Alfalfa Forte 40cps Farmaclass
Alfalfa Forte reprezinta o sursa naturala de nutrienti necesari pentru mentinerea sanatatii organismului. Are un continut bogat in vitamine (complex B, A, C, D, E, K), minerale, oligoelemente, aminoacizi, enzime, fibre.
Beneficii:
-hipocolesterolemiante (scade nivelul de LDL-colesterol);
-diuretice (elimina surplusul de apa fara sa determine depletie de potasiu);
-antiinflamatoare (stimuleaza secretia de cortizon la nivelul glandei suprarenale);
-este un foarte bun detoxifiant (elimina metalele grele si alte toxine din organism);
-imbunatateste functiile inimii;
-mentine starea de sanatate a ficatului (are efect hepatoprotector);
-asigura o functionare eficienta la nivelul tubului digestiv (protejeaza mucoasa gastro-intestinala, stimuleaza digestia, echilibreaza flora intestinala);
-prin continutul ridicat in vitamina K impiedica formarea cheagurilor de sange; inlatura efectele neplacute ale menopauzei;
-mentine starea de sanatate a sistemului articular normalizeaza echilibrul hidric, combate problemele urinare;
-promoveaza sanatatea sistemului osos, este eficient in osteoporoza;
-inlatura starile de oboseala fizica si mentala;
-este tonic sexual si muscular, creste nivelul energetic al organismului.
Indicatii:
-revitalizant,
-tonic general,
-afectiuni hepatobiliare;
-afectiuni digestive;
-afectiuni reumatice
-hipercolesterolemie.
-adjuvant in afectiuni cardiovasculare.
Compozitie/capsula:
-Alfalfa (lucerna) 200mg
-Hordeum vulgare (orz verde) 30mg
-Urtica dioica (urzica) 65mg
-Olea europaea (maslin) 20mg
-Ribes negrum (coacaz negru) 20mg
Administrare:
1 cps x 3/zi luate cu un pahar cu apa.
Se recomanda administrarea produsului pe o durata mai lunga de timp.
Rolul componentelor:
Încă de demult, medicii din China și India foloseau frunzele de lucernă și vîrfurile florilor în tratamentul pentru tulburările digestive. După unele izvoare din antichitate, lucerna a fost adusă prin anul 470 î.Hr. în Grecia și prin anii 150–50 î.Hr. în Italia. La propunerea lui Charles Darwin au fost aduși în 1885, bondari pentru a asigura polenizarea florilor de lucernă. De-a lungul timpului, lucerna s-a folosit pentru tratarea multor stări patologice și se folosea îndeosebi pentru efectul nutritiv și tonic asupra organismului.
Este o plantă furajeră din familia leguminoaselor. Are rădăcină pivotantă, lungă de 1-2 m, cu tulpini numeroase și stoloni scurți. Tulpina erectă, ascendentă sau întinsă, ușor muchiată, glabră sau dispers păroasă. Frunze foarte variabile ca formă și dimensiuni. Foliole obovat cuneate sau lanceolat cuneate, cu margini întregi sau la partea anterioară, mucronat dințate. Florile sunt grupate în inflorescențe racemoase axilare, alungite sau capituliforme. Fructul este o păstaie totdeauna glabră, răsucită cu 3 – 4 spire.
Planta conține flavone, saponine, săruri minerale, clorofilă, proteine, substanțe estrogene, carotenoide (motiv pentru care s-a folosit la prepararea vitaminei A). Are proprietăți hipocolesterolemiante, antianemice antihemoragice, coagulante.
Lucerna este cunoscută pentru efectul antiinflamator, analgzic și antipiretic datorită conținutului de saponozide- mono-, bi-, tridesmozide ale acidului medicagenic și derivații acestuia. Cercetăriile au arătat proprietatea antitumorală în carcinoame hepatice și de colon folosind extracte de lucernă bogate în compuși fenolici- acid p-cumaric, acid cafeic, cinamic și azotați- proteine, enzime, peptide. În medicna naturistă lucerna se folosește și ca diuretic deoarece are un conținut ridicat de flavonoide care cresc diureza prin stimularea filtrării glomerulare. Lucerna conține săruri minerale de Mn, Zn, K, Ca, Cu, Na, P și Si fiind astfel o plantă medicinală cu efect remineralizant. S-a dovedit că lucerna are efect asupra scăderii colesterolului, are acțiune antibacterienă împotriva bacteriilor gram negative precum Salmonella typhi, și conține cel puțin o proteină cu așa numita activitate antitumorală. Este benefică pentru tulburări de coloană, hemoragie și ajută funcția glandei pituitară. Este o sursă de vitamina K, fiind o plantă medicinală cu acțiune antihemoragică.
Lucrna are proprietăți estrogenice și poate fi utilizată în fitoterapie în problemele legate de menstruație și menopauză.
Plantă anuală de toamnă, cereală ca şi grâul şi secara (familia Gramineae), cu spiculeţe 1-3 flore, din cele 3 spiculeţe, cele două laterale fiind nearistate, mai mult sau mai puţin drepte; paleele cu o aristă de mai mulţi centimetri lungime; fructul cariopsă îmbrăcată în palee care nu se desprind nici la treierat.
Este considerată a patra cultură de cereale ca importanţă, după grâu, porumb şi orez şi este în topul primelor zece culturi în lume.
Originea exactă a orzului este discutabilă, este posibil să fie originară în Egipt, Etiopia, Orientul Mijlociu sau chiar Tibet. Totuşi, este aproape sigur că orzul a fost printre primele cereale cultivate, cam în aceeaşi perioadă cu domesticirea grâului.
Vestigii ale seminţelor de orz au fost descoperite în site-uri arheologice din Orientul Mijlociu indicând faptul că această cultură a fost domesticită acum 10 000 de ani din ruda sa sălbatică Hordeum spontaneum. Prin studii genetice comparative, cu soiuri primitive din Himalaya şi India, s-a constatat că zona Himalaya constituie o regiune a diversificării orzului domesticit.
Cultivarea orzului în China şi India s-a realizat mai târziu, în peninsula Koreană de exemplu, orzul a fost crescut doar din perioada 1500-850 Î.H., alături de mei, grâu şi leguminoase.
În Egiptul antic (3200 – 30 Î.H.), pâinea şi berea prelucrate din orz constituiau o dietă completă.
Profetul Mohamed folosea orzul sub formă de pâine, talbina (supă de orz) şi sattu (un amestec de pudră de orz şi leguminoase, prăjite). Talbina este făcută prin adăugarea a una sau două linguri de făină de orz (100% făină integrală de orz) la o cană şi jumătate de apă şi încălzită la 10-15 minute, opţional adăugându-se lapte sau iaurt şi îndulcită cu miere).
Întrebuinţarea orzului în medicina ştiinţifică românească de la jumătatea secolului trecut se făcea sub formă de ceaiuri emoliente, în decoct îndulcit sau nu, cu miere. Orzul încolţit şi zdrobit constituie malţul, în care se găseşte maltina, un ferment solubil. Malţul era considerat un bun medicament antiseptic, care favoriza digestia alimentelor pe bază de făină; se recomanda chiar şi prepararea unei supe de malţ utilă în alimentaţia copiilor mici care au suferit de gastroenterită. Maltina, sau diastaza izolată ca pudră cenuşie şi amorfă, se prescria numai de către medic, găsindu-se la farmacii.
Pe lângă utilizările în scopuri culinare pentru incontestabilele calităţi nutritive, orzul, în forme variate, a fost folosit şi în medicina populară a multor ţări. Fiind uşor digerabil era recomandat pentru invalizi şi convalescenţi. Lăstarii sunt diuretici; germenii sunt demulcenţi, expectoranţi, galactofugi, emolienţi şi stomahici; uneori erau consideraţi abortivi; sunt folofiţi în tratamentul dispepsiei cauzate de cereale, lacto-dispepsia infantilă, regurgitarea laptelui. Nu sunt indicaţi mamelor care alăptează deoarece pot reduce producţia de lapte. Ajută la reducerea lactaţiei excesive. Seminţele sunt digestive, emoliente, nutritive, febrifuge şi stomahice. Se administrează intern ca aliment nutritiv sau ca apă de orz (o infuzie de seminţe germinate, în apă) şi este de utilitate specială pentru copii mici şi invalizi. Sub formă de cataplasme este folositor pe arsuri şi răni. Planta are tradiţie pentru activitatea antitumorală. Seminţele germinate au un efect hipoglicemic precedat de o acţiune hiperglicemiantă.
Cercetările moderne au arătat că orzul poate fi util în tratamentul hepatitelor, în timp ce alte studii au arătat că poate ajuta la controlul diabetului. Tărâţele de orz pot avea efect de reducere a nivelelor sangvine de colesterol şi de prevenire a cancerului de colon. Se mai foloseşte în bronşite şi diaree, şi ca sursă de acid folic şi vitaminele B6 şi B12. Este util şi în curele de slăbire.
Iarba tânără conţine enzima superoxiddismutază cu efect detoxifiant, contribuind la eliminarea raducalilor liberi de oxigen.
