MEMORY BLEND 100CPS - Secom

MEMORY BLEND 100CPS - Secom

Ajuta la stimularea si sustinerea activitatii cerebrale in perioadele de efort intelectual intens.

Beneficii:

-Stimularea si sustinerea activitatii cerebrale (imbunatateste memoria, concentrarea, atentia, invatarea, starea emotionala)
-Imbunatatirea circulatiei sangvine si a nivelului de oxigen cerebral
-Reducerea riscului scaderii capacitatii intelectuale prin deficit de iod
-Adaptarea organismului la factorii solicitanti: imbunatateste functiile tiroidei si a glandelor suprarenale
-Reducerea stresului oxidativ: chelateaza fierul in exces din tesutul cerebral

Compozitie/2 capsule:

Amestec patentat: 800 mg
Menta
(Mentha x piperita)(partea aeriana)
Ginseng-siberian
(Eleutherococcus senticosus)(radacina)
Gotu Kola
(Centella asiatica)(partea aeriana)
Kelp
(Laminaria spp.)(planta intreaga)
Rozmarin
(Rosmarinus officinalis)(partea aeriana)
Damiana
(Turnera diffusa)(frunza)
Nuc cenusiu
(Juglans cinerea)(scoarta)
Componente homeopate
fosfat de potasiu 3x , fosfat de fier 3x , siliciu 6x

Administrare:

Cate 2 capsule/zi la masa cu 200ml de apa sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

Atentionari:

A nu se administra femeilor insarcinate sau persoanelor diagnosticate cu hipertiroidism. A nu se administra mai mult de 6 luni consecutiv.

Rolul componentelor:
Ginsengul siberian aparține familiei Araliaceae, fiind o rudă îndepărtată a ginsengului asiatic, Panax ginseng. Arbust deciduu, înalt de până la 3 m, nativ în regiunea taigalei Estului îndepărtat (partea de sud-est a Rusiei, nordul Chinei). De la ginsengul siberian folosim rizomii şi rădăcinile, care se recoltează primăvara devreme sau toamna la afârşitul perioadei de vegetaţie.
Plantele din genul Ginseng sunt printre cele mai vchi şi mai preţuite plante folosite în fitoterapie. Utilizarea lor în medicina chineză merge în urmă cu până la 4000 de ani. În poporul chinez există de foarte multă vreme credinţa că ginsengul (aici fiind vorba de cel asiatic, Panax ginseng) creşte longevitatea, îmbunătăţeşte sănătatea, memoria şi pofta de mâncare.
Ginsengul siberian are o poveste diferită, istoria recentă începând în 1855 când doi  oameni de ştiință ruşi au călătorit din St. Petersburg înspre regiunea Ussuri din Rusia, de-a lungul râului Amur. În această regiune unul din ei a boservat o vastă zonă vegetată de acest arbust cu frunze asemănătoare castanului şi cu lăstari semănând cu ginsengul asiatic şi, nefiind capabili să identifice planta, cei doi oameni de ştiinţă au luat un exeplar cu ei înapoi la St. Petersburg pentru a o clasifica. Astfel, planta a primit denumirea Eleuthero, însemnând arbust-fără-fructe, şi denumirea specifică de senticosus, care tradusă din latină înseamnă spinos. Abia la mijlocul secolului XX a fost redescoperit, când oamenii de ştiinţă ruşi au început investigațiile ştiinţifice asupra substanţelor plantei care ”produc o rezistenţă nespecifică a organismului”. Aceste substanţe au fost denumite adaptogeni.
În occident, cercetările asupra substanţelor adaptogene au început cu Panax, acesta fiind cel mai cunoscut şi utilizat până atunci. Dar, din cauza costurilor ridicate pe care le impunea procurarea plantei, cercetătorii au căutat alternative printre speciile genului, iar cel mai promițător s-a dovedit a fi ginsengul siberian, iar începând din anii 1950 s-au realizat numeroase studii asupra efectelor acestei plante, fiind evaluată şi utilizarea sa tradiţională.
În medicina tradiţională chineză este denumit “Ci-wu-jia”. Duke (1985) a raportat faptul că planta a fost folosită în oraşul Harbin din Nord-Estul Chinei ca remediu popular pentru bronşită, afecţiuni cardiace, şi reumatism, utilizarea regulată a plantei fiind pentru a revigora organismul, a îmbunătăţi starea generală de sănătate, a îmbunătăţi memoria, pofta de mâncare, pentru creşterea longevităţii, în fond servind ca medicament preventiv şi tonic general. În Taiwan era folosit în medicina populară la pacienţi cu hepatite şi cancer.
Referinţele bibliografice, mergând până în 1960, relevă faptul că ginsengul siberian a fost utilizat medicinal şi în restul lumii timp de decade – are utilizare medicinală în Franţa fiind cuprins în Farmacopeea Franceză 10, în Germania, în Rusia, în Regatul Unit fiind cuprins de asemenea în British Herbal Pharmacopoeia, în china în Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005. De la publicarea primului articol în 1960, au mai apărut peste 1000 de articole despre Eleutherococcus.  Preparate din ginsengul siberian au fost utilizate în scop medicinal în Germania dinainte de 1978, când a fost notificat de către autoritatea germană primul produs medicinal. Acum este pe larg comercializat în farmacii, sau în magazinele naturiste ca şi supliment alimentar, în Statele Unite şi Europa.
S-au realizat numeroase studii farmacologice şi clinice, precum şi recenzii publicate în jurnalele medicale şi farma, începând încă din 1957. În 1962 în fosta URSS a fost aprobat de către Comitetul Farmacologic un extract din plantă pentru utilizare clinică sub indicaţia de „stimulent”. În 1966 a fost recomandat în programul sovietic spaţial, iar în 1968 a fost publicată prima carte pe subiectul „Eleutherococcus”.  După aceasta, rezultatele obţinute în studiile realizate în Rusia, au fost verificate de către cercetătorii din lumea întreagă.
În Rusia a fost utilizat de asemenea în spitale în secţiile de oncologie pentru a creşte toleranţa pacienţilor la efectele adverse ale chimio- şi radioterapiei.
În prezent utilizarea ginsengului siberian este pe larg recunoscută: ca şi tonic în cazul stărilor de oboseală de epuizare fizică, şi senzaţiilor de slăbiciune şi pierdere a concentrării; ca şi profilactic şi tonic revigorant pentru îmbunătăţirea stării psihice şi mentale în astenia funcţională, ca întăritor, în stări de convalescenţă; ca adaptogen, pentru a creşte rezistenţa organismului în cazul expunerii la factori stresanţi precum temperaturile ridicate sau scăzute, epuizare fizică, visusuri, bacterii, produse chimice, condiţii de muncă extreme, poluare chimică sau fonică.

Kelp, cunoscut și sub denumirea de Ascophyllum nodosum , este o alga de mare care crește în apă rece.
Este o specie vie de alge marine care este capabilă să producă celule identice prin încolțirea vegetativă.
Găsită sub formă de alge marine în Oceanul Atlantic de Nord, se numește, de asemenea, alba norvegiană, algă înnodată și se găsesc, de asemenea, în diferite variații de culoare măslinie și maro.
Frunzele au dimensiuni lungi, care se lipesc cu ușurință de stânci datorită rezistențelor și au un gust sărat.
Este utilizata sub formă de capsule și tablete și este luata ca supliment.
Studiile indică faptul că extractul de ascophyllum nodosum poate fi luat în fiecare zi, în funcție de cantitatea de mg consumată. Poate fi luat adăugându-l la un produs alimentar, o singură dată pe zi.
Algele de mare Kelp se presupune a fi cea mai mare sursă de iod și se răspândește în jur de 400 până la 1000 la sută din RDI. Dacă vă simțiți lipsiți de minerale naturale, ascophyllum nodosum poate fi un înlocuitor excelent.
Este o sursă bogată de peste 50 de minerale. Este utilizat pe scară largă ca supliment pentru pierderea în greutate și dă același efect ca cel al plantei de forskolină pentru pierderea în greutate. În plus, se dovedește a fi benefic pentru sistemul imunitar.
Vă ajută activ să vă protejați corpul împotriva elementelor radioactive și a toxinelor dăunătoare.

Damiana este un arbust mic din familia Passifloraceae vegetând în zona Indiilor de Vest, a Americii Centrale şi de Sud, care creşte până la 1-2m înălţime; prezintă frunze lungi de 10-25 cm, flori mici, galbene, aromatice şi fructe mici cu miros dulceag şi gust asemănător cu al smochinei.
S-a descoperit faptul că damiana era folosită ca afrodisiac în civilizaţia maiaşă antică, precum şi pentru ameţeală şi pierderea echilibrului. Un misionar spaniol a raportat faptul că indienii din zona Mexicului preparau o băutură din frunzele de damiana, adăugau zahăr şi o consumau pentru presupusa sa putere de a îmbunătăţi viaţa sexuală.
Planta are o îndelungată tradiţie de utilizare. Pe lângă efectul afrodisiac, se consideră că acţionează ca şi tonic, antidepresiv, diuretic, antitusiv şi laxativ blând, fiind tradiţional folosită în depresie, anxietate, perturbări sexuale, stări de slăbiciune, menstruaţie neregulată, ulcer gastric şi constipaţie. În Mexic planta este folosită şi pentru astm, bronşită, nevroză, spermatoree, dureri stomacale.
Prima înregistrare în literatură a efectului afrodisiac s-a găsit a fi mai veche de 100 de ani. Din 1888 până în 1947 frunzele de damiana şi elixirele preparate pe baza acestora au fost listate în Manualul Farmaceutic Naţional al Statelor Unite.
Planta a fost adusă în Europa destul de timpuriu, având în vedere faptul că aceasta apare menţionată în literatură în secolul XIX, fiind descrisă utilizarea sa în homeopatie ca tonic pentru organele genitale, în incontinență urinară și migrenă; damiana a fost prescrisă cu succes în unele forme de epuizare cerebrală și atonie generală a sistemului nervos, însoţită de dureri de cap severe si crize de paralizie.
British Herbal Pharmacopoeia citează recomandări de utilizare pentru nevroze însoţite de anxietate cu factor sexual predominant, depresie, dispepsie pe bază nervoasă, constipaţie atonică.
Compoziţia chimică a damianei este complexă, componentele sale nefiind complet identificate. Frunzele conţin până la 1% ulei volatil care cuprinde în compoziţia sa cel puţin 20 de constituenţi (printre aceştia 1,8-cineol, p-cimen, alfa- şi beta-pinen, timol, alfa-copaen şi calamen); frunzele mai conţin tanin, flavonoide, beta-sitosterol, damianină (o substanţă maron, amară), şi glicozidele gonzalitosină, arbutină şi tetrafilina B.
În 1999, pentru evaluarea utilizării tradiţionale a plantei în disfuncţii sexuale şi impotenţă, un grup de cercetători italieni au administrat damiana unor şobolani ce prezentau lentoare sexuală sau impotenţă, dar şi unor şobolani normali; planta nu a avut efect asupra animalelor normale, dar la celelalte s-a observat faptul că au devenit mai active sexual. În Statele Unite sunt patentate mai multe produse conţinând damiana şi alte plante, recomandate pentru atonie sexuală dar şi pentru anxietate, depresie, dureri de cap şi stări de epuizare. Un studiu in vitro a raportat faptul că unele substanţe din compoziţia plantei se leagă de receptorii pentru progesteron în culturile de celule tumorale mamare determinând cercetătorii să concluzioneze că aceasta are o activitate neutră sau anti-estrogenică.
Damianei i-a fost atribuit un efect inhibitor asupra sistemului nervos; aceasta a mai fost folosită, în combinaţie cu alte plante şi pentru activitatea sa termogenică.
Damiana mai ajută, de asemenea, la echilibrarea balanţei hormonale la femei şi în cazul celor aflate în perioada menopauzei la controlul apariţiei bufeurilor.
Oamenii de ştiinţă au studiat şi utilizarea tradiţională a damianei în diabet, cercetătorii mexicani raportând activitatea hipoglicemică a plantei după administrarea infuziei la şoarecii diabetici.