LOTIUNE REUMATICUS 200ML Faunus Plant

LOTIUNE REUMATICUS 200ML (IMPOTRIVA DURERILOR REUMATICE) Faunus Plant

Loțiunea Reumaticus este un extract hidroalcoolic concentrat cu acțiuni antiinflamatorii, antireumatice, stimulează circulaţia capilară și calmează durerea cauzată de reumatism. Aceasta este recomandată pentru reumatism, spondiloze, artrite, coxartroză, contuzii, echimoze, dureri articulare, dureri musculare, procese inflamatorii, deformări osoase.

Acțiuni: Antiinflamator, antireumatic, antiartritic, stimulează circulaţia capilară, calmează durerea cauzată de reumatism.

Indicații: Reumatism, spondiloze, artrite, coxartroză, contuzii, echimoze, dureri articulare, dureri musculare, procese inflamatorii, deformări osoase.

Ingrediente: Untul-pământului (Tamus communis) rădăcini (15%), Tătăneasă (Symphytum officinale) rădăcini (5%); alcool etilic min. 30% v/v.

Mod de utilizare: UZ EXTERN: Se realizează aplicaţii locale cu masaj ușor, de 2-3 ori pe zi, la nivelul zonelor afectate.

Pentru rezultate superioare, se recomandă folosirea în asociere cu unguentul REUMATICUS (cu Untul Pământului și Tătăneasă).

Contraindicații: Alergie la oricare dintre componentele produsului.

Precauţii: Se recomandă testarea prealabilă a sensibilităţii pe o porţiune mică de piele.

Produs 100% natural, obținut prin prelucrare manuală.

Nu conţine conservanţi sau coloranţi artificiali.

Rolul componentelor: 

Untul Pamantului este o plantă perenă din familia Dioscoreaceae, ierboasă, volubilă, cu rizom gros şi cărnos (5-10 cm diametru), brun la exterior şi cu numeroase rădăcini adventive, alb şi cărnos la interior, conţine numeroase rafide de oxalat de potasiu; frunzele alterne, peţiolate, cordat ovate, cu nervuri arcuate, fructul o bacă roşie cu câteva seminţe. Răspândit în partea de sud-vest a ţării noastre. În scop terapeutic re recoltează rizomul, primăvara devreme sau toamna.

Denumirea generică Tamus a fost dată plantei din credinţa că aceasta este aceeaşi plantă denumită Uva Taminia la care se face referire într-o lucrare a lui Plinius.

Untul pământului este o plantă mai puţin cunoscută şi utilizată. Intern a fost puţin folosită, mai ales pentru efectul puternic diuretic ca remediu pentru calculi, sau în combinaţie cu miere pentru afecţiuni astmatice, dar din cauza efectelor negative puternice s-a renunţat demult la această utilizare.

Extern, untul pământului a fost şi mai este folosit cu succes sub formă de cataplasme ca stimulent, sau în gută, reumatism sau pareze uşoare. Tinctura din rădăcină s-a dovedit a fi mai utilă aplicată pe degerături. Pentru răni, vechii medici recomandau realizarea unui unguent în grăsime de porc sau ceară.

Este actualmente un remediu popular folosit pentru reducerea vânătăilor ce apar în urma contuziilor. Efectele rădăcinii sunt antiechimotic, diuretic, emetic, hemolitic şi iritant. Aceasta poate fi folosită proaspătă, sau recoltată şi uscată pentru utilizări ulterioare.

Rizomul de untul pământului conţine o saponină steroidică, dioscina, cu acţiune antiinflamatoare, aceasta făcând-ul recomandat în tratamentul reumatismului. Acţiunea rubefiantă a rizomului se datorează cristalelor aciculare care rănesc pielea la frecţionare şi permit penetrarea unor amine biogene ce produc efecte iritante. Se mai recomandă în tratamentul echimozelor, contuziilor, hematoamelor (în Franţa se mai numeşte rădăcina femeii bătute).

Efectele unui extract etanolic din rădăcina de Tamus communis au fost studiate în cazul granuloamelor la şobolani, evidenţiindu-se un efect inhibitor al acestuia comparabil cu cel al medicamentelor de referinţă  hidrocortizon şi clorhidrat de benzidamină.

Tataneasa este o specie ierboasă perenă, din familia Boraginaceae, înaltă de până la 120 cm, acoperită cu peri aspri. Rizomul este scurt şi gros, din el pornind rădăcini cărnoase negricioase la exterior, albe-gălbui în interior, mucilaginoase. Frunzele sunt foarte aspre, florile grupate în cime scorpioide cu 5-10 flori, cu corola tubuloasă, de culoare roşie-violacee. Pentru tratamentele naturiste se recoltează rădăcinile, primăvara în martie-mai, sau mai degrabă toamna în septembrie-octombrie.

Denumirea specifică officinale subliniază prezenţa ei în lista de plante medicinale încă din vechime. Prima dată apare documentată în scrierile romanilor şi greciilor antici. În jurul anului 200 D.H. Dioscorides lăuda utilizarea terapeutică a tătănesei, în cartea sa Materia Medico, susţinând că denumirea generică de Symphytum provine din grecescul symphuo = a creşte împreună. În evul mediu, planta era populară prin utilizarea sa externă în vindecarea fracturilor. De-a lungul timpului a devenit din ce în ce mai utilă în tratarea problemelor respiratorii (bronşite, catar, hemoptizii, pleurezie, tuse spastică), bolilor gastrointestinale (colecistite, colite, dizenterie, diaree, ulcere, hematemeză), metroragiei, flebitelor şi tonsilitelor. A fost pomenită de asemenea pentru valoarea sa nutriţională, fiind considerată o importantă sursă de proteine şi vitamina B12, lucru neobişnuit pentru o plantă. Cataplasmele cu tătăneasă mai erau folosite pentru ameliorarea durerilor de sâni ale mamelor care alăptau.

Are o tradiţie îndelungată şi binecunoscută în special în utilizarea externă pentru tratarea rănilor, fracturilor, contuziilor inflamate, abceselor, ulcerelor varicoase şi a arsurilor.

În medicina populară românească rădăcina de tătăneasă este un remediu natural folosit pentru efectul hemostatic, calmant al durerilor, fluidifiant al secreţiilor mucoase, în afecţiunile catarale ale căilor respiratorii, în stări ulceroase, hemoptizii, diaree, dizenterie. Planta întreagă este utilizată ca vulnerară, în special extern în inflamaţii articulare, fracturi osoase, echimoze, induraţii ganglionare etc.

Rădăcinile conţin alantoină, mucilagii, amidon, aminoacizi, ulei esenţial, alcaloizi pirolizidinici în concentraţie scăzută, tanin, conferind acţiune cicatrizantă, emolientă, antiinflamatoare, hemostatică, fiind astfel indicată în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, hematoamelor, fracturilor şi ca antitusiv. Se mai folosesc şi părţile aeriene ale plantei ce conţin alantoină, mucilagii, dar în special pentru extragerea carotenoidelor.

În prezent tătăneasa este restricţionată în produsele naturiste doar la utilizarea externă, din cauza prezenţei alcaloizilor pirolizidinici, pentru care se consideră că doza zilnică internă nu trebuie să depăşească 100 μg, din cauza riscului hepatotoxicităţii.

Dar, sunt oameni de ştiinţă care privesc siguranţa utilizării plantelor din alt unghi, considerând că nu trebuie luat în discuţie doar un anumit compus individual cu potenţial toxic al plantei, ci trebuie evaluată planta ca întreg. Astfel nici tătăneasa nu poate fi privită doar ca un simplu vector pentru efectul farmacologic al unei substanţe specifice, impactul său farmacologic general fiind mult mai complex, un întreg sistem de substanţe organice active asigurând efectul plantei. În mod interesant, s-a raportat că funcţiile hepatice testate la 29 de utilizatori cronici de ceai de tătăneasă nu prezentau anormalităţi. Studiile clinice realizate până în prezent au confirmat eficienţa utilizării externe a rădăcinii de tătăneasă în durerile musculare, durerile lombare, osteoartrite etc.