FEMINOHELP UNGHII 2ML Zdrovit

FEMINOHELP UNGHII 2ML Zdrovit

Serul Femino Help unghii regenereaza in mod eficient unghiile si cuticulele fragile si deteriorate. Formula inovatoare, imbogatita cu 5 uleiuri natural, intareste si restaureaza unghia, protejand-o impotriva ruperii si despicarii.

Datorita concentratiei mari de ingredient active, unghiile fragile si mate devin netede, puternice si lucioase.

Aplicatorul sub forma de pensula distribuie usor si precis produsul, masand delicat unghiile si cuticulele, accelerand astfel penetrarea ingredientelor active ale serului.

Compozitie si efecte benefice :

• Ulei de argan - Regenereaza eficient unghiile si cuticulele uscate
• Ulei de ricin -  Renumit pentru proprietatile de regenerare, creste rezistenta unghiilor si le confera luminozitate, hraneste si hidrateaza cuticulele
• Ulei de masline -  Hidrateaza intensiv si hraneste unghiile deteriorate si cuticulele
• Ulei de susan - Inmoaie cuticulele dure din jurul unghiei si calmeaza iritatiile
• Ulei de avocado -   Netezeste si hraneste cuticulele uscate si crapate din jurul unghiei.

Mod de aplicare:

• Scoateti capacul
• Rotiti capatul creioului in sensul aratat de sageata, pana se elibereaza serul.
• Aplicati-l cu varful creionului pe conturul unghiei si masati cu miscari circulare (de la varf spre baza) pana se absoarbe complet. 
• Femino Help Ser unghii este recomandat, de asemenea, dupa manichiura si pedichiura.

Mod de prezentare: 2 ml

Rolul componentelor:

Măslinul sau cum mai este denumit „arborele veşnic roditor”, datorită longevităţii şi a capacităţii lui de regenerare, este un arbore cu frunze verzi tot timpul anului şi cu fructe în formă ovală, de culoare verde şi de dimensiuni diferite, cu pulpa cărnoasă şi cu un sâmbure în interior. Măslinul este originar din Siria, zonele de litoral din Turcia, zonele limitrofe ale Mării Mediterane, sudul Africii, sud-estul Asiei și în estul Australiei.

Cea mai cunoscută specie de măslini, din cele 20 de specii câte există din genul Olea, este Olea europaea. Măslinii sunt cultivaţi în principal, pentru obţinerea uleiul de măsline sau pentru consumul fructelor, după ce acestea au trecut printr-un proces natural de fermentare.

În Italia sunt identificate peste 300 de variateţi de măslini, dintre care: Carolea, Frantoio, Leccino, dar se crede că unele varietăţi sunt înrudite cu varietatea Licinian, care era cea mai apreciată din Roma Antică, datorită calităţii deosebite a uleiului obţinut.

Pe de altă parte, varietăţile de măslini întâlnite în Spania precum: Arbequina, Empeltre, Manzanila etc. au frunze late şi fructe mai mari şi cu gust amar, iar uleiul obţinut este inferior din punct de vedere calitativ faţă de cel obţinut din varietăţile care cresc în Italia.

Uleiul de măsline cel mai apreciat şi recomandat pentru consum este cel extra virgin, care conţine substanţe nutritive benefice pentru sănătatea organismului nostru, dintre care: acizi graşi monosaturați (Omega 3 şi 6), antioxidanţi, luteină, vitaminele: A, B1, B2, C, D, E, K etc. Astfel uleiul de măsline extra virgin e bine de consumat neprocesat termic, (pe salate, pâine, etc.) pentru efecte pozitive atât pentru uz inter cât şi extern.

Moroccan Oil, denumit în mod uzual ulei de argan, este un ulei vegetal obţinut din seminţe de arbust de argan, care conţine o cantitate impresionantă de acizi graşi esenţiali şi are valoare nutritivă deosebită, beneficiile acestuia acoperind domeniul frumuseţii, cât şi al sănătăţii deopotrivă.

Uleiul de argan are efect antiinflamator, hidratează în profunzime pielea şi părul şi are efect energizant. De asemenea, contribuie la buna circulaţie sangvină, protejează sistemul imunitar şi are efecte pozitive asupra performanţelor sexuale. Acestea sunt doar câteva dintre proprietăţile acestui lichid de aur, cum este supranumit acest elixir al tinereţii veşnice - uleiul de argan.

Uleiul de argan conţine în principal acizi graşi, dintre care în proporţie mai mare enumerăm: acidul oleic, acidul alfa-linoleic, acidul palmitic, acidul stearidonic, acidul linoleic şi acidul miristic. Se spune că uleiul de argan are printre cele mai mari concentraţii de vitamina E dintre toate alimentele existente.

De tip oleo-linoleic, uleiul de argan conţine acizi graşi nesaturaţi (Omega 3, Omega 6 şi Omega 9), asemenea uleiului de măsline. Însă, faţă de acesta din urmă, uleiul de argan este mai bogat în acid linoleic şi în tocoferoli (varietăţi de vitamina E), substanţe cu efect antioxidant puternic, care elimină radicalii liberi şi neutralizează procesul de oxidare celulară. Uleiul de argan conţine de până la 10 ori mai multă vitamina E decât uleiul de măsline.

Uleiul de argan este folosit îndeosebi în industria cosmetică, dar are beneficii preţioase şi asupra stării de sănătate. Acesta are o mare cantitate de vitamina E, antioxidanţi puternici care pot preveni apariţia diferitelor tipuri de cancer şi proprietăţi antiinflamatoare, ameliorând simptomele dureroase asociate cu artrita şi reumatismul.

De asemenea, efectul antiinflamator este tocmai cel care grăbeşte procesul de vindecare al ţesuturilor, cum ar fi în cazurile de vărsat de vânt, zgârieturi sau arsuri ale pielii.

Un alt plus al uleiului de argan constă în faptul că poate creşte concentraţia de sucuri gastrice şi pepsină din stomac, îmbunătăţind astfel digestia şi grăbind procesul de ardere al grăsimilor.

Uleiul de argan contribuie la un flux sangvin în limite normale, reducând astfel nivelul de colesterol din organism şi întărind sistemul imunitar. Un beneficiu care nu trebuie uitat este cel privind creşterea nivelului de energie din corp, care se traduce în mărirea libidoului şi prelungirea actului sexual.

Uleiul de argan regenerează, hrăneşte şi hidratează pielea, reface bariera hidrolipidică, combate îmbătrânirea cutanată şi contribuie la reducerea celulitei.

Numeroase studii ştiinţifice au demonstrat, de asemenea, acţiunea antirid puternică a uleiului de argan. Uleiul de argan este remarcabil şi pentru că ne ajută să ne prelungim bronzul, şi, în acelaşi timp, calmează eventualele iritaţii după expunerea la soare.

Uleiul de argan poate fi folosit ca dressing  în salate de crudităţi proaspete de primăvară, oferind un uşor miros de nucă legumelor, însă poate fi adăugat şi la diverse mâncăruri gătite, cum sunt: peştele, cartofii dulci, supele şi chiar deserturile.

Ricin - Specie din familia Euphorbiaceae cu presupusă origine în Africa, Abisinia; ierboasă, înaltă de până la 3 m, cu frunze foarte mari, palmat lobate cu segmente serate, acute; flori mici, unisexuate dispuse în racem, cele femele în partea superioară, iar cele mascule în partea inferioară; fructul o capsulă mare de 13-15 mm, tricocă, cu 3 seminţe. În regiunile calde este vivace şi arborescent. În regiunile temperate, ca plantă de cultură, este anuală.

Planta, cunoscută de asemenea şi ca Palma(e) Christi sau arboraşul minune a fost mult utilizat în lumea antică de către egipteni, romani şi greci. Seminţe de ricin au fost găsite în mormintele egiptene datând din anii 4000 î.Hr.; uleiul, care arde încet, a fost folosit pentru lămpi. Herodot nota utilizarea uleiului din seminţele de ricin în lămpile de iluminare, în unguente pentru corp, şi pentru îmbunătăţirea creşterii şi texturii părului. Cleopatra era vestită pentru întrebuinţarea sa pentru a-i lumina albul ochilor. În Papyrus Ebers, un vechi tratat medical egiptean datând din 1552 î.Hr. şi tradus în 1871, uleiul de ricin era descris ca laxativ.

În Dioscorides De Materia Medica era considerat util pentru răni deschise în zona capului, afecţiuni parazitice ale pielii, inflamaţii ale zonei perineale, obstrucţii şi răni ale uterului, cicatrici, dureri de urechi; se considera că administrat cu multă apă, ajută la eliminarea apei din organism odată cu golirea conţinutului intestinal, şi de asemenea a viermilor intestinali.

Utilizarea uleiului de ricin în India a fost documentată încă din 2000 î.Hr. în special în lămpi, iar în medicină în sistemele tradiţionale Unani, Ayurveda şi altele, ca laxativ, purgativ şi catartic. Medicina tradiţională Ayurvedică consideră uleiul de ricin regele remediilor pentru tratarea bolilor artritice. În China, uleiul din seminţele de ricin a fost de asemenea utilizat de secole, prescris atât intern cât şi pentru aplicaţii locale sub formă de pansamente.

A mai fost folosit de către civilizaţiile foarte vechi, în ritualuri de sacrificare pentru îmbunarea zeităţilor.

Ricinina, substanţă extrasă din seminţele de ricin este o substanţă toxică iar intoxicaţii, accidentale cât şi intenţionate, se cunosc de secole, dar agentul cauzativ a rămas incert până în 1888 când Stillmark a atribuit toxicitatea fructelor lecitinei ricina. Astăzi cunoaştem faptul că ricina este prezentă în seminţele de ricin în proporţie de până la 5%. Aproape un secol mai târziu, principiul tocic al ricinei a fost elucidat de către Endo şi colaboratorii, când aceştia au identificat ricina şi alte toxalbumine ca RNA N-gligozidaze. Ricina este extrem de tocixă – introdusă parenteral are proprietatea de a aglutina globulele roşii ale sângelui. Activitatea sa este totuşi distrusă la 100 grade. Uleiul gras din seminţele de ricin întrebuinţat în farmacii se obţine din seminţele care în prealabil se decortică, apoi miezul se sfarmă şi se presează la rece, fază în care se obţine cam 45% ulei gras care apoi se purifică prin trecerea unui curent de vapori de apă la 100-110°C; uleiul se filtrează apoi sub presiune prin cărbune. Ricina sub acţiunea curentului cald de vapori de apă este coagulată şi reţinută prin filtrarea sub presiune.

Constituenţii chimici majori din uleiul de ricin sunt triacil-glicerolii conţinând la C18 un acid gras hidroxilat nesaturat: (R)-(+)-12-hydroxy-Z-octadec-9-enoic acid, cunoscut de asemenea ca acid ricinoleic (85–92%). Alţi acizi graşi prezenţi sunt: acidul palmitic (2% maximum), stearic (2.5% maximum), oleic şi izomerii săi (2.5–6.0%), linoleic (2.5–7.0%), linolenic (2.5% maximum), eicosenoic (1.0% maximum), alţi acizi (1.0% maximum). Seminţele mai conţin o mare cantitate de ferment numit lipază ce prezintă importanţă în lipogeneza şi lipoliza substanţelor grase.

Astfel, ricinul are mare importanţă economică prin uleiul său gras, atât în scopuri industriale ca lubrifiant, în pictură, etc. cât şi în scopuri farmaceutice şi cosmetice. Uleiul de ricin se produce în jurul a 1 milion de tone pe an, cultivat fiind în special în India, China şi Brazilia. Planta, şi în special seminţele, după extragerea uleiului, sunt bogate surse de proteine şi sunt folosite ca suplimente de furaje pentru animale.

Pentru a depăşi problema toxicităţii cercetătorii au încercat să obţină un soi de ricin non-toxic, dar cu puţin succes până acum.

Astăzi, din datele de specialitate culese cunoaştem că ricinul are atât utilizări descrise în farmacopee şi documente atestate, cât şi în sistemele de medicină tradiţională în lume, ca tratament de scurtă durată (3-5 zile) pentru constipaţie acută atunci când alte metode dietare sau laxative de volum nu au dovedit o îmbunătăţire adecvată; ca şi catartic, utilizat pentru evacuarea intestinului înainte de intervenţii chirurgicale; extern în dermatoze topice şi dermatite; ca şi emenagog, pentru inducerea travaliului, tratamentul arsurilor, bronşitelor, în diaree, dureri de urechi, hemoroizi, pneumonie, reumatism şi luxaţii. Nu este indicată utilizarea în constipaţii cronice pentru că poate înlătura simptomele dar nu şi cauzele. Gustul este oarecum neplăcut, poate cauza greaţă la unele persoane. Uleiul are efecte antimătreaţă remarcabile. Uleiul este bine tolerat de piele şi astfel este uneori utilizat ca vector pentru preparate medicinale sau cosmetice.