CREMA PENTRU CALCAIE ALEXANDRA 50ML - Hofigal

CREMA PT.CALCAIE ALEXANDRA 50ML - Hofigal

Are acțiune antibacteriană, antiinflamatorie, antimicotică.

Beneficii:

-Are acțiune antibacteriană, antiinflamatorie, antimicotică;
-Inmoaie și înlătură celulele moarte de pe suprafața pielii afectate, hrănește și hidratează pielea refăcută.

Compoziție:
Extract de salcie (Salix alba),
ulei esential de busuioc (Ocimum basilicum),
extract de musetel (Matricaria recutita),
extract de coacaz negru (Ribes nigrum).

Administrare:

Se aplică zilnic în strat subțire, fără masaj. Se lasă cca. 10 minute, după care se pun șosete care se mențin timp de câteva ore.

Rolul componentelor:
În gândirea creştină, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima dată în scrierile Pastorului Hermas. Aici martirii sunt numiţi „ramuri de salcie purtătoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos. Cu alte cuvinte cei ce şi-au dăruit viaţa lui Hristos, nu au ramas în moarte, ci au biruit-o prin Hristos.
Salcia este primul copac de la noi care înfrunzeşte primăvara şi care se adaptează uşor la orice tip de schimbări de temperatură, creşte în locuri umede, pe malul apelor, în lunci, la câmpie şi deal, dar şi în parcurile din oraşe. Este un arbore foios, cu rădăcina trasantă, puternică. Florile sunt galben verzui și apar odată cu frunzele. Salcia înflorește în martie-aprilie şi are o longevitate de 80-100 de ani.
De la salcie, în scop terapeutic, se foloseşte scoarţa de pe ramurile tinere, de doi, trei ani. Folosită de mii de ani pentru tratarea bolilor reumatismale, a hemoragiilor, dezinteriei şi febrei, scoarţa de salcie albă a devenit importantă în urmă cu peste o sută de ani, când i-au fost descoperite şi au fost izolate principalele substanţe active care îi conferă calitatea de medicament naturist, şi anume salicina, nimic altceva decât aspirina naturală. Aceasta are efecte tonice, antiseptice şi antiinflamatoare, sedative, astringente şi antireumatismale şi poate fi folosită cu succes în tratarea artritei, artozei şi puseelor reumatismale, în tendinită, gută şi sciatică.
Leacurile pe baza de salcie sunt contraindicate in boli renale, dermatite de contact, astm bronsic. Supradozajul poate, de asemenea, provoca toxiinfectii.
Frumoasa, romantica, visatoare, tremuratoare, salcia este unul din copacii folositi cu suces in silvoterapie, terapia cu copaci.

Busuiocul este o specie ierbacee anuală, cu tulpina de 30-70 cm înălţime, puternic ramificată de la bază, cu frunzele opuse romboidal-ovate, cu vârful ascuţit, lucioase; florile sunt grupate în pseudoverticile la subsuoara frunzelor. Se recoltează din mai până în octombrie, mai frecvent în iulie şi august, când planta este înflorită.
Busuiocul aparţine genului Ocimum, denumire derivată din grecescul ozo, care înseamnă a mirosi, relativ la aroma puternică a speciilor acestui gen. Etimologia numelui speciei, basilicum, nu este foarte clară, dar se presupune că provine din grecescul basileus, însemnând rege, care este în legătură cu utilizarea sa în medicina regală, sau din latinescul basilisk, însemnând dragon, aceasta din urmă fiind în legătură cu o asociere simbolică ce se făcea între busuioc şi scorpion.
Cunoscut ca plantă medicinală de către naturalistul roman Plinius, medicii arabi şi chinezi, care îl utilizau pentru tratarea bolilor de stomac, rinichi şi sânge.
Până în secolul XVII busuiocul a fost larg utilizat în Europa pentru tratarea răcelilor, negilor şi a viermilor intestinali.
Plantă de cult, cultivată pe lângă biserici şi mănăstiri, este utilizată în ritualuri religioase;. În casele hinduşilor, busuiocul reprezintă spiritul protector al familiei.
Ziarele din statul New York relevă faptul că busuiocul era cultivat şi comercializat aici încă de la sfârşitul secolului XVIII.
Medicina românească recunoştea busuiocului o acţiune anticatarală şi se întrebuinţa ca remediu contra tusei sau în tulburări gastro-intestinale, el favorizând digestia.
Medicina populară românească îl utilizează în bolile de rinichi şi bolile febrile, în urinarea cu senzaţie de usturime, în constipaţiile rebele şi dispepsiile cu formarea de gaze, iar fiert în vin se bea pentru stomac. Băile de busuioc se consideră ca fortifiante, iar praful de busuioc se consideră activ contra guturaiului când se trage pe nas, sau se amestecă cu vaselină şi se ung nările.
Aceste beneficii le regăsim şi astăzi la produsele naturiste care conţin busuioc (sub formă de ceai, sirop sau tinctură), ceaiul de busuioc în sine fiind un cunoscut tratament naturist pentru balonare, colici, colite spastice şi de fermentaţie, gastrite, inapetenţă, răceli, bronşite, cistită, astenie.
Planta conţine ulei esenţial 0,5-1,5%, componenţii principali fiind linaloolul, acetatul de linalil; mai conţine taninuri, acizii cafeic şi rosmarinic.
Componentele sale au acţiune stomahică, antispastică, carminativă, antimicrobiană şi antifungică.
Busuiocul este şi o plantă culinară populară, utilizată proaspătă sau uscată în multe bucătării, precum cea italiană, englezească, bucătăria Thai, având multiple întrebuinţări, alături de legume, carne, peşte, sosuri, tocăniţe, ceaiuri aromate, supe, brânzeturi, lichioruri. Cel mai frecvent este utilizat ca aromă complementară alături de roşii.
Studiile ştiinţifice recente care au investigat beneficiile pentru sănătate ale uleiului esenţial de busuioc, au revelat proprietăţile sale antivirale, antimicrobiene, antioxidante şi anti-cancer.