Glicemonorm Forte ceai 50g Dacia Plant
Menţine glicemia în limite normale.
Glicemonorm Forte ceai, reprezintă o combinație unică de plante, recomandată pentru menținerea concentrației normale a glucozei din sânge.
Contribuie la:
-menţinerea concentraţiei normale a glucozei din sânge.
Ingrediente:
-castravete-amar (Momordica charantia) - fructe...30%
-afin (Vaccinium myrtillus) -frunze...20%
-dud-negru (Morus nigra) - frunze...20%
-măslin (Olea europaea) - frunze...20%
-fasole (Phaseolus vulgaris) - teci...10%
Contraindicații:
Intoleranță la oricare dintre componentele produsului.
Precauții:
În sarcină şi alăptare se administrează numai cu recomandarea medicului.
Mod de administrare:
-Pulberea cu administrare sublinguală – plantele se macină fin cu o râşniţă electrică.
Se ia câte o linguriţă rasă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 minute, după care se înghite cu apă.
-Maceratul la rece – se prepară dintr-o linguriţă cu pulbere (obţinută prin măcinarea plantelor cu o râşniţă electrică) adăugată la 250 ml de apă rece, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol.
Se administrează 3 căni cu macerat pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.
-Infuzia – se prepară dintr-o lingură cu plante adăugate la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 minute la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol.
Se administrează 3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 de minute înainte de mese.
Diabetul zaharat
Diabetul zaharat este una din cele mai frecvente afecţiuni endocrine, unii dintre factorii declanşatori care determină apariţia acesteia fiind: predispoziţia ereditară, alimentaţia excesivă (în special excesul de dulciuri), şocurile emoţionale şi stresul.
Boala se caracterizează prin creşterea glicemiei (nivelul de glucoză din sânge) peste limitele normale și dezechilibrarea metabolismului.
Hormonul numit insulină permite celulelor corpului să utilizeze glucoza ca sursă de energie.
Cand secreția de insulină este insuficientă sau când insulina nu-și îndeplinește rolul în organism, apare diabetul.
Cele mai frecvente tipuri de diabet zaharat sunt:
-diabet zaharat de tip 1 sau insulinodependent
-diabet zaharat de tip 2 sau noninsulino-dependent.
Controlul glicemiei reprezintă unul din cei mai importanţi factori de evaluare ai afecţiunii, pentru menţinerea stării de sănătate fiind necesară aducerea glicemiei la valorile normale.
În general, complicaţiile diabetului zaharat afectează diferite organe (ochii, rinichii, sistemul nervos, vasele sanguine), ceea ce conduce la apariţia retinopatiei diabetice, insuficienţei renale, polineuropatiei diabetice sau arteritei diabetice.
Rolul componentelor:
Afinul a fost utilizat in tratarea afectiunilor oculare: cataracta, retinopatie diabetica, retinita pigmentara, glaucom, degenerescenţă maculară; pentru îmbunătăţirea vederii nocturne şi datorită acţiunii vasoprotectoare.
De asemenea, fitoterapeuţii recomandau afinele şi pentru tratarea diareei, infecţiilor urinare şi diabetului zaharat.
Fructele de afin erau utilizate pentru tratarea şi prevenirea scorbutului. Unii chirurgi din Europa întrebuinţau afinele pentru vindecarea rănilor.
Potrivit unor surse secundare, taninul din compoziţia afinului este substanţa activă responsabilă de eficienţa terapeutică în tratamentul diareei, ulcerelor orale și durerilor de gât, fapt care a permis utilizarea plantei din cele mai vechi timpuri.
Primele menţiuni în scrierile europene despre efectele benefice ale afinului asupra sănătăţii datează aproximativ din anul 1100. Utilizarea acestuia pentru efectele sale asupra ochilor a fost cu adevărat răspândită mai ales pe teritoriul actual al Italiei, dar conform legendei, în timpul celui de-al doilea război mondial era consumat sistematic de piloţii flotei aeriene britanice, mai ales înaintea raidurilor nocturne. Amerindienii cunoşteau proprietăţile de conservant natural ale afinelor. Ei făceau o mâncare numită pemmican, care consta într-un amestec de afine cu carne uscată sau peşte uscat, făcute pastă iar aceasta le asigura oamenilor necesarul de proteine şi vitamine. De asemenea, conţin o mare cantitate de vitamina C. Iată de ce, expuşi riscului de a face scorbut, marinarii de odinioară duceau cu ei în lungile călătorii pe mare butoaie întregi de afine.
Indienii foloseau afinele şi ca medicament, amestecându-le cu făină de porumb şi punând cataplasme pe răni pentru a preveni infectarea sângelui.
Afinul este un subarbust stufos, rămuros, cu frunze mici, ovale, iar fructul este numit afină și reprezintă o bacă de culoare albastru-închisă, zemoasă, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor. Înflorește în lunile mai-iunie.
Frunzele și fructele de afin conțin compuși antioxidanți ce pot preveni afecțiunile cardiovasculare sau agravarea acestora. Pe lângă vitamina C, fructele mai conțin antocianozide, împreună cu hiperozidă și quercetrin (flavonoide). Sinergismul acestor compuși generează efecte benefice asupra sănătății organismului. Antioxidanții previn formarea radicalilor liberi și daunele asupra celulelor în cazul oxidării, daune ce conduc la formarea celuleor canceroase. Antocianii ajută de asemenea la creșterea rezistenței pereților vaselor de sânge și cresc fluxul de circulare al sângelui, evitând astfel și agregarea plachetelor sanguine. Extractul din frunză de afin protejează vasele împotriva aterosclerozei prin scăderea nivelului LDL colesterol (colesterol rău), factor major în formarea plăgilor de aterom. Cercetări recente au demonstrat că extractele din fructe și din frunze prezintă beneficii terapeutice printre care și efectul de inhibare al histaminei de către fructele de afin, mecanism atribuit abilității crescute a afinului în vindecarea rănilor și a ulcerului gastrointestinal. Acest mecanism se datorează unor taninuri catehice, compuși cu acțiune astringentă și antiinflamatoare. Studii pe extractul de frunză de afin arată ca această plantă est eficientă împotriva unor germeni precum Escherichia coli și Staphylococcus aureus.
Castravetele amar vegetează în zone tropicale, incluzând zona Amazoniană, estul Africii, Asia şi Caraibele, fiind cultivat în America de Sud atât în scopuri alimentare cât şi în scopuri medicinale.
Este o plantă erbacee din familia Cucurbitacee (familia bostanului), căţărătoare, cu cârcei, ajungând până la 5 m lungime. Prezintă frunze simple, alterne, septate cu 3 până la 7 lobi. Fiecare plantă poartă separat flori mascule sau femele galbene. Fructele, castraveţii, prezintă o formă oblongă şi un exterior verucos distinct. În Emisfera Nordică, înflorirea are loc în iunie-iulie iar fructificarea din septembrie până în noiembrie.
Denumirea latinească Momordica înseamnă „a muşca”, făcând referire la marginile zimţate ale frunzelor, care apar ca şi când ar fi fost muşcate. Toate părţile plantei au gust amar.
Populaţiile locale amazoniene şi triburile indigene sud-americane cultivă castravetele amar în grădinile proprii folosindu-l în mâncăruri pentru aromatizare.
Ca plantă medicinală, castravetele amar are o istorie îndelungată de utilizare în cadrul acestor populaţii, astfel, ceaiul din frunze este folosit pentru diabet, pentru eliminarea gazelor intestinale, pentru a provoca menstruaţia, şi ca antiviral în pojar, hepatite, şi afecţiuni febrile. Topic este utilizat în răni, iritaţii, şi infecţii, iar intern şi extern pentru viermi şi alţi paraziţi.
În fitoterapia braziliană este utilizat în tumori, răni, reumatism, malarie, inflamaţii, infecţii vaginale, probleme menstruale, diabet, colici, febră, hemoroizi, viermi. Mai este folosit de asemenea ca afrodisiac şi ca abortiv.
În Mexic, întreaga plantă este folosită în diabet, în dizenterie, iar rădăcina este un reputat afrodisiac; medicina naturistă peruviană utilizează frunza sau părţile aeriene în tratamentul pojarului, malariei, inflamaţiilor iar în Nicaragua frunza este în mod obişnuit folosită în durerile de stomac, diabet, febră, răceli, tuse, dureri de cap, malarie, probleme menstruale, hipertensiune, infecţii, şi ca ajutor pentru naşteri.
Castravetele amar conţine o varietate de compuşi biologic activi incluzând triterpene, proteine şi steroizi. O proteină găsită în castravetele amar – momordina – a demonstrat clinic activitate anticanceroasă pe limfoamele Hodgkin la animale; şi alte proteine izolate din plantă au demonstrat activitate antitumorală şi antivirală.
În numeroase studii, cel puţin trei grupuri diferite de compuşi găsiţi în toate părţile plantei, care includ un amestec de saponine steroidice (charantine), peptide similare insulinei şi alkaloizi, au demonstrat clinic proprietăţi hipoglicemiante sau alte acţiuni cu beneficii potenţiale în cazul diabetului.
Mai mult de 100 de studii in vivo au demonstrat efectele de reducere a glicemiei ale acestui fruct. Acesta a arătat de asemenea abilitatea de a îmbunătăţi aportul celular de glucoză, de a stimula eliberarea insulinei, şi de a potenţa efectul acesteia. În alte studii in vivo, fructul sau seminţele de castravete amar au redus colesterolul total. Într-un studiu, nivelele ridicate de colesterol şi trigliceride la şobolanii diabetici au fost reduse până la normal după 10 săptămâni de tratament.
