CIOCOLATA NEAGRA 56%CACAO CU GHIMBIR 100GR

CIOCOLATA NEAGRA 56%CACAO CU GHIMBIR 100GR

Fără gluten și lecitină! Ciocolată 100% BIO, din ingrediente naturale provenite exclusiv din culturi certificate biologic.

Ingrediente: cacao*, zahăr brut din trestie*, unt de cacao*, ghimbir (2%), vanilie*.

* din culturi certificate ecologic.

Poate conţine urme de lapte şi fructe uscate.

Valori nutriţionale/ 100 g:

Valoare energetică: 579 kCal/ 2412 kJ

Grăsimi: 39,1 g,

-din care acizi graşi saturaţi: 23,5 g

Carbohidraţi: 49,3 g,

-din care zahăr: 42 g

Fibre alimentare: 2 g

Proteine:7,5 g

Sodiu: 0,01 g

Conţinut: 100 g

Condiţii de depozitare: a se păstra la loc uscat şi răcoros

Rolul componentelor:

Condiţii de depozitare: loc uscat și răcoros.

Rolul componentelor:

Arborele de cacao este o plantă originară din America de Sud, cu înălţimea de cca. 8 m, cu frunze simple, întregi, cu flori mici, care apar direct pe trunchi şi ramuri, cu fructe baciforme, mari, cărnoase, colorate în roşu, cu pulpa albă, cu numeroase seminţe.

Cacao a fost cunoscută în locurile de origine de mai bine de 2000 de ani, având un important rol în viaţa economică, rituală şi politică a mayaşilor pre-hispanici şi a continuat să fie astfel multă vreme. Istoria sa a fost mult studiată în site-urile arheologice din zonele centro-americane examinând cultura Maya clasică, în special din perioada dintre anii 500 şi 800 D.Hr., şi unde există o abundenţă de artefacte ceramice care cuprind referiri la cacao prin texte şi picturi ce evocă utilizarea acesteia. Analizele chimice ale reziduurilor de pe fundul vaselor din perioada maya clasică au revelat faptul că planta a constituit un ingredient în mai multe feluri de băuturi şi terciuri şi că era servită în variate tipuri de veselă. Diversele băuturi şi alimente care conţineau cacao sunt descrise în textele hieroglifice centr-americane, cea mai comună fiind o băutură spumoasă consumată de către cuplurile proaspăt căsătorite şi care este descrisă în scene care arată viaţa la curţile regale. În timpul regilor azteci, micile seminţe de cacao au fost utilizate ca şi monede, acestea fiind necesare anumitor tranzacţii. Metoda este încă folosită în unele părţi ale Mexicului de astăzi.

Planta a fost denumită Theobroma de către Linnaeus, cuvântul însemnând „alimentul zeilor”, datorită savorii seminţelor sale. Mexicanii au denumit seminţele pisate „Chocolate”.

În cărţile medicinale din secolele XIX-XX apare utilizată sub formă de ciocolată şi de unt de cacao. Ciocolata, transformată într-o pulbere grosieră şi fiartă în lapte sau lapte şi apă, era mult folosită ca substituent ocazional pentru cafea, sau ca băutură la mese. Era considerată un articol de dietă foarte nutritiv pentru invalizi, persoane în perioada de convalescenţă şi cei cărora nu le plăceau substanţele grase precum persoanele cu dispepsie.

Uleiul sau untul de cacao este o substanţă solidă alb-gălbuie cu aromă uşoară de cacao, cu gust blând şi plăcut, foarte nutritiv. A fost folosit ca şi alternativă la uleiul de cod sau ca articol de dietă în timpul ultimelor zile de sarcină; are excelente proprietăţi emoliente şi a fost folosit, de asemenea, la prepararea supozitoarelor, ovulelor, şi în unguentele preparate pentru piele sensibilă sau aspră, buze crăpate, numeroase cosmetice, pomade şi săpunuri de lux.

Teobromina, un alcaloid conţinut în seminţele de cacao, şi descoperit de către Woskresensky în 1841, este asemănătoare cu cafeina în acţiunea sa, dar efectul său este mai puţin puternic. Acţiunea sa este mai pronunţată asupra musculaturii, a rinichilor şi a inimii, având efect diuretic datorită stimulării epiteliului renal, excitant nervos, dilată vasele sangvine fiind folosită în caz de hipertensiune arterială.

Pudra de cacao se foloseşte, de asemenea, în industria farmaceutică pentru condiţionarea unor specialităţi farmaceutice şi corectarea gustului.

Întrebuinţarea medicinală a produselor de cacao este menţionată şi în medicina ştiinţifică din România în secolului trecut, acestea fiind utilizate mai ales ca tonifiante generale ale organismului şi pentru acţiunea diuretică a teobrominei în hidropizii cardiace, scleroză cardiacă şi scleroză renală; apoi pentru mascarea gustului unor pastile.

În ultimii ani s-a descoperit din ce în ce mai mult capacitatea antioxidantă a seminţelor de cacao datorită conţinutului bogat în polifenoli. Studiile clinice au sugerat efecte benefice ale ciocolatei negre asupra tensiunii arteriale, lipidelor şi inflamaţiilor, propunând un mecanism de acţiune ce include îmbunătăţirea biodisponibilităţii oxidului de azot şi a funcţionării mitocondriilor.

Ghimbirul este o specie originară din Asia tropicală; perenă, cu rizom cărnos, ramificat ca o mână cu degete, cu tulpini aeriene ierboase ce se reînnoiesc anual, unele fiind înalte cu frunze, altele scurte, reproducătoare, purtând florile.

Denumirea provine de la grecescul zingiber, cuvânt de origine sanscrită.

Plantă medicinală cunoscută din vechime, ghimbirul a fost utilizat ca remediu în medicina tradiţională chineză şi indiană de mai bine de 2500 de ani. În medicina Ayurvedică a fost folosit ca remediu natural carminativ, anti-colitic, pentru stimularea digestiei, pentru hemoroizi, boli cronice ale pielii, obezitate şi sângerări anormale după naştere. În Medicina Tradiţională Chineză a fost şi este recomandat în balonare, tuse, vomă, diaree şi reumatism.

În Europa ghimbirul a fost menţionat în secolul I de către medicul grec Dioscorides, pentru proprietăţile sale digestive, pentru stimularea intestinală şi ca util pentru stomac. Din jurul anilor 1100 a fost utilizat în toate ţările europene. În lucrările medicale europene vechi, scrise de Harpestreng cca.1200, Lonicerus 1564, Matthiolus 1626, Bentley şi Trimen 1880, ghimbirul este descris ca util pentru stimularea apetitului şi a digestiei, pentru intestin şi pentru infecţii bucale şi gingivale. Monografiile ghimbirului au fost şi încă sunt parte din majoritatea farmacopeelor europene şi non-europene [Imbesi 1964; Farmacopeea Republicii Populare Chineze 2005; Farmacopeea Ayurvedică Indiană; Farmacopeea Indiană 2007] şi bineînţeles din Farmacopeea Europeană 7. Farmacopeea Chineză recomandă ghimbirul în senzaţii de rece, vomă şi diaree însoţite de extremităţi reci şi puls slab; pentru dispnee şi tuse cu expectoraţie abundentă.

Rădăcina de ghimbir conţine ulei esenţial cu peste 100 de compuşi identificaţi, în principal compuşi terpenoidici. Principiile responsabile de gustul picant, sau constituenţii non-volatili, ai ghimbirului, sunt considerate responsabile pentru proprietăţile aromatice ale acestuia, şi pentru activitatea farmacologică. Printre acestea: gingerolii, shagaolii, gingerdione, paradol, vallinoide, galanali A şi B, şi zingerona. Alţi compuşi ai ghimbirului constau în carbohidraţi, grăsimi, minerale, oleorezine, vitamine, ceruri, enzime proteolitice. Rizomul de ghimbir conţine venilil-cetone pungente, incluzând (6)-gingerol şi (6)-paradol, pentru acestea raportându-se activitate puternic antiinflamatoare precum şi proprietăţi antitumorale.

Pe lângă aceste proprietăţi bine cunoscute, datorită cărora găsim ghimbirul individual sau în combinaţii în produsele naturiste de la noi, acesta mai posedă proprietăţi antiemetice, antinociceptive, antitusive (siropuri de tuse), antioxidante, cardiotonice, imunomodulatoare şi chiar hipocolesterolemiante. Ghimbirul, fiind un agent termogenic, poate fi considerat ca agent funcţional pentru restaurarea unei balanţe energetice pozitive, şi ca urmare poate fi util în terapia naturistă a obezităţii.