COMPLEX ULEIURI ESENTIALE AFRODISIAC 10ML Adams Vision
Complexul de uleiuri esentiale afrodisiac contine uleiuri esentiale remarcate istoric pentru calitatile lor afrodisiace si de stimulare a sexualitatii .
Ingrediente:
-Ulei esential de portocala: Uleiul de portocale are un efect relaxant, dar este mai degraba inaltator si energizant decat sedativ
-Ulei esential de ylang-ylang: Miros exotic, dulce, floral, voluptos, senzual. Vaporii de Ylang Ylang au un puternic efect afrodisiac.
-Ulei esential de menta: Tonifica si racoreste pielea.
-Ulei esential lemn de santal: Ne deschide spiritul catre intelegere si ne invaluie in caldura.
-Ulei esential de lime: Are o aroma energzanta si relaxanta.
-Ulei esential de lamaie: Este un tonic al sistemului circulator, imbunatateste circulatia sangelui, mentine vitalitatea celulelor rosii.
-Ulei esential de mandarina: Are o aroma dar si o actiune foarte delicata.
-Ulei esential de iasomie: Acest ulei esential este folosit de sute de ani in scop terapeutic, dar si pentru efectele sale afrodisiace. Acesta accelereaza pulsul, creste temperatura corporala si saturatia de oxigen din sange, toate acestea fiind semne ale excitarii.
Utlizare:
-intre 3-6 picaturi in vasul de aromaterapie, in apa de baie sau diluat in ulei purtator de masaj.
Atentionari:
-a se evita contactul direct cu ochii sau pielea;
-a nu se lasa la indemana copiilor;
-a nu se utiliza pe cale interna;
-a nu se folosi de catre persoane cu probleme respiratorii.
Acest complex de uleiuri este pentru uz extern!
Rolul componentelor:
Ylang ylang, arbore din familia Annonaceae originar din sudul Asiei, denumit şi arborele parfumat, creşte până la 40 de metri înălţime, având un diametru de aprox. 45 de centimetri cu tulpina dreaptă, cu scoarţa netedă, coroană în formă neregulată; când este cultivat pentru extragerea parfumului este lăsat să crească până la 3 metri pentru colectarea mai uşoară a florilor. Frunzele sunt simple, alterne, ovat-oblongi la bază, asimetrice, aprox. 13-29 cm / 4-10 cm, cu margini mai mult sau mai puţin vălurite, cu nervura principală şi cele laterale alb-păroase pe ambele feţe. Inflorescenţa este lungă de 1-4 cm, cu 2-6 flori de culoare verde-mat care devine galben cu timpul. Fructele constituite din multe monocarpii separate care din verde-închis la coacere devin negre.
Din florile sale se obţine un parfum pătrunzător dar efemer. În limba arhipelagului Filipine ylang-ylang înseamnă “floarea florilor”; oamenii din partea locului realizează ghirlande din aceste flori.
După unii autori, industria cu ylang-ylang a început în Filipine la Manila în jurul anului 1860 unde un marinar naufragiat pe nume Albert Schwenger a fost încântat de parfumul florilor. El a călătorit de-a lungul insulei şi a distilat flori de ylang-ylang în cantităţi mici. În scurt timp, industria a ajuns în posesiunile franceze din Oceanul Indian; până în 1909 s-au raportat 200 000 arbori de ylang ylang în insula Reunion. Alţi autori afirmă că uleiul de ylang-ylang a fost utilizat din 1880, iar în 1974 în statele unite utilizarea sa în parfumerie atingea aprox. 35 000 kg/an.
Uleiul de ylang-ylang adăugat la uleiul de cocos, alături de alte ingrediente, reprezintă uleiul Macassar care era foarte familiar bărbaţilor dichisiţi din epocile Victoriană şi Eduardiană. Popoarele băştinaşe credeau că amestecul de ulei de cocos cu ylang-ylang alungă spiritele rele, şi vindecă spiritul de boală. În prezent este utilizat şi în industria alimentară ca ingredient aromatizant.
Furnizarea uleiului vine în mare parte din insulele Oceanului Indian în special Comores, Madagascar şi Mayotte. Este un complex biochimic ce conţine geraniol, linalool esteri ai acizilor acetic şi benzoic, p-cresol metil ester, cadinen, unele sescviterpene şi fenoli. Este pe larg folosit în industria parfumurilor din gamele elevate. Nu poate fi înlocuit. Prezintă note florale la vârf, fiind folosit în compoziţii florale şi orientale.
În medicina tradiţională se folosesc frunzele pentru piele şi mucoase, seminţele în tratamentul febrei; în Indonezia florile sunt folosite contra malariei iar frunzele sunt frecţionate pe piele pentru calmarea mâncărimii; uleiul esenţial are efect liniştitor asupra sistemului nervos şi de îmbunătăţire a dispoziţiei, ajutând în stări de anxietate, tensiune, şoc, teamă şi panică. Calităţile sale afrodisiace pot fi utile în impotenţă şi frigiditate. Are efect calmant asupra pielii iar efectul său stimulent asupra scalpului susţine creşterea sănătoasă a părului.
Recent, a crescut considerabil interesul faţă de uleiul de Cananga în vederea utilizării medicinale. Astfel, rezultatele unui studiu au demonstrat că inhalarea uleiului a redus semnificativ presiunea sangvină sistolică şi diastolică şi, de asemenea, a redus frecvenţa cardiacă la unii pacienţi.
Ca şi multe alte plante, menta le-a fost cunoscută anticilor greci, romani si egipteni. Legenda spune că zeul întunericului Pluto s-a îndrăgostit nebuneşte de frumoasa nimfă Mentha. Geloasă, soţia sa zeiţa Persephona a urmărit-o pe nefericita fată şi a îngropat-o în pământ. Pluton, impresionat de suferinţa nimfei a transformat-o apoi în planta frumos mirositoare care îi poartă numele.
Menta este o plantă anuală, erbacee, face parte din familia Labiatae şi este considerată de mulţi autori ca fiind perenă. Este înaltă de 50-120 cm, puternic ramificată chiar de la bază, tulpina în 4 muchii evidente, cu frunze opuse, ovale, flori violacee asimetrice, cu 4 petale, grupate într-o inflorescenţă ca un spic. Prezintă un miros caracteristic, puternic aromat. Există diverse specii de mentă, toate fiind cultivate, cele mai uzuale fiind Mentha piperita, Mentha spicata (crispa), Mentha arvensis. Se înmulţeşte în practica agricolă exclusiv pe cale vegetativă, prin stoloni. Soiurile spontane nu prezintă întrebuinţări medicale eficiente.
La începutul secolului al XVIII-lea menta se foloseşte în Europa ca plantă medicinală, la noi însă este introdusă în primul deceniu al secolului trecut. Uleiul esenţial de mentă, obţinut încă din secolul XVII, este responsabil de mirosul pregnant al acestei plantei precum şi de efectele terapeutice asupra organismului.
Romanii, grecii, foloseau menta de milenii. Ei ştiau că aroma de mentă, dată de uleiul volatil, este capabilă să îmbunătăţească starea de spirit, de aceea înaintea festivităţii romanii decorau mesele cu frunze de mentă iar pe podele şi pereţi pulverizau infuziile de mentă.
Uleiul volatil de mentă este bogat în derivaţi de alcool cum ar fi mentolul, izomentolul, piperitolul şi cetone precum mentonă, izomentonă, piperitonă. Mai conţine oxizi şi esteri cum este mentofuranul şi 1,8-cineolul, elemente importante pentru acţiunea farmacologică. Numeroase minerale şi substanţe nutritive, inclusiv fier, mangan, magneziu, calciu, acid folic, potasiu se regăsesc în uleiul de mentă.
Uleiul volatil este secretat de perii glandulari ai plantelor întregi chiar înainte de înflorire. Are un proaspăt miros mentolat, este limpede, colorat până la galben pal, şi apos în vâscozitate.
Beneficiile pentru sănătate ale uleiului de mentă includ capacitatea sa de a trata spasmele provocate de indigestie, problemele respiratorii, durerile de cap, greaţa, febra, neplăceri ale stomacului şi intestinelor. Este un bun calmant şi decongestionant, relaxând musculatura dintr-un sindrom de colon iritabil, mucoase iritate (bronşică, gastrică) sau chiar în condiţiile de stres.
Uleiul volatil de mentă ajută digestia, fiind un tonic în cazul unui apetit alimentar scăzut sau stimulează digestia şi flatulenţa prin acţiune stomahică, colagogă şi carminativă. Acţiunea expectorantă şi mucolitică se revendică mentei tot datorită uleiului volatil, în special mentonei şi cineolului, la fel şi efectul antipruriginos. Mentolul este responsabil de acţiunea antiemetică şi analgezică şi de îndepărtare a anxietăţii, depresiei sau a suprasolicitării organismului.
Fie administrat prin inhalaţie, prin piele sau oral, uleiul volatil interacţionează cu receptorii sistemului nervos central prin proprietăţile fizico-chimice specifice şi astfel, spun cercetătorii, menta are o multitudine de întrebuinţări.
Menta este folosită şi pentru acţiunea antidiareică şi antiseptică datorită taninurilor din compoziţie, care au un efect astringent asupra proteinelor bacteriene.
Această plantă este recunoscută şi utilizată la nivel internaţional, fiind menţionată în Farmacopeea Europeană (European Pharmacopoeia), în Farmacopeea Americană (U.S. Pharmacopeial Covention) precum şi în diverse cărţi de specialitate şi tratate. În Farmacopeea Română (FR X) menta are 2 monografii trecute separat, Menthae folium şi Menthae aetheroleum.
Oamenii de ştiinţă contemporani nu se opresc la rezultatele obţinute sau la medicina tradiţională ci încearcă să descopere cât mai multe lucruri despre această plantă. De exemplu, au ajuns la concluzia că sportivii sunt capabili să efetueze mai multe exerciţii şi chiar să alerge mai repede atunci când simt mirosul de mentă. Explicaţia constă în faptul că aroma pronunţată a plantei afectează o anumită parte a creierului care este responsabilă pentru trezirea de dimineaţă. Prin urmare, pasta de dinţi cu aromă de mentă reprezintă o modalitate mai facilă de trezire dimineaţa. Fabricarea produselor de igienă orală ce au în compoziţie mentă a fost menită în primul rând datorită contribuţiei acesteia la dispariţia mirosurilor neplăcute precum şi pentru efectul antiinflamator şi antiseptic. Acestea şi alte proprietăţi s-au manifestat şi în cosmetică unde găsim în ziua de azi o varietate largă de creme, geluri, balsamuri, şampoane pe bază de mentă.
Terapeutic, menta se găseşte sub formă de capsule, comprimate, plantă mărunţită şi uscată pentru infuzii, tincturi. Extern se folosesc de asemenea creme, geluri, unguente.
Deşi se întâlnesc rar, pot apărea reacţii alergice la persoanele sensibile sau intolerante la un compus din mentă. Nu este indicată administrarea în sarcină şi copiilor sub 7 ani şi nu se poate administra concomitent cu antiacidele.
Pentru copii, se poate încorpora menta într-o îngheţată preparată în casă, pentru a-i da o savoare mentolată, răcoritoare, perfectă pentru zilele toride de vară.
