Ceai Pentru Raceala si Gripa 20 plicuri AdNatura
Conține un amestec omogen în proporții variabile din plante recunoscute atât din utilizarea lor tradițională cât și din literatura de specialitate pentru acțiunea lor benefică ȋn stări de răceală şi stări gripale cȃt şi pentru acțiunea lor antiinflamatoare, antivirală și antiinfecţioasă.
Beneficii:
Benefic pentru prevenirea şi ameliorarea stărilor de gripă şi răceală. La dozele zilnice recomandate nu se cunosc acțiuni adverse excepție putând face unele persoane alergice la anumite plante din compoziție.
Compozitie:
-fructe de măceş,
-cimbrişor,
-flori de tei,
-flori de soc,
-coada şoricelului,
-frunze de stevie dulce.
Administrare:
Uz intern – infuzie. Peste 1-2 plicuri se toarnă 200-250 ml apă clocotită. Vasul se acoperă și se lasă în repaus 10 – 15 minute. După infuzare se scot plicurile și se poate adăuga o linguriță de suc proaspăt de lamâie.
Intern: se beau până la 3-4 cești cu ceai pe zi. Ceaiul are gust dulceag datorită frunzelor de stevie dulce numită și “iarbă de miere” (Stevia rebaudiana), care conțin substanțe dulci permise diabeticilor și supraponderalilor deoarece sunt practic lipsite de aport caloric. După gust, se poate adăuga o linguriţă de miere.
Atentionari:
Acest produs este un supliment alimentar.
Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos.
A nu se lăsa la îndemâna şi la vederea copiilor mici.
A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic.
Rolul componentelor:
Plantă indigenă în Europa, măceşul este un arbust ghimpos, de 2-3 m, cu ramuri arcuite, frunze penat-compuse cu marginile dinţate. Florile sunt mari, cu sepalele răsfrânte şi cu petalele roz. Fructul, măceaşa, este un fruct fals (se dezvoltă din caliciu), roşu, lunguieţ, închizând în interiorul său adevăratele fructe (achene), cu aspect de seminţe păroase.
Medicii antichităţii – Dioscorides, Plinius, Teophrastus, Hippocrates au încadrat măceşul în tezaurul lor medical.
Deja pe vremea lui Hippocrates era cunoscută ca un agent antiinflamator.
După Matthiolus (1626), măceşele se administrau în gonoree şi dizenterie. Cu miere se utilizau ca antihelmintice, împotriva calculilor urinari şi a dificultăţilor apărute la, urinare cauzate de aceştia.
Fructele de măceş au devenit oficiale în Farmacopeea Britanică în 1885. În cel de-al doilea război mondial Anglia a ajuns în imposibilitatea de a mai importa citrice, astfel guvernul englez a încurajat culegerea şi folosirea măceşelor ca sursă de vitamina C.
Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX aprecia în deosebi la măceşe bogăţia în vitamina C. Ceaiului de fructe de măceş i se mai atribuia un efect purgativ şi de combatere a stărilor catarale uşoare ale intestinului; extractul fluid de măceşe era indicat pentru combaterea pietrelor la rinichi şi vezicula fierei. Se considera că ceaiul de măceşe înlesneşte digestia, potoleşte setea şi produce diureză; iar acţiunea diuretică are marele avantaj că, chiar la o lungă întrebuinţare nu produce nici o iritare pe rinichi sau pe băşică, ceea ce-l face foarte indicat în bolile căilor urinare şi de rinichi.
Măceşele conţin foarte puţin ulei volatil, caroten, pectine, dextroză, acid citric şi acid malic şi taninuri; „seminţele” conţin urme de vanilină. Nu în ultimul rând, măceşele sunt bogate în vitamina C. Unele experimente au arătat că extracele din pulpă au efect bactericid asupra E. Coli.
Cercetările au demonstrat că mulţi compuşi din extractele de măceşe au proprietăţi antioxidante şi antiinflamatoare.
În Evul Mediu cimbrişorul trecea drept o iarbă a războinicului, dătătoare de curaj şi de vitejie în luptă.O arată obiceiul cavalerilor şi al cruciaţilor de a-şi împodobi scuturile cu cimbrişor.
Sau obiceiul domniţelor de a broda crenguţe de cimbrişor, înconjurate de albine, pe eşarfa dăruită cavalerului lor care pleca în cruciade, eşarfă care avea menirea de a-i da tărie şi curaj.
Cimbrişorul este un subarbust cu ramuri culcate la pământ, care fac rădăcini din care cresc numeroase tulpini. Înflorește în perioada mai-septembrie.
Componenta principală a cimbrişorului este uleiul volatil compus din timol, carvacrol, α-pinen, limonen, linalol, geraniol, β-bisabolen. Pentru susţinerea proprietăţilor terapeutice s-au descoperit şi alte componente cum sunt flavonoidele, acizii polifenolcarboxilici (acid cafeic, acid rosmarinic), taninurile, saponinele, o substanță amară (serpilină) şi sărurile minerale.
Cimbrișorul are proprietatea de a descongestiona căile respiratorii şi de a elimina mucozităţile, fiind cu succes utilizat în sinuzite sau congestia urechii, de a dezinfecta intestinele fiind un bun antiseptic şi de a îmbunătăţi circulaţia, inclusiv cea cerebrală. Acțiunea antispasmodică asupra musculaturii netede, face ca cimbrișorul sa ajute la ameliorarea durerilor menstruale.
Studiile experimentale pe animale, au demonstrat un efect antihormonal şi hormon like tiroidian pe glanda pituitară. Cercetătorii au concluzionat în urma diverselor studii eficienţa uleiului volatil de cimbrişor împotriva unor micotoxine, având un puternic efect inhibitor asupra acestora, efect ce poate fi determinat de sinergia efectelor date de componentele uleiului volatil.
