CREMA HIDRATANTA DE ZI CIULEANDRA 50ML - Hofigal

CREMA HIDRATANTA DE ZI CIULEANDRA 50ML - Hofigal

Pielea reprezinta granita dintre organism si mediul inconjurator. Ea este supusa permanent agresiunii factorilor de mediu (poluare, schimbari climatice, radiatii UV), determinand imbatranirea prematura.

Beneficii:

-Previne, atenueaza si intarzie imbatranirea naturala a pielii;
-Hidratarea, indispensabila pentru a pastra prospetimea, supletea, tonicitatea si aspectul sanatos al pielii este un fenomen complex ce reprezinta un flux constant de apa din derm catre epiderm prin procentul de apa de la nivelul stratului superficial al pielii, stratul cornos.

Compozitie:

Uleiurile vegetale (armurariu, canepa) hidratante si regenerante
Extract de Spirulina
Extract de Nalba
Extract de Orz

Administrare:

Se aplica dimineata, pe tenul curat, prin miscari circulare usoare, pana la absorbtia completa.

Rolul componentelor:
Spirulina este o microalgă de culoare verde-albăstrie, una dintre cele mai vechi forme de viaţă de pe Pământ, care a ajutat la producerea oxigenului timp de milioane de ani, astfel încât alte forme de viaţă să poată apărea. Caracterizată ca fiind un „superaliment“, spirulina este atât de bogată în nutrienţi încât o dietă bazată pe apă şi pe această algă poate să susţină buna funcţionare a organismului.
La început, spirulina se găsea în lacurile alcaline calde din Africa şi din America Centrală şi de Sud, fiind consumată, printre alte popoare, de către azteci, care i-au confirmat siguranţa alimentară şi efectele benefice asupra organismului timp de secole. Numele provine de la forma spiralată a algei, fiind specifică lacurilor cu apă dulce, deşi poate să fie întâlnită şi în izvoarele cu apă sărată.
Odată recoltată, este transformată într-o pastă densă, apoi este lăsată se se întărească, după care este pisată, ca în final să fie comercializată sub formă de capsule.
Chiar dacă unii reclamă gustul neplăcut, spirulina înglobează în proporţie de 60-70% proteine pure, adică mai mult decât poate să conţine carnea de vită sau de pui, ceea ce înseamnă că are toţi cei opt aminoacizi esenţiali (izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina, triptofanul şi valina) care pot să menţină o stare de sănătate optimă.
Printre ceilalţi nutrienţi valoroşi pe care îi conţine se numără: acid gama-linoleic, care reduce colesterolul rău LDL (lipoproteine de joasă densitate n.r.) şi previne apariţia bolilor de cardiovasculare, ficocianina, substanţă care inhibă formarea cancerului de colon, un nivel de cinci ori mai mare de beta-caroten decât morcovii şi de 40 de ori mai mare decât spanacul, acid arahidonic, vitamina B12, fier, clorofilă şi acizi nucleici ARN şi ADN.
Pe lângă vitamina B12, spirulina mai conţine vitaminele D, E, K, calciu, crom, cupru, iod, magneziu, fosfor, potasiu, seleniu şi zinc.
Spirulina are un conţinut ridicat de acid linoleic care ajută la formarea prostaglandinelor, cu rol în reglarea tensiunii arteriale, prevenirea şi ameliorarea diverselor procese inflamatorii; enzimele conţinute în spirulină accentuează vindecarea traumatismelor şi metabolismul pielii; clorofila are efect dezinfectant, regenerant; anumite substanţe conţinute în alge, cum este polioza diminuează efectele nocive ale radiaţiilor asupra celulelor, accelerează înmulţirea celulelor măduvei osoase şi cresc imunitatea organismului, are efect anticancerigen, antioxidant şi întârzie apariţi fenomenului de îmbătrânire.
Datorită conţinutului crescut în iod, spirulina contribuie la funcţionarea optimă a glandei tiroide, reglând procesele metabolice şi unele cazuri de hipofuncţie tiroidiană.
Algele conţin fier, de aceea reprezintă o sursă naturală de suplimentare a fierului în organism, în special pentru copii şi bătrâni la care deficienţa poate provoca perturbări asupra organismului, are efec antianemic
Spirulina regenerează prin bogatul său conţinut în nutrienţi naturali, compensează deficienţele datorate dietei zilnice, este o sursă valoroasă de aminoacizi esenţiali, necesari dezvoltării organismului aflat în perioada de creştere şi dezvoltare.
De asemenea, spirulina este suplimentul ideal pentru regimurile lacto-vegetariene, proteinele uşor asimilabile asigurând tot necesarul de aminoacizi esenţiali.
Administrată cu o jumătate de oră înainte de masă reduce pofta de mâncare, ajutând la reducerea greutăţii corporale, combate obezitatea.
În acelaşi tmp, spirulina fortifică, creşte rezistenţa şi stimulează sistemul de apărare al organismului , încetineşte creşterea şi înmulţirea bacteriilor, având efect bactericid, bacteriostatic, asigură profilaxia bolilor infecţioase, detoxifică, accelerează procesul natural de purificare şi eliminare a toxinelor.
Spirulina scade nivelul seric al lipidelor totale şi a colesterolului, scade glicemia la diabetici şi oferă protecţie împotriva acţiunii nocive a razelor soarelui.
Prin aportul de fibre vegetale, spirulina  stimulează digestia, creşte dinamica intestinală, contribuie la dezvoltarea florei intestinale ( Lactobacilus) şi prin aceasta la reglarea digestiei.
Spirulina are o mare putere de penetrare la nivelul pielii, având efect de calmare, regenerare, împrospătare, netezire a ridurilor, reducând porii dilataţi, eliminând petele şi iritaţiile pielii; folosirea periodică redă tinereţea şi prospeţimea tenului.
Cremele pe bază de spirulină sunt indicate pentru pielea sensibilă la vânt şi la frig - se aplică pe zonele expuse înainte de a ieşi afară.
Crema nu se dă în strat foarte gros, ci trebuie să fie lăsată să intre progresiv în piele, pentru ca principiile active din spirulină să îşi exercite efectul protector.
De asemenea, cremele cu spirulină sunt recomandate pentru pielea îmbătrânită prematur . Tratamentul se face de 2-4 ori pe săptămână, după ce am facut în prealabil un duş cald (nu trebuie să dureze foarte mult), pentru a fi îndepărtate celulele moarte, asa încât spirulina să îşi poată face efectul. Crema cu spirulina elasticizează pielea şi accelerează procesele de regenerare la acest nivel.

Plantă ierboasă, perenă, ce creşte până la 1,5-2 m, cu peri catifelaţi pe toate părţile aeriene, cu tulpina cilindrică, frunze lung peţiolate, palmat lobate cu 3-5 lobi, verzi-albicioase, catifelate; florile, cu corola cu 5 petale alb-roz şi cu stamine numeroase violete cu antere roşii, sunt dispuse rar, în raceme, la vârful tulpinii; fructul este o capsulă turtită ce se desface în 13-20 mericarpii cu câte o sămânţă reniformă turtită lateral. Se recoltează rădăcinile plantei în perioadele martie-aprilie sau octombrie-noiembrie; se pot recolta şi frunzele, înainte de înflorire, în iunie, iar florile pe toată perioada înfloririi.
Denumirea botanică provine dintr-un cuvânt grecesc, altho, însemnând „ a vindeca”. Înainte de a fi medicament, nalba mare a fost folosită ca aliment. În timpul perioadelor de foamete, mai ales în Evul Mediu când culturile erau distruse, oamenii fierbeau rădăcina de nalbă şi o prăjeau cu ceapă în unt. Romanii o considerau o delicatesă ca aliment, iar chinezii o utilizau de asemenea în bucătărie. Terminaţiile tinere ale plantei sunt consumate şi acum în unele regiuni din Franţa ca tonic de primăvară. Francezii, acum câteva secole caramelizau înainte de consum rădăcina de nalbă (pate de nalbă); aceştia decorticau rădăcina până la pulpa albă, o fierbeau până devenea moale şi elibera dulceaţa, apoi adăugau zahăr. Unele ghiduri de supravieţuire sugerează că e bine de avut planta în rucsac pentru drumeţii prin sălbăticie.
Istoricul nalbei ca plantă medicinală datează din timpul lui Theophrastus (372-286 ÎC) care a menţionat că rădăcina de nalbă era consumată în vin dulce pentru tuse. Hippocrate prescria un decoct din rădăcini pentru tratarea contuziilor şi a sângerărilor din răni. Medicul grec Dioscorides recomanda compresele din rădăcină pentru muşcăturile insectelor şi prescria un decoct pentru dureri de dinţi şi vomă, şi ca antidot în cazul otrăvirilor. În secolul IX, împăratul Carol cel Mare a ordonat cultivarea nalbei în mănăstirile sale. În secolul X medicii arabi foloseau compresele din frunze de nalbă ca remediu în inflamaţii iar vindecătorii populari timpurii din Europa foloseau rădăcina nalbei atât intern cât şi extern pentru acţiunea sa calmantă în tratamentul durerilor de dinţi, iritaţiilor gâtului, problemelor digestive, şi iritaţiilor tractului urinar. Cei care, în timpul inchiziţiei, urmau să fie supuşi torturii prin fier înroşit, se ungeau cu un amestec din sevă de nalbă, albuş de ou şi seminţe de pătlagină – acest amestec forma un înveliş protector pentru piele reducând efectele arsurii şi altfel dovedind nevinovăţia lor. Culpeper o recomanda de asemenea, iar începând de la mijlocul secolul XIX a fost inclusă în Farmacopeea Statelor Unite. În Europa apare în majoritatea farmacopeelor şi publicaţiilor importante de profil, încă din 1926.
Apare în Farmacopeea Română din 1862. Medicina ştiinţifică românească de la mijlocul secolului trecut constata pentru rădăcină şi frunze, administrate ca extracte reci, o acţiune calmantă şi anticatarală, utilă în bolile de stomac şi în enterite, contra tusei şi contra leucoreei, pentru uzul intern fiind preferată mai ales rădăcina, iar frunzele pentru uzul extern. Acestea se foloseau în catarurile pulmonare şi bronhiale, în aprinderile vezicale şi renale, atonie vezicală, clisme pentru enterite, în metrite şi vaginite, gargare pentru stomatite.
Medicina populară românească mai întrebuinţează frunzele şi florile de nalbă sub formă de ceai ca expectorant şi calmant al tusei sau aplică fiertura de rădăcină şi frunze pe ulcerele dureroase. Astăzi ştim că rădăcina de nalbă mare conţine în principal mucilagii, iar pe lângă acestea pectine, amidon, mono- şi di- zaharide, flavonoide, acizi fenolici, cumarine, şi manifestă efect demulcent, emollient, diuretic, anti-inflammator şi expectorant.