Imunostim Junior 125ml CosmoPharm

Imunostim Junior este o combinatie complexa din extracte cu proprietate terapeutice deosebite, intr-o concentratie optima, ce sprijina intarirea sistemului imunitar al copilului.

Beneficii:
-Scut impotriva infectiilor.
-Promoveaza o imunitate de fier pentru juniori.
-Tine la distanta inamicii tractului respirator.
-Remediu natural cu efect antiinflamator si antiinfectios!
-Imunostim Junior este o combinatie complexa din extracte cu proprietate terapeutice deosebite, intr-o concentratie optima, ce sprijina intarirea sistemului imunitar al copilului.
-Imunostim Junior este dedicat intaririi imunitatii la copii. -Organismul copilului are nevoie de sustinere suplimentara in fata diverselor afectiuni virale sau bacteriene, in special  la apropierea sezonului rece, in perioadele de efort fizic sau intelectual intens, pe parcursul dietelor restrictive sau in perioade de convalescenta.
-Imunostim Junior are in componenta sa extract din fructe de soc, flori de tei, propolis si fructe de acerola.
-Acestea asigura necesarul terapeutic in stimularea sistemului imunitar, ca remediu natural in infectii virale si bacteriene ale cailor respiratorii superioare, infectii ale tractului urinar, in alergii, etc.
-De asemenea, acest complex de ingrediente active susține metabolismul energetic și protejează celulele organismului uman împotriva stresului oxidativ.
-Imunostim Junior este dovedit ca actioneaza ca stimul puternic pentru sistemul organismului de aparare impotriva bolilor;
-Completeaza si scurteaza tratamentele cu antibiotice in cazul infectiilor recidivante;
-Asigura aportul de substante bioactive necesare functiilor fiziologice cu rol imuno-protector;
-Favorizeaza adaptarea de la un sezon la altul, protejeaza organismul si ii creste rezistenta;
-Imunostim Junior are efect antiviral, antimicrobian si antibacterian, reduce substantial frecventa imbolnavirii cailor respiratorii,
diminueaza disconfortul provocat de imbolnaviri, grabeste vindecarea si scurteaza perioada de convalescenta;
-Imunostim Junior actioneaza in prevenirea infectiilor urinare.
-Imunostim Junior valorifica proprietatile antiinflamatoare si antireumatice ale plantelor;
-Este protector al cailor respiratorii;
-Eficient in inflamatia cronica a articulatiilor;
-Contribuie la prevenirea infectiilor de diverse tipuri si la reducerea intensitatii simptomelor acestora;
-Ajuta la tratarea infectiilor tractului uro-genital;
-Reduce durerile dentare si ajuta in tratamentul afectiunilor gingivale;
-Actioneaza asupra pielii reducand manifestarile inflamatoare;
-Imunostim Junior reduce inflamatia in cazul intepaturilor de insecte.
-Imunostim Junior ajuta la ameliorarea fobiilor si starilor depresive sau anxioase, este un tonic general in astenia de primavara.
-Infectii virale si bacteriene, cum sunt cele ale cailor respiratorii, uro-genitale etc.;
-Afectiuni ale aparatului locomotor: artrita, guta, bursite, tendinite;
-Afectiuni dermatologice: dermatite, psoriazis, infectii fungice sau bacteriene, furuncule, micoze, acnee, intepaturi de insecte;
-Afectiunilor digestive si hepatice infectioase sau neinfectioase (gastrite, enterocolite, hepatite etc.).

Compozitie:
Extract de soc negru 1400 mg
Extract de tei 1400 mg
Miere 800 mg
Extract de acerola 172.8 mg
Vitamina C 36 mg
Suc de lamaie 100 mg
Extract de propolis 50 mg
Bromelaina 40 mg
Papaina 40 mg.

Administrare:
-de la 6 luni la 5 ani – 5ml (o lingurita) pe zi, dimineata;
-peste 5 ani – 10ml (o lingura) pe zi, dimineata.

Atentionari:
Cereti acordul medicului in administrarea suplimentului alimentar Imunostim Junior, in cazul in care copilul:
-Sufera de afectiuni autoimune;
-Este sub medicatie imunosupresoare.
-Contraindicat persoanelor alergice la oricare dintre componentele produsului.
-A nu se depasi doza zilnica recomandata.

Rolul componentelor:
Socul este un arbust de 4-5 m, cu tulpina şi ramurile acoperite de o scoarţă cenuşiu-verzuie, având în interior o maduvă albă. Florile sunt de culoare albă, plăcut mirositoare iar fructele sunt mici, de culoare neagră, lucioase. Înfloreşte în lunile mai-iunie.
De peste 4000 de ani fitoterapeuţii s-au bazat pe florile de soc pentru a trata astmul şi alergiile. Azi mulţi doctori și oameni de știință redescoperă secretele acestei plante şi efectele sale benefice asupra organismului. În mod tradiţional este folosită pentru curele de detoxifiere a organismului. De asemenea, florile de soc pot ajuta la întărirea sistemului imunitar prin curăţarea ganglionilor limfatici.
Principiile active din florile de soc reduc inflamația căilor respiratorii, ajută la eliminarea secrețiilor în exces și măresc rezistența organismului în fața infecțiilor.
Socul conține flavonoide, componente responsabile de efectul diaforetic, de eliminare a toxinelor cu favorizarea eliminării acestora prin transpirație iar împreună cu acizii fenolici şi sărurile de K din compoziţie, socul prezintă şi un efect diuretic.Mucilagiile din florile de soc determină o acțiune emolientă asupra mucoaselor şi ţesuturilor iritate şi au un efect laxativ prin stimularea peristaltismului intestinal.
Studii recente au arătat faptul că extractul de soc prezintă acțiune antimicrobiană pe coci, atât gram pozitivi cât și gram negativi și de asemenea au efect eficient împotriva virusurilor de tip Influenzae.
Acerola este denumirea comună atribuită pentru două specii aparţinând familiei de plante tropicale Malpighiaceae, şi anume Malpighia glabra şi M. emarginata, native în nordul Americii de Sud, America Centrală şi Jamaica. Ambele sunt denumite cireşe vest indiene şi, respectiv, cireşe de Barbados de către diferite surse care nu cad întotdeauna de acord în privinţa acestor denumiri.
Acerola este un arbore mic ce creşte până la 5 m înălţime, şi produce o abundenţă de fructe roşii, asemănătoare cireşelor, cu diametrul de 1-2 cm şi cu mai multe seminţe mici. Fructele mature sunt cărnoase şi suculente, cu o aromă plăcută, acrişoară.
Sucul de acerola este la fel de popular în Brazilia cum este sucul de portocale în America de Nord. În Brazilia este folosită şi ca remediu natural, de exemplu un pumn de fructe proaspete se recomandă în febră şi dizenterie; este folosită, de asemenea, ca antiinflamator, astringent, stimulent hepatic şi renal, diuretic, pentru susţinerea funcţiilor cardiace, ca nutritivă în anemie, î diabet, nivel crescut de colesterol, probleme hepatice, reumatism, tuberculoză şi în timpul convalescenţei; mai este folosită în tratamentul hepatitelor.
În Statele Unite apare pe piaţă sub formă de suplimente alimentare sau ca aliment, consumul său bazându-se pe conţinutul ridicat de vitamina C. Fructul copt mai este folosit pentru fabricarea de gemuri, jeleuri, îngheţată, prăjituri şi conserve precum şi ca aromatizant în cocktail-uri şi liqueur-uri.
Până la apariţia pe piaţă a plantei camu-camu, acerola era considerată cea mai bogată sursă de vitamina C. Acerola poate conţine până la 4,5% vitamina C, în comparaţie cu 0,05% în portocala decojită. Conţinutul de vitamina C variază cu gradul de coacere, sezonul, climatul şi localizarea geografică; odată ce fructul începe să se coacă pierde o bună cantitate de vitamina C, din acest motiv, pentru majoritatea produselor din comerţ fructele de acerola sunt recoltate verzi sau mai puţin coapte.
Până acum s-au identificat în compoziţia fructului de acerola 150 de constituenţi, dintre care în concentraţiile cele mai mari magneziu, acid pantotenic, potasiu, vitamina A, tiamină, riboflavină, niacină, apoi calciu, dextroză, fructoză, furfural, fier, limonen, acid l-malic, fosfor, proteine şi zahăr.
Descoperiri recente arată că acerola poate potenţa acţiunile şi beneficiile altor suplimente, ca de exemplu a celor pentru reducerea nivelelor de colesterol. În experimente de laborator, acerola a manifestat următoarele acţiuni: inhibarea acetilcolinesterazei, antigenotoxică, antioxidantă, de înlăturare a radicalilor liberi, antiinflamatoare, efect citotoxic împotriva liniilor de celule tumorale, antibacterian şi antifungic.
Având în vedere cercetările recente care au arătat faptul că vitamina C este un puternic antioxidant, extractele de acerola sunt din ce în ce mai mult utilizate în produsele pentru îngrijirea pielii care luptă împotriva îmbătrânirii acesteia; datorită sărurilor minerale din compoziţia sa, acerola este utilă pentru remineralizare şi pentru pielea obosită şi uscată, mucilagiile şi proteinele din compoziţia sa având proprietăţi de hidratare şi de tonifiere capilară.
La finalul tratamentului cu un produs combinat ce conţine acerola, în cadrul unui studiu clinic, 77% din copii trataţi pentru infecţiile respiratorii recurente au raportat scăderea frecvenţei inflamaţiilor cronice. Pe lângă aceasta, părinţii au exprimat o satisfacţie generală şi au raportat o mai bună calitate a vieţii pentru copii trataţi.
Un studiu clinic realizat în 2012, investigând efectele unui produs combinat ce conţine acerola asupra îmbătrânirii pielii, a arătat o îmbunătăţire graduată şi statistic semnificativă a ridurilor, liniilor fine, roşeţei, hidratării, secreţiilor şi a catifelării pielii.

Tei (Tilia) este numele comun al unui gen de arbori din familia nalbaei, nativ în regiunile temperate din emisfera nordică, multe dintre speciile sale fiind astăzi cultivate în multe părți ale lumii atât pentru lemnul lor cât şi ca arbori ornamentali.
Teiul este un arbore mare, care poate trăi mai mult de 500 de ani, de obicei, ajungând la 20-40 m înălţime, având diametrul trunchiului mare. Frunzele sale aromatice în formă de inimă sunt, de obicei, de culoare verde închis pe partea superioară (expusă la lumină) şi mai deschise pe partea inferioară (unele argintii). Florile sale sunt mici, gălbui-verzui, şi cu o aromă foarte plăcută, motiv pentru care sunt utilizate atât în băuturi şi lichioruri, cât şi sub formă de ceai, în scopuri medicinale.
Un mit foarte vechi asociat teiului este transformarea Phylirei, o nimfă, într-un arbore de tei. După ce a fost răpită de zeul Saturn în chip de cal, şi a dat naştere unui renumit Centaur – Cheiron, a vost atât de devastată încât a implorat zeii să nu o lase printre muritori. Dorinţa ei a fost îndeplinită şi ea a fost transformată într-un tei.
În Europa, multe legende şi superstiţii sunt centrate în jurul acestui arbore. Lemnul de tei a fost folosit pentru sculptarea lucrărilor de artă sacre, iar teiul, care era arborele satului, a jucat un rol important în viaţa europenilor timpurii. Astfel a fost de la sine înţeles ca teiului să i se atribuie proprietăţi curative speciale. Printre popoarele germanice teiul a fost un arbore sacru pentru îndrăgostiţi, arborele care aducea fertilitatea şi prosperitatea.
În Evul Mediu, oamenii sculptatu imagini ale Fecioarei Maria şi figuri ale sfinţilor în lemn de tei, numindu-l lignum sacrum – lemn sacru.
În povestirile populare poloneze, Fecioara Maria se ascundea printre ramurile teilor şi se arăta copiilor.
Teiul este un arbore despre care vorbesc autori vechi precum Theophrast, Pliniu, Galenus, proprietîţile sale medicinale fiind menţionate, mai ales în ce priveşte scoarţa sa şi frunzele; florile încep să fie întrebuinţate din Evul Mediu.
A fost utilizat în medicina populară europeană de secole pentru tratarea unei game largi de probleme de sănătate. Florile a două specii de tei (Tilia cordata şi Tilia platyphyllos) au fost utilizate pentru calmarea nervilor şi tratarea problemelor de sănătate asociate cu anxietatea. Florile, sub formă de ceai, au fost folosite pentru reducerea anxietăţii asociată cu indigestia, aritmia cardiacă, şi voma.
Pe lângă utilizarea în băuturi şi lichioruri, florile de tei au o lungă istorie de utilizare medicinală pentru afecţiuni precum răceală şi gripă, probleme digestive, anxietate, migrene, dureri de cap şi insomnie. Lemnul de tei a fost folosit pentru probleme hepatice, pietre la rinichi şi gută.
Medicina populară autohtonă consideră ceaiul de tei sănătos şi răcoritor, liniştitor al crampelor stomacale, stimulent al nervilor şi sudorific, bun deci în stările de răceală, guturai, tuse cronică, astm, şi alte afecţiuni pulmonare. Ceaiul de tei cu sunătoare se lua contra durerilor de inimă. Se mai folosea în boli neuro-psihice, dureri de cap, ameţeli şi indigestii. Ramurile se puneau în băi contra reumatismului. Din cărbuni de tei pisaţi, amestecaţi cu scrum de fasole, şi de coadă de bostan, cu smântână, se făcea o alifie cu care se ungeau bubele dulci. Femeile care aveau pierderi mari de sânge beau apă cu cărbune de tei pisat.
Publicaţiile tradiţionale de profil susţin utilizarea teiului în următoarele afecţiuni: acnee (mai ales la pubertate), afecţiuni hepato-biliare la persoanele nervoase, afecţiuni respiratorii, amigdalite, arterioscleroză, astm, boli de rinichi, bronşite, bufeuri la menopauză, cistite cronice, colici gastro-intestinale, coşmaruri, crize biliare, cuperoză, dureri, dureri de cap, dureri de burtă, dureri musculare asociate răcelilor, eczeme alergice, erupţii cutanate, gastrită, gripă, gută, guturai, hiperexcitabilitate, indigestie la persoanele nervoase, îngrăşare, insomnii, iritabilitate, isterie (crize de nervi), migrenă, nervozitate, nervozitate sau stări de agitaţie la sugari şi copii mici, obezitate, palpitaţii, pleoape umflate sau inflamate, pletoră, psoriazis, răceală, reumatism, riduri, stări de iritabilitate, stări gripale, stări nervoase, surmenaj psihic şi intelectual, tromboză, tulburări specifice menopauzei, tuse, tuse uscată şi iritativă, tuse convulsivă, umflături cauzate de traumatisme, vertij (ameţeli).
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, a constatat pentru oleul eteric din florile de tei o acţiune sudorifică şi antispasmodică, slab diuretică şi stomahică (favorizând digestia). Ceaiul de tei era considerat liniştitor, tonifiant al stomacului, sudorific, având o mare importanţă în acţiunea de combatere a bolilor nervoase, ca migrene, convulsii, greaţă de natură nervoasă, sau în febre, răceli cu fior etc.; iar pentru un efect şi mai pronunţat se vor mai asocia teiului şi câteva flori de muşeţel. În unele cazuri, teiul poate fi antitoxic. La exterior se recomanda întrebuinţarea teiului cu bune rezultate pentru pansarea rănilor, în gargarisme şi în diverse complicaţii locale. Cu ajutorul sevei de tei extrasă de sub coajă, se vindecau rănile prin arsură şi iritaţiile, ori inflamaţiile. Se mai considera apoi că mustul de tei este ca şi mustul de mesteacăn un bun purificator al sângelui; iar uleiul de nuculiţe de tei combate răguşeala şi catarul bronchial. Cărbunele de tei se combina cu salvie şi se dădea în tusea care se aseamănă cu cea măgărească.
În Europa Occidentală la au fost acceptate numai inflorescenţele provenite de la 2 specii – tei pucios (Tilia cordata) şi tei cu frunză mare (Tilia platyphyllos) în timp ce Farmacopeea Română, începând cu ediţia a VIII-a (1965) a oficializat şi florile de tei argintiu (Tilia argentea = T. Tomentosa) ca urmare a cercetărilor efectuate la Facultatea de Farmacie Cluj-Napoca.
Compuşii activi din florile de tei sunt bine documentaţi în prezent. Acestea conţin mucilagii, ulei volatil (farnesol) care imprimă mirosul caracteristic, flavonoide, proantociani, saponine, steroli, vitamina E. Uleiul eteric conferă produsului proprietăţile sedative şi antispasmodice. Proprietăţile hipotensive s-ar datora unei substanţe din grupa colinei.
Florilor de tei li se atribuie acţiune sedativă, emolientă, antispastică, antiinflamatoare pentru căile respiratorii, diaforetică, diuretică şi mediu-astringentă.
Tradiţional, ele sunt în principal indicate pentru reducerea simptomelor răcelilor şi pentru calmarea tusei şi iritaţiilor gâtului în răceli şi catarul tractului respirator, şi ca nervin pentru reducerea stărilor de nervozitate şi agitaţie. Mai sunt indicate în migrene, stări de isterie, hipertensiune ateriosclerotică, răceli cu stări febrile, şi specific în hipertensiune asociată cu aterioscleroză şi tensiune nervoasă.
S-a raportat că in vitro, florile de tei manifestă activitate antispasmodică urmată de un efect spasmogenic pe duodenul de şobolan. Acţiunile au fost inhibate de papaverină, şi reactivate de acetilcolină. Proprietăţile diaforetice şi antispasmodice declarate ale florilor de tei au fost atribuite acidului p-cumaric şi flavonoidelor. În plus, o parte din acţiuni au fost asociate cu uleiul volatil – efectul diuretic, antispasmodic şi sedativ, care sunt la baza unora din cunoscutele utilizări ale florilor de tei. Se consideră că uleiul volatil în sine nu are activitate diuretică, dar produce acest efect ca rezultat al acţiunii iritante a unor compuşi terpenoizi asupra rinichilor.
Este documentată de asemenea o activitate antifungică cu arie restrânsă a florilor de tei.