Balsam Tataneasa 150 ml Maria Treben

Rolul componentelor:
Tataneasa este o specie ierboasă perenă, din familia Boraginaceae, înaltă de până la 120 cm, acoperită cu peri aspri. Rizomul este scurt şi gros, din el pornind rădăcini cărnoase negricioase la exterior, albe-gălbui în interior, mucilaginoase. Frunzele sunt foarte aspre, florile grupate în cime scorpioide cu 5-10 flori, cu corola tubuloasă, de culoare roşie-violacee. Pentru tratamentele naturiste se recoltează rădăcinile, primăvara în martie-mai, sau mai degrabă toamna în septembrie-octombrie.
Denumirea specifică officinale subliniază prezenţa ei în lista de plante medicinale încă din vechime. Prima dată apare documentată în scrierile romanilor şi greciilor antici. În jurul anului 200 D.H. Dioscorides lăuda utilizarea terapeutică a tătănesei, în cartea sa Materia Medico, susţinând că denumirea generică de Symphytum provine din grecescul symphuo = a creşte împreună. În evul mediu, planta era populară prin utilizarea sa externă în vindecarea fracturilor. De-a lungul timpului a devenit din ce în ce mai utilă în tratarea problemelor respiratorii (bronşite, catar, hemoptizii, pleurezie, tuse spastică), bolilor gastrointestinale (colecistite, colite, dizenterie, diaree, ulcere, hematemeză), metroragiei, flebitelor şi tonsilitelor. A fost pomenită de asemenea pentru valoarea sa nutriţională, fiind considerată o importantă sursă de proteine şi vitamina B12, lucru neobişnuit pentru o plantă. Cataplasmele cu tătăneasă mai erau folosite pentru ameliorarea durerilor de sâni ale mamelor care alăptau.
Are o tradiţie îndelungată şi binecunoscută în special în utilizarea externă pentru tratarea rănilor, fracturilor, contuziilor inflamate, abceselor, ulcerelor varicoase şi a arsurilor.
În medicina populară românească rădăcina de tătăneasă este un remediu natural folosit pentru efectul hemostatic, calmant al durerilor, fluidifiant al secreţiilor mucoase, în afecţiunile catarale ale căilor respiratorii, în stări ulceroase, hemoptizii, diaree, dizenterie. Planta întreagă este utilizată ca vulnerară, în special extern în inflamaţii articulare, fracturi osoase, echimoze, induraţii ganglionare etc.
Rădăcinile conţin alantoină, mucilagii, amidon, aminoacizi, ulei esenţial, alcaloizi pirolizidinici în concentraţie scăzută, tanin, conferind acţiune cicatrizantă, emolientă, antiinflamatoare, hemostatică, fiind astfel indicată în tratamentul ulcerului gastric şi duodenal, hematoamelor, fracturilor şi ca antitusiv. Se mai folosesc şi părţile aeriene ale plantei ce conţin alantoină, mucilagii, dar în special pentru extragerea carotenoidelor.
În prezent tătăneasa este restricţionată în produsele naturiste doar la utilizarea externă, din cauza prezenţei alcaloizilor pirolizidinici, pentru care se consideră că doza zilnică internă nu trebuie să depăşească 100 μg, din cauza riscului hepatotoxicităţii.
Dar, sunt oameni de ştiinţă care privesc siguranţa utilizării plantelor din alt unghi, considerând că nu trebuie luat în discuţie doar un anumit compus individual cu potenţial toxic al plantei, ci trebuie evaluată planta ca întreg. Astfel nici tătăneasa nu poate fi privită doar ca un simplu vector pentru efectul farmacologic al unei substanţe specifice, impactul său farmacologic general fiind mult mai complex, un întreg sistem de substanţe organice active asigurând efectul plantei. În mod interesant, s-a raportat că funcţiile hepatice testate la 29 de utilizatori cronici de ceai de tătăneasă nu prezentau anormalităţi. Studiile clinice realizate până în prezent au confirmat eficienţa utilizării externe a rădăcinii de tătăneasă în durerile musculare, durerile lombare, osteoartrite etc.