CEAI PROSTATUS 90GR (PROSTATA SANATOASA) Faunus Plant

CEAI PROSTATUS 90GR (PROSTATA SANATOASA) Faunus Plant

Ceaiul Prostatus este un amestec compus din 4 plante medicinale care contribuie la funcționarea normală a prostatei, fiind recomandat în prostatită și adenom de prostată.

Acest produs este conceput pentru o cură de 12 zile.

Proprietăți: antiinflamator, dezinfectant, diuretic, antiseptic urinar.

Recomandări: prostatită, adenom de prostată.

Contribuie la: 

• funcționarea normală a prostatei 
• menţinerea funcţiei urinare normale

Ingrediente: Pufuliţă-cu-flori-mici (Epilobium parviflorum) părți aeriene (50%), Ghimpe (Xanthium spinosum) părți aeriene (20%), Coada-calului (Equisetum arvense) părți aeriene (15%), Merişor (Vaccinium vitis-idaea) frunze (15%).

Mod de administrare: Infuzie – se prepară din 2 linguriţe cu plante adăugate la 200ml de apă clocotită, se menţine timp de 15min. la temperatura camerei, apoi se strecoară. Se bea câte o cană cu infuzie de 3 ori pe zi, cu 30min. înainte de mese, pe stomacul gol.

Durata unei cure obișnuite este de 4-6 luni. Pentru rezultate superioare, se recomandă folosirea în asociere cu tinctura PROSTATUS.

Contraindicații: Alergie la oricare dintre componentele produsului.

Produs 100% natural, obținut prin prelucrare manuală.

Nu conţine conservanţi sau coloranţi artificiali. Produs avizat de SNPMAPS, notificare nr. 7890/2013.

Rolul componentelor: 

Pufuliţa a fost pe larg utilizată în toată lumea ca plantă medicinală, şi ca aliment.

Egiptenii, şi apoi medicina populară din Europa, utiliza pufuliţa pentru tratarea inflamaţiilor, adenoamelor şi tumorilor de prostată.

Nativii americani o utilizau pentru arsuri la urinare, probleme urinare ale bărbaţilor, tuse şi iritaţii ale gâtului, disconfort stomacal şi intestinal, iar sub formă de cataplasme pentru probleme ale pielii. Locuitorii Siberiei şi unele triburi de eschimosi o utilizau pentru tratarea rănilor. Medicii eclectici o considerau de neegalat în tratamentul problemelor intestinale de vară, şi o utilizau în diferite alte tipuri de diaree (cholera infantum, dizenterie tifoidă).

Astăzi, pufuliţa este folosită în produsele naturiste, singură sau în combinaţii, în special pentru problemele de prostată şi disfuncţiile urinare aferente acestora, dar a avut succes şi în probleme hepatice, şi mai este folosită ca tratament naturist pentru enterite şi reumatism.

Iarba de pufuliţă conţine taninuri hidrolizabile (oenotheina B), flavone, compuşi fenil-propanici, β-sitosterol, esteri ai sitosterolului şi sitosteril-glucozide, pectine, acizi organici, acizi triterpenici pentaciclici (acid ursolic, acid maslinic) şi substanţe minerale care îi imprimă plantei acţiune antibiotică, antivirală, coleretic-colagogă, emolientă, astringentă.

Extractul de pufuliţă a dovedit un efect antiflogistic accentuat.

Datorită acestor caracteristici, pufuliţa, este foarte utilizată în produsele vegetale destinate preparării ca infuzii, recomandate ca remedii naturiste pentru tulburările de micţiune ce însoţesc hiperplazia benignă de prostată.

Un studiu de ultimă oră a arătat că extractele din cele trei specii de pufuliţă sunt active împotriva celulelor canceroase hormon-dependente de la nivelul prostatei. Este posibil ca activitatea biologică a materialului vegetal să fie influenţată de conţinutul ridicat de oenotheină B.

Plantă anuală, înaltă de 20-80 cm, ramificată de la bază, verde-gălbuie. Frunze ovat-lanceolate sau rombice, adânc trilobate, cu lobii mijlocii mai lungi, pe dos alb-păroase, pe faţă verzi-gălbui. La baza fiecărei frunze se află un spin trifurcat. Florile unisexuate, cele mascule situate în vârful ramurilor, cele femele câte 1-2 la subsuoara frunzelor; fructul elipsoidal acoperit cu spini drepţi cu vârful uncinat. Se recoltează părţile aeriene în perioada iulie-august.

Istoricul ghimpelui ca plantă medicinală este oarecum confuz, din cauza denumirii sale care în vechinme a fost atribuită mai multor specii diferite. Apare menţionat în mod clar abia în cărţile de la sfârşitul secolului XIX, cu acţiune diuretică, diaforetică, alterativă şi sialogogă, sau chiar astringentă, recomandat fiind ca remediu pentru unele boli ale sângelui, şi în hidrofobie.

A fost utilizat mai mult ca remediu domestic. Planta întreagă este un stiptic activ util pentru aplicaţii generale.

Din Europa a fost introdus şi în Asia, unde de asemenea a fost utilizat ca diuretic, antiperiodic (în febră intermitentă), sudorific, antidiareic şi stiptic.

În medicina populară din zona Asiei Centrale, tinctura din plantă era folosită pentru a trata guşa, reumatismul şi răcelile, pentru tratarea bolilor inflamatorii şi de asemenea ca diuretic, antipiretic şi sedativ.

În medicina populară românească, ghimpele este folosit atât individual cât şi în combinaţii ca tratament naturist în special în infecţii şi litiază urinară, a altor afecţiuni urinare, şi în inflamaţii ale prostatei, chiar şi în cancerul de prostată şi în cancerul organelor genitale, şi de asemenea în hipertiroidism, noduli tirpidieni.

Părţile aeriene ale ghimpelui conţin flavone, lactone sesquiterpenice – xanthinină, xanthanină, xanthanol, izoxanthanol, xanthinosin, tomentosin, şi derivaţi ai xanthanolidelor, diterpena atractilozidă, ulei esenţial, xanthumină şi decatilxanthumină, fitosteroli – beta-sitosterol şi stigmasterol. Mai conţin carboxiatractilosidă, substanţă responsabilă pentru efectul toxic la animale.

Xanthatina a arătat în studii activitate bactericidă şi fungicidă.

La noi în ţară este valorificat în special în produsele naturiste recomandate pentru afecţiuni inflamatorii ale prostatei.

Atenţionări

Nu se recomandă în caz de hipersensibilitate la această plantă.

La dozele recomandate nu se cunosc contraindicaţii.

Nu este indicat în sarcină şi alăptare.