretii arterelor, homocistina ar putea fi legata si de maladiile cardiovasculare.
Vitamina B12 este indispensabila pentru crestere. Femeile insarcinate sau cele care alapteaza au nevoie de extra portii de vitamina B12, la fel ca si de toate celelalte sunstante nutritive esentiale. Acestea trec in planceta in timpul sarcinii si contribuie la dezvoltarea copilului. Si sugarii hraniti de la pieptul mamei au nevoie sa primeasca acesti nutrienti.
Lipsa lor poate provoca importante probleme pentru sanatatea celor mici.

Acidul folic mai este cunoscut si sub denumirea de acid pteroyl-L-glutamic si se incadreaza in randul vitaminelor hidrosolubile din grupul B. Aceasta vitamina trebuie sa fie transformata la nivel hepatic in acid dihidrofolic, ulterior este folosita in organism. Corpul uman nu poate sintetiza folat (echivalentul natural al acidului folic), din aceasta cauza este necesar ca dieta zilnica sa cuprinda aceasta vitamina.
Acidul folic este o vitamină solubilă în apă (hidrosolubilă) a cărei origine vine de la cuvântul latin „folium“ („frunză“), întrucât prima dată a fost obţinut, în condiţii de laborator, din frunze de spanac. Vitamina se distruge uşor în procesul pregătirii alimentelor, mari cantităţi pierzându-se în timpul prelucrării şi conservării legumelor şi măcinării grâului. Acesta se găseşte în mod natural în drojdia de bere, în ficat, în frunzele zarzavaturilor.
Acidul folic şi grupul de compuşi înrudiţi, cunoscut sub denumirea generică de vitamina B6, servesc drept coenzime în reacţiile chimice implicate în biosinteza proteinei şi necesare pentru producerea normală a celulelor roşii ale sângelui şi pentru înmulţirea celulelor.
Deci, această vitamină este extrem de necesară organismului pentru producerea celulelor noi: celulele pielii, celulele părului, celulele albe imune ale sângelui, celulele roşii ale sângelui etc. Dar acidul folic participă şi la eliminarea grăsimii depuse în ficat şi la transformarea unui aminoacid în altul în vederea resintezei proteinelor organismului, întrucât aminoacizii sunt doar părţi componente ale altor structuri.
Orice femeie aflată la vârsta fertilă ar trebui să ia suplimente cu acid folic, mai ales în cazul în care îşi doreşte să devină mamă. Specialiştii susţin că această substanţă este deosebit de importantă pentru dezvoltarea normală a bebeluşilor, iar administrarea încă dinainte de a rămâne însărcinată este chiar mai importantă decât în primele luni de sarcină.
Acidul folic este o formă a vitaminei B9, ce are un rol extrem de important în formarea celulelor, şi mai ales a celor roşii. Atunci când nu este prezent în cantitate suficientă în dieta zilnică, se poate ajunge la anemie şi alte probleme. Pentru femeile însărcinate însă este şi mai important, întrucât previne defectele congenitale la bebeluşi, cum ar fi spina bifida şi alt defect de tub neural, malformaţii faciale precum buza de iepure sau gura de lup.
Dacă ceva nu este în regulă, anomaliile menţionate se formează în primele săptămâni de sarcină, când femeia de multe ori nici nu bănuieşte că urmează să devină mămică. Specialiştii avertizează că organismul nostru nu este capabil să stocheze acidul folic de la o zi la alta, astfel că avem nevoie de o alimentaţie zilnică extrem de bogată în această substanţă sau, mai simplu, să ne asigurăm doza zilnică necesară din suplimente sub formă de tablete sau capsule. Iată de ce este importantă administrarea acidului folic tuturor femeilor în perioada fertilă.

Vitamina B6, cunoscută şi sub numele de piridoxină, face parte din complexul de vitamine B şi are un rol important în formarea hemoglobinei, în metabolismul aminoacizilor, proteinelor, glucidelor şi lipidelor (îndeosebi al acizilor graşi esenţiali), fiind şi stimulent muscular; are influenţă benefică asupra pielii, precum şi în procesul de creştere.
De asemenea, piridoxina poate ajută în tratamentul afecţiunilor cardiovasculare, ameliorează simptomele sindromului premenstrual, depresiei, artritei, elimină senzaţia de greţuri matinale în cazul femeilor însărcinate şi previne instalarea afecţiunilor oculare cauzate de înaintarea în vârstă.
Deficitul de vitamina B6 se manifestă prin: slăbiciune musculară, anemie, insomnie, căderea părului, oboseală, piele uscată., pierdere în greutate, tulburări neurologice, inflamaţii ale limbii.
Excesul de vitamina B6 este extrem de rar, însă poate apărea în cazul administrării unor doze ridicate, peste limita recomandată, pe o perioadă îndelungată de timp, caz în care persoana se poate confrunta cu fotosensibilitate, arsuri stomacale, greaţă, tulburări sensitive şi motorii.
Cele mai bune surse naturale de vitamina B6 sunt: drojdia de bere, cerealele integrale, bananele, somonul, spanacul, gălbenuşul de ou crud, seminţele de floarea-soarelui, avocado.
Vitamina C, cunoscuta si sub denumirea de acid ascorbic, este unul dintre cei mai siguri si mai eficienti nutrienti. Printre beneficiile sale se numara protejarea organismului impotriva deficientelor imunitare, a bolilor cardiovasculare, a problemelor prenatale, a bolilor de ochi si chiar impotriva imbatranirii pielii.
In 1912, biochimistul polonez Casimir Funk dezvolta conceptul de vitamine. Intre 1928 si 1933, doua echipe independente, formate din cercetatorul ungur Albert Szent György si cercetatorul american Joseph L. Sviberly, pe de-o parte, si cercetatorii americani Charles Glen King si W. A. Waugh, pe de alta parte, izoleaza vitamina C (acidul hexuronic). Acidul hexuronic este denumit apoi acid ascorbic, recunoscandu-se formal natura antiscorbutica a compusului. In 1937, cercetatorul Albert Szent György primeste Premiul Nobel pentru medicina pentru aceasta descoperire.
Folosirea in scop medicinal a vitaminei C dateaza inca din secolul 18. Scorbutul, boala cauzata de deficienta vitaminei C, era o problema frecvent intalnita, in special printre marinari si navigatori, estimarile aratand ca peste 2 milioane dintre acestia au fost afectati. In 1747, James Lind, un medic scotian, a facut un experiment pentru tratatea scorbutului si a descoperit ca doar portocalele si lamaile ameliorau simptomele bolii.
Din 1928 pana in 1933, o echipa de cercetatori maghiari, Joseph L. Svirbely, Albert Szent-Györgyi si cercetatorul american Charles Glen Kind au izolat pentru prima data vitamina C si i-au dat denumirea de acid ascorbic. De atunci, vitamina C a fost folosita nu numai in tratarea scorbutului, ci si pentru imbunatatirea imunitatii, impotriva simptomelor de gripa si raceala, dar si ca supliment, pentru a proteja intregul organism.
Spre deosebire de animale, organismul uman nu poate sintetiza singur vitamina C, motiv pentru care are nevoie sa isi ia doza din alimentatie si din suplimente. Vitamina C are numeroase efecte pozitive, inclusiv asupra regenerarii pielii. Aceasta ajuta la cresterea si regenerarea testurilor din tot corpul, prin faptul ca iti ajuta organismul sa produca mai mult colagen. Colagenul este o proteina esentiala pentru regenerarea pielii, intretinerea articulatiilor, tendoanelor, ligamentelor, cartilajelor si a vaselor de sange.
De asemenea, vitamina C este un antioxidant puternic, care impiedica actiunea radicalilor liberi (compusi rezultati in urma proceselor de oxidare, dar si ca urmare a contactului cu agenti sau substante poluante) asupra organismului. Acumularea radicalilor liberi in organism este periculoasa in timp, deoarece este unul dintre factorii care contribuie la imbatranire, dar si la aparitia unor boli cardiovasculare, a artritei si a cancerului.
Avem nevoie de vitamina C si pentru a sintetiza cei mai importanti neurohormoni: noradrenalina, adrenalina, dopamina, produsi in sistemul nervos sau in glandele suprarenale. Unele dezechilibre hormonale pot indica si o deficienta de vitamina C, deoarece aceasta stimuleaza si protejeaza glanda hipofiza, care secreta hormonii responsabili de sexualitate, psihic, crestere si de functionare a tiroidei.
Vitamina C se gaseste in concentratii mari in creier, leucocite, ochi, glande suprarenale, ficat, tiroida, mucoasa intestinului subtire sau in splina. Acestea au concentratii de vitamina C de la 10 pana la 50 de ori mai mari ca acelea din plasma, celulele rosii sau din saliva. De aceea, cand apare o deficienta de vitamina C, acestea sunt primele organe afectate.