Koflet cu Ghimbir 12cpr Himalaya

Koflet-H cu Ghimbir 12 cpr Himalaya este un suplimentar alimentar pentru combaterea durerilor in gat si a tusei asociate.

Beneficii:
-combate inflamatia si infectiile gatului
-calmeaza rapid durerile in gat si tusea asociata
-formeaza o bariera protectoare la nivelul mucoasei inflamate
-improspateaza respiratia

Recomandat in:
-faringita
-laringita
-tonsilita
-tuse determinata de inflamatia gatului

Compozitie:
-extract din amestec de plante medicinale (pericarp din Terminalia chebula- 7.31mg, Trikatu/ parti egale din rizomi de Zingiber officinale si fructe de Piper indonezian/Piper longum si Piper negru Piper nigrum- 2.40mg, rizomi din Alpinia galanga - 0.97mg, lemn de acacia catechu - 0.74mg) - 1..42mg; potentiatori de aroma: miere, lamaie, mentol; amestec de uleiuri esentiale (flori de cuisoare/Syzygium aromaticum - 2.10mg, friucte de Cardamon/Elettaria cardamonum - 0.06mg, Scoarta de Scortisoara/Cinnamomum zeylanicum - 0.02mg)- 2.18mg, sucroza, sirop de glucoza; miere.

Administrare :
Adulti : 1 pastila de 3-4 ori pe zi.

Rolul componentelor:
Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.
Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.
Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.
În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.
Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.
Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.

Un varf de piper negru, se adauga la aproape orice fel de reteta culinara. Folosit in trecut ca moneda de schimb si oferit zeilor drept jertfa, piperul este unul din cele mai populare condimente si este disponibil pe tot parcursul anului.
Piperul negru este fructul plantei de piper, o vita lemnoasa fina care poate atinge 10 metri in lungime in zonele tropicale. In primii 3-4 ani, piperul apare ca o grupare de flori mici albe, apoi se dezvolta in fructele cunoscute sub numele de boabe de piper.
Acest condiment ofera organismului multe beneficii
-Piperul negru are efect antioxidant si antibacterian care promoveaza starea de sanatate a tractului digestiv. Acesta imbunatateste digestia si mentine sanatatea intestinala.
-Piperul negru are proprietati diaforetice si diuretice.
-Acesta stimuleaza descompunerea celulor grase, reduce continutul de grasimi mentinandu-va supli si oferindu-va energie.
-Este de ajutor in cazurile de tuse, raceli si amelioreaza simptomele sinuzitei.
-Extractele de piper sunt utile pentru persoanele care doresc sa renunte la fumat si diminueaza simptomele de sevraj.
-Un alcaloid ce se gaseste in piper si este numit piperina este responsabil cu amplificarea biodisponibilitatii unor substante nutritionale sau medicamente si are de asemenea, proprietati anti-cangerigene.
-Piperul negru poate ajuta la tratarea unor afectiuni ale pielii si reduce susceptibilitatea de a dezvolta cancer de piele, care este cauzat de expunerea in exces la radiatiile ultraviolete.
-Acest condiment lupta impotriva cariilor dentare si poate calma durerile de dinti.
-Poate fi folosit ca antidepresiv natural si incurajeaza absorbtia de substante nutritive cum ar fi seleniu, vitamina B, curcumina, si beta-caroten in toate tesuturile organismului, imbunatatind astfel starea generala de sanatate.
-Piperul negru ajuta la reducerea inflamatiilor si stimuleaza pofta de mancare, aspect important in cazul persoanelor anorexice si a persoanelor cu tulburari de alimentatie.
Piperul negru stimuleaza papilele gustative care trimit o comanda stomacului sa creasca secretia de acid clorhidric, imbunatatind astfel digestia. Acidul clorhidric este util pentru digestia proteinelor si a altor componente alimentare din stomac. Atunci cand in organism productia de acid clorhidric este insuficienta, produsele alimentare pot ramane o perioada mai lunga in stomac, ceea ce determina aparitia de arsuri sau indigestii sau pot ajunge in stomac unde servesc ca hrana pentru bacteriile intestinale nocive, ale caror activitati produc gaze, iritatii, diaree ori constipatie.
Piperul negru a fost de mult timp recunoscut ca un carminativ, o proprietate datorata probabil, efectului benefic asupra stimularii productiei de acid clorhidric. In plus, piperul negru are efect diaforetic si diuretic.Piperul negru are proprietati antioxidante impresionante si are efect antibacterian - un al mod in care acest minunat condiment ajuta la pastrarea starii de sanatate a tractului digestiv. Piperul negru va ajuta sa obtineti mai multe beneficii din alimente si chiar stimuleaza distrugerea celulelor de grasime, permitandu-va sa va pastrati greutatea dorita in timp ce va ofera energie pentru a arde grasimile.

În China antică, arborele de scorțișoară era văzut drept pomul vieții, oricine gusta din fructele sale fiind dăruit cu nemurire și fericire eternă. Legenda spune că focul prin care pasărea Phoenix moare și apoi renaște este întreținut de mirodenii precum scortișoara. Egiptenii din antichitate foloseau scorțișoara în cosmetică și ca ingredient pentru îmbălsămarea celor morți.Scorțișoara era utilizată, totodată, în ceremoniile religioase, iar în Mexic, nordul Africii și Arabia era o mirodenie obisnuită pentru mâncare și un ingredient apreciat al ceaiului și cafelei. În Persia și apoi în Europa , scorțișoara era considerată a fi un puternic afrodisiac. Încă din Evul Mediu , scortișoara era considerată drept un stimulent al apetitului și digestiei. Într-adevăr, scorțișoara, asemeni altor mirodenii, este recunoscută pentru ușurarea digestiei și a fost folosită în scopuri medicale pentru tratarea problemelor gastrointestinale, inclusiv senzația de greață , vomitatul și diareea.
Scorțișoara este un arbore tropical din familia dafinului și atinge înălțimi de 6-7 m în sălbăticie. Are frunze ovale, adânc striate, de culoare verde-închisă pe partea superioara și verde deschis pe cea inferioară. Scoarța este netedă și gălbuie. Atât scoarța cât și frunzele sunt puternic aromate. Florile sunt mici, de culoare albă-gălbuie și cu un miros dezagreabil. Fructele sunt de culoare purpurie închisă. Partea exterioară a scoarței, miezul ei și partea interioară sunt decojite. Apoi este lăsată să se usuce complet, ceea ce face ca bucățile de scorțișoară să se curbeze ca o foiță de țigară răsucită (pe verticala fâșiilor). Câteva astfel de scoarțe sunt rulate una în alta pentru a obține un produs compact, care este tăiat apoi în lungimi uniforme și sortat conform grosimii, aromei și a culorii.
În scop fitoterapeutic, scorțișoara are efect antipiretic, antiseptic, astringent, carminativ, diaforetic, fungicid, stomahic, tonic, expectorant, antiinflamator. Toate aceste proprietăți sunt oferite de uleiul de scorțișoară care este bogat în borneol, eugenol, mircen, 1,8-cineol.
Cercetările recente au scos la iveală faptul că scorțișoara are proprietăți antioxidante și antibacteriene, și reduce factorii de risc asociați cu bolile cardiovasculare și două tipuri de diabet.
În Europa , scorțișoara este de multă vreme un ingredient favorit în bucătarie , fiind utilizată mai ales pentru budinci, plăcinte, prăjituri, checuri sau gogoși. Ea își pune în valoare aroma în ceaiuri, ciocolată caldă ori cafea. Se utilizează sub formă de pulbere.